Nu știu de unde și cum, dar noaptea aceasta am avut multă treabă cu o strofă dintr-un poem de Alexandru Vlahuță. Mi se pare ciudat, pentru că nu am fost mare simpatizant al versurilor lui, dar ca mulți români, am reținut și eu prima strofă din poemul 1907, pe care o analizam azi noapte, în stările acelea dintre realitate și somn. Dar, iată strofa cu pricina:
Am trăit din plin drama campaniei electorale de anul acesta, cu întreg relieful ei de speranțe și dezamăgiri. Am fost când sus pe munte, când jos în vale, și nu numai eu, ci o întreagă națiune. La masă cu adormitul de Joe înfulecau nesățios toate canalele de știri false. Și își meritau pe deplin numele, pentru că aceste canale au dejectat peste țară mizeriile unei lumi corupte care nu se mai rușinează de desfătările ei dultere în risipă. Era mințită zilnic nu doar o țară întreagă ci și toată lumea.
Când a venit ziua alegerilor, nu doar că am fost mințiți pe orice canal și medie socială, cenzurați și dezimformați, dar eram furați de singurul lucru în care mai credeam – votul nostru cinstit. Nici azi nu vom ști cine va câștiga lupta: minciuna sau adevărul? Stalin știa bine că important în acest proces este cel ce numără voturile. Și azi acești socotitorii au mașini special construite pentru a minți.
Mă tem că în decăderea în perversitate și în evoluția răului, la masă nu va sta regele împreună cu minciuna, cum „duc laolaltă cea mai bună casă”, ca-ntodeauna, ci la masă va sta doar minciuna. Minciuna aleasă mincinos și fraudulos, înconjurată de toți lingușitorii ei.
Zdremțuros și mereu flămând, adevărul va hoinări în continuare pe străzi.
paşi spre lumină 