Ca să vedem ce am fost, de unde am căzut şi să ne cunoaştem faptele de la început la care trebuie să ne întoarcem, cred că este nimerit să facem incursiuni în publicaţiile penticostale din anii începuturilor. Iată ce publica revista „Cuvântul Adevărului” în numărul din noiembrie 1931.
paşi spre lumină 
Fr. Petrica. Multumesc pentru acest articol. Cu siguranta ca el spune mult despre interesul inaintasilor nostri, dar si despre simplitatea cu care l-au slujit pe Dumnezeu. Ma rog ca EL sa le rasplateasca osteneala.
Facand apel la o zicere din folclorul romanesc „cum e turcu’ si pistolul”, nu cred ca ar trebui sa ne mire rezultatele sau efectele recoltei. Trecand in revista tematicile predicilor si legalismul de prin biserici si asta ca haina a pioseniei, nu mare mi-a fost mirarea sa constat ca varful iceberg-ului abia acum se iveste. La ce ma refer. In programele noastre, ne-am facut timp sa predicam despre orice, fuste, batice, tunsori,televizor, cat mai multe restrictii, etc…, dar in timp ce eram preocupati de exterior, am scapat din vedere ce era cel mai important – interiorul, caracterul, ceea ce suntem noi in realitate. I-am invatat pe frati, indirect, sa fie cel putin duplicitari. Le-am creat doua lumi – una a bisericii in care imaginea este dovada unei spiritualitati ireprosabile si – una de fiecare zi, in care tot ei sunt protagonisti, dar sub o alta forma, poate mai effervescenta. Problema este ca acceptam destul de greu sa ne „updatam”, sa ne contextualizam mesajul, sa-l transpunem epocii in care traim, fara a-i diminua continutul, fara a ignora spiritualitatea, fara a face praf principiile Scripturii si frumusetea vietii in Hristos. Ne poticnim in orice. Apropo de asta, ma amuza reactia unui pastor cand veni vorba de instrumentele de percutie. >>Fratilor „spunea el”, pe mine nu ma deranjeaza tobele, dar asezati-le in asa fel sa nu se vada, ca nu cumva unii frati sa fie ispititi la vederea lor si sa ne cream o imagine proasta.>> Intreb si eu, care e mesajul indirect transmis. Va spun eu. Oameni buni, traiti cum vreti, ideea e sa nu se vada ca astfel sa va „stropiti parbrizul”. Si uite asa am invatat unele trucuri cu ajutorul carora ne strecuram nevazuti, dar din nefericire sub povara unei vieti duble. Lucrez de ceva vreme la un mesaj „Cand imaginea primeaza caracterul” unde imi doresc sa scot la lumina efectele dezastroase ale acestei inversari. Nu am pretentia unei liste exhaustive, dar ma rog ca mesajul transmis sa il trezeasca pe oricare „Petru” din lantul duplicitatii. Cred insa ca pentru asta e nevoie de curajul lui „Pavel”, dar si de cainta lui „Petru”. La confruntarea lui Pavel, Petru a reactionat prompt dovedind maturitate si pocainta. Lui Pavel nu i-a fost frica ca o astfel de pozitie ferma vizavi de fatarnicia lui Petru iar putea aduce scaderea electoratului, stricarea relatiei cu liderul apostolilor, repulsie din partea simpatizantilor lui Petru, anularea promovarii etc… Imi place sa cred ca Pavel s-a bazat pe doua chestiuni in atitudinea lui: 1) condamnarea pacatului indiferent cine e cel in cauza; 2) maturitatea celui sanctionat. Vorba lui Solomon „nu mustra pe batjocoritor, ca sa nu te urasca; mustra pe cel intelept si el te va iubi”. Cred ca reactia noastra la criticile celor din jur vorbeste mult despre maturitatea noastra. Personal, cred ca a sosit ceasul ca noi sa-L predicam pe Hristos si nu pareri sau limitari personale. Cred ca a sosit vremea ca invatand din greselile trecutului sa nu repetam istoria. Cred ca a venit vremea sa transmitem generatiei ce ne urmeaza caracter, pocainta si simplitate, chiar daca asta inseamna sa ne dam masca jos. Cred ca a venit vremea pretuirii adevaratelor valori, iar formele seci sa fie aruncate in marea uitarii. Cred ca a venit vremea unui penticostalism autentic. Cred ca a venit vremea sa instauram sinceritatea, onestitatea si transparenta in cele mai adanci locuri din fiinta noastra. Cred ca a venit vremea sa traim ceea ce predicam si sa predicam ceea ce traim. Cred ca a venit vremea ca pocainta noastra sa ii contamineze pe cei din jur fara a face uz neaparat de cuvinte. Cred ca a venit vremea sa ridicam negura de pe fetele noastre si sa facem loc seninatatii si sigurantei, doar suntem fii REGELUI. Insa pentru a reusi va trebui sa ne ingenunchem orgoliile, interesele si slabiciunile, sa punem pe foc parerile personale si sa le predicam pe-ale LUI. Fie ca EL sa ne ajute in realizarea acestui obiectiv de lunga durata. Cu drag, Cleopa.