3 gânduri despre „Ce spunem noi despre noi

  1. Poporul roman este defect. Motive am putea gasi …de exemplu comunismul care prin numarul mare de turnatori, chiar si in familie, a dezbinat , a insingurat pana acolo ca Romanii au ajuns o „multime de oameni care au toti treaba in acelasi locsi in acelasi timp”, nu mai sunt un popor.Nu mai au curaj bietii oamenii sa fie sinceri , sa impartaseasca ganduri , bucurii , slujbe etc.
    Va rog priviti in adunari….filmuletul face o radiografie care se potriveste nespus de bine, din nefericire.”Exista oameni capabili care stau in umbra…etc”
    Eu as merge mai departe si as gasi vina chiar la liderii spirituali ,toti, de la orto la penti.
    Daca am trai crestineste Isaia 58 7. împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
    8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.
    9. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!”
    isaia 58 :12 „Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit „Dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit”.
    e greu…stiu

  2. Nici „If”ul lui Rudyard Kipling ,nici „Ruga” lui Goga, nici „Hora unirii” ,nici chiar poeziile lui Costache Ioanid, nu ne vor misca cugetul ,nu ne vor deschide ochii, nu ne vor da adevarata simtire ,ce contine in structura ei ,REALA DRAGOSTE FRATEASCA !. Cea mai reliefata ,cea mai ziditoare rugaciune ,ce reuseste sa deschida zagazurile Cerurilor, sa schimbe tot raul in bine ,sa ne usureze zbuciumul si sa ne ridice de pe umeri povara vietii noasre de romani necajiti, se gaseste in Biblie, la pagina 1049,. CHeia dragostei fratesti se afla la Ioan ,capitolul 17:
    RUGACIUNEA LUI ISUS :
    Dupa ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer ,si a zis:
    „Tata,a sosit ceasul !.Proslaveste pe Fiul Tau,ca si Fiul Tau sa te proslaveasca pe Tine, dupa cum I-ai dat putere peste orice faptura, ca sa dea viata vecinica tuturor acelora,pe care I i-ai dat Tu . Si viata vecinica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu. Eu Te-am proslavit pe pamant, am sfarsit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s’o fac. Si acum, Tata, proslaveste-Ma la Tine insuti cu slava ,pe care o aveam la Tine,inainte de a fi lumea.
    Am facut cunoscut Numele Tau oamenilor,pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tai erau, si Tu Mi i-ai dat; si ei au pazit Cuvantul Tau. Acum au cunoscut ca tot ce Mi-ai dat Tu, vine de la Tine. Caci le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca dela Tine am iesit, si au crezut ca Tu m-ai trimes. Pentru ei Ma rog. Nu Ma rog pentru lume,ci pentru aceia,pe cari Mi i-ai dat Tu ; pentruca sunt ai Tai : tot ce este al Meu, este al Tau, si ce este al Tau, este al Meu, si Eu sunt proslavit in ei. Eu nu mai sunt in lume, dar ei sunt in lume, si Eu vin la tine. Sfinte Tata, pazeste in Numele Tau, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei sa fie una, cum suntem si noi.
    Cand eram cu ei in lume,Ii pazeam eu in Numele Tau. Eu am pazit pe aceia ,pe care Mi i-ai dat; si niciunul din ei n-a pierit,afara de fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura. Dar acum, Eu vin la Tine; si spun aceste lucruri,pe cand sunt inca in lume,pentruca sa aiba in ei bucuria Mea deplina. Le-am dat Cuvantul Tau; si lumea i-a urat,pentruca ei nu sunt din lume,dupacum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau. Ei nu sunt din lume,dupacum nici Eu nu sunt din lume. Sfinteste-i prin adevarul Tau : Cuvantul Tau este adevarul. Cum M’ai trimes Tu pe Mine in lume,asa i-am trimes si Eu pe ei in lume.Si Eu insumi Ma sfintesc pentru ei, ca si ei sa fie sfinti prin adevar. Si Ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor. Ma rog ca toti sa fie una,cum Tu Tata,esti in Mine, si Eu in Tine ; ca, si ei sa fie una in Noi,pentruca lumea sa creada ca Tu M’ai trimes.
    Eu le-am dat slava,pe care Mi-ai dat-o Tu, pentruca ei sa fie una, cum si noi suntem una, Eu in ei si Tu in Mine ; -pentruca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimes,si ca i-ai iubit, cu m-ai iubit pe Mine.
    Tata, vreau ca acolo unde sunt Eu,sa fie impreuna cu Mine si aceia ,pe cari Mi i-ai dat Tu, ca sa vada slava Mea, slava ,pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindca Tu M’ai iubit inainte de intemeierea lumii.
    Neprihanitule Tata, lumea nu Te-a cunoscut ; dar Eu Te-am cunoscut , si acestia au cunoscut ca Tu M’ai trimes. Eu le-am facut cunoscut Numele Tau , si li-L voi mai face cunoscut,pentruca dragostea cu care M’ai iubit Tu, sa fie in ei, si Eu sa fiu in ei. ”
    Romania nu depinde de Comunitatea Europeana si de promisuiunile ei utopice si ateiste ci depinde de cunoasterea Adevarului ,ce ne face cu adevarat liberi – Isus Hristos !.

  3. A meritat timpul luat sa vizionez acest scurt film!

    Cand va aduce Dumnezeu pe romani acasa?

    Am comentat foarte mult impotriva situatie din Romania. Imi recunosc pacatul de a fi judecat prea mult Romania. Tara este in situatia actuala si pentru ca noi, pocaitii, nu ne mai rugam cu ardoare pentru Romania. Vreau sa imi schimb punctul de vedere si sa ma rog mai mult pentru schimbare in bine.

    Frate Lascau va multumesc pentru aceasta postare.

Lasă un comentariu