În satul meu uitat de Moş Crăciun

În satul meu uitat de Moş Crăciun
Pe uliţi vechi şi prin noroaie
Îşi lasă tristă seara de ajun
Tăcerea ei în lacrime de ploaie.

De dor de sănii uliţele plâng
Cu ochii lor de geamuri sparte
În care vânturile iernii strâng
Sinistrul stol de frunze moarte.

Ne mor mereu uitatele colinzi
De când cerul gol ni l-au lăsat
Cei ce au spart a cerului oglinzi.
Lumina lor e umbră peste sat.

Mi-e dor din nou de-o noapte de ajun
Cu satul mai aproape lângă cer
Şi să-l aştept râzând pe Moş Crăciun
La geamul înflorat de ger.

Să fie cald la noi în casă
Să fiu cu-ai mei iar împreună
S-avem din nou belşug la masă
De rod şi datină străbună.

Şi Moş Crăciun când o să vină
Să ceară să-i cântăm colinde
Iar noi să-i punem pentru cină
Colaci în sacul de merinde.

Să râd, să plâng să fiu iar gata
Şi să-i promit să fiu mai bun
El poartă cizmele lui tata
Şi totuşi este Moş Crăciun.

Dar astăzi tristă seară de ajun
Se lasă-n lacrime de ploaie
Pe uliţi vechi şi prin noroaie,
În satul meu uitat de Moş Crăciun.

17 gânduri despre „În satul meu uitat de Moş Crăciun

  1. Se zice că lui Don Quijote de la Mancha i s-au uscat creierii pentru că a citit prea mult şi a dormit prea puţin.
    A ajuns să creadă că misiunea lui era să îndrepte toate relele din lumea asta şi să dobândească o faimă mai mare decât a tuturor Cavalerilor Rătăcitori care au cutreierat vreodată lumea noastră.

    Cred că pot fi scuzat dacă observ similarităţi prin apropiere… 🙂

  2. Nimic nu mai este ca altadata,pe ulitele satelor si oraselor patriei nu mai auzim colondatori adevarati cu mesaje inaltatoare despre Nasterea Mintuitorului iubit ,chiar acum cind scriu aceste rinduri ma uit pe geam si atentia i-mi este atrasa de un grup de colindatori imbracati in costume ciudate ,care fluiera si bat niste tobe ,
    intr-un ritm asurzitor si care reprezinta un obicei pagan.
    Va multumim pentru frumoasele versuri de Craciun .
    Pentru noi cei de la Betel Oradea sunteti un personaj de suflet si de referinta
    Sa fiti binecuvintat Dumneavoastra ,familia D-voastra precum si toti romanii din AZ. indiferent de confesiune
    Sarrbatori Fericite si un An Nou Fericit
    Apropo,observ ca in relatia intre baptisi si penticostali nu prea sunt apropieri evidente fata de trecut,spun aceasta pentru ca i-mi aduc aminte de o ilustratie ce a-ti folosit-o pe vremea cind a-ti fost inca in tara ,si anume a-ti spus ca a-ti fost la Baile Felix la strand si ca linga D-voastra in bazin erau citiva baptisti si penticostali care se certau pe doctrine ,care au dreptate si atit de inversunati erau parca incercau sa se bage unii pe altii cu capul sub apa.
    D-zeu sa aiba mila de noi de toti si sa ne dea intelepciune si iubire

  3. N-am visat niciodată în altă limbă, decât cea asufletului, pe care încerc să nu-l las să îmbătrânească.
    Îţi mulţumesc foarte mult pentru rândurile tale. Credeam, că sunt o specie pe cale de dispariţie, un dinozaur rătăcit prin prezent. Se pare că nu-s. Mai sunt şi alţii. Mulţumesc Domnului pentru lumea aceasta care devine tot mai mică şi ne putem găsi mai repede.
    Îţi doresc la rândul meu să ai un Crăciun plin de pace şi bucurie sfântă alături de toţi cei dragi ţie!

  4. Pe uliţa de la capătul satului timpul parcă s-a oprit pe la mijloc. Şi copilul de altădată la fel. Parcă i-ar plăcea să mai fie copil, dar îi e ruşine. Ar vrea să fie „mare” si nu poate. La capătul uliţei e CASA…. cu pereţii coşcoviţi,mică, aplecată pe un colţ, pustie, singură.Pe sub ferestrele ei nu mai cântă colindătorii. Cuptorul de pâine l-au dărâmat vremurile.Doar dorul mai bate la uşa lăsată din ţâţâni şi de dincolo de ea nu răspunde decât singurătatea. M-ai răscolit cu amintirile tale şi mă faci să mă duc acolo unde nu mai e nimeni de mulţi ani. În iarna asta am să mă duc.
    Pe uliţa pe care altădată – Doamne, a trecut peste o jumătate de secol- coboram pe tuleie de porumb în loc de schiuri, am să urc încet cu reumatismele mele şi poate macar într-o fulgerare a gândului am să mă simt copilul de altădată. Frate Petrică, să nu-ţi pară rău că ai deschis acea fereastră a inimii. Avem nevoie fiecare de un strop de copilărie. Să mai curăţim zgura răutăţii din noi. Din gând, din vorbe, din judecăţi, din priviri, din inimi. Reuşi-vom oare să devenim la minte oameni mari? Când mă visez copil totdeauna sunt acolo, ACASĂ! Apropo, frate Petrică, lasă-mă să te întreb: – când visezi, tu, cum visezi, în română sau în engleză? Ce zici? Te întreb pentru că ştiu că ai simţul umorului! Noi, care ne ţinem mari, avem voie să punem întrebări copilăreşti? Măcar aşa , câteodată, când bate câte o adiere de colind şi de …dor. Că aşa mă doare câteodată în „coşul pieptului” pentru „copilul- om mare” care s-a oprit la mijlocul Uliţei – a coborât de acasă şi n-a ajuns la starea de „om mare”. Să te binecuvinteze Domnul, frate Petrică, cu pacea aceea suavă şi totuşi adâncă a Pruncului- Domn care a coborât până la noi, pe „uliţa „noastră ca să ne ridice spre Sine şi cu Sine spre Tatăl. El nu s-a oprit la mijloc! Şi când o lacrimă de cer se va prelinge pe unde de suflet şi dor sfinţit, las-o să-ţi înmoaie „peniţa” în cerneala gândurilor alese, înalte şi adevărate cu care să bucuri inimi dornice de frumos şi măreţie divină. Crăciun Fericit! Sărbători sfinte, binecuvântate cu Domnul pentru tine şi ai tăi!

  5. Astfel de amintiri ,mereu lasa lacrimi si suspine ,chiar daca beljugul ne cuprinde!!Cei tineri nu pot sa inteleaga si sa perceapa dupa cum nici multi altii nu percep ce inseamna Iesle ,Paie ,fin dechit prin descriere ,dar nicidecum miros !!!!O floare din gradina este deosebita prin forma si prin miros este atragatoare,dar o floare cu aceiasi forma insa din plastic si din matase poate sa ia locul celei din gradina?Niciodata!!!Caldura ,unitatea ,simtamintul si interesul unul fata de altul nu prin forme si impuneri structurale sociale detine un efect umanist ci prin forta creatoare !!!Dar aceasta forta creatoare se doreste sa fie inlocuita dupa cum satul amintit a ajuns ca sa dispara si chit mai iau seama?Chiti doresc sa i-l revada?Chiar daca este o dorinta ,este neputinta ,dupa cum nu putem sa mergem la Bethleem ,tot asa nu mai putem sa mergem la timpul si locul ce nea adus sorocul!!!Doar un lucru putem sa facem ;Credinta sa avem si domnul Isus in inimi sa-l pastram ,fiinca astfel dragostea o descoperim si cu totii o sa ne iubim………..

  6. Frate Răsvan
    Îţi mulţumesc din toată inima pentru rândurile tale. Începusem să regret că am deschis această fereastă a inimii mele. Reacţiile unora şi nepăsarea altora m-au făcut să mă simt mult mai singur decât eram. În ciuda tuturor eforturilor mele, nici mărac copiii mei nu cunosc această lume din care eu vin şi în care se pare că încă am mai rămas. Este un fel de punct fix al universului interior, care aşa cum subliniai, nu mai există fizic, spre care ai vrea să te întorci şi nu mai ai nici unde şi nici rost.
    După ce ţi-am citit rândurile mi-am dat seama că nu sunt singur pe lumea asta şi nu mai regret că mi-am deschis inima.
    Îţi doresc şi eu un Crăciun plin pace şi bucurie cu tot cei dragi!
    Petrică

  7. Frate Petrică, veneam astăzi cu maşina de la Tîrgu Neamţ. Satul pe care-l plîngi tu nu mai există. Eu am mai prins ceva din casele şi oamenii de-atunci, erau urme din acel trecut pînă la revoluţie, apoi… n-a mai rămas nimic.
    Paler a scris mult în ultimele cărţi şi ca un bocet despre satul său pe care n-a mai dorit să-l revadă în ultimii ani de viaţă. Dispăruse.
    Mă gîndeam astăzi la voi, cei plecaţi departe şi mi-am spus: „Crăciunul oamenilor aceştia, a fraţilor şi surorilor noastre, a devenit de plastic. Ei petrec altfel, se bucură de lucruri străine. Au uitat, mai bine c-au uitat…”
    Citind poezia ta mi-am dat seama cît de departe sunt de adevăr… Ai (aţi) rămas la fel… Dar nu avem unde ne întoarce, nici voi, nici noi.
    Dacă am avea toţi banii din lume, poate ne-am face o casă de lemn, poate am tăia porcul, poate l-am pîrli cu paie de grîu şi l-am înveli cu ţoale ca să fie şoriciul fraged, poate am face osînză din „iepure”- grăsimea de pe burtă-, poate am sta la geam, poate am primi colindători dar… dar de restul ai scris tu, atît de frumos…
    Cu drag îţi urez Crăciun binecuvîntat alături de întreaga familie şi adunării pe care o conduci.
    Rasvan

  8. Aline, desi in cazul asta ai dreptate, cred ca ar trebui sa-ti schimbi comportamentul asta de a fi dusmanos cu toti. Am vazut ca ai fost pe la strajeri poate poate prinzi ceva, dar…nu te-au bagat in seama nici acolo. Daca te lasi de rautate si te-ntorci la El, nu te asigur ca vei fi mai pretuit, dar vei dobandi dragoste chiar si pentru dusmani.

  9. Nu, nu vă las acolo unde vă simțiți bine.

    Așa au făcut alții cu mine și au făcut bine.

    Nu putem dori României destinul de a rămîne acolo unde se simte bine.

    Aș fi scris ceva aici dacă cineva nu arunca, în spațiul ăsta public, cuvîntul „genial”?

    Cît timp vorbiți despre mine, în acest context, e clar că nu sînteți la nivelul IDEILOR, ci la cel al vorbelor (inutile) despre oameni.

  10. Mosul tau era recunoscut dupa ,,cizmele lui tata ” 🙂 , la mine a venit in persoana o singura data cu ocazia vizitei verisorilor de la oras si l-am recunoscut imediat pe mosu dupa sandale , era vecinul 🙂 Dar as m-ai vrea odata vremurile alea de farmec !
    Sarbatori fericite tuturor !

  11. Domnule Alin, apreciez efortul Tau de a ne ridica si pe noi cei ce suntem mai jos, la inaltimea Ta. As vrea sa ne intelegi ca avem reuma si nu putem sari asa sus, si chiar daca unii s-ar incumeta sa sara, totusi Tu nu ramai pe loc, ci urci si mai sus, iar indraznetii se trezesc tot singuri, fara geniul care nu ii asteapta. Te rog intelege-ne si lasa-ne acolo unde ne simtim bine, locul unde bucuriile simple ne inunda fiinta. Iti multumesc de intelegere. Livius.

  12. „Să încercăm măcar să-l facem fericit pe al altora, dacă noi nu mai reuşim.”
    a-ti aprins lumina, pentru pasi..! Multumesc !
    Indem ce merita luat de capatai, pentru fiecare zi. Doamne ajuta!

  13. Zilele coplăriei sunt întotdeauna cele mai bune. Nu pentru că sunt în trecut şi trecutul se colorează tot mai mult în roz, ci pentru inocenţa acelei indiferenţe la problemele vieţii. Alături de părinţii ne consideram cei mai fericiţi şi mai bogaţi oameni din lume. Când ne pierdem copilăria pierdem acea sacră îngoranţă. Intrăm în realitatea vieţii, unde, ca să ne mai alinăm durerile inexplicabile uneori, apelăm la band aids.
    Vă doresc un Crăciun fericit! Să încercăm măcar să-l facem fericit pe al altora, dacă noi nu mai reuşim.

  14. „…S-avem din nou belşug la masă
    De rod şi datină străbună.”

    …melancolie molipsitoare… !
    Eu folosesc un „band aid”:
    ” Nu zice:
    „Cum se face ca zilele de mai inainte erau mai bune
    decat acestea?”…(Ecl.7:10) ”

    Este terapeutic ! Ce spuneti ?

    Dorim tuturor : Sarbatori binecuvantate,
    cu pace si bucurie in Duhul Sfant.

Lasă un comentariu