Trecând pe Poarta Sărutului
Încrustată cu arginţi,
Aş fi vrut să te întreb ceva,
Brâncuşi,
Aş fi vrut să te întreb:
– Unde e locul Lui
La masa tăcerilor noastre
Româneşti?
Dar cocoşii tăi de lemn
Au încetat să cânte
Şi mulţi se încălzesc
La foc străin
Şi au uitat a plânge.

La Masa Tăcerilor noastre
În blidul de pământ
Şi românesc
Cu toţi întindem mâna:
– Luaţi, mâncaţi!
Acesta este Trupul Meu…

O, Doamne…
La Masa Tăcerilor nostre româneşti
Sunt doar douăsprezece scaune
Din care unul…
Pentru Iuda.