Comunicatul Alianţei Assemblies of God USA

Comunicatul Alianţei Române „Assemblies of God”
referitor la pastorul Nicky Pop

Postez acest document pentru a încuraja şi pe alţii care trec prin aceleaşi circumstanţe ca pastorul Nicky Pop. Recunoaşterea faptelor trecutului şi pocăinţa duc la reabilitare. Fraţii de la Assemblies of God consemnează că pastorul Nicky Pop şi-a cerut iertare în faţa lui Dumnezeu şi a fraţilor, asumându-şi responsabilitatea pentru greşelile sale. Mă bucur de pocăinţa lui, deşi regret că n-a recurs la ea atunci când în calitate de prieten i-am recomandat-o, înainte de a apărea cartea „Răscumpărarea memoriei”. Ar fi fost scutiţi, atât el şi familia sa, cât şi biserica din Portland, de multe suferinţe, dacă mi-ar fi urmat sfatul. Dar, e bine şi mai târziu decât niciodată. Nădăjduiesc să înveţe din această istorie alţii care încă tac şi se ascund. Numai pocăinţa sinceră poate duce la iertarea lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

102 gânduri despre „Comunicatul Alianţei Assemblies of God USA

  1. Frate Petrică,

    Păcatul colaborării cu Securitatea nu este oare un păcat care te descalifică de la slujba de pastor al turmei lui Cristos? În lumina criteriilor prin care trebuie să fie evaluat un episcop (păstor) din 1 Timotei 3, un pastor care îşi vinde fraţii nu este descalificat de la această poziţie de autoritate în Biserică…?

  2. Cred ca fratii lui Iosif au avut mustrari de constiinta si multe discutii daca au putut avea urmatorul dialog in fata lui Iosif. Pocainta lor nu a venit din neant, sau doar din cauza ca au fost prinsi la colt.

    Geneza 42:21-23
    Ei au zis atunci unul către altul: ,,Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, cînd ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta. Ruben a luat cuvîntul, şi le -a zis: ,,Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta?„ Dar n’aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sîngele lui.„ Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr’un tîlmaci.

  3. ” pitici spirituali ” + “” piticism cronic “” = CRESTINI ? posibil…

    ne intereseaza CREDINCIOSII !

  4. Cred ca Lui Dumnezeu ii place mai mult mila si dragostea decit pozitia de judecator. Dar ele nu pot fi simtite decit de oamenii sinceri si curati care se vad asa cum ii vede Dumnezeu.

  5. Let’s pray for Brother Lazar Gog. A avut o mare interventie medicala. Domnul sa-l vindece. Stiu ca voi fi judecat pentru acest mesaj, dar care este nevinovat sa ia cea mai mare piatra pe care o gaseste in piata si sa loveasca.

  6. 1 Corinteni 5:12-13 „Nu este datoria voastră să judecați pe cei dinăuntru?? Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Dați afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.”

  7. S-or fi descurcat unii romani crestini plecati din Romania in SUA pe plan profesional , dar la cele spirituale se dovedeste ca multi sint ” pitici spirituali ” .
    Cam tot asa este si prin Germania cu , crestinii romani , mult „” piticism cronic „” .

  8. Lucian, am avut exact acelasi argument acum 2 luni impotriva cartii cu privire la felul cum s-a procedat in cazul lui NP. Principile biblice trebuie respectate cu toate ca sansele sa fi lucrat ar fi fost minime, extreme de minime in acest caz (fr. Lascau a incercat)Dar in cazul care ar fi lucrat, gindeste-te , cartea ar fi fost aproape inexistenta pe piata americana.Si inca ceva, postul lui PetruRusu care contine acuzatia despre homosexualismul unui anumit pastor cred ca ar trebui sters.Rumors and innuendo de cea Mai joasa speta. Si daca ar fi adevarate , asha ceva nu trebuie publicat fara dovezi clare.

  9. Daca pastorul NP si-a recunoscut public colaborarea atunci cand memoria i-a fost reimprospatata cu niste probe scrise de el si a fost pus deoparte 6 luni ca sa reflecteze si sa-si planga pacatul acceptand astfel fortat umilinta publica spre smerirea lui daca nu si-a adus aminte singur sau nu a avut curajul s-o faca,inseamna ca VC prin cartea lui i-a facut un bine ca sa poata merge in Cer cu pacatul iertat.Dar nu era mai biblic sa se respecte pasii biblici si sa i se aduca la cunostinta mai intai personal,eventual si in fata a doi martori si abia apoi sa-l spuna bisericii ca sa-l judece daca nu-si recunostea pacatul dar nicidecum societatii publice intr-o carte avand ca motivatie printre altele o noua sursa de bani?.Poate ca acum alti colaboratori ai vechiului regim se vor grabi mai de frica mai din constiinta sa-i urmeze exemplul pastorului NP fiind spre binele lor ca sa ajunga in Cer dar si ca sa propaseasca sa primeasca noi binecuvantari si putere ca sa fie mai eficienti in bisericile lor.Iata ca Dumnezeu poate transforma un rau,motivatia proasta a cartii lui VC intr-un bine.Ramane acum la alegerea pastorului VC daca se va pocaii si el de ceea ce altii au vazut negativ la el si poate ca nu si-a dat seama daca este deschis la corectie si conflictul de interese ar fi inchis normalizandu-se situatia in biserici din pricina acestui scandal.
    Concluzii:1)O carte poate fi scrisa bine dar cu o motivatie gresit egoista.
    2)O carte poate fi buna dar sa fie scrisa de un autor cu un caracter dubios
    3)O predica poate fi scrisa si spusa bine dar sa nu fie traita si sa nu atinga
    4)Un cantaret isi poate etala talentul dar daca nu are esenta divina nu misca inimile
    5)Oamenii se pot alege”ei intre ei”in functie de interese,simpatii dar nu se schimba nimic
    6)In tot ce facem trebuie sa fie iubire altfel inseamna ca Dumnezeu sursa iubirii nu este acolo si ne amagim singuri
    7)La timpuri noi este nevoie de oameni noi fara limita de varsta agreeati de Domnul care sa asculte de EL,sa faca ce le spune EL,sa se duca unde le spune EL,sa fie alesi de EL.
    8)Si Vanatorii de”colaboratori ai vechiului regim”si vanatii ar trebui sa priveasca in inima lor sa vada unde le este Iubirea
    9)Din postarile unora si altora mi-am dat seama care sunt”orbi si inselati” si care iubesc
    10)Din limbajul folosit de unii mi-am dat seama cat de”transformati” sunt iar pe altii nu pot sa-i numesc crestini.
    “Carcotasii defaimatori”care au “clonat”pe altii scriind in numele lor pe evz.ro nu cred ca sunt”de-ai Domnului”desi unii sunt “din mijlocul nostru”
    Administatorul blogului nu are nici o vina daca utilizatorii sunt cum sunt,nu trebuie sa fie nici “inchizitor”dar nici sa permita “virusarea”blogului cu informatii”cancerigene” scrise de”clone”in numele altora daca are posibilitatea s-o faca.

  10. …Credeti caci nu mai sint persoane(pocaiti) in situatia Pastorului POP? S-au ne este rusine,mila,frica de ceam facut s-au nu vrem sa nearatam pacatul, sa vada si fratii mei …cine am fost!!! Pacat nu avam atita credinta sa putem recunoaste un pacat!! Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti…AMIN..

  11. Cei mai nimeriţi să dea astfel de răspunsuri sunt fraţii pastori de la Assemblies of God care au convenit la această măsură disciplinară. Ea a fost, se pare, un acord al pastorilor români, reprezentanţii AOG şi fratele Nicky Pop.

  12. Fr.P.Lascau,
    In comunicat este precizat ca”s-a recomandat pastorului NP o perioada de sase luni de absenta sabatica pentru..”
    Ce se intelege prin -absenta sabatica-? Are suport biblic?
    Ce presupune aceasta absenta sabatica?
    De la ce data incepe si cind se termina?
    Cine urmareste „derularea” activitati respectivului pe perioada respectiva?
    Ce activitati poate desfasura sau nu pe perioda respectiva?
    Primeste salariu etc pe perioada respectiva?
    Cine evalueaza rezultatele la sfirsitul periodei respective si ce implicatii au asupra adunarii?
    Comitetul si pastorii din Portland nu stiu de aceasta „absenta sabatica” si nici nu vor sa auda de asa ceva,deoarece nu recunosc nici-o subordonare fata de cineva.!!!
    Comunicatul cu precizarea respectiva se considera-o dezbinare si o imixtiune in activitatea interna a Adunarii din Portland.
    Dvs. ce lamuriri si raspunsuri detaliate detineti fata de cele de mai sus?

  13. Frate Doru Levi ,

    ti-am citit scrisoarea deschisa pe CHRIST4.ro . Am vazut ca te lupti pentru dreptate . Fi credincios si drept si Dumnezeu te va binecuvinta . Ti-am trimis un e-mail de incurajare de doua ori , insa de fiecare data mi l-a trimis inapoi .
    Fi tare si nu da inapoi .

  14. Am aflat că RM va publica informaţii despre NP la 1 august 2010. După a săptămână am putut citi aceste pagini de pe un laptop al unuia dintre fraţii care au făcut referinţe la carte. Atunci am aflat pentru prima dată aceste lucruri despre NP. L-am sunat imediat şi i-am dat sfatul cel mai bun, cred eu, în aceste situaţii. Fiţi sigur că l-aş fi confruntat dacă aş fi ştiut mai demult.

  15. Frate Lascau ,

    am inteles din cuvintele dvs. ca , l-ati fi sfatuit personal pe NP la pocainta inainte de a aparea cartea RM . Ce ati stiut dvs. despre NP legat de acest subiect , inainte de a aparea cartea RM ? Si daca ati stiut ceva de trecutul lui patat , de ce nu l-ati desconspirat dvs . , inainte sa apara pacatele lui in cartea RM ?

  16. Radu,
    asa este. si este valabil pt noi toti, nu doar pt NP. eu pur si simplu am vazut pe unii care ‘l-au bagat in iad’ pe blog si inspirat de comentariuil sorei Rodica Botan si al PS 32 mi-a trecut prin cap ce am scris. Ideea era ca in ‘ravna’ noastra, adesea putem trimite pe cineva mai departe decat ne este locul.

  17. Numele meu este real, Gabi B., si nu mi-e teama sa-l confrunt pe Nicky Pop punindu-i adevarul in fatza. Sponsorul tau Avram Berghianu a fost peste 15 ani leader in Biserica Philadelphia, si a fot si el mazilit si calcat in picioare de Nicky Pop, ca multi altii inaintea lui, ca dirijorul Beni Clapa, Teodor Doru Magda, Iuliu Bucur, etc.
    Atit N.P., sotia sa, soacra si nepotii sai au beneficiat din plin de ospitalitatea si serviciile familiei noastre in vizitele lor repetate la Cluj. De aceea cunosc detalii, tinute pina acum secrete, despre adevarata sa fatza si uriasele fonduri de misiune pt. Romania administrate de N.P. impreuna cu cei doi asociati ai lui, Pavel Paul Crisan si Lea Cordos, originari din Cluj, emigrati ulterior in California, la Modesto. Nicky a fost patronul lor in Romania, dar si ulterior emigrarii lor in California, pentru o buna bucata de timp. Cind Misiunea Voice of the Martyrs si fratele R. Wurmbrand mi-au cerut sa auditez si sa anchetez in ce conditii au fost administrate fondurile uriase trimise in Romania la cei peste 100 de dezidenti religiosi si politici anticomunisti persecutati, am descoperit mari nereguli in administrarea acestor fonduri si plati, si disparitia a peste 350 000 USD, raportati de Paul Crisan ca fiind furati din masina sa – desi spargerea masinii si furtul imensei sume in valuta nu au fost raportate si Militiei Cluj spre investigare!
    Si mai grav este faptul ca sume imense destinate bisericilor si celor persecutati au fost transferate in USA si au ajuns in conturile deschise in USA miliardarului penticostal Vasile Tintas din Negresti-Oas.
    Dar imediat dupa Revolutia din 1989, pastorul miliardar Vasile Tintas s-a deplasat in California si la Portland – unde se aciuise sotia si fiul lui Pavel Paul Crisan, imbogatiti peste noapte. Cu mari presiuni, Vasile Tintas si-a recuperat o mare parte din transferurile ilegale facute in USA. Pentru restul de bani mi s-a adresat mie si colegului meu, pastorul Sandu Al. Negruser, conducerii C.R.P. Cluj, pentru a-l presa pe Paul si Viorica Crisan, ce-si aveau langa noi sediul misiunii californiene Christian World Embassy, pentru a-l forta pe Paul si Viorica Crisan, sa le restituie inca 150 000 USD ramasi in conturile lor.
    – VA URMA-

  18. IMI ESTE TOTUSI GREU SA INTELEG LASITATEA CELOR 30 DE PASTORI CARE STAU SI NU SPUN NIMIC.UNUL PLEACA PRIN ROMANIA CIND APARE VREO SEDINTA SI TREBUIE SA DEA UN VOT ,UNUL LA SACRAMENTO,CELALALT NU SE PREZINTA,SAMD

  19. DIN PESTE 1400 DE MEMBRI AU VOTAT TOTAL 800 AU VOTAT DECI A AVUT 72% DIN TOTALUL CELOR CE AU VOTAT NU DIN TOTALUL MEMBRILOR.DACA VOTAU SI CEI 600 CRED CA ERA ALTFEL SITUATIA.SI ACUM AUZEAM PE CEVA TINERI SPUNIND CA EI NU CRED CE SCRIE IN CARTE

  20. SIA DAT BENNY HINN DEMISIA?
    NUMAI DUMNEZEU MAI POATE INTERVENI LA INIMA FR NICKY SA AJUNGA SA SE RECUNOASCA SI SA SI DEA DEMISIA

  21. A MAI SPUS CA NIMENI NU A SUFERIT IN URMA INFORMATIILOR DATE .DAR DE CERUT IERTARE NICI GIND.
    A FACUT DAR NU A FACUT
    AI MILA DOAMNE

  22. A RECUNOSCUT CA TOT CE SCRIE IN CARTE E ADEVARAT DAR CARTEA TOTUSI E CONTESTATA IN ROMANIA DE MULTI.

  23. Concluzia pe care NP pare sa o fi tras in acest caz incalcit seamana cu o „marturisire” cu umor involuntar a presedintelui unui club de fotbal din RO (Ghe Stefan, Pinalti pt cunoscatori): „Uite ca am puterea sa recunosc ca nu sunt vinovat”.

  24. Frate Lascau, nu am insinuat nimica contra dumneavoastra, imi pare rau daca am lasat sa se inteleaga acest lucru. Mi sa parut destul de interesant , stiind ceva din ce s-a intimplat la intilnirile cu pastorii( nu de la NP, cum am mai spus, nu comunic cu el in afara de pace/pace , cum e vremea si c-am atit). Mi se pare interesant totusi interesant de cine este omis la semnaturi. Nu e prima data cind miros un rat fara sa fie un rat prezent. O sa vedem….

  25. o repet:nu vä pierdeti pretiosul timp cu acei cärora le place polemica………..si din nefericire sunt multi.multä binecuväntare!!!!!!!!!!
    SEMENI UN GÄND…………CULEGI O FAPTÄ!!!!
    SEMENI O FAPTÄ…….CULEGI UN OBICEI!!!!!
    SEMENI UN OBICEI……CULEGI UN CARACTER!!!!!
    SEMENI UN CARACTER…..CULEGI UN DESTIN!!!!!

  26. dragä Lidia,asta nu va inceta niciodatä…….dar nu te pune nimeni sä-ti bati capul…………ocupä-te mai bine de lucruri care iti fac pläcere…..bucurä-te de Domnul,de frumusetea LUI…………….

  27. Stimata Lidia.
    Am să vă spun câteva lucruri, de care bine aţi face să ţineţi cont:
    Acuzaţi oamenii de lucruri neadevărate. NP nu este duşmanul meu. Cred că îi sunt unul dintre puţinii prieteni care i-au mai rămas, de când oameni ca dumneata săriţi cu gura la acuzaţii nefondate. Nu blogul meu este o „mascaradă” ci mai degrabă modul în care scrieţi comentariile Dvs. Când un blog nu este de acord cu punctul Dvs. de vedere este „sămânţă de scandal” iar cartea care dă la lumină adevărul despre trecutul nostru este „pângărirea memoriei”. Vreau să vă spun că NP are altă părere despre documentele din cartea lui Vasilică Croitor. Iată ce a spus el (citat din Procesul verbal al întâlnirii de la St. Louis) „nu sunt fabricaţii ci sunt reale, îmi asum responsabilitatea deplină a acestor documente, sunt vinovat şi îmi cer iertare lui Dumnezeu şi vouă”. Despre cartea RM a spus: „este o carte excelentă…”.
    Nu înţeleg pe cine sau ce cauză apăraţi! De ce sunteţi atât de furioasă împotriva adevărului? Când am spus una de la anvon şi fac altceva în viaţa de fiecare zi? De ce generalizaţi fără acoperire în fapte?
    Una din ordinările mele s-a făcut la Portland, este foarte adevărat. Dar mă obligă acest fapt să nu-l confrunt pe omul care m-a ordinat cu adevărul, ajutându-l în felul acesta la pocăinţă? Cred că un adevărat prieten te ajută să te pocăieşti.
    Înţeleg că toată tetavura aceasta este obositoare şi dureroasă, dar este absolut necesară pentru ca oamenii vinovaţi să se pocăiască, iar noi cei răniţi de vânzările lor să-i putem ierta cu adevărat. E un proces cumplit. Va trece şi el, şi când lucrurile se vor lămuri, fraţii lui Iosif vor înţelege că toate suferinţele pe care Iosif le-a planificat pentru ei, erau necesare pentru ca să poată să se pocăiască.
    Dacă vă deranjează atât de mult blogurile, de ce le vizitaţi?

  28. Frate Lascau , o intrebare , este comunicatul de mai sus pozitia oficiala a Assemblies of God or este numai pozitia oficiala a celor trei semnatari. Dupa cum observ ,Ionel Popa nu a semnat, NP trebuia sa semneze , si nu vad nici un reprezentant al AOG sa semneze, in care sa adevereasca ca Fr.luca este presedinte interimar. I smell a rat….O sa incerc sa revin cu cuvintele exacte folosite de fr. NP duminica seara ca sa inlaturam orice fel de suspiciune.

  29. Devine si blogul asta la fel ca blogul samintei de scandal al pingaririi memoriei. Una se zice de la amvoane si alta se face in viata de zi cu zi. Stau si ma intreb de ce oare doi „prieteni” au ajuns in dusmanie asa de mare. Si cind te gindesti unul din prieteni a fost ordinat pastor tocmai acolo, la Filadelfia Portland. Trist. Foarte trist. Sunt foarte dezgustata de mascarada asta pe Internet. Cind oare va inceta ?

  30. Sora Maria te rog nu te mai osandi singura! NU S-A MARTURISIT! Si ar fi necesar pentru imaginea lui daca ar face-o!
    „nu detest ce a scris Vasilica Croitoru” ???? D-mne da dumneata chiar nu ti-e frica de D-zeu? Aberatii si doua-intelesuri! Un adevar zis pe jumatate e minciuna!

  31. @ Adevarata Reforma.Nu-l bagam in iad.Daca sa marturisit cuiva e bine.Dar atunci nu inteleg de ce ar minte in biserica.Nu se cere iertare in public ,dar NICI SA NU MINTIM PUBLIC.Asta e buba

  32. Draga Isus,
    TU Esti Capul nostru, iar eu sunt o celula a Trupului,
    asa de mica, care am de facut ceia ce mi s-a incredintat.
    Multumesc pentru calauzirea Duhului Sfant –
    procesul sanatos de Comanda prin care suntem
    chemati sa functionam.
    Dar vai, aici in Trup, alaturi…este o alta celula/madular,
    care a fost-este atacat! Un virus-bacterie-cancer ?
    Tu stii mai bine… ce-i cu noi ?
    Ma doare, pentru ca-mi transmiti prin nervi si
    simtaminte, o lipsa de
    coexistenta,
    cofunctionare.
    Este o malformatie, leziune, rana
    produsa in urma atacului „celui rau”.
    Nu inteleg multe, stiu ca nu a venit ziua
    de raspuns la intrebari, dar te rog,
    de aici din locul meu, neinsemnat, asculta-ma!
    Esti MEDICUL SUPREM,
    esti CAPUL…
    Te strig de aici, din Trupul Tau:
    AJUTOOOOR!!!
    Ai rugat pe TATAL sa fim UNA !
    Te rog : vindeca-ne sa fim una !
    Daca sunt prea mare, adu-ma la
    masura, sa nu iau spatiul altuia…
    daca nu-mi fac datoria, invata-ma…
    si asa , pe toti, regenereaza-ne,
    trezeste-ne, Te rog ,
    da-ne Oxigenul Tau Curat,
    Temperamentul si Pulsul
    DUHULUI SFANT.
    .. fara pata si fara zbarcitura-
    asa ni se cere haina…!
    Este greu, dar… posibil
    numai cu Vindecarea Ta !
    Te iubesc Isus, stii ca Te iubesc !
    Magdalena

  33. Condusii distrug conducatorii. Daca biserica i-ar fi dat o lectie fratelui Niky, el nu avea incotro.. decat sa se pocaiasca. Deci „banca” pocaintei a ramas tot goala. Fiind ales din nou deci gravitatea greseli se pare ca nu este chiar asa de mare. Fratele Niky va fi tentat sa creada aceasta, si va incepe din nou sa predice „adevarul”. Astfel a trecut caruta inaintea calului. El se va impiedica si va fi ranit nevindecabil. Asa se bucurase temporar un imparat din Biblie ca urgia a trecut. Dar in realitate, doar a inceput.
    cu respect

  34. Ce tare! Eu citeam ieri Ps 32 (este vb despre Neprihanirea care se capata prin credinta fara fapte) cum David spune ca si-a marturisit Domnului (nu si oamenilor) pacatul si cum Domnul i-a iertat vina… N-am putut sa nu ma gandesc si ca NP s-a marturisit de 1000 de ori Domnului (cel putin sper), dar nu poate sa o faca si fratilor. Adesea e ffff greu sa te marturisesti oamenilor, cu atat mai mult publicului.
    Cred ca sunt 2 aspecte: unul este marturisirea fata de Dzeu prin care iti capeti iertarea vesnica; a doaua, martusrisirea facuta inaintea fratilor care te indreptateste si in fata lor. Ambele sunt necesare uneori, dar doar prima e necesara pt a merge in cer, se pare. Spun asta pt ca multi par sa-l bage pe NP in iad pt ca nu recunoaste public…. Nu pare a fii corect teologic aceasta pozitie.

  35. NIKI POP SAU …..

    IN 1989 NE-AM BUCURAT TOTI CA AM SCAPAT DE COMUNISM, DE INGRADIRE,UMILINTA PENTRU NOI PENTICOSTALII.
    ACUM NU PUTEM SA SCAPAM ( DIN PACATE ) DE ULTIMELE ELEMENTE ALE COMUNISMULUI DIN BISERICILE NOASTRE. PUR SI SIMPLU NU SE VREA .
    ESTE CEVE CE EU NU INTELEG,IMI SCAPA.NU POT SA CRED CA SUNT ASA MULTI NAIVI IN BISERICILE NOASTRE. MI-E RUSINE DE MULTE ORI CA SUNT PENTICOSTAL.
    AM AJUNS ASA JOS INCIT PASTOR NIKI POP SA MINTA CU NERUSINARE O BISERICA INTREAGA,SI APOI SA FIE ALES CU 72% ?!
    TUPEUL LUI LA-M INTELES, DAR CEI DE LINGA EL CARE IA-U CARAT GEANTA DE CE LAU ACOPERIT ?
    DE CE NU AU FACUT PUBLICE DOCUMENTELE DE INFORMATOR INFLACARAT AL SECU,INAINTE DE ALEGERILE DIN PORTLAND ? SUNT SI EI COMPLICI,() ,DEPENDENTI DE CIOCOLATA PRIMITA DE LA NIKI.
    NIKI VAZINDUSE INCOLTIT DE DOCUMENTE CLARE ,SA HOTARIT SI EL SARACUL SA RECUNOASCA CA A FOST O PATA NEAGRA A PENTICOSTALILOR. SA-I FIE RUSINE SI SA DEMISIONEZE SA EMIGREZE IN SIBERIA.ASA AR FII CORECT,DACA MAI EXISTA ,, CORECT „.

    CU RESPECT IONEL – RO.

  36. Sa traiti vesnic frati de la Portland!

    Va multumesc de mesajele pe care mi le-ati trimis din care am retinut doua lucruri:
    1. M-ati confundat.
    2. Nu va mai aduceti aminte caci fr. Nicky si-a cerut iertare de la amvonul bisericii. A fost ceva de genul: nu detest ceea ce a scris Vasilica Croitorul in RM, imi pare rau de tot ceea ce am facut, si vreau sa-mi cer iertare public de la toti care au avut de suferit in urma actiunilor mele. Cam asa ceva…eu l-am iertat in seara aia. Cit despre paginile trimise de Vasilica, numa cine n-a vrut sa le citeasca nu le-a citit, circulau pe aici prin Portland mai ceva ca $ inca din Oct. 23. Gabi B, admir curajul tau!

  37. Refuz sa raspund celor care intoarce cuvintele cum le place lor. Sunt foarte multe persoane care spune: Vai , ne-a mintit si i-am dat votul, cum se poate asa ceva ?
    L-am crezut…. si acum sa aud ca si-a cerut iertare ? Daca eu nu inteleg bine, cum se explica ceilalti care l-au votat si spun ca ca nu le vine sa creada.
    Ieri dupamasa inca nega si nu recunostea.
    Am sperat ca daca a esit la iveala documentul ca a recunoscut, o sa mergem inspre vindecare, da se vede ca ” inca se taie codita la pisica ” .

  38. Am fost sponsorat de Avram Bergheanu, biserica Betesda nu de NP. . Eu am incercat sa fac o analiza a ceea ce sa intimplat la alegeri .Puteam sa apar si eu aici sa cint kumbaya cu voi toti si toate erau bune. Stiu ca doctrina ” suveranitatii lui Dumnezeu” la penticostalisti nu se invatza, eu cred ca absolut nimica nu se ” intimpla”, Dumnezeu este in control si are un purpose in tot ce se petrece. Lucrul acesta am incercat s-al descifrez, nu trebuia sa treci la insulte.Nelu, dute pe RM si citeste ce am scris imediat dupa ce am citit dosarul, poate o sa fi surprins. Nu te contrazic ca inca nu stiu toate detalile din multitudinea dosarelor comuniste. CNSAS va judeca si il va declara pe NP vinovat sau nu. Este o posibilitate( mica , dar este)ca NP sa fie gasi gasit nevinovat, o sa iti ceri scuze ptr. acuzatile de mai sus? By the way, imi amintesti de un anumit Ion Pop din Cluj dupa felul cum scrii, care mi-a dat slujba de ” advocat al diavolului”.
    Si inca ceva, explicatia care mi sa dat , in dosarul lui NP sint scrise conversatii personale din familie( NP a avut un microfon instalat in sufragerie) conversatii personale la telefon, analize ale securistilor asupra anunmitor evenimente din viata lui. 1600 de pagini. Ai face tu publice asemenea detalii? Eu nu. De aceea aveti rabdare pina cazul lui NP va fi judecat de forumuri competente inainte de a judeca noi.Parerea mea afost, si am spus-o inca dinainte de alegeri, NP trebuia pus deoparte pina toate evenimentele isi urmau cursul, si dupa aia comitetul putea sa ia o hotarire cu privire la viitorul domniei sale. Dar ei nu, acuma vrem demisia, il aruncam in strada , sa terminat cu el.
    Cei mai multi au votat cu el datorita( doamne fereste, cine o mai auzit de asa ceva, tre sa fie o gramada de naivi acolo) milei. Stii cum e ? O fi lupul rau, da cind vezi o gramada de lei in jurul lui sfirtecind-ul, ti se face mila. Aici e secretul votului de duminica, ca ne place, ca nu ne place, cel putin din punctul meu de vedere. Ill be back when personal attacks will not be posted under false names.

  39. Cred că Iosif trebuia să orchestreze această recunoaştere. Fără manevrele sale glasul aproape stins al conştiinţei acestor „vânzători de frate” nu devenea ţipătul de la urmă. Şi nu e o îndeletnicire prea plăcută. Dar este necesară.
    Sunt cu totul în acord cu Dvs., cerul este plin de păcătoşi iertaţi. De altfel suntem doar două feluri de oameni: păcătoşi care recunosc şi păcătoşi care nu recunosc. Ca bărbaţii: care ascultă de soţii şi recunosc şi care ascultă şi nu recunosc.
    Cum am ajuns să recunoaştem? Pe toţi ne-a confruntat Dumnezeu cu păcatele trecutului nostru. Pe fiecare în mod diferit. Funcţie de încăpăţânarea noastră.
    Sunt onorat de comentariul dumneavoastră.

  40. Mi-amintesc de fratii lui Iosif…cind au recunoscut in sfirsit ca ei sint vinovati de soarta fratelui lor…ca n-au facut-o din prima nici ei. Si totusi, ei au ramas stramosii poporului ales, chiar daca au facut-o pe ultima suta de metrii.

  41. Ai dreptate Gabi, va trebui să introduc reguli de postare a comentariilor. Se pare că nu este suficientă decenţa şi etica personală. Urăsc la rândul meu anonimatul.

  42. Frate Petrica ,

    daca Biserica din Portland il mai vrea ca pastor inseamna ca este cam imatura spiritual . Noi trebuie sa tinem cont de pozitia Scripturii in asemenea situatie mai mult decit dorinta oamenilor . Daca va aduceti aminte de situatia din Vechiul Testament cind unii din Levi s-au departat de Dumnezeu , Dumnezeu nu le-a mai dat accesul la slujbele de mai dinainte .
    Imaginea unui pastor de Biserica are o importanta deosebita pentru lucrarea Bisericii . Cind imaginea unui conducator de Biserica este patata , lucrarea acelei Biserici este compromisa si ca atare este necesara schimbarea conducatorului . Altfel impactul negativ se rasfringe asupra sufletelor nemantuite in sensul ca se impiedica venirea la acea Biserica , in vederea ascultarii Evangheliei care poate aduce mantuirea in viata lor .

  43. Pastel de toamna. In mai putin de trei saptamani este din nou, Thanksgiving Day ! . Rutina ne va determina sa o celebram ,fara sa ne gandim prea mult la semnificatie ; la urma urmei, noi tot romani ramanem .Bate un vant rece ,taios ,ce produce frisoane si fiori .Pe linia orizontului , se ingramadesc nori mari de ploaie, convulsionati si cenusii.Am luat cu noi mult prea multe bagaje, ce ne ingruneaza mersul . Inaintam greoi ,sub un cer plumburiu, bacovian . Vom fi determinati sa ne continuam calatoria in furtuna ce se va dezlantui in curand . Cararile codrilor sant acoperite din abundenta cu frunze ruginii ,amestecate ,pe ici si colo cu….par de lup. Calauza, ne -a anuntat sa fim vigilenti si precauti……

  44. Este evidenta pentru toti indatorarea familiei voastre, Bogdan, fatza de sponsorul vostru Nicky Neculai Pop.
    By the way, daca la dosarul DUI deschis de DSS lui Neculai Nicky Pop „se gasesc atitea dovezi de lupta anticomunista si persecutii suferite de Nicky in Romania”, de ce nu se fac publice, imediat, aceste pagini glorioase? De ce se tin sub obroc cu sapte lacate? E jenanta si deranjeaza cumva existentza, in DUI, a unor declaratii date de varul sotiei lui Nicky, ing. Tzutzu Santa, fost coleg de pat si de dormitor in timpul studiilor lor universitare de la Timisoara din anii ’60?
    Sunt multe alte note informative si declaratii f. jenante si compromitatoare pentru Neculai Pop aflate in dosarul sau DUI, de peste 1600 de pagini.
    Dar asta nu-i tot! Mai sunt inca 3 dosare deschise lui Neculai Nicky Pop, de catre DSS si DIE, si anume: dosarele sale de retea, ca informator, deschise la DSS si DIE/SIE, si dosarul DUI de la DIE/SIE, dosare pe care Nicky Neculai Pop nu le-a solicitat, si nici CNSAS-ul inca nu le-a primit. Doar daca Board-ul A.O.G., sau conducerea Cultului Penticostal si parlamentarii PDL penticostali s-ar adresa presedintelui Romaniei, email: TraianBasescu@ presidency.ro – CSAT ar putea aproba declasificarea si desecretizarea si a celor 3 dosare netransferate inca la CNSAS, din care doar citeva pagini si Note au razbatut in corespondenta dintre DSS si DCC, surprinsa de V. Croitor la Arhivele Nationale si ale CNSAS, si apoi redate in cartea R.M..

  45. mä scuzati,era coincidentä de nume.multä binecuväntare si spor in lucrul Domnului!!!!!!!

  46. unde as putea gäsi si eu aceastä carte?
    astept un räspuns :angelutza100@gmail.com
    multumesc anticipat!

  47. Frate Lascau, o intrebare, se poate scrie pe acest blog crestin si sub nume false? In special cind se arunca acuzatii de genul de mai sus…una este cenzura, alta este etica crestina de a fi transparenti, avind curajul sa stam in spatele unei acuzatii fara sa apelam la identitati false.. Considerati libertatea pe care o ingaduiti pe blog ca fiind crestina?

  48. O sa incerc pe scurt sa scriu din ce cauza fr NP a cistigat cu un procentaj asa mare. In primul rind a fost greseala bordului bisericii. Sint citeva feluri de oameni in bord si in biserica. Unii , care il cred pe NP adjunctul diavolului , care au i ncercat sa al mazileasca de 20 de ani pe tot felul de motive. Sint altii ( oportunistii) care au vazut de unde bate vintul, si au sarit in barca cealalta ( majoritatea dintre acestia fiind ridicati la posturi in  care nu au avut ce cauta). Altii , au ajuns la concluzia, bazata pe evidenta, ca NP a trecut limita si trebuie sa isi dea demisia. Acum , felul cum au actionat cred , l-a ajutat f. mult pe NP. De la cereri de demisie imediata, la cereri de taierea salarului si a asigurarii medicale la declaratii de  greva foamei s.a.m.d. Au avut atita funie in mina ca in loc  sa il spinzure pe NP , s-au spinzurat pe ei. La cei mai multi nu a fost o dorinta sincera ca dreptatea sa invinga ,cum a fost ura si dorinta sa-i ia scaunul. Credeti ca Dumnezeu onoreaza oameni si motive ca acestea? Credeti ca daca Dumnezeu gasea unul mai bun ca NP ,nu l-ar fi inlocuit? Nu este posibil ca dintre cei rai Domnul l-a ales pe cel mai bun? Nu stiu, dar s-ar putea sa fie o posibilitate. Anumite intimplari in biserica noastra, pe care majoritatea nu le stiti, pe care Domnul le-a prezis cu exactitate nu numai odata, incepind cu luna martie. Una din prorocii ( sintem penticostali, nu?), pe care eu am crezut ca e baliverna, sa implinit cu o exactitate uimitoare. De un lucru sint sigur, Dumnezeu a fost in control, si totul sa desfasurat conform planului sau, de la aparitia cartii pina la realegerea lui NP. Inca o opinie , persoanele care nu au curajul sa isi spuna numele adevarat, ar trebui sa taca sau sa nu li se permita sa apara pe un blog crestin.   Pe distinsul si curajosul ” membru de la philadelphia” il intreb ce a insemnat cind NP a spus” nu contest nimica ce este scris in carte sau in dosar”? . Duminica o sa fiu la audio/ video , poate sa vina sa imi explice, cu toate ca nu cred ca o sa aiba curajul.

    Sent from my iPad

  49. Gaby, deja ne plictisesti cu politica ta, stop lying please.
    Asta ai invatat de la pastorul tau ?
    NP nu a recunoscut niciodata in fata bisericii or particular. Daca suntem asa confuzi toti si se pare ca intelegem greu, te rog spune-i sa scrie pe o hartie si o sa citim toti; poate asa o sa intelegem toti acelasi lucru.

    Rectificare daca am facut greseala mai sus cand am spus ca AOG nu au fost la alegeri dumineca, au fost 2 frati care am inteles ca sunt din Seattle cand fr. NP i-a recomandat, dar cinva spune ca erau din Salem.

  50. Stimate frate Petrică
    Văd că una vorbim pe comentarii şi alta facem. Cu ce v-am cenzurat, de aţi publicat deja pe forumul Străjerul materialele recente? Consider că jocul nu este cinstit din partea Dvs. Trebuie să redefinim termenii colaborării noastre viitoare?

  51. Stimate frate Petrică.
    Biserica din Portland a votat. Nu fac parte din această biserică şi sunt obligat de respectul pe care-l datorez autonomiei şi autorităţii unei biserici locale să accept decizia ei. Nu sunt de vânzare nimănui. Nu mă vând decât Domnului şi adevărului. Nu susţin şi nu spijin candidatura nimănui. Mă interpretaţi din nou greşit. O biserică de peste 1000 de fraţi a decis ca pastorul lor să fie NP indiferent de istoria sa. Este gata să-l ierte de orice a făcut. Ce putem avea noi împotrivă? Şi chiar dacă am avea, ne-ar folosi la ceva?

  52. NP a recunoscut ca a colaborat cu securitatea in perioada cind a fost in vizita in Romania, dar nu a recunoscut ca a fost un securist bona fide( acuzatia RM-ului)Aici este confuzia, unii spun ca a recunoscut, altii spun ca nu a recunoscut. Fiecare a auzit ce a vrut. Este o mare diferenta intre a colabora ptr. o perioada, datorita unor circumstante “speciale” sau a fi un securist/agent pe care securitatea l-a infiltrat in rindurile penticostalistilor inca din Romania. La aceasta acuzatie NP asteapta adeverinta de la CNSAS. Cel putin asa inteleg eu.
    .. Sint colaboratori benevoli si sint colaboratori fortati de imprejurari( puscarie, poze incriminatorii, tortura, etc) care au circumstante atenuate. Din detalile care le stiu eu , celelalte 1600 de pagini ale dosarului demonstreaza ca NP a fost urmarit si asuprit de organele securitatii ptr. o perioada lunga.

  53. e greu de fäcut un comentariu cäci cu ce judecatä judeci cu aceeasi vei fi judecat…………
    eu cred simplu, cä un om atäta timp cät e in viatä are toate sansele de pocäintä,are parte de HAR si NUMAI DOMNUL POATE DECIDE,CÄCI EL E SINGURUL CARE CUNOASTE INIMA OMULUI……………
    sä nu ne pierdem in expresii!
    sä nu vorbim discutii si sä nu discutäm vorbe!!!!!!!!!!!!!!!!!

  54. Stimati frati din RO. & USA
    Va multumim pentru indemnuri, dar ma faceti sa zambecs, vorbiti despre PORTLAND OREGON, unde totul merge cu miloaga si minciuna.
    Remus: Fr NP sa-si de-a demisia ? Niciodata ( $ )
    Samuel: Thank you pentru enumerarile dvs. in o lume normala ar fi posibil, dar nu in Portland……………………
    1. Intalnire cu NP si consiliul, si NP sa recunoasca ? Biserica a cerut sa se amane voturile sa putem dezbate problema cu membrii bisericii si nu s-a dat voie (NP, nepotul si un alt fr. nu a dat voie). Au vrut ca voturile sa fie numaidecat duminica trecuta, si acum stim de ce.
    2. Alegeri ? Da poate de comitet nou, ca sa poata intra cei care l-au sustinut (nu glumesc).
    3. Ce pot invata oamenii din biserica ? Eu, multumesc Domnului ca niciodata nu m-am indoit de cand a esit cartea RM, si cei care sunt orbiti… sa se pocaiasca si sa nu minta ca el.
    4. Ce spune AOG ? NP a stiut sa-si trateze tot timpul problemele cu ei dar nu stim din ce motive nu au fost duminica la alegeri.

    Maria,
    Intelegem toti romaneste, te rog inceteaza cu minciuna, inca la ora actuala Nov. 5 , NP NU RECUNOASTE, ma mira faptul foarte mult.

    Eu NU cred ca o sa vina ziua cand o sa recunoasca si sa spuna: DA, AM GRESIT, E ADEVARAT.
    Domnul sa va binecuvinteze pe toti cei care va doare impreuna cu noi.

  55. Frate Petrică.
    Nu cred că este corect să acuzăm oamenii pe zvonuri sau pe bârfe. Dacă aveţi dovezi, vă rog să le aduceţi. Putem foarte uşor să rănim oameni nevinovaţi şi să stârnim certuri inutile. Nu vreu să vă cenzurez. Unele din postările Dvs. vin ca spam, deoarece sunt luate de pe Youtub, şi blogul meu nu mi le permite. Va trebui să cumpăr mai multă memorie. Apoi sunt unele materiale care nu se potrivesc subiectului, aşa cum aţi trimis recent reclama lui Movilă.
    În trapa aceea am căzut mulţi ca muştele în lapte, la manevrele unora, pe care nu mai vreau să-i numesc. Nu cred că este frumos să facem ameninţări de felul celor de mai sus, după ce în prealabil mi-aţi dat mînă liberă să aleg ceea ce voi publica din comentariile Dvs. Mă tem doar de mânia Domnului. Blogul meu îmi aparţine şi eu sunt singurul responsabil ce conţine el. Nu cred că el este un gard public pe care fiecare să scrie ce vrea el. Blogul acesta mă reprezintă şi voi publica doar acele lucruri pe care le consider corecte teologi şi etic.

  56. scuze!Petru Rusu,esti din Arad?sunt sotia lui Petricä din Austria.
    s-ar bucura sä-l contactezi:peterpeschir@yahoo.com
    multä binecuväntare!

  57. ce vremuri träim!!!!!! ce situatii!!!
    rugäciunea mea zilnicä:Doamne,nu mä läsa in intuneric,nu mä läsa färä cäläuzirea Ta……ai milä de mine….
    fiti binecuväntati voi toti care faceti VOIA LUI!

  58. Stimate frate Samuel. Informatiile mele sunt ca NP si-a cerut iertare bisericii si a declarat public ca este singurul responsabil de tot ce s-a intamplat. Nu am inca dovada scrisa sau inregistrata, dar cred ca ea va aparea curand.
    Biserica din Portland (informata corect sau nu) l-a ales din nou pe NP pastorul ei. Respect autonomia bisericii locale si deciziile ei. In ultima instanta, cei afectati de conducerea lui, vor fi fratii care l-au reales.

  59. Sora Ligia.
    Nu va faceti probleme cu greselile. Pentru ele exista iertare atunci cand le recunoastem si ne asumam responsabilitatea pentru ele.
    Cat priveste cazul lui NP, este dureros sa citesc afirmatiile Dvs. nascute nu numai din situatia de azi ci si din experienta proprie. El a fost totusi iertat si reales ca pastor de biserica locala. Tin foarte mult la autonomia bisericii locale si voi respecta decizia pe care a luat-o, chiar daca nu o inteleg prea bine.
    Orice om greseste si are dreptul la pocainta si iertare. Biserica din Portland il doreste pastorul ei. Vrem noi sau nu, el este alesul acestei biserici, iar cel care poate judeca biserica este Domnul Isus Christos.

  60. Am aflat si eu despre carte si in special despre acuzatiile la adresa lui Nicky Pop cam o luna in urma. In momentul cind am auzit am declarat ca pe baza tangentelor care le-am avut in trecut cu acest om sint sigura si nu sint deloc surprinsa ca toate lucrurile aceastea sint adevarate. Nu fac parte din biserica lui dar am fost in biserica lui de citeva ori. Am fost si la el acasa, am stat de vorba cu el deci am avut citeva ocazii sa-l cunosc ca sa-mi pot face o impresie oarecare despre el. Punind la oparte toate cele scrise despre el si faptul ca in fata comisiei a recunoscut ce a facut si bazata doar pe ceea ce am invatat despre el in trecut, n-am putut niciodata sa inteleg cum poate un om sa aibe atitea fetze si sa se poate numi crestin dar mai mult de atit sa fie si in postura de pastor. Sint multi care ii stiu prea bine fatarnicia si orgoliul lui Nicky Pop (observati ca nu pot sa-i spun Pastor, Frate, sau Domn) deci stiti la ce ma refer. In urma „alegerilor” am ajuns la concluzia ca biserica Philadelphia este:
    –total orbita, traind inca intro stare similara a celei din Romania pre-revolutionara
    –condusa mai degraba de ceea ce „spune Domnul” prin oameni si nu ceea ce spune Domnul in Biblie
    –frapata de vorba „hai sa-l iertam” deci hai sa-i toleram pacatul mai departe
    –care nu intelege ca un pastor este chemat si are o responsabilitate mult mai mare decit omul de rind in fatza lui Dumnezeu
    –care ramine satisfacuta de conducere pentru ca le este prea lene sau le este frica sa-si adune fortele si sa aleaga pe altcineva
    –care nu intelege ca un pastor nu-si arunca oile in gurile lupilor ci mai degraba se jertfeste pe el insusi

    In acelasi timp ceea ce nu inteleg si ceea ce ma face sa cred ca Nicky Pop este mai rau decit alti turnatori este faptul ca el fiind in America in 1980 a colaborat cu Securitatea Comunistilor. Deci el, fiind aici in America, gustind din plin din libertatea Americii, vindea pe unii si pe altii pentru scopuri personale. Lucrul acesta nu numai ca este complect necrestineste, dar in acelasi timp implica unele probleme care Statul American le-ar putea foarte usor considera ca o calcare a legilor si-a Constitutiei care Nicky Pop sint sigura ca nu le-a declarat in momentul cind si-a luat cetatenia Americana.

    Cit ma priveste pe mine, omul Nicky Pop se poate pocai in sac si cenusa, poate sa-si ceara o mie si una de iertari, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-i vad fata din spatele unui anvon pentru care nu are nici o calificare nici spirituala dar nici omeneasca. Imi pare rau pentru familia lui, imi pare rau chiar pentru el ca este pierdut, dar mai rau imi pare pentru biserica Philadelphia care merita sa fie hranita o mincare spirituala nu sugrumata de un om care nu se poate smerii si pocaii.

    PS: Imi cer scuze daca am facut unele greseli in scrierea mea. Fiind aici de peste 25 de ani se poate sesiza usor in scrisul meu sarac.

  61. Frate Lascau, cum se poate pune problema mai departe daca lucrurile stau asa, adica:

    1. o intalnire intre NP si consiliu, se ajunge la concluzia ca NP a colaborat, NP recunoaste (potrivit cu comunicatul afisat)

    2. la momentul nr 2 (alegerile) dansul plange in biserica, influenteaza biserica, castiga alegerile pe baza afirmatiilor ca nu este adevarat ce se spune

    3. ce pot invata oamenii din biserica despre o asemenea atitudine?

    4. ce spune conducerea AOG despre toata situatia ivita?

    mai este cineva din Portland care sa isi dea cu parerea despre comunicat si alegeri?

  62. sora Maria se poate opri lantul nesfarsit al minciunilor? fr Nicky NU si-a cerut iertare! Nu a recunoscut ca a colaborat,ca a turnat!NE-A MINTIT PE NOI SI PE D-ZEU Amintiti-va ca a zis „nu am colaborat,nu am turnat ce este in carte e ne-adevar” etc… salutari fratelui Silviu

  63. fr Petre raspunsul e NU! fr Nicky niciodata nu a recunoscut ca ce este in carte este adevarat, nu a recunoscut mai deunazi nici ce a aparut in acele „extra-documente” si niciodata nu l-am auzit sa fi marturisit despre conectia lui cu securitatea romana.El a negat totul si strategia dansului a fost de a se ajunge la vot ca, membrii bisericii „spalati” in lacrimile dansului sa fie atinsi la coarda sensibila si sa-l re-confirme. D-mna de mai sus M (se pare ca sotul ei e muzician mare, chiar dirijor) este TOTAL gresita cand afirma ca „si-a cerut iertare! Nu! fr Nicky a spus ca el nu a fost turnator! Ca nu a dat informatii despre frati etc. Practic eu membru activ in bis. Philadelphia nu l-am auzit sa-si ceara iertare pt turnarea si tradarea de frati! Bine…”sa ma iertati daca v-am intristat sau ranit pe cineva” nu o consider o marturisire specifica a actualei probleme de care e acuzat…eu nu-l urasc, dar cred ca a ce e prea mult e prea mult!

    fr Lascau va multumesc pt provocarea de a va da un raspuns de aici din Portland..si inca odata NU! fr Nicky NU A RECUNOSCUT PUBLIC FAPTUL CA A TURNAT SI A COLABORAT CU SEC NICIODATA!

  64. Corect ar fi sa-si dea demisia . Mai permite statutul ca un pastor care a fost pus la disciplina pentru o abatere destul de grava ca, in cazul de fata , sa mai aiba dreptul de a sluji ca pastor ?

  65. Frate Cristi, catre ar fi cativa posibili pasi pe care pastorul Nicky ar trebui sa ii faca?

  66. După câte cunosc eu, duminica trecută, fratele Nicky a recunoscut că tot ce scrie cartea despre el este adevărat, şi a cerut iertare Bisericii. Sunt eu informat greşit?

  67. In fata Comisiei of impeachement, fostul presedinte Bill Clinton a decalrat ” Nu cunosc femeia aceasta ” dar dupa proba contrarie, o lume intraga a aflat ca fostul presedinte o cunostea pe Monica L. foarte bine. Deschide link-ul (http://www.youtube.com/watch?v=JUDppdVXeMw). Cui i s-a dat mult i s-a cerut si mult. Spunea cineva odata ca atunci cand vorbesti sau faci astfel de decalratii, pune si multa miere sau zahar, ca s-ar putea sa vina vremea ca sa-ti mananci propriile tale cuvine sau declaratii, si daca le-ai presarat cu miere sau zahar le vei inghitii mai usor.
    Stiu si cred ca momentan acestea stau in gatul fratelui Niky ca si ” marul lui Adam ” dar incetul vor trece.
    Am vorbit cu cineva foarte pornit pe cartea lui VC si spunea ca daca se gaseste un singur neadevar in cartea RM, toata cartea isi pierde credibilitatea si va deveni un junk. Dar nu a continuat sa spuna ca daca unul singur isi va recunoaste trecutul, si se pocaieste de el ( datorita acestei carti ) toata cartea primeste o credibilitate mai mare, si ii va impinge pe multi spre drumul pocaintei adevarate.
    Frate Niky stiu ca citesit acest blog mai degraba sau mai tarziu. Si eu te-am cunoscut din 1979-1980. Domnul sa te binecuvinteze pentru puterea de a recunoaste, si tot El sa-ti vindece rana.

  68. problema e ca oamenii l-au votat pe baza lacrimilor lui prin care spunea ca tot ce e-n carte e minciuna si ca el nu a fost informator! deci a mintit toata biserica doua saptamani in urma iar duminica trecuta a luat votul si acum asteapta ca „timpul sa le vindece pe toate”…..trebuie sa declare public in biserica ca A MINTIT BISERICA SI S-A JUCAT CU SENTIMENTELE OAMENILOR!

  69. Din „Clintonismul” la care am participat, se pot învăţa multe. Mă întreb cui foloseşte, totuşi? Se poate, cel în cauză să nu reuşească să recunoască păcatele trecutului decât în bucăţele mici? Asemenea celui care reuşeşte să „mănânce” o locomotivă – bucăţică cu bucăţică? În final, coada pisicii e tăiată, dar se putea cu o singură lovitură. Mă gândesc la lunile de zile de suferinţe şi pansamente după pansamente, la efortul „doctorilor” în vindecări de cozi de pisici, la mieunatul pe bloguri de mila unui nou tronson retezat din coada cotoiului…
    Ce vor face alţi cotoi bătrâni ce îşi flutură cozile (încă întregi) în vânt?

  70. Frate Petrică,
    Atunci când am primit acest Comunicat, m-am frecat la ochi. Nu-mi venea să cred.
    Problema este că mi se respectă teoria metamorfozei ”de la călău la victimă” pe care am enunțat-o într-unul din comentariile mele la RM:
    1. Neagă tot! Cu vehemență! Atacă sursele și pe cei care cer socoteală! Pune la îndoială sinceritatea și motivațiile lor!
    2. Acceptă în ”capsule” mici că unele lucruri ar fi adevărate dar nu toate și nu chiar așa…
    3. Într-un târziu, acceptă că totul e adevărat dar neagă eticheta (de colaborator). Între timp, opinia publică a fost anesteziată și neutralizată.
    Nu mă surprinde și nu mă deranjează faptul că a ”supraviețuit” alegerilor din Portland.
    Însă, vorba lui Alex Pop, Vasilică Croitor și cei ce au susținut cartea și demersul, rămân mai departe ”monștrii” care au vrut răul altora! Iar cei care au făcut acest joc malefic de susținere a minciunii, se ascund în tăcere (uneori în anonimat), cu satisfacția că ”le-a mers”.
    Mă rog, este totuși un pas înainte. Nu voi pune la îndoială sinceritatea pastorului Nicky Pop dar, având în vedere asocierea lui cu Ioan Ceuță și, inițial, negarea vehementă și împotrivirea virulentă față de RM și Consiliul Pastoral al Convenției, sunt curios dacă vor mai urma și alți pași… Măcar câțiva.

    Altfel, felicitări pentru postările de excepție din zilele trecute. Sunt o delectare.

  71. Nu ştiu dragă Alex, dacă aceste cereri de iertare vor veni sau nu. Ar fi necesare, mai ales pentru Vasilică. Cartea lui s-a dovedit corectă, şi recunoaşterea pastorului Pop este o dovadă că ea este corectă istoric şi era necesară. Dar, să fii şi de vină şi să recunoşti, este foarte greu pentru unii.

  72. Domnul Isus L-a iubit atat de mult ca L-a tinut in viata pana la acest moment care era dorit sa fie de buna voie nu constrans de ,,usa ” ! A facut-o ! Slava Domnului ! S-a bucurat Cerul si fratii care doresc reabilitarea fratilor si nu aruncarea lor la gunoi ! Acum ar trebui sa predea stafeta altuia mai tanar si sa se retraga ! Sa-i dea astfel posibilitatea Domnului sa-l pregateasca pt plecarea acasa ! Ar sfarsi frumos cum se cuvine copiilor Domnului Dumnezeu !

  73. @ Maria. Doresc ca Domnul sa te binecuvinteze cu o dragoste NEFATARNICA,ca mai ieri ne trimeteai la Chicago,arizona or sacramento.Ne aratai usa Nui asa ca tot din dragoste???

  74. „Alunga patimile mele ,
    Pe veci strigarea lor o frange,
    Si de durerea altor inimi
    Invata-ma pe mine-a plange.
    Nu rostul meu,de-a pururi prada
    Ursitei mastere si rele,
    Ci jalea unei lumi, Parinte,
    Sa planga-n lacrimile mele. „

  75. Un pas bun!!! Biserica a suferit, dar ne vom vindeca pentru ca sintem constienti de faptul caci toti gresim intr-un fel sau altul. L-am iertat cind si-a cerut iertare in biserica si ne-am aratat dragostea fata de el duminica trecuta cind 72% din popor a ales ca Fr. Nicky Pop sa ramina pastorul bisericii in continuare. D-ne ai mila de noi toti si pune pacea Ta in inimile noastre.

  76. Chiar daca e dureros pentru el va intelege ca e spre binele lui.A facut si mult bine si probabil ca de aceia Dumnezeu vrea sa-l mintuiasca si cred ca acum se va inura si de fam.lui.Foarte dureros pentru biserica.Nimeni sa nu treaca pe aici.

  77. @ Petru Lascau.

    Un pas necesar al domnului Pastor Pop…vom vedea daca a fost facut la momentul potrivit sau…prea tarziu.

  78. Better late than never.
    Intr-adevar, ar fi fost mult mai bine – si mai usor -sa va fi ascultat atunci sfatul. S-ar fi evitat o sumedenie de neintelegeri, tensiuni si conflicte inutile. Acum, dupa atita tam-tam si “media coverage” e mai greu si mai dureros, dar Il apreciez sincer ca a gasit curajul si taria sa-si ceara iertare.

    P.S. Sint sigur ca va urma un potop de comentarii pe blogul “Rascumpararea Memoriei” din partea vajnicilor aparatori ai fratelui Nicki Pop: toti cei ce i-au dat in cap lui Vasilica si sustinatorilor lui, se vor inghesui acum sa-si ceara si ei iertare.
    Si bineinteles ca-i vom ierta, plini de intelegere si dragoste.
    Asteptam, febril, comentariile…

  79. PS: de data asta nu a venit la vreo emisiune sa vedem un video cu marturisirea lui publica???!!!!

  80. Pacat intr-adevar ca nu a facut asta mai repede; faptul ca s-a pocait doar cand i s-au pus in fata evidentele, diminueaza impactul unei marturii pe care numai Domnul o mai poate aprecia la adevarata ei valoare …
    Totusi, sa privim la partea plina a paharului … a avut loc o asumare publica a unui trecut necurat … poate vor mai veni si altele …

  81. Domnul fie laudat pentru refacerea relatiilor! Ii un har de la Domnul sa fim iertati de frati si de Domnul. Fie acest prim pas un inceput de vindecare pentru bisericile penticostale romnesti si nu numai.

    Frate Lascau, roaga pe Vasilica sa publice si el pe blogul lui acest document, nu cred ca ar avea ceva impotriva.

    Fie binecuvantata munca pe care o depuneti!

Lasă un comentariu