Recunoştinţa nu este doar un desert spiritual sau moral pe care-l putem lua sau respinge după o masă copioasă. Gestul, indiferent care ar fi el, nu poate fi fără consecinţe. Gratitudinea este însăşi pâinea şi apa sănătăţii morale a individului sau colectivităţii. Ea nu este doar o virtute generală înotând undeva la marginea personalităţii noastre, ea este virtutea fundamentală, centrală, decisivă. Succesul, continuitatea şi Everestul fiecărei pesoane sau naţiuni sunt determinate de suveranitatea lui Dumnezeu; recunoştinţa este factorul determinant al acestei suveranităţi.
Ingratitudinea, drumul dezastrului
Care a fost sămânţa dezintegrării care a corupt inima lumii vechi dincolo de punctul remedierii divine, unde Dumnezeu a renunţat la mizeria ei, unde omul s-a umplut de pofte nenaturale şi perversiuni, unde nici măcar o singură respiraţie proaspătă de puritate nu s-a mai simţit în atmosfera-i poluată? Ce altceva decât ingratitudinea? „…fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit va Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit…” (Romani 1:21).
Ce oare a orbit cu mândrie ochii unui tânăr din timpuri străvechi, l-a detronat din scaunul autorităţii şi demnităţii sale, ducându-l din bogăţie la sclavie şi din confortul casei părinteşti în cocina murdată a porcilor? Ce l-a fermecat din sunetul plăcut şi dulce al vocilor părinteşti la vorba aspră şi rea a înstrăinării, unde doar guiţatul porcilor şi vântul hoinar îi ţineau companie? Ce oare i-a rupt haina ţesută cu dragostea unei mame? Ce i-a ruinat oare din picioarele sale sandalele libertăţii, ce i-a smuls din deget simbolul iubirii, arucându-l între zdremţe şi mizerie? Ce altceva decât ingratitudinea? Cunoscându-şi tatăl, nu l-a proslăvit şi nici nu i-a mulţumit.
Primul pas spre dezastru al unei civilizaţii, şi primul pas spre dezastru al unei persoane, este nemulţumirea. Ingratitudinea.
paşi spre lumină 
Nemultumirea, placerile, goana dupa fericire sint emotii care oamenii le cauta le plac, incearca sa le traiasca iarasi, traind trecutul in prezent, neputindu-se controla emotional. Traind cu Hristos traiesti viitorul in prezent bucurindu-ne de orice primim de la D-zeu. D-zeu a facut pe om nemuritor dar omul cautind emotii si senzatii s-a facut neascultator (muritor) . Ma bucur de intelepciunea pe care o aveti , D-zeu sa va binecuvinteze ,sa aiba mila de orice om blocat la un anumit nivel ,care e nemultumitor, nefericit, neimplinit etc….
Problema este ca sandalele si inelul pe care Domnul le are pentru fiii risipitori care se pocaiesc si se intorc acasa trebuie date (administrate) de slujitorii din biserica. Uneori fiii raman (aproape) toata viata de dupa intoarcerea acasa fara sandale si fara inel, proscrisi, neiubiti, neintelesi si de cele mai multe ori marginalizati.
Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase.
Domnul are sandale noi şi inelul înfierii pentru noi, fiii rispitori, care ne întoarcem din nou acasă la El.
„Ce i-a ruinat oare din picioarele sale sandalele libertăţii,
ce i-a smuls din deget simbolul iubirii, arucându-l între zdremţe şi mizerie? ”
Wow !!! Intrebarea cu doua adevaruri : ruinat & smuls.
Mai mult sau mai putin, ne facem vinovati de aceste stari.
Traim intr-o lume, plina de pofte…
„Numai Harul, numai Harul ma pastreaza neancetat,
El ma face, el ma tine, Credincios cu-adevarat.”
TATA, ITI MULTUMIM CA NE IUBESTI !
Am observat si in Biblie si in viata particulara ca Duhul cere ca mod continuu de viata adresarea unui „Multumesc Doamne Isuse” lui Dumnezeu.Este atat o datorie cat si o placere;este atat din evlavie cat si din pocainta;este felul de a fi al crediciosului Domnului Isus…un elemen indispensabil din viata celor mantuiti