Cea mai sigură maşină din lume

de Petru Lascău

În fiecare duminică, la ora nouă dimineaţa, îmbrăcaţi frumos urcăm în maşina noastră pe care o iubim atât de mult. Eu, liderul spiritual al familiei mele, mă aşez la volan. Simt că am chemarea aceasta să conduc turma pe care mi-a încredinţat-o Domnul. După ce facem o oră de rugăciune, aşa pe rând fiecare, încep să le vorbesc despre inventarea maşinii, despre Ford, şi fabrica lui. Despre motoare, de câte feluri sunt şi, bine-nţeles, că al nostru e cel mai bun. E pe benzină. În opt cilindri, nu ca al altora în şase sau chiar patru. Ce să mai vorbim de motociclete şi maşinile astea sport moderne de azi? O nimica toată faţă de maşina noastră pe care o putem numi chiar istorică, ţinând cont că o avem moştenire de la tatăl meu, fie iertat, care a trecut la Domnul. A noastră este albastră. Ca cerul la amiază. Ale altora? Ce să mai zic. Toate culorile. Ca oălele de Paşti. Ba unii le au chiar negre de tot. Mă şi întreb cum pot sta oamenii într-o maşină neagră?

Le vorbesc apoi despre pericolul condusului maşinii de azi, de accidente de care am auzit şi pe care le-am văzut cu ochii mei. De mulţimea regulilor de circulaţie, de poliţie, amenzi şi ridicarea carnetului. Nu te mai poţi hazarda pe drumuri azi. Gropi, curbe, semne de circulaţie, vizibilitate redusă, ghiaţă, pericole. Peste tot. Ce bine e să avem maşina noastră! Le vorbesc apoi pasagerilor mei de cele ce le vom vedea într-o zi în cale. Munţi cu coamele ninse, păduri de brazi, râuri cu ape limpezi, câmpii mănoase. Toţi mă cred pentru că sunt şcolit şi talentat la vorbă. Ne dăm jos după două ore şi ne vedem de treburi, până duminica viitoare când mai facem o călătorie asemănătoare.

Trebuie să evem temelia bună. Sigură. Mai verific din cărţi despre descărcarea uniformă a greutăţii pe cele patru telescoape, pentru că de când cu menopauza Vetei, s-a pus cam prea mare greutate pe partea dreaptă-faţă. Să nu mai spun că şi copiii noştri de când au mai crescut, se cam cârâie şi spun că stau cam înghesuiţi pe bancheta din spate.

Necazul meu cel mai mare este că de la o vreme, una din fete, mai îndrăzneaţă din fire, a început să le bage în cap celorlalţi că ea, cică, a văzut maşini cu roţi, care merg bine merci pe şosele şi nu li se întâmplă nimic. Ba că oamenii din ele sunt fericiţi, cântă, bat din palme la muzica radiourilor şi casetofoanelor din maşinile astea moderne. Tot fata asta cam obrăznicuţă, zice că şi unchiul Iosif, cel care ne-a învăţat cum să ne aranjăm maşina noastră şi cu care am petrecut zile minunate în maşină (tare bun povestitor e unchiul Iosif!) ar fi fost văzut cu nişte tineri zvăpăiaţi într-o maşină decapotabilă. Alergau aşa hai-hui prin oraş, cântând cu gura până la urechi. Se zice câ mergeau la ceva horă nou inventată. Săracul unchi! O fi îmbătrânit rău de tot.

De când au laptop-uri, copiii au început să se uite la maşini noi. Sunt infestaţi domnule, de tot feluri de bloguri şi reclame. Cert este că de la o vreme pluteşte aşa o nemulţumire mocnită în maşina noastră, mai ales la călătoriile noastre de duminică seara. Nu-i mai pot motiva nici măcar să şteargă geamurile maşinii. Aproape că nu mai vedem afară. Îi aud şuşotind unul la urechea celuilalt. Mă tem c-o să rămân numai eu cu Veta în maşină. Nu pot înţelege în ruptul capului, ce mai vor şi tinerii de azi? Nu mai sunt mulţumiţi cu maşina noastră, istorică, albastră şi sigură. Mai ales, sigură. Cea mai sigură maşină din lume, cu care nimeni n-a făcut vre-un accident vreodată. N-am călcat o găină în viaţa mea. N-am stropit un pieton. Unde o să mai găsească ei o maşină atât de sigură, cum este maşina noastră care stă de zeci şi zeci de ani pe patru butuci trainci şi neclintiţi de tari, la adăpost în garajul nostru? Patru temelii tari ca cele patru evanghelii.

8 gânduri despre „Cea mai sigură maşină din lume”

  1. ”Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui…”

  2. @Lucia,
    Nu te ingrijora de nimic deoarece;
    -Volanul se misca greu….Se gaseste din plin „power steering -jeancote”(europa)
    si „cash-peste balta”
    -Controlul volanului…. sint”specialisti” in -Retorica persuasiva si Psihiatrie.
    – Se misca greu….Sint plini de energie primita in „jacuzzi si saunele private”.
    -Raman in „pana financiara”….. Sint ..”prosti multi-Maria Ta”(vorba lui L.)

    E..T..C..

  3. Buna gluma. Deznodamantul parabolei a fost total. M-a facut sa incep ziua bine. Adica razand. Mi-era cam neclar pe parcurs incotro se indreapta soferul. De abia cand a aparut unchiul Iosif, am inceput sa fac niste conexiuni. Totusi, n-as prea fi de acord ca cei cu masini performante de pe sosele sa fie cine cred eu. Ei inca se misca greu, volanul lor daca nu e controlat bine, risca depasirea liniei continue. Au nevoie de niste instructori auto si maistri mecanici seriosi, profesionisti.
    Desi finalul, cum am spus, e revelator, parca nu mi-ar place sa planeze astfel de suspiciuni intepenite in propria-mi ograda: adica starea de inflexibilitate, pe butuci. Asa ca as fi sugerat ca acel stadiu ne asteapta, in cazul in care nu schimbam ULEIUL de motor.
    Si apoi o reclama tare despre ULEIUL cel mai bun!

  4. Drept ai. Problema e ca drumul cel mai rapid la morga este intr-o decapotabila cu o gramada de pustani in ea. Statisic vorbind. Citeodata unii mai scapa, si conduc minivanuri din carucioare. Altii mai nororcosi,se suie in caruta, taca-taca, ca e mai sigur!
    P.S.Am vazut o poza cu decapotabilele mai marilor nostrii penticostalisti la un congres prin Romania, i inteleg , so saturat de Dacie, prea mica, le-o crescut burta acum , de cind cu libertatea, nu mai incap, le trebuie viteza, sa mearga repede de la un sat la altu, ca tre sa ajunga inainte de colecta….

  5. Nemaipomenita masina asta… Imi aduce aminte de „bicicleta iehovistului” (vezi Conventia de la Phoenix, 2006, cred), numai ca ala avea intentii mai „dinamice” – voia sa duca muribundu’ de pe drumul Ierihonului la spital, si nu si-a permis sa-si puna vehicolul pe butucii istoriei, chiar daca buzz-aie enervant pe la usile vecinilor.
    Remarcabil pentru aceasta masina, cateva elemente „teologice” fundamentale:
    1. nu are aprindere – ca nu mai exista „scanteie”, nici flama, de la Ierusalim incoace;
    2. nu scoate sunete – ar exista riscul sa fie sunete „nedeslusite” si devine masina eretica;
    3. nu consuma combustibil – pentru ca o astfel de neobraznicie ar putea fi confundata cu o implicare prea emotionala, pasionala, si Doamne fereste sa „staruim” in umplerea carburatorului. Mai bine sa pastram rezervorul plin cu apa (daca e aghiasma si mai bine), ca aia nu are nici miros, nici culoare si o poate bea oricine, chiar prietenii mai istorici, cu care o sa ne asemanam tot mai mult, care cred ca masina devine avion daca este spalata odata (pentru totdeauna), chiar dupa cateva zile de la scoaterea din fabrica, cu toate ca este inca curata. S-o gasi un „nas” sa o spele… de amprentele fabricantului. Si in cativa ani de acuma, masina nu va mai trebui „nascuta” dupa ce i se vede rugina, pentru ca si acea nastere este o EXPERIENTA, iar noua nu ne place sa abuzam masina cu experiente… acide.
    4. Masina asta va are o singura problema… s-ar putea (si prevad asta), in curand, sa se plimbe singura, goala, parasita, ramanand doar certificatul de inmatriculare prin ceva dosare pe la Ministerul Cultelor, bine pastrat, de dat exemplu cat de „stapan pe sine” a fost proprietarul care a lasat in amintirea sa o masina, cat o institutie.
    5. Problema, insa, cea mai delicata, este ecuatia procentului care isi va cumpara masina noua, vesela, decapotabila, dinamica, si a procentului care se va retrage si mai mult de pe drumurile patriei, intr-un fel de „anglicanism” tot mai in-butucit sau, cine stie, un catolicism pocait… de reforma.
    Ho, ho, ho, ho, la mai multi cai putere!!!

Lasă un comentariu