Care sunt argumentele doctrinei
dispariţiei darurilor?
În principal, argumentaţia susţinătorilor dispariţiei darurilor se bazează pe două argumente principale.
1. Darurile duhovniceşti (prin acestea înţelegându-se acelea pe care ei le neagă: minunile, vindecările, prorocia, vorbirea în alte limbi, tălmăcirea limbilor) au fost date Bisericii primare pentru a autentifica pe apostoli ca urmaşi ai lui Christos, şi ca autori demni de încredere ai scrierilor Nou-Testamentale.
2. Pavel apostolul ar susţine în 1 Corinteni 13 că darurile vor ţine numai până ce canonul Sfintelor Scripturi va fi definitivat.
Să luăm pe rând aceste argumente şi să vedem cât de fundamentate sunt ele de Biblie. Din pricina spaţiului şi naturii acestui articol ne vor limita la câteva observaţii.
Argumentul este ales cu mare grijă deoarece el nu spune că darurile au avut ca scop să autetifice lucrarea Domnului Isus, deoarece atunci prin apostoli n-ar fi fost necesar să se mai facă semne şi minuni. Apoi ele n-au fost date nici pentru autentificarea mesajului Evangheliei, pentru că Evanghelia este cu noi şi ar avea şi azi nevoie de o asemenea autentificare. Au fost aleşi ucenicii, apostolii să fie autentificaţi prin ele deoarece ei au murit şi moartea lor includea şi nevoia de autentificare. Deci dacă darurile au fost date să-i valideze pe apostoli, atunci odată cu moartea lor nu mai era nevoie de daruri deoarece ele nu mai aveau pe cine autentifica. Să vedem dar dacă Biblia ne dă o asemenea interpretare.
Dacă analizăm semnele şi minunile din Evanghelii şi Faptele Apostolilor, se poate uşor observa că ele n-au avut loc niciodată ca să dovedească cuiva că un anume apostol este apostol adevărat, înzestrat de Dumnezu cu autoritatea să scrie cărţile Noului Testament. Minunile au fost făcute din două motivaţii majore:
a. Ca să confere autenticitate caracterului lui Isus Christos şi a relaţiilor Sale cu Dumnezeu Tatăl. Aici se includ toate minunile din Evanghelii.
b. Să confere autenticitate mesajului despre Isus. Acesta a fost scopul principal al minunilor săvârşite prin apostoli.
Dar să dăm câteva exemple:
În Marcu 16:20, Biblia spune: „Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele care-i însoţeau”.
Apoi în Fapte. 14:3: „…Vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor”.
Pretutindeni unde am încerca să vedem, minunile au avut ca scop să autentifice mesajul şi nu pe mesagerii Cuvântului lui Dumnezeu.
Apologeţii doctrinei dispariţiei darurilor dihovniceşti nu pot prezenta nici un text din Scriptură prin care să-şi dovedească teoria. Singurul loc la care recurg este pasajul din 1 Corinteni 13, versetele 8 la 10. Dar să cităm aceste versete pentru ca cititorul să le aibă sub privire atunci când le vom comenta:
„Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci conoaştem în parte şi prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi”.
Argumentaţia teorie este că atunci când „cele desăvârşite” vor sosi (acestea fiind, după părerea cesaţiomiştilor, terminarea canonului Biblic), atunci darurile prorociei şi cel al limbilor vor înceta să mai funcţioneze.
Comentariile noastre în jurul acestui fel de „argumentare” le fom concentra în câteva observaţii:
a. Oricâtă exegeză biblică am face, şi orice am studia, nu putem forţa nicidecum versetele de mai sus să spună că „cele desăvârşite” însemnează terminarea de scris a Scfintelor Scripturi. Textul vorbeşte deosebit de clar despre venirea Domnului când tot ce este acum „în parte” se va termina. În prezenţa Domnului nostru Isus Christos nu vom mai avea nevoie de daruri şi nici măcar de credinţă şi nădejde. Va rămâne doar dragostea să ne lege pentru eternitate. Considerăm o asemenea interpretare o forţare a Scripturii să spună ce vrem noi să auzim.
b. Printre darurile pe care Pavel le menţionează că vor înceta la venirea celor desăvârşite, el menţionează şi cunoştinţa. Susţinătorii doctrinei dispariţiei darurilor, nu au nimic împotriva ei, aşa că ea n-a fost silită să dispară odată cu apariţia Scripturii, aşa cum fac cu prorocia şi vorbirea în alte limbi. Cu ce s-ar mai lăuda atunci? Luther însuşi a scris că numai la venirea Domnului vom cunoaşte desăvârşit, concepţie întrutotul în acord cu versetele citate mai sus. Procedeul de a alege din aceleşi verset doar ceea ce ne place, seamănă cu obiceiul copiilor răsfăţaţi care mănâncă doar gemul de pe pâine.
c. Dacă darurile Duhului Sfânt s-ar fi terminat odată cu terminarea scrierii Noului Testament, nu credeţi că apostolul Pavel ar fi trebuit să ştie acest lucru? Dacă ştia, atunci de ce a mai scris capitolul 14 din 1 Corinteni?, capitol în care regelementează folosirea darurilor, mai ales al prorociei şi cel al vorbirii în alte limbi. Dacă darurile au fost date doar apostolilor, atunci pentru cine a scris Pavel acest capitol?
Analizată logic şi Biblic doctrina dispariţiei darurilor nu rezistă nici la o critică sumară. De ce o mai cred unii creştini?
paşi spre lumină 
” Acum dar raman aceste trei : prorociile , limbile si cunostinta ” ??? a spus Pavel asta ?
cand va veni Domnul Isus se vor sfarsi toate : prorociile , limbile, credinta , nadejdea ( in afara de dragostea care este eterna)
de ce a spus Pavel ca limbile si prorociile se vor sfarsi ? si credinta si nadejdea raman ?
la ce s-a referit Pavel cand a zis „cand va veni ce este desavarsit ” ? ( nu zice ca CEL ce este desavarsit )
La noi la facultate, un profesor avea o vorba: Daca nu crezi, sau daca nu-ti convine atunci rupe foaia din Biblie, numai nu o interpreta cum iti place tie.
Daca nu mai este pentru noi, de ce sa mai lasam aceste capitole in Biblie? Eu propun sa scoatem capitolele 11, 12, 13 si 14. 11: Acoperitoarea, supunerea, Cina Domnului si 12, 13 si 14 despre daruri. Ce rost are sa ocupe 4, 5 pagini in plus?
Frate Lascau,
apreciez foarte mult acest demers de recuperare a practicilor biblice, crestine, de care noi ca biserica penticostala ne-am indepartat foarte mult. Predicam despre ele, dar prea putin le mai manifestam. Ele ar trebuie sa fie mereu prezente in biserica in mod practic, nu doar afirmate de la amvon. Uneori ajungem sa facem programe speciale de vindecare, proorocie, etc tocmai pentru ca nu le mai gasim locul in intalnirile plenare ale bisericii… ca sa nu râda prietenii de noi… cum scriati in una din postari legate de cesationism.
Tanjesc din tota inima ca aceste manifestari ale Duhului Sfant sa insoteasca si azi propovaduirea noastra si ele sa faca parte din viata normala a bisericii.
Nu exista multe biserici penticostale in Romania, in care sa aiba loc un bun ministry cu darurile Duhului Sfant, iar in multe biserici, asa cum spuneati, se pune accentul doar pe cele respinse de altii.
Consider foarte necesara si bine venita aceasta argumentare si nadajduiesc intr-o reformare a bisericii in scopul trairii credintei precum in biserica primara.
Domnul nu s-a schimbat si isi doreste sa lucreze si azi ca si atunci, doar ca noi trebuie sa ne intoarcem plin de credinta spre lucrarile minunate ale Duhului Sfant care pot sfarama mintile ultrarationale ale generatiei noastra si care pot deveni cele mai puternice argumente ale lucrarii si prezentei lui Dumnezeu.
Duhule Sfant vino si fa ce vrei in noi si cu noi!…
Eu aş mai adăuga şi „tâlmăcirea” profeţiei lui Ioel (2,28-29), făcută de Petru în ziua Cincizecimii (FA 2,38-39):
„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
Acestea fiind spuse în contextul celor petrecute cu ocazia revărsării Duhului Sfânt, este evident că noi trebuie să ne aşteptăm şi azi la astfel de manifestări. Versetul 39 nu ne lasă nici o portiţă de scăpare, pentru a „jongla” cu „termenul de valabilitate” al profeţiei.
Şi ce îmi place în mod deosebit, este că Petru nu vorbeşte doar de vorbirea în limbi, ci de „darul Sfântului Duh” care include toate manifestările, inclusiv proorociile, vedeniile, care au fost de altfel anunţate şi de Ioel.
Nu pot pătrunde în adâncimea gândirii acelor oameni care cred aberaţiile şi non-sensurile în legătură dispariţia cu darurile Duhului Sfânt, sau care le chiar elaborează. Nu ştiu care le-ar fi motivele.
Probabil unul ar fi, că e mai simplu aşa. Pentru ca Duhul Sfânt să se manifeste cu putere prin noi, trebuie să fim deprinşi la o anume „auzire” sau „interpretare” a „semnalelor” date de Duhul Sfînt, or pentru a trăi continuu la acest nivel de sensibilitate spirituală se cere o mare lepădare de sine. La aceasta nu ne prea dă ghes firea. Ea ne dă alte „bunătăţi”. Ne pune la dispoziţie alt meniu, alte bucate.
Este ca şi cum am degusta ceva foarte delicat, după o mâncare copioasă şi extrem de picantă, am mirosi un un trandafir ori un parfum de o nuanţă extrem de gingaşă, după ce am inhalat etanol, sau am încerca să auzim zumzăitul unui ţânţar, tocmai după ce am ieşit de la un concert de muzică rock, unde am stat direct în faţa boxelor.
Ni s-a tocit şi dereglat acest simţ spiritual, de a percepe lucrarea Duhului şi de a colabora, de a interacţiona cu el, apoi, în loc să ni-l reînviem şi să-l exersăm l-am declarat inutil. Ca amigdalele inflamate. La ce bun să le mai ţinem şi să cauzeze din când în când temperatură şi posibile infecţii. Le extirpăm. La un adult, chipurile, ele şi-au încheiat menirea. Creatorul a uitat să le programeze pentru descompunere automată, dar preluăm noi acestă mică „intervenţie”. Dacă se întâmplă să reapară le declarăm „cancer”. Tumoare. Altceva nu poate fi, din moment ce noi le-am declarat eliminate şi inexistente.
Un alt motiv poate fi mândria, desigur nu cea grosolană, făţişă, ci cea ascunsă, latentă, subtilă, poate inconştientă, sau, mai corect spus, ne-conştientizată. Acest aspect se observă cu precădere în „lumea civilizată”. Aici avem de toate. Dacă suntem bolnavi sau ne accidentăm avem asigurare bună, mergem la medic, ne tratează, dacă ni se defectează maşina sunăm la serviciul de remorcare, unde suntem membri cotizanţi, s.a.m.d. Pe când în zonele subdezvoltate şi mai sălbatice, unde tâlharii te pot răpi cu uşurinţă, iar un defect banal la maşină te poate costa viaţa, pentru că de jur împrejur, pe rază de sute de kilometri nu este aşezare umană ci doar bandiţi, atunci credem şi în minuni şi în puterea de înştiinţare a Duhului Sfânt”, care trezeşte noaptea la ora 2.00 un prieten să se roage pentru noi (caz concret!).
Apoi, ne-am şi obişnuit cu micile noastre „dureri”, pe care la acceptăm, le ascundem şi le purtăm de bunăvoie, poate dintr-o falsă modestie. Deseori reacţionăm ca un copil, care, în joaca lui a căzut, s-a lovit, tatăl îl vede, vrea să-l ridice, să se ocupe de rana-i sângerândă, iar el, abia stăpânindu-şi lacrimile, face pe viteazul: „nici nu mă doare!”. Acest copil izbucneşte apoi în plâns, se lasă „tratat”, dar noi, cei mari am „învăţat” să nu mai plângem, „să fim tari”, să ne descurcăm singuri.
Bineînţeles, că mai pot fi o sumedenie de motive, generate de teama de consecinţe, teama de a ne expune, frica de a nu primi ceva fals, sau poate de a nu fi făcut de „ruşine” etc., dar acestea cred eu că se aplică ma degrabă la noi, „cei mici”. Marii învăţaţi şi studiaţi care „justifică” şi explică fenomenul dispariţiei darurilor Duhului, presupun că au un anumit fel de „orbire” spirituală, care nu se vindecă, decât dacă eşti dispus să renunţi la tot ce ştii şi s-o iei de la capăt. Ca şi Pavel, care a aruncat la gunoi tot ce a ştiut Saul.
Nu ştiu nimic de această retragere. Ce spune Alfa & Omega? De ce n-a mai avut loc interviul?
Fr. Lascau, in mod cert, nu au disparut darurile Duhului Sfant. A disparut doar fr TON de la Alfa si Omega tv. S-a retras cumva din conjuratie?