Iustin Martirul – Despre Darurile Duhului Sfânt

Iustin Martirul s-a născut în Flavia Neapolis, din Palestina şi a trăit între anii 100 şi 165. S-a numit pe sine „samaritean” cu toate că nu a fost samaritean după sânge sau religie. A fost crescut în obiceiurile păgâne şi a primit o educaţie grecească. În tinereţe a oscilat dintr-un curent folozofic în altul înaintea de a deveni creştin. N-a părăsit filozofia însă niciodată. Mutat la Roma a înfiinţat o şcoală pentru a preda creştinismul, prezentându-l ca pe un sistem filozofic sigur şi profitabil.

Ca filozof şi apologet, Iustin a scris un tractat adresat împăratului şi fiilor lui, precum şi senatului roman, în care pledează pentru un tratament mai bun pentru fraţii săi creştinii. A murit ca martir la Roma între anii 162 şi 168.

În ceea ce priveşte darurile Duhului Sfânt, Iustin a predat despre ele mai degrabă decât le-a experimentat. A făcut mai multe referinţe la ele. În Dialogul său cu Trifo (o dispută teolgică cu un evreu pe nume Trifo), Iustin scrie:

„…(unii) primesc de asemenea daruri, după cum merită fiecare, iluminări prin Numele lui Christos. Unii primesc spiritul de înţelegere, altul de sfat, altul putere, altul vindecare altul cunoaştere mai dinainte, altul darul de a învăţa pe alţii, şi alţii cel al fricii de Dumnezeu” (cap. 39: p. 214).

Dacă vom compara lista darurilor spirituale întocmită aici de Iustin cu cea a lui Pavel din 1 Cor. 12:8-11 şi Romani 12:6-8, putem vedea unele similitudini dar şi unele diferenţe. Două daruri sunt menţionate la fel la ambii autori: cel al vindecării şi al învăţării altora, dar „cuvântul despre înţelepciune” din Pavel, este numit; „spiritul de înţelegere” şi „vorbirea despre înţelepciune” al lui Pavel este numit: „precunoaştere” sau “cunoaşterea mai dinainte”. Nu vom insista asupra acestor detalii, ci putem afirma cu tărie că Iustin vorbeşte despre aceleaşi lucruri ca şi apostolul Pavel – darurile spirituale.

Poate că cel mai important lucru este că Iustin crede că darurile spirituale sunt pentru creştini, primite de ei de la Duhul Sfânt, şi nu vorbeşte de ele ca de experienţe ale trecutului.

În capitolul precedent, Iustin vorbeşte depre Ioan ca despre un profet al Noului Testament, spunând că Ioan a fost „un om ca noi”. La 50 sau 60 de ani de la moartea apostolului Ioan, Iustin confirmă că darul lui Ioan nu era doar cunoscut de către fraţi ci şi practicat de ei la fel.

Iustin revine la subiectul darurilor atunci când vrea să demonstreze lui Trifo că darurile Duhului Sfânt, date în trecut profeţilor evrei, sunt date acum de acelaşi Duh creştinilor. „Pentru că darul profetic a rămas cu noi, chiar până în prezent. Şi trebuie să înţelegi că darurile spirituale care au fost la început în neamul tău ne-au fost transferate acum nouă „ (Cap. 82: p. 240). Iustin foloseşte aici „prophetika charismata”, un termen care fără nici o confuzie se referă la darul prorociei.

În argumentarea lui Iustin, el continuă să se refere la prorocii mincionoşi din zilele sale: „Şi după cum prorocii falşi au fost contemporani cu sfinţii proroci, tot la fel sunt şi azi mulţi învăţători falşi în mijlocul nostru” (p. 240). Dacă moneda adevărată n-ar exista nimeni n-ar crea monede false.

În capitolele 87 şi 88, Iustin prezintă argumentul că Isus a primit darurile Duhului Sfânt, nu pentru faptul că ar fi avut nevoie de ele în lucrarea Sa, ci din cauză că ele vor trebui să opereze în continuare între urmaşii Săi. Darurile au încetat să existe pentru evrei pentru că Isus a „împărţit acestea celor care cred în El” (p. 242). El continuă în următorul capitol, concluzionând: „Acum, este posibil să vezi între noi, femei şi bărbaţi care posedă darurile Duhului lui Dumnezeu”. (p. 243).

Din păcate Iustin nu ne dă detalii asupra modului cum operau, cum funcţionau darurile în Biserică şi modul practic cum se aplicau ele vieţilor credincioşilor. El ne dă doar idei generale cu privire la daruri şi ne lasă să credem că ele erau o parte importantă din închinarea şi lucrarea Bisericii vremii sale.