Gratitudinea – calitatea unică a creştinului

de Petru Lascău
Gratitudinea, calitatea unică a lui Christos
Domnul Isus a fost fiinţa cea mai atrăgătoare din câte a putut să vadă lumea noastră. Mă gândesc cu precădere la umanitatea Sa. Mă gândesc la Isus Fiul Omului.
La treizeci de ani a atras în jurul Lui doisprezece bărbaţi maturi, minţi independente din câte se puteau găsi atunci în Palestina. Cu excepţia trădătorului, i-a legat de Sine cu legături mai tari ca oţelul. Toţi, în afară de unul, au pecetluit loialitatea faţă de El cu sângele lor. Tradiţia spune că doar Ioan a murit de moarte naturală. Când le explica sfintele scrieri, inima ardea în ei. Când a rostit rugăciunea şi a frânt pâinea dăruindu-le-o, imagina s-a încrustat în ei pentru totdeauna.
Nu era nimic artificial, forţat, nenatural în El. Era atât de cald şi prietenos, uman, natural, că mamele îşi aduceau copiii la El.
Ce oare era în El, din perspectiva noastră umană, care-l făcea să emaneze atâta căldură şi să radieze atât atracţie şi inspiraţie?
Nu era altceva decât atitudinea Sa intimă faţă de Tatăl şi lumea tatălui Său, o atitudine ce îndulcea fiecare respiraţie cu recunoştinţă şi laudă. Hainele crinilor nu erau confecţionate de „natură”, ci ele fuseseră făcute de mâinile Tatălui Său. Corbii nu erau hrăniţi de „natură”, ci de Tatăl Lui. Ochii plini de milă ai Tatălui urmăreau tragedia fiecărei vrăbiuţe ce cădea din cuibul ei. Fiecare păr din capul nostru era numărat de dragostea şi interesul divin.
Pentru Domnul nostru, totul, de la tronul ceresc înconjurat de norii slăvilor divine şi până la vrăbiuţa care cade; de la cele cinci pâini şi trei peşti, la fiecare fir de păr de pe orice cap al creaţiei Sale, totul era legat de Tatăl Său; nimic nu exista în afară de dragostea şi grija Lui.
 

Cum putem deveni recunoscători

Motivul principal pentru care ne lipseşte gratitudinea autentică în viaţa de fiecare zi, este că avem cap de oi negânditoare. Ne lipseşte inteligenţa şi înţelegerea. Cunoaştem Scripturile, dar nu le înţelegem. Cunoaştem totul dat nu înţelegen nimic în particular.
În pragul acestei glorioase toamne, munţii şi dealurile şi văile au fost în flăcările unei glorii imperiale. Vorbim despre „natură” dar nu la fel ca David. Când David a vorbit despre natură, un râu de laude i-a izvorât din inimă: „Binecuvintează suflete pe Domnul!” Când David s-a gândit la natură, în Psalmul 104, acestea i-au fost primele cuvinte.
David a fost un om inteligent. A ştiut că natura era opera mâinilor unui Dumnezeu personal. El ştia că natura era atât de personală ca opera inestimabilă ce iese din mâna unui maestru. Ştia că este gândire, planificare şi scop în spatele fiecărei izbucniri de culoare, în spatele fiecărui frunze date în aur, în fiecare boboc de violote. Norii erau carul de biruinţă al celui Atotputernic, şi vânturile erau aripile care-l purtau. Nimic nu se întâmpla „potrivit legilor naturii”. Totul era proiectul lui Dumnezeu.
Ce este natura? Este opera lui Dumnezeu în cel mai mic detaliu al ei. Ce este viaţa din natură? Este respiraţia lui Dumnezeu.
Cum poate locui un om într-o astfel de lume fără să dea slavă lui Dumnezeu şi să-I mulţumească cu orice respiraţia a sa?

4 gânduri despre „Gratitudinea – calitatea unică a creştinului”

  2. Gratitudinea – „rara avis”!

    Cu putina-mi istetime ce ma caracterizeaza am identificat cateva motive pentru care noi NU suntem recunoscatori. Le redau in cele ce urmeaza. Lista nu este in ordinea importantei, ci a inspiratie.
    1. refuzam sa fim recunoscatori din orgoliu (mandrie). Ne vine greu sa capitulam mai ales cand vine vorba de anumiti „prieteni”, chiar si atunci cand acestia ne sunt de un real folos (pe drept vorbind).
    2. nu suntem recunoscatori datorita educatiei (a se citi -a lipsei de educatie) primata acasa. Daca in familie nu ai auzit (vazut) practicate banale gesturi de recunostinta este aproape imposibil sa crezi in necesitatea (existenta) lor.
    3. nu suntem recunoscatori din „prea multa” pocainta, pentru binele semenului. Asta e cea mai tare dintre toate. Am auzit (vazut) situatii de genu: „lasa frate, nu ii spune lui nimic ca se mandreste. Multumeste Domnului si gata e suficient; Daca e pocait nu asteapta recunostinta ta; Oricum, era dator sa o faca, altfel nu e pocait; …etc”. Ciudat e ca atunci cand vine vorba de critici, acuzatii…. parca nu ne ajuge o singura gura.

    Reversul medaliei!

    1. suntem recunoscatori cand avem (urmarim) un anume interes, de obicei personal. Sub masca gratitudinii multe fete de farisei au reusit sa treaca drept sfinti. Multi „periuta” au ajuns „sus pusi” datorita unor slabiciuni de caracter ale celor ce erau setosi de aprecieri si imbratisari gratuite.
    2. sunem recunoscatori doar atunci cand neam atins obiectivul. Daca cel care ne ofera ajutorul nu reuseste sa finalizeze proiectul trecem usor si rapid cu vederea toata stradania si osteneala lui, argumentand: „atata puteam si eu; oricum nu a facut mare lucru…. etc.”
    3 folosim recunostinta doar atunci cand suntem in public si asta ca sa ne cream o imagine de om spiritual. De cate asemenea „aprecieri” nu au parte multe sotii care in sanul familiei sunt umilite si torturate in cel mai josnic hal. Cati soti nu sunt „apreciati” public de sotiile lor, dar care acasa se bucura de cele mai frumoase cuvinte: „nu esti bun de nimic; nu stii sa faci nici un ban; esti un bou; … etc.”

    In schimb, adevarul este urmatorul.

    Gratitudinea este 1. dovada unui om nascut din nou
    2. expresia unei inimi smerite
    3. recunoasterea maretiei lui Dumnezeu
    Cu drag, Cleopa.

  3. Iona 3:9
    Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţămire,
    voi împlini juruinţele pe cari le-am făcut.
    Mîntuirea vine dela Domnul.
    Ps 13:6
    Cant Domnului, caci mi-a facut bine !

    Dorim , pentru noi si voi, pe vecie :
    o inima MULTUMITOARE.

  4. Vad maretia lui Dumnezeu in toate. Natura
    ma fascineaza. Am un prieten care iubeste mult
    natura vorbim adesea de ea dar sotia lui
    nici macar la un parc nu vrea sa mearga
    Ce sa spunem o vacanta la munte ocean etc?
    Omul acesta, de dragul pacii in famile, a rabdat
    crunt. Argumentul sotiei: „plimbarile astea sunt
    pentru lume (adica cei ce nu cunosc pe Domnul). Eu I-am trasnmis sotiei lui urmatoarele:
    „Toata maretia si frumusetea naturii Dumnezeu
    a creat-o pentru CARTITA”.

Lasă un comentariu