Hangiul

de Petru Lascău

Spre seară, când oaspeţii de la Roma se mai liniştiseră în odăile lor, iar goana slugilor a mai contenit, o pereche tânără de evrei ceru găzduire. I-a văzut pe fereastra camerei de primire a oaspeţilor. Una din slugi i-a întâmpinat cu vestea neplăcută că nu mai sunt camere de închiriat. I-a privit cum se îndreptau spre poartă cu un fel de sfâşiere în felul cum îşi târau paşii obosiţi. Ceva inexplicabil îl atrăgea la perechea aceea de tineri. A ieşit în curte împins de ceva ciudat. Cu toate că era mulţumit în sinea sa de felul descurcăreţ şi autoritar al slujitorului, care se pricepea de minune să respingă destul de elegant, dar şi decisiv pe călătorii care, se vedeau de la o poştă că nu erau prieteni cu multe parale.

Perechea aceasta, fără îndoială, era încă una din familiile sărace ale acestui neam oropsit. Locuitori ai lumii şi ai cerului în acelaşi timp.
Se uită la femeia tânără. Era însărcinată. După cum se mişca se vedea clar că orice pas îi era din ce în ce mai greu de făcut, iar după durerea de pe chipul ei putu citi că vremea îi sosise să nască. Bieţii oameni! Să porneşti la drum într-o astfel de stare, nu era lucru uşor. Dar oare te poţi împotrivi Cezarilor?

Ce ar fi să le facă un loc în grajd? Evreul sărac se mulţumeşte oriunde. Apoi face şi el un bine unor nenorociţi. Îi strigă. Femeia întoarse capul şi îi zâmbi printre lacrimi.

Noaptea se lăsă ca o miere dulce pe colinele din jur.

La ferestrele luminate ale camerelor hanului mai răsunau râsete şi cântece. Hanul era plin. Călătorii erau bogaţi. Mare binecuvântare cerească mai este şi recensământul acesta! Câteva săptămâni la rând o să câştige cât într-un an întreg. Este greu să dormi cu asemenea perspective în cap. Venise şi rândul lui. Probabil că ar fi bine să mai construiască o aripă la clădirea hanului; sau poate că ar fi mai bine să mărească bucătăria. Ba nu! Cine ştie dacă nu cumva fanaticii aceştia de zeloţi n-or să atragă mânia Romei. Mai bine ar investi în aur. Pus bine de o parte ar asigura bunăstarea familiei sale pentru multă vreme.
Dar  ce-i cu zarva aceasta? Probabil că vin noi călători. Poate că sunt romani. Romanii au bani.

Slujitorul trimis să vadă, i-aduse vestea că sunt o ceată de ciobani din împrejurimi. Vorbeau toţi deodată. Îngeri, vedenii, oştiri cereşti care cântă. Mesia.

Doamne, ce naţie ne-ai mai dat! Suntem un popor de fanatici şi aiuriţi. La orice pas vedem numai îngeri şi avem vedenii. Până şi ciobanii sunt teologi. În timp ce umblăm după năluci şi semne cereşti, romanii domină lumea. Ce popor practic! Au construit drumuri. Au sistemul lor de poştă. Au o armată cu care supun orice neam. Noi avem suluri sfinte. Ei spadă. La ce ne folosesc ideile şi vechile idealuri? La sărăcie. Cu ce să te mângâi la nevoie dacă nu cu speranţa unui eliberator? Noapte bună fanaticilor! Lăsaţi îngerii să doarmă şi ei! Mai ales lăsaţi copilul acela care s-a născut în grajdul nostru în pace! Bieţii oameni! După o asemenea călătorie lungă şi după suferinţa unei naşteri pe paiele grajdului numai de musafiri duceau ei lipsă. Şi ce musafiri! Nişte ciobani mizerabili şi fanatici. O să le predice despre venirea lui Mesia în noaptea asta. Nu de îngeri avem noi nevoie acum, ci de mai multă minte. De mai mult simţ practic. Nu cap în nori, ci picioare pe pământ. De aşa ceva are nevoie acest popor prost şi visător.

O stea căzu, şi lumina ei lăsă pentru o clipă o cale de lumină pe cer.

Spre dimineaţă, la ora când soarele deschidea somnoros ochiul de după o pleoapă de deal cu terebinţi, la poarta hanului au ajuns veşti că familia săracului din grajd este vizitată de nişte înţelepţi din Răsărit. Aceştia spuneau despre o stea călăuzitoare care prevestea de mult în ţara lor de baştină că s-a născut un mare împărat. Se spune că ar fi fost chiar la Irod să întrebe despre pruncul nou-născut, şi că preoţii din anturajul lui le-ar fi indicat chiar satul lor. Betleemul, este adevărat că a dat ţării pe marele David, dar de atunci şi până acum n-a fost decât declinul şi sărăcia multor sute de ani de robie şi asuprire. Ce poate să se nască bun în Betleem? A înnebunit de-a binelea lumea asta. Astă noapte nişte ciobani au văzut îngeri, iar acum dimineaţa, savanţii orientului văd stele şi împăraţi. Se pare că nu suntem singurii nebuni din lume. Fenomenul este universal. Aş fi un mare naiv să nu profit de el.
Le-o fi foame astronomilor. Sau poate vor o cameră să se odihnească!

Soarele se ridică pe boltă strălucind ca un dinar roman de aur curat.

Doamne, ce se petrece cu mine? Mă caută norocul la orice pas. Romanii dau legi să-şi ia oamenii lumea-n cap şi să treacă pe la hanul meu.
Ciobanii văd îngeri pe cer şi îngerii îi trimit la mine. Savanţii văd stele şi stelele îi călăuzesc la grajdul meu. Am devenit peste noapte un fel de centru al atenţiei tuturor. Un fel de ax al lumii trece prin curtea mea. Sau prin grajdul meu? Oi fi ajuns atât de important că norocul şi-a întors faţa spre mine? Dar dacă pruncul nou-născut..? Dacă totuşi este ceva adevăr în tot ce spun aceşti oameni despre el? Devin celebru din pricina unui prunc necunoscut ce s-a născut azi noapte în staulul nostru.

Soarele cobora spre asfinţit, cumnite şi potolit ca un copil după plâns. Ochiul lui înlăcrimat mai clipi de câteva ori şi apoi pleoapa dealului ademeni umbrele reci ale serii.

Au plecat pe rând ciobanii şi savanţii. Ce ciudat! Extremele piramidei se adună în grajdul meu unde s-a născut Pruncul. Mă voi duce să-l văd şi eu. Am să-i aduc în casă. Nu se poate să nu fie ceva deosebit cu acest fecior.

Au trecut anii. La hanul din marginea oraşului poposesc tot mai mulţi călători. Afacerea merge strună. Ciudată moştenire mi-a lăsat tata! Oamenii par mai interesaţi de vechiul staul din fundul curţii decât de noile clădiri ale hanului. Sunt unii printre ei care propun să se ridice o biserică pe locul ieslei animalelor noastre. Se pare că norocul nu va părăsi niciodată hanul nostru, pentru că într-o seară, tatăl meu a primit în staulul nostru o familie de evrei săraci. În noaptea aceea de neuitat, s-a născut un copil care a schimbat nu numai destinul familiei noastre, dar şi pe cel al lumii.

Soarele era sus şi lumina lumea, zâmbindu-i cu raze de aur ceresc.

Şi lumea nu mai era aceeaşi.

10 gânduri despre „Hangiul”

  2. nu stiu cum dintr o data acest sat micut numit Betleem ,este plin din nou ,si culmea desi un sat mic a avut multi oameni care au emigrat de acolo asa se face si faptul caci atunci la inscriere toti cei plecati din satul lor natal au trebuit sa se intoarca ,au fost asa de multi la intoarcere incat nu mai incapeau in hanuri si in casele existente .Dar ma intreb era oare mai bine de trait in Galilea decat in Iudeea ,oriunde altundeva era mai bine de trait decat in Iudeea.?A ajuns oare cetatea lui David parasita ?Mai vrea oare cineva sa bea apa de la fantana Betleemului?Ce ai tu Betleeme de pleaca oamenii din tine ?Sa fie mai bun loc in Galilea pentru a trai,este oare Moabul mai bun ca si Betleemul ,da tara Moabului acolo a plecat Naomi cu familia ei ca sa traiasca .Dar tu Betleeme ai stiut caci din tine se va naste cel care va stapani peste Israel,cum de nu te ai pregatit pt aceast mare eveniment ,pt ca vezi azi lumea toata sarbatoreste acel eveniment si se pregateste din timp cu mancaruri alese si brazi impodobiti ,dar tu nu ai fost gata atunci .Doar o iesle ai avut?Unde sunt averile lui David ,din Betleem,n a mai ramas nimeni din neamul lui David acolo ,sa fie stapan pe ceva ,sa aibe o casa un pamant ,chiar nimic nu mai exista acolo?????? Asa sarac cum esti Betleeme iti multumim caci ne ai dat un Mantuitor ,ba mai mult decat atat ne ai dat un mire pe ISUS .Cea mai frumoasa nunta posibila un mire nascut in Betleem si mireasa de la neamuri .Istoria se repeta .Betleeme tu nu vei fi uitat niciodata.

  3. Frumos spus frate Lascau. Din pacate, multi cauta si azi hanul, uitand sa treaca intai pe la iesle…

  4. Ce frumos!
    Si uite asa lupta care se da in noi in alegerile zilnice.
    Uneori parca ne orbeste pamantul ca si pe hangiu,uitand ca suntem trecatori.
    Alteori,parca suntem ca si plecati.
    Nu e usor sa fim echilibrati,avandu-L pe cel nascut in iesle ca si centru,Mantuitor si Domn,purtand in noi gandul care a fost si in Isus
    Sa fiti binecuvantati cu Sarbatori Frumoase si sa ne tineti in continuare privirea indreptata inspre Hristos,prim postarile care le veti mai pune
    cu respect

  5. ceva care te unge la inima acest mesaj ;Hangiul” Domnul Isus sa fie slavit si sa te binecuvinteze si toata familia ta

  6. Crăciunul bate la uşă. În aceste zile de inimă şi suflet, mintea se mişcă mai greoi în junglele teologice. Nu făgăduiesc mare lucru în răspunsurile mele. Aş prefera să discutăm după sărbători. Oricum, în general vorbind, necazurile noastre vin de la faptul că mergem la biserică şi aşteptăm minuni. Întrunirile bisericii au ca scop închinarea înaintea Domnului şi pregătirea noastră (echiparea) pentru slujire. Minunile (inclusiv vindecările) se petrec pe câmpul de misiune, acolo Domnul întăreşte cu semne şi minuni vestirea Evangheliei Sale. Minunile nu sunt scop în sine şi nici prioritatea, ci ele sunt sprijinul pe care Dumnezeu îl dă vestirii Evangheliei. Dumnezeu alege modul acesta de comunicare şi nu misionarul sau evanghelistul.
    Pe de altă parte, una din slujbele Bisericii este să îngrijească de sănătatea spirituală, emoţioanlă şi fizică a membrilor ei. În grija pastorală a comunităţii sfinţilor, rugăciunile pentru cei bolnavi şi aflaţi în încercări trebuie să fie o permanenţă. Dumnezeu este Acela care decide pe cine să vindece, cum şi când. Necazul nostru este că facem această slujbă sporadic, şi cu nepricepere. Cred că ar trebuie să mergem la o şcoală de vindecare.
    Să aveţi sărbători fericite cu toţi cei dragi!

  7. Frate pastor Petrica Lascau, sunt o cititoare fidela a blogului dvs, si inainte de toate, vreau sa va multumesc personal pentru aceasta oportunitate ce ne-o oferiti, invitindu-ne intr-un fel, in casa inimii dvs de pastor, si daruindu-ne din timpul si efortul dvs.
    Pentru hoinarii sinceri pe bloguri care va citesc din Romania, popasul facut in pagina dumneavoastra este o binecuvintare, singurul repros ce eu il marturiseam de curind unui prieten ca vi l-as aduce, este regretul ca ati pierdut biletul de intoarcere ”acasa” si ca ati ramas cam departe de noi. Asa cum ii faceam cunoscut si prietenului si fratelui nostru Cristian Ionescu, apreciez in mod deosebit articolele cu frumoasele meditatii prin care amindoi ne imbogatiti de la Dumnezeu, dar eu v-am urmarit cu interes si felul in care raspundeti intrebarilor, incertitudinilor, provocarilor si chiar atacurilor crude ce vi se adreseaza uneori. Pentru ca v-am citit dispus la o maniera de raspuns ziditoare si vindecatoare, voi indrazni in vremea urmatoare, ca printre sarmale si cite o felie de cozonac , sa va deranjez si eu uneori cu cite o intrebare publica dar ca de la ucenic la pastor, aceasta doar ca sa ne mearga digestia mai inflacarat in acest sezon cu mincaruri cam indigeste . Intrebarile s-au nascut din framintarea legata de lamurirea sau mai bine zis limpezirea unor invataturi ce stau la baza credintei noastre , si aceasta framintare eu cred ca munceste multe inimi sincere din turma DOMNULUI si din tara si de peste ocean, vazind evenimente ce se intimpla intre noi in ultima vreme.
    Am incercat sa caut un printre articolele dvs si comentariile din jurul lor, unul care s-ar apropia cel mai mult de subiectele in legatura cu care as dori sa va intreb cite ceva, dar am abandonat cautarea in teancul articolelor dvs, vazind ca invariabil toate discutiile ajung mereu “ doar la Roma”, adica in invirtelnita acelorasi idei, evenimente si lupte de cuvinte ce ne-au tulburat pe toti in ultimele luni.
    Asa ca dupa ce v-am citit azi, meditatia “Hangiul “ , m-am retras acum in asteptare , cu ochii pe steaua calauzitoare, chiar la usa grajdului unde tocmai a intrat Maria , sa nasca pe iubitul nostru Mesia. Voi porni spre exemplu, de la pozitia ce vi-ati exprimat-o deja, referitor la principul “scoala de vindecare”. Scurta dvs precizare pe mine m-a ajutat si mi-a confirmat o bucatica de Adevar. Va ramine acum restul Scripturii de lamurit pe acest subiect !……..Lasind acum zimbetul de-o parte, azi v-as intreba:

    1) – Cum intelegeti dvs., principul “lucrarea de vindecare”, in biserica DOMNULUI de azi ?… .Pentru a elimina din start orice discutii contradictorii si confuzii ( ce s-au intimplat deja destul in razboiul dintre cesationisti si continuationisti ) , mentionez ca doresc sa vorbim aici despre vindecare fizica sau psihica, prin Puterea Duhului Sfint si prin intermediul darurilor de vindecare impartite de El, dupa buna Sa placere, unora dintre copii lui Dumnezeu din biserica Lui, adica in lumina invataturii biblice clare , de ex. din 1Cor cap 12, 13, 14, invatatura pe care noi ca si noncesationisti declarati , credem ca este vie si astazi, ba mai mult, dorim sa vedem asemenea autentice si minunate daruri ale Duhului Sfint operind si azi in bisericile noastre.
    2) Unde credeti dvs. ca a plasat Domnul Isus acest aspect al lucrarii de vindecare si in general al lucrarilor miraculoase cu daruri de putere, in cadrul ansamblului “marii trimiterii” misionare ce EL a poruncit-o ucenicilor Lui din toate timpurile ( Mat. 28:19 -20; si Marcu 16: 15-18?) Credeti ca lucrarea de vindecare din cadrul acelor miscari care argumenteaza corect Scriptural, trebuie sa isi reaseze locul in proritatile de pe lista “ marii trimiteri ” facuta de Domnul ”?…

  8. Pingback: Hangiul : : ۩ TotalSchimbat.Ro ۩

  9. Frate Petrică, eşti incurabil! De aceea îmi eşti drag! Şi pentru că şti să creezi imagini. Peste distanţe ce despart materia ne putem întâlni cu sufletul în lumina „poienii” Cuvântului descoperitor de veşnicie. Ce sălbatică şi primejdioasă e pădurea lumii acesteia în care totuşi trebuie să răspândim Lumina.

    Eu cred din toată inima că mai avem nevoie de îngeri! Şi de ciobani care, deşi mai neciopliţi şi ne sprayaţi, pot să ne vorbescă despre îngeri, lumină cerească, Mântuitor, Betleem, cântec de slavă şi…iesle.

    Avem nevoie şi de înţelepţi, chiar dacă uneori ăştia se încurcă pe la „mărimile” vremii şi cam întârzie. După „marea întâlnire”au ales un alt drum.

    Avem însă cea mai mare nevoie de EL! Nu doar acceptându-l ca Pruncul de atunci cât, mai cu seamă, primindu-l ca DOMN. Şi mai e nevoie de iesle! Nu pentru El. Pentru noi! Nu de acareturi- cu turnuri sau fără – ci de iesle. Nu să o divinizăm sau să-i cântăm mai mult chiar decât Celui ce a coborât în ea. Nici să o parfumăm sau să o cosmetizăm ca să dea bine. De ieslea ca stare.

    Clădirile hanului pot să se părăginească, să-şi piardă fala. Ieslea n-are cum să piardă ce n-a avut niciodată. Ea nu poate coborî mai jos. Rămâne totdeauna la nivelul genunchilor! Slava ei constă în Cel pe care l-a îmbrăţişat în acea noapte de răscruce a lumii.

    Pentru cine ajunge acolo, coborând la acea stare, lumea nu mai este aceeaşi niciodată.

    Nici cerul.

    Fi binecuvântat cu îmbelşugat har.

  10. Poate sunt eu mai sensibil ,dar citind aceste rinduri ,scrise cu sufletul ,nu am putut sa-mi strunesc lacrimile in a nu le lasa sa cada :cred ca am citit si eu tot cu sufletul .

Lasă un comentariu