Iohannis și ”consilierii” săi

iOHANNIS

Nu l-am votat pe Iohanis. Nici pe Ponta. Nu m-am prezentat la urne din același motiv pentru care zeci de mii de români n-au putut vota. N-aveam pașaportul românesc în termenii de valabilitate.

Am întrebat o reprezentantă a Ministerului de Externe dacă domniei sale îi expiră și cetățenia odată cu pașaportul. Ea rămânea tot cu cetățenia română când îi expira pașaportul. Eu nu mai aveam cetățenia română. Cred că devenisem chinez odată cu expirarea pașaportului, că nu mai înțelegeam nimic! Am încercat degeaba s-o lămuresc că CNP-ul – codul numeric personal – nu expiră odată cu pașaportul și că el ar putea să fie o dovadă suficientă că sunt cetățean român. Dar legea era lege. Mie mi-a rămas miros de șobolan după explicația asta cu legea. Un alt gen de a ne priva de dreptul de a vota.

Știu bine părerea unora că ’’români sunt doar cei din țară, că noi cei de afară, nu avem dreptul moral să ne amestecăm în viața lor, că noi nu cunoaștem realitatea trăită doar de ei…’’ De ce nu dați domnilor o lege care să ne ia dreptul acesta? Punct!

Ceea ce mă deranjează acum, și cred că încă mai am dreptul să-mi zic părerea (până nu apare vreo lege și în cazul ăsta), este că bietul Iohannis nici nu și-a luat slujba în primire, că au și sărit ’’consilierii’’ cu sfaturile. Unii îi scriu ’’scrisori deschise’’. E la modă. Ca destinatarul să nu mai trebuiască să le deschidă… sunt deschise gata. Le citește poștașul și rudele lui. Trecătorii curioși. Orice gură cască. Când ajung la Iohannis sunt citite gata. Ca și cărțile de anticariat. Le cumperi că sunt citite deja.

Am văzut că unii sunt furioși rău de tot pe bietul președinte ales că dă semne să-și aleagă oameni în echipă fără să-i întrebe și pe dânșii. Da, pe noi experții, care ne pricepem la orice. Suntem doctori în te miri ce! Ăla e așa… Celălalt altfel… Ei, dacă m-ar propune pe mine… Dar neamțul ăsta nu se pricepe domnule la oameni. Deja m-am lămurit…

Cred că erați lămuriți deja de dinainte, stimați domni.

Nu credeți că ar fi mai bine să-l lăsăm pe președintele acesta ales să-și înceapă slujba mai întâi? Ce ar fi să-i dăm așa câteva luni de miere, să-l lăsăm în pace și să judecăm ceea ce va face omul? Mie așa mi se pare normal.

Dar mai e ceva normal în lumea asta?

15 gânduri despre „Iohannis și ”consilierii” săi

  1. Post,rugaciune,unitate,iubire,mai putina birfa sau de loc.pus umar linga umar si la treaba,de aratat cu degetul cred ca e de ajuns.Romanii nu sunt uniti si de asta am ajuns unde unii vad iar altii si vad si sufera.

  2. Contestatorul are dreptate. Consimt personal, obiectiv si subiectiv in acelssi timp. Autorul articolului se putea exprma plastic dar si metaforic intr-un mod mai placut urechilor si mai putzin mintzilor. Ceva de genul… ” miros de trandafiri rosi altoitzi cu secera si ciocanul”. Caci, „Noi nu gandim, noi muncim ! ” Vorba sloganului de foarte trista amintire.

  3. Foarte bine și corect ați răspuns,fr.Lascău!Mă întreb cum gândesc unii că cei din afară,sunt rupți de realitatea din țară?Îmi vine în minte, comparativ,una este să fii în centrul unui uragan,alta este să-l privești de la distanță!Am exagerat puțin,tocmai ca să se înțeleagă mai clar situația!

  4. Eu cred totuși că m-am exprimat civilizat în postarea mea. Dacă v-am supărat cu ceva nu era cazul să mă acuzați de lipsa de civilizație a pamfletului meu.
    Continui să fiu convins că MAE a suprimat dreptul la vot al celor din diaspora. Mirosul de șobolan venea de la această rea intenție.
    Majoritatea celor din țară au simpatizat cu Diaspora și dreptul ei la vot, ieșind în stradă în mari demonstrații împotriva regimului. Simpatia pentru cei ce nu-și puteau exprima dreptul la vot a fost flacăra care a detronat pe cel ce domnea peste imperiul minciunii și al corupției. Dacă vă supără atât de mult dreptul românilor care trăiesc aiurea prin lume, de ce nu propuneți o lege ca să li se ia acest drept. Parcă tocmai despre asta scriam. ”Rupți total de situația din țară”? Așa ne credeți? S-ar putea să nu fim chiar așa de rupți pe cât sunt milioanele de votanți ai foștilor comuniști.
    ”Vot anti PSD” este un joc de cuvinte. Unii spuneau că ar fi votat și pentru o mătură decât să mai voteze cu Ponta.
    Apropo, dacă valabilitatea unui pașaport are ceva cu cetățenia cuiva, ce ați zice ca la următoarele alegeri să vi se ceară carnetul de conducere auto? Cine-l are votează. Cine îl are suspendat, nu votează.
    Dumneavoastră nu ați plecat și ați învins cu Dumnezeu. De 25 de ani sunteți învingători. Mă tot întreb care e victoria aceea că plânsetele se aud până aici?

  5. Buna ziua. Daca tot postati, comentati si este libertatea de a ne exprima sa ne exprimam cit mai civilizat mai ales ca suntem unii crestini.
    – l-am votat pe Iohanis si nu am dat vina pe ”miros de sobolani” ca sa incalc legea chiar daca nu ne convine ea adica legea trebuie respectata (fie la romani fie la americani),
    – da, este adevarat ca cei din tara sustin acest puntct de vedere ca sa nu ne decida soarta cei care inainte sau dupa regimul totalitar ”au plecat” din Romania, fiindca sunt rupti total de situatia din tara, iar cei ”naturalizati” au ”obligatiile lor” fata de mama tara care i-a adoptat
    – pentru cei mai multi romani votul nu a fost atit pentru Iohanis cit un vot anti PSD sau cum spunea cineva – burghezie comunista.
    Nu va suparati – daca am un drept legitim – de a vota voi rezolva orice problema care ar putea fi un impediment pentru a mi-l exprima.
    NOI nu am plecat ci am ramas si am invins cu Dumnezeu.

  6. Buna ziua, pacea Domnului, sau cum o mai fi la moda sa se salute lumea in mediul online, fratii si surorile.
    Stimate fr. Petru Lascau, toti cei dintara dar si din afara, am tresarit la zvonul ca s-ar putea sa isi ia consiliera pe Alina Mungiu-Pipidi, va este cunoscuta aceasta persoana? Ia vedeti piesa de teatru , i se zice ca este una din cele mai bune analiste in ale politicii. Pai daca asa e, atunci cum impaca „utilul” cu „placutul”, politica cu teatrul. Prapad in teatru si „geniu” in ale consultantei. Biblia, zice foarte mult despre consilieri, deschideti Proverbe si o sa va cruciti. Chiar daca intelegem foarte bine ca presedintele ales, Klaus Iohannis, nu a fost ales ca pastor, totusi, ca presedinte ii este incredintata tara in a fi pastorita, asa cum i s-a incredintat pastorirea ca primar al Sibiului. Domnul sa calauzeasca pe presedinte!

  7. Noroc ca neamtu asta e blând, metoda aleasa de el in a radpunde îi uimește pe mulți.
    Cat despre vot, se putea vota in schimbul eliberarii unui permit de deplasare, eliberat de consulat pentru suma de $85 (aprox).
    Cred ca nimeni nu înțelege ca Iohanis președinte e o minune Dumnezeiasca.

  8. Ar trebui mai mult ca sigur post si rugciune, ca D-zeu sa lucreze si nu oamenii. Exact cum ati spus. Shalom!

  9. Frate Petrică, sunt în asentimentul dumneavoastră. Mă întreb câți dintre noi pricep ce înseamnă un consilier prezidențial? Și dacă, de exemplu, Mihalache a fost consilierul lui Adrian Năstase, înseamnă că el e responsabil de prostiile lui Adrian Năstase? Câte conduceri ale bisericilor noastre nu au avut sfătuitori buni care n-au convins pe alții – din cine știe ce motive? Interesant e și faptul că la primăria Sibiului a avut consilieri femei și a făcut treabă bună (asta pentru cei cu aer misogin). Eu l-am votat pentru că am considerat că era alternativa cea bună în contrast cu un mincinos cu recunoaștere internațională.

  10. ati ramas in urma
    http://epochtimes-romania.com/news/romania-lucrului-bine-facut-viitorul-sef-al-cancelariei-lui-iohannis-un-fost-consilier-al-lui-nastase—226633
    incet-incet, nevoit sau voit, Iohannis se inconjoarz de corupti…

    un alt consilier, economic, Cosmin Marinescu este suspect de plagiat…
    http://www.evz.ro/echipa-iohannis-incepe-sa-ocupe-cotroceniul.html
    si un studiu lucid
    http://www.evz.ro/romania-lui-cristoiu-nici-klaus-iohannis-n-a-inteles-nimic-din-revolta-spontana-la-urne.html
    Pana nu va scapa de clica corupta din spatele lui (Blaga, Videanu, Atanasiu, Oltean, Mihalache, etc), speranta se indreapta spre “a muri incet, dar sigur”
    ma umfla rasul, dar si deceptia, ca multi crestini sunt orbi si exalteaza inainte de vreme! fara sa astepte roaDELE!
    Sa nu uitam, de ex, ca Dumnezeu l-a ridicat si pe Iehu, dar acesta s-a corupt si a devenit un om al celui rau!

Lasă un răspuns către Petru Lascău