Pădurea pietrificată
Am citit zilele acestea, publicaţiile de început ale mişcării noastre penticostale. Probabil că am să public altă dată concluziile mele, dar nu pot să nu spun aici că este imperios necesar să ne întoarcem la “dragostea dintâi”, la ceea ce am fost odată. Mi-am adus aminte de “Pădurea pietrificată”, un eseu pe care l-am publicat în cartea: “În răcoarea dimineţii”.
“Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece nici în clocot, am să te vărs din gura Mea!” (Apoc. 3:15-16).
“Problema majoră nu este că investim prea multă pasiune în lucrurile rele, ci punem prea puţină inimă în cele bune.” Larry Crabb
Ceea ce şochează azi urmărind viaţa creştină din multe din bisericile noastre este lipsa de entuziasm. Activităţile noastre, cântările, slujbele, acţiunile noastre în general sunt lipsite de emulaţia pe care am aştepta-o s-o găsim la cei răscumpăraţi, la cetăţenii împreună cu sfinţii, oamenii din Casa lui Dumnezeu. Aşa cum spunea Larry Crabb, problema noastră este tocmai lipsa entuziasmului pentru lucrurile bune. Nu putem afirma că dacă există azi păcat între ceştini acesta ar fi săvârşit cu pasiune. Fărădelegea este, cum este şi normal să fie, mai mult un accident în viaţa copiiilor lui Dumenzeu. Nu găsim, decât cu rare excepţii, creştini dedaţi pasionat desfrâului sau altor păcate, dar găsim cu duiumul creştini letargici şi cu jumătate de inimă când e vorba de lucrarea lui Dumnezeu. Care este oare mecanizmul reaprinderii zelului şi pasiunii creştine?
Citim cum profeţilor vechilui aşezământ le ardea un foc în oase, o râvnă mistuitoare pentru Dumnezeu lui Israel şi turma păşunii Lui. Ne înfiorăm de devotamentul pentru Dumnezeu a celor trei tineri din Babilon. Focul dragostei lor pentru Iehova este mult mai mare ca puterea flăcărilor lui Nebucadneţar. Cei ce ard pentru Dumnezeu nu mai ard în focul lumii.
Inima lui David este inima unui îndrăgostit. Câtă pasiune în psalmii săi nemuritori! Alături de el, ceilalţi psalmişti cheamă la o simfonie universală toate instrumentele muzicale din cer şi de pe pământ. Citindu-le poemele de dragoste şi adorare, nu poţi să nu fii cuprins de frenezia entuziasmului general. Râurile bat din palme alături de copacii pădure. Urlă marea cu tot ce cuprinde ea, globul pământesc chiuie de bucurie împreună cu toţi locuitorii lui, strigă toţi munţii de bucurie (Ps. 98:4-9). Sfinţii intră pe porţile Lui cu cântări de laudă. Iubirea se revarsă asupra Lui din toată, inima, din tot sufletul, din toată puterea, din toată fiinţa. Dumnezeu nu poate fi iubit altfel.
Întorcând paginile Noului Testament, nu suntem cu nimic mai puţin impresionaţi. Creştinii îşi vând averile, pleacă să depună mărturie pentru Domnul lor cel înviat din morţi până la marginile pământului. Sunt gata să moară şi cei mai mulţi au şi murit de dragul Lui. Câtă pasiune pentru Domnul lor! Câtă dăruire pentru cauza Împărăţiei Sale!
Puşi alături de acest nor atât de mare de martori, contrastăm izbitor prin lipsa noastră de entuziasm.
Ceva a pus stăpânire pe capacitatea noastră de a ne entuziasma, pe o parte a inimii noastre care nu mai poate să se dăruiască plenar lucrării pentru Domnul. Avem un fel de balast greu înăuntrul nostru care ne interzice zborul. Un fel de blazare spirituală, un fel de oboseală ne leagă de efemer. Cerul ne atrage tot mai puţin, iar pământul ne absoarbe ca o mlaştină perfidă. Probabil că materialismul acestui secol, ne face să oscilăm între cele două lumi, râvnind-o pe cea de sus, dar regretând-o pe cea de jos. Un fel de sindrom al femeii lui Lot. Alergăm spre Ţoarul salvator cu regretul Sodomei. Capul nostru mereu întors înapoi spre lume ne-a pietrificat entuziasmul pentru cele eterne. Înaintarea este grea şi fără cântare drum este lung. Ne trezim într-un pământ al nimănui, şchiopătând de amândouă picioarele. Oscilăm între două lumi, dărunindu-ne cu jumătate de inimă dumnezeilor lor. Şi nu mai suntem nici reci şi nici în clocot.
În parcul natural Yellowstone, turiştii îl admiră pe Old faithful (Bătrânul credincios), gheizerul care mereu şi mereu îşi adună apele fierbinţi din adâncuri izbucnind într-o horbotă de lumină şi curcubee spre cer. Sprijinit de balustrada de lemn din jurul acestui monument al naturii, am aşteptat clipa erupţiei. Mă gândeam la credincioşia acestui fenomen carstic şi hidraulic al planetei, îl asemuiam bunicii mele în viaţa căreia am văzut primele semne ale devotamentului şi entuziasmului creştin. Nu strângea mâna nimănui decât cu ambele mâini. Mă gândeam la primii noştri evanghelişti penticostali care colindau ţara pe jos sau cu bicicletele. Mă gândeam la “serbările“ din Bihor, la tinerii din Timişoara cu care plecam în misiune sâmbătă de sâmbătă. Mă gândeam la toate acestea şi-mi doream să fiu un “Old faitful“, perseverent, constant, credincios, entuziast.
În alt parc se poate admira pădurea pietrificată. Printr-un straniu proces de osmoză şi capilaritate, copacii au tras din pământ mineralele care le-au transformat treptat fiinţa în rocă. Copacii sunt impresionanţi, dar morţi. Pădurile pietrificate nu înmuguresc niciodată. Păsările nu-şi fac cuiburi în crengile lor. Nu se despletesc de aurul frunzelor în toamnă, nu doinesc ca o harfă sub degetele vântului.
Lipsa entuziasmului pentru fapte bune, pentru cer, ni se poate trage din aceleaşi cauze ca mineralizarea pădurilor de piatră. Absorbim prea mult pământ, prea multă materie în spiritualitatea noastră. Treptat ni se pietrifică cântarea, ni se imobilizează zborul, ne seacă izvorul bucuriei, ne pleacă porumbelul lăsându-ne singuri şi goi ca o pădure de rocă. Degeaba ne poavazăm cu frunze artificiale şi ne atârnăm în crengile rigide fructe de plastic. Nu mai păcălim nici păsările împăiate.
Ne putem entuziasma. Nu ne-am pierdut capacitatea aceasta a inimii, care ne declanşează energii nebănuite. O avem încă. Am văzut-o în timpul revoluţiei. Este suficient să-i urmăreşti pe suporterii echipei naţionale de fotbal să vezi că suntem capabili să fim exuberanţi şi pasionaţi. De ce oare n-o facem pentru Dumnezeu? De ce ne dăruim Lui şi Bisericii Sale cu doar jumătate de inimă? Unde ne este jumătatea cealaltă atunci când suntem chemaţi să cântăm spre gloria Domnului şi Mântuitorului nostru? Prin ce breşă interioară ni se scurg energiile atunci când este vorba de lucrarea misionară sau de suportul financiar al bisericii locale?
Lipsa entuziasmului ne conduce la acea stare de “căldicel“, situaţie în care producem greaţă Domnului nostru. “Am să te vărs din gura Mea…” spune El (Apoc. 3:16).
Dumnezeu nu se mulţumeşte cu jumătăţi de măsură. Când este vorba despre inima noastră, o vrea întreagă. Cu tot entuziasmul, cu toată energia ei. Când vrem s-o împărţim şi altcuiva, rămânem fără ea şi fără El.
“Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor,…” spunea Ilie autocompătimindu-se (1 Împ. 19:14). Trecutul glorios evoluase într-un prezent blazat. Fusese, şi nu mai era. Era un mare fost. De aceea Dumnezeu i-a poruncit: “…să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău“ (1 Împ. 19:16).
Chemarea în lucrarea lui Dumnezeu ne-o pierdem în ziua când ne-am pierdut o parte a inimii pentru El. Vom fi folosiţi de El numai în măsura în care vom fi plini de râvnă pentru El. Eficienţi şi semnificativi în glorioasa Împărăţie a lui Dumnezeu vom fi doar entuziaşti şi plini de râvnă pentru Împăratul ei.
paşi spre lumină 
Deavolul nu este stupid. El nu i-a zis Evei (si lui Adam) sa nu creada in Dumnezeu….El i-a ispitit sa manance din rodul pomului interzis, si stiti ce a urmat.Astazi el prezinta acest „fruct” in mii de forme, cu o incredibila siretenie.Dece azi multi nu mai au entuziasm, bucurie,partasie cu El „in racoarea zilei” ? Pacatul. Am dat din intamplare peste acest post, in timp ce fredonam un vechi cantec, care suna cam asa:
Valurile de pacat, care se lupta grozav
Ca sa nu putem lucra, pentru-mparatia Ta
Aceasta „boala” ne distruge „pofta de mancare”, dragostea de a traii si a lucra pentru El. Petrica, ai dreptate.Remediul este postul si rugaciunea, intoarcerea la faptele dintai.
Sa ai o duminica binecuvantata.
. . . oare PIETRIFICAREA INIMILOR este cauzata de faptul ca omul petrece din ce ince mai mult timp pe internet si tot mai putin timp in natura ??!!
De unde foc?De la chibrite si de la bricheta!!!Focul in biserica nu mai apare din puterea Harului ,ci a firii si rezultatul este cel devastator pentru cei care nu-i cunosc efectul.Este greu de perceput puterea inflatiei in domeniul Harului din multe motive;
1.In primul rind trebuie sa se cunoasca in ce consta puterea Harului.(Romani cap.5 cu 12 la 21.)
2.Trebuie sa se cunoasca cum se intra in puterea Harului (Romani cap.6 cu 1 la 14.)
3.Trebuie sa se cunoasca cum se traieste in puterea Harului(Romani cap.6 cu 15 la 23)Lista poate continua pina se ajunge sa se cunoasca adevarata transformare care duce la noua personalitate.Efeseni cap.4 cu 22 la 32.Si pe urma ca adevarati copii ai lui Dumnezeu sa urmam pilda Lui despre care in Efeseni capitolul 5 ;ce gasim scris?Sa citim ,fiinca poate astfel o sa ajungem sa cunoastem ceea ce inca nu am cunoscut si dat importanta ;
„1. Urmati, dar, pilda lui Dumnezeu ca niste copii preaiubiti. 2. Traiti in dragoste, dupa cum si Hristos ne-a iubit si S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos si ca o jertfa de bun miros – lui Dumnezeu. 3. Curvia sau orice alt fel de necuratie, sau lacomia de avere nici sa nu fie pomenite intre voi, asa cum se cuvine unor sfinti.
4. Sa nu se auda nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degraba cuvinte de multumire.
5. Caci stiti bine ca niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un inchinator la idoli, n-are parte de mostenire in Imparatia lui Hristos si a lui Dumnezeu.
6. Nimeni sa nu va insele cu vorbe desarte; caci din pricina acestor lucruri vine mania lui Dumnezeu peste oamenii neascultatori. 7. Sa nu va intovarasiti, dar, deloc cu ei.
8. Odinioara erati intuneric; dar acum sunteti lumina in Domnul. Umblati deci ca niste copii ai luminii. 9. Caci roada luminii sta in orice bunatate, in neprihanire si in adevar.
10. Cercetati ce este placut inaintea Domnului 11. si nu luati deloc parte la lucrarile neroditoare ale intunericului, ba inca mai degraba osanditi-le. 12. Caci e rusine numai sa spunem ce fac ei in ascuns. 13. Dar toate aceste lucruri, cand sunt osandite de lumina, sunt date la iveala; pentru ca ceea ce scoate totul la iveala este lumina. 14. De aceea zice: „Desteapta-te tu care dormi, scoala-te din morti, si Hristos te va lumina.” 15. Luati seama deci sa umblati cu bagare de seama, nu ca niste neintelepti, ci ca niste intelepti. 16. Rascumparati vremea, caci zilele sunt rele. 17. De aceea nu fiti nepriceputi, ci intelegeti care este voia Domnului.”
In momentul chind aceste lucruri o sa fie intelese atunci o sa intelegem puterea Harului si puterea CREDINTEI alaturi de efectul ei in Biserica .Azi mesajul adresat Bisericii Laodicia se potriveste si noua la fel ca ei si daca nu ajungem sa-l percepem starea Bisericilor de azi va ajunge ca cel prezent in Biserica Laodicia.De ce ? Fiinca in multe Biserici se gaseste aceasi mentalitate si provocarea face sa apara urmatorul mesaj;
” „Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat, Inceputul zidirii lui Dumnezeu: 15. „Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot!
16. Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea.
17. Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, 18. te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatat prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. 19. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna, dar, si pocaieste-te! 20. Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine. 21. Celui ce va birui ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie.” 22. Cine are urechi sa asculte ce zice bisericilor Duhul.”
Dorim sa luam aminte la ce este scris?Prea putin ,fiinca am ajuns din nou timpuri ciudate si greu de inteles !Si daca apari la interval cu astfel de explicatii si mesaje ,vrei nu vrei ,devii evitat si acceptat in mesaj.Reactiile se pot vedea atit in Biserica ,chit si in mediul virtual foarte diversificat!!!!Eu sint bucuros ca pe ici pe colo mai apare chite o provocare si se poate expune mesajul si in puterea indemnului scris pe paginile Sfintelor Scripturi fiinca astfel se ajunge la aprecierea valorii CUVINTULUI ce poate cu adevarat sa ne transforme vietiile..”17. pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna. „2 Timotei cap.3 cu 16 la 17.
Iar acum Dumnezeul nadejdii sa va umple de toata bucuria si pacea pe care o da credinta, pentru ca, prin puterea Duhului Sfant, sa fiti tari in nadejde!
lideri sunt dar nu slujitori sau robi.Vezi cum se prezinta Pavel
Raspunsul dvs. e excelent, acestea sunt „cariile” care au distrus pasiunea crestinului! De aceea, crestinul de astazi a ajuns sa depuna eforturi deosebit de mari pentru a face acelasi lucru pe care l-ar face in mod firesc crestinul care ar trai un crestinism nealterat, dupa planul lui Isus.
Este evident si cert faptul ca Ilie a fost ridicat la cer intr-un car de foc …poate din cauza „că Ilie şi-a pierdut zelul, focul, curajul şi pasiunea din trecut – chiar cel apropiat, deoarece nu trecuse mult timp de la marile isprăvi ale Domnului la cuvântul lui Ilie – şi a trecut la lamentare şi autocompătimire. ”
Este asta calea catre cer?
Cred, dragă Marcel, că ne putem reaprinde focul pasiunii pentru Isus şi Evanghelia Sa. Ne putem întoarce la dragostea numărul unu. Dacă n-ar fi posibil, n-am avea poruncă din partea Domnului. „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut (mandatul studierii istoriei); pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apoc. 2:3a).
Un consilier bun, în materie de viaţă de familie, v-a îndemna pe cei doi aflaţi în apatie, să facă din nou acele lucruri care au aprins dragostea lor la început.
Ştim foarte bine ce avem de făcut, pentru a reaprinde din nou pasiunea pentru Christos. Să ne întoarcem din nou spre post şi rugăciune, Scriptură, părtăşie, participare, consacrare şi dăruire de sine. Într-un cuvânt, la „faptele dintâi”. Singura problemă o avem cu trecutul. Îl uităm. Nu ne pocăim de păcatele lui. În schimb începem să rescriem istoria în termenii intereselor de azi. Nu putem clădi pe fals. Mai devreme sau mai târziu, totul de năruie, când temelia e şubredă.
Eu cred că indiferent ce variantă de final ar fi fost, Dumnezeu i-ar fi cerut să-l ungă pe Elisei în locul său. De asemenea cred că este evident şi cert faptul că Ilie şi-a pierdut zelul, focul, curajul şi pasiunea din trecut – chiar cel apropiat, deoarece nu trecuse mult timp de la marile isprăvi ale Domnului la cuvântul lui Ilie – şi a trecut la lamentare şi autocompătimire. Şi acesta este subiectul tratat: lipsa pasiunii pentru lucrurile bune, pentru o viaţă din abundenţă în Christos!
Exemplul lui Ilie mi se pare chiar foarte sugestiv, mai ales că este unul din Marii Oameni Ai Lui Dumnezeu, care îşi recunoaşte starea, chiar dacă pe undeva dă vina pe Dumnezeu – aşa suntem noi, oamenii, nu ne prea place să mergem prin tunele fără lumină, făcând paşi în credinţă la cuvântul Domnului, ci ne place să avem totul sub control, atunci ne simţim bine.
Este exact mesajul de care avem nevoie în aceste vremuri, frate Petrică. Dar este ca o picătură de apă într-o pustietate de nisip. Trebuie să fie ceva mai mult!
Mă întreb însă, care să fie soluţia, portiţa de ieşire din acest viciu al comodităţii.
Problema este identificată foarte corect. Cred că până şi faptul că nu ne facem vinovaţi de păcate mari (în mare parte) ne duce la această letargie. Avem sentimentul că „ce-i mai trebuie (Domnului)? Nu-i ajunge că îmi trăiesc viaţa „cât de cât” lângă El?
De ce ne lasă Domnul să ni se dilueze zi de zi experienţele noastre cu El? De ce este omul atât de fără peseverenţă şi răbdare? Cum să reînviem pasiunea?
Apropos de fotbal: parcă şi aici, dacă echipa favorită mereu pierde, suporterii pierd şi ei interesul şi entuziasmul de a o mai susţine.
Cum putem aduce biserica din nou la statutul de câştigătoare? Mai bine zis care ar fi aportul nostru, că lucrarea o face Tata? Ce este de făcut pentru ca focul să ţină mai mult de două zile?
va intalnesc frate Lascau peste ani si ani in lumea blogurilor. ma bucur , sunteti unul dintre putini oameni crestini pe care i-am apreciat. ne-am intalnit acum 13 ani la conferinta de la Felix, drumul meu din pacate e destul de sinuos, ani de zile au trecut in care eu nu am mai trecut pragul unei biserici. au fost multe evenimente care m-au indepartat, si nu pot spune ca nu am fost in mare parte si eu de vina. referitor la articol asa este din pacate, foarte multi crestini merg la slujba ca la …slujba. e o corvoada, un „blestem’ pentru ei nu o nesperata sansa, am spus odata cuiva la Suncuius, pe vremea aia stateam in Suncuius, ca nu ne salveaza nici intr-un caz condica de prezenta in bancile bisericii. era si este si acum mentalitatea ca in rest fac ce fac da trebuie sa merg la biserica, nu conteaza starea care o am, dar eu trebuie sa fiu la biserica ca atunci sunt mantuit. total fals. a fi crestin nu inseamna program e 8 ore de 3 ore sau cate consideri pe saptamana . a fi crestin inseamna 24 din 24
Avem oameni fara pasiune?… Inseamna ca cineva a semanat in ei aceasta liniste nepasatoare. Trebuie sa semanam foc ca sa seceram foc. Ca sa putem semana foc trebuie sa stam la altar sa primim foc din cer.
Nu sunt de acord cu „Trecutul glorios evoluase într-un prezent blazat. Fusese, şi nu mai era. Era un mare fost. De aceea Dumnezeu i-a poruncit: “…să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău“ (1 Împ. 19:16).”
Mai degraba cred ca Ilie isi considera misiunea incheeata si astepta moartea.Nu anticipase ca langa ipoteza mortii ca final al vietii sale mai exista o alta varianta de final si anume rapirea la cer.Din cauza celei de-a doua variante i s-a sp[us sa-l unga pe Elisei,fiul lui Safat,din Abel-Mehola…
Pilda lui Iotam
Judecători 9
Copacii din pădure s-au pornit
odată să-și aleag-un împărat.
Măslinul fu întâiul ce-a primit
propunerea “distinsului” lor sfat:
“-Împărățește peste noi măsline
fii rege peste-ai munților copaci,
vom fii supușii tăi la rău și bine
si ce vei vrea, putea-vei să ne faci!”
“-Să-mi las eu untdelemnul meu și rodul
vestit pe-ntregul cercului pământ,
ce-mbucură și satură norodul?…..
….nu merg pentru copaci să mă frământ?”
“Smochinului i-a spus apoi pădurea:
-”smochine vino rege sa îmi fii,
să stai tot singuratic e aiurea,
mai bine e-ntre arbori, ca-n pustii.”
“-Să-mi las eu rodul meu, a mea dulceață
și câmpul cu cicoare și cu maci?
Nu sunt nebun, nu am decât o viață,
nu merg să mă frământ pentru copaci!”
Spre viță s-a-ndreptat apoi soborul:
“-Hai viță Tu și fi-ne împărat!”
Supus îți va fii ție-ntreg poporul
pădurilor cu arbori de tăiat.”
“-Să-mi las eu mustul meu? Să-mi las ciorchinii
ce-mi cresc fără să sap și să alerg,
din mângâierea humei și-a luminii…?
….să mă frământ pentru copaci? nu merg!”
Doar spinul arogant și plin de sine
țepos, înfumurat și vorbăreț
a zis:”-Un împarat să fiu, prea bine,
dar numai dacă cedrul cel semeț
și toți ceilalți copaci să vin-or vrea
să stea la adăpost la umbra mea!
De nu, un foc să ias-acum din spin
pădurea să o mistuie deplin!”
––-Eu înțeleg din pilda lui Iotam
ca nu-s copac, ci pom, sau doar un ram
părtaș făcut grăsimii din măslin
și nu mai sunt condus de-un rege-spin.
Ca pom cu rod, eu am un Grădinar
Ca viță, un Viticultor ceresc,
doar arborii pădurii fără Har
la umbra spinilor se-adăpostesc.
De-aceea nu mă-ngrijorez deloc
că n-am un împărat de mărăcini,
din ”spinii-regi” nu iese decât foc,
eu am un ”Rege-Domn peste grădini”.
1. Am ieftinit harul mantuirii. E inflatie, toata lumea ti-l predica si e tot mai „usor” de tinut.
2. Apoi am institutionalizat credinta. Ce ai vrea sa urmeze?
3. Nu sunt lideri care sa spuna ca si Pavel „haideti dupa mine”.
Dupa acestea si altele credinciosii cred ca ii fac un favor Domnului ca merg la biserica. De unde foc?