Generaţie de sacrificiu

Dedic generaţiei mele aceste versuri scrise la începutul anilor ’80.
Ca să nu uităm de unde ne-a salvat Dumnezeu.

Am refuzat de-atâta vreme
Chemarea albelor solii
Rătăcitori printre dileme
În căutări de temelii.

Unei gramatici mercantile
I-am tot slujit ca robi supuşi
Slăvindu-i verbe inutile
La vechi capitonate uşi.

Sub steagul unei noi cadenţe
Înjugaţi la dricul urii
Robia unei mari absenţe
Ne-a supt în numele culturii.

Despuiaţi de vise şi de cer
Străjerii unui gol imens
În dosul cortinelor de fier
Magii unei stele fără sens.

Ne-am născut din dorul ce-a rămas
Nepângărit de revoluţii
Şi-am fost copiii de pripas
Uitaţi în porţi de instituţii.

Am fost hrăniţi cu vorbe goale
În sordide internate
Părinţii ne săpau canale
Spre zorile împurpurate.

În loc de rugi am învăţat lozinci
Şi veşnici luptele de clasă.
Dispreţuitori de plug şi de opinci
Visând ca să fugim de-acasă.

Suntem străini în lumea toată
De cerul sfânt mereu mai goi
Ne prăbuşim cu zilele de-odată
În abisale gropi din noi.

Ne-om risipi ca ceaţa, ca un fum
Sub vântul rece-al morţii ce-o să vină
De nu ne va ieşi Isus în drum
Orbindu-ne cu sfânta Lui Lumină.