În timp ce se apropiau de steaua pe care noi o numim Soarele, precum şi de planetele care se învârteau în jurul ei, îngerul bătrân arătă spre o sferă mică, aproape neînsemnată, care se învârtea în jurul propriei axe foarte încet. Îngerului tânăr, a cărui minte era plină de măreţia şi gloria celor văzute până atunci, planeta i se păru la fel de neinteresantă ca o minge de tenis murdară.
„Vreau să priveşti, în mod special, spre planeta aceea“, îi spuse îngerul mai bătrân îngerului tânăr, arătând cu degetul.
„Mie mi se pare tare mică şi cam murdară, spuse îngerul tânăr. „Ce o face atât de deosebită?”
„Vrei să spui că marele şi slăvitul nostru Domn … a coborât în persoană pe această mingiuţă jalnică? De ce-ar face El una ca asta?“…
Îngerul tânăr s-a strâmbat dezgustat. „Vrei să spui“, a reluat el, „că S-a înjosit într-atât încât a devenit una dintre creaturile acelea care mişună şi se târăsc pe sufrafaţa mingii ăleia plutitoare?”
„Întocmai, şi mă îndoiesc că I-ar face plăcere să te audă că le numeşti «creaturi care mişună şi se târăsc». Pentru că, oricât de ciudat ni s-ar părea nouă, El le iubeşte. A coborât la ele, le-a vizitat pentru a le ridica, aşa încât să devină şi ele ca El.“
Privirile îngerului tânăr îşi pierdură orice expresie. Un astfel de gând aproape că depăşea puterea lui de înţelegere.
J. B. Phillips
paşi spre lumină 