Scrisoare către tata

de Petru Lascău

Marcel Dogar este pastor român penticostal din Graz, Austria. Îmi face o deosebită plăcere să vă prezint un eseu, pe care l-a scris de curând, ca un comentariu pe blogul „Răscumpărarea memoriei”. Marcel surprinde extraordinar implicaţiile emoţionale ale trădării „părinţilor noştri spirituali”, asupra noastră. Veţi putea remarca fragilitatea argumentelor apărării faptelor lor şi cât de profunde sunt rănile pe care ni le-au făcut. Pe cât au ei nevoie de iertarea noastră, pe atât avem şi noi nevoia de a putea ierta şi a iubi.

Dragă tati,

Îţi scriu aceste rânduri, deoarece după un timp îndelungat, ani şi ani de frământări şi incertitudini, timp în care, prin discuţiile mele şi ale fraţilor mei cu tine, am încercat să aflu poziţia ta cu privire la trecutul tău şi al nostru, la anii aceia grei, de care nu ne vine să ne aducem aminte, mi-am luat inima-n dinţi şi m-am dus la jurnalul vostru.
Ştiam că există. Bănuiam încă de când eram copil că ceva nu mirosea a bine, iar după ce ea a murit, bănuiala se metamorfoza în certitudine. Cu toate acestea, voiam să aud de la tine. Nu ai vrut să spui nimic. Ocoleai orice discuţie pe această temă, nu ai recunoscut nimic, aşa că… am vrut să clarific. Pentru mine. Pentru fraţii mei. Cei rămaşi şi cei plecaţi. Pentru durerea din noi şi copiii noştri.

Tu ştiai de jurnalele voastre. De unele ai scăpat prin incendiu, celelalte mi-au mistuit inima, mi-au prefăcut-o în scrum.

Ştiu că ea ţi-a făcut favoruri, ţi-a permis să ne construieşti casa, dar casele altor fraţi de-ai mei ea le-a demolat fără milă. Ştiu că nu puteai să intervii pentru toţi. Ţi-a fost greu. Ai făcut-o pentru noi. Să îţi întreţii familia. Ea îţi mai dădea şi câte o recompensă ca să-ţi arate cât de mult apreciază compromiterea ta. Ai acceptat să te spurci cu ea, pentru “binele” nostru? Preţul a fost mult, mult prea mare! Nu se putea altfel? Da, nu se putea, dacă voiai să păstrezi totul, poziţia şi prestigiul, ba să mai şi câştigi pe de-asupra excursii în străinătate, când şi unde voiai precum şi alte “mărunţişuri”! Mă întreb cât ţi-a păsat de noi şi cât de tine?

Nu te-ai culcat cu ea? Doar ai sărutat-o? Te-a şi şantajat, te-a torturat? Pentru mine şi fraţii mei? I-ai dat pe fraţii mei mai mari pe mâinile ei. Cu mine n-ai avut nimic, nici tu nici ea. Eram prea mic pe-atunci. Dar am prins totul. Ai tu idee cât plângeam când mă despărţeam de fraţii mei mai mari care erau nevoiţi, chiar siliţi să apuce drumul exilului? Îţi poţi imagina ce hăuri fără fund rămâneau în inima mea? Câte întrebări fără răspuns…?
Mi-am jurat că nu o voi lăsa să pună mâna pe mine. Ai adus-o până în sfânta noastră casă. Ai lăsat-o să dicteze ea regulile casei. Ai lăst-o să se atingă de ce aveam mai sacru. Nu puteam suporta aşa ceva. Mi-am jurat că voi fugi. Am fugit cu buzunarele goale şi cu inima plină şi grea de geamătul copilăriei distruse şi tocmai lăsate în ascunzişurile unde puneam la cale dezertarea. Nu m-ai lăsat nici după aceea in pace, ci prin cunoştinţele ei ţi-ar fi plăcut să mă influenţezi. Aproape că am ajuns codependent. Mă lupt cu multe lucruri moştenite de la tine, de care nu sunt mândru şi de care mi-am propus să mă eliberez sistematic. Ţi-am studiat jurnalul. M-am înfiorat. N-am vrut să cred. Detaliile intimităţilor voastre m-au sfâşiat crud şi nemilos. Retrăiam groaza copilăriei pătate pentru că nu reuşeam să-mi redefinesc identitatea. Mă vedeam prin tine.

Nu ştiu ce înseamnă să fii părinte? Ştiu că nu era uşor să creşti şi să întreţii o aşa mare familie în acele vremuri grele. Asta nu implică faptul că nu ştiu cum ar trebui să fie un părinte. În orice fel de vremuri. Este evident. Chiar tu m-ai învăţat. Dar ai predicat apă şi-ai băut vin.

Te-am iubit, te-am apreciat, îmi doream să-ţi revii, îmi doream să nu fie adevărat! Nu pot schimba istoria, tu eşti şi rămâi tatăl meu. Aşa cum ai fost, aşa cum eşti. Dar doare. Aştept un “îmi pare rău, iartă-mă”. Chiar dacă eşti din generaţia în care tatăl avea întotdeauna dreptate şi nu avea voie să-şi ceară iertare de la copii, nici când greşea… pentru că… nu greşea niciodată!

Te iubim, tati, vrem să te iubim, chiar dacă unii dintre fraţii mai mari, pe care-i schingiuiai mişeleşte când veneai îmbătat de la ea, sunt furioşi foc pe tine, luptăm să te iubim, dar… spune-ne că-ţi pare rău, spune-ne că vrei să-ţi repari, să ne repari trecutul! Lasă-ne să reparăm trecutul şi să nu ne autodistrugem viitorul. Copilaşii tăi de odinioară sunt adulţi acum, pot duce poveri, lasă-i să le ducă, le-au dus pe când nu ar fi trebuit s-o facă. Recunoaşte că ai eşuat şi că nu poţi continua aşa. Fii sincer, măcar acum. Suportă consecinţele. Noi le suportăm din plin şi chiar dacă te iubim, doare… doare continuu şi profund!
Al tău Marcel

21 de gânduri despre „Scrisoare către tata”

  1. Dragi cititori,

    datorită răstălmcăcirilor, modificărilor aduse, precum şi interpretărilor complet eronate ale acestei “scrisori”, doresc să menţionez următoarele:

    1. Scrisoarea NU ESTE adresată tatălui meu. El nu a fost nici securist, nici colaborator sau informator al securităţii. Am respect deosebit pentru el, la fel ca şi pentru toţi fraţii mei.
    Peste tot unde citiţi sau se subînţelege “tatăl”, este vorba de fapt de PĂRINŢII NOŞTRI SPIRITUALI – LIDERII NOŞTRI, care au fost securişti, colaboratori, sau informatori ai securităţii.

    2. scrisoarea nu are titlul “Scrisoare către tata, securistul”, (cum apare prin alte locuri) ci “SCRISOARE CĂTRE TATA”

    3. scrisoarea nu este adresată nici unei persoane anume, de asemenea nu este pomenit nici un nume în ea. Orice nume care apare în context, în titlu sau în explicaţii adiţionale, a fost adăugat ulterior de cineva “binevoitor” şi “atotcunoscător”.

    Rog pe toţi cei care doresc să preia acest eseu şi să-l publice în altă parte să-mi ceară consimţământul (marcel.dogar[at]inode.at) şi să nu modifice nimic din forma iniţială, care se găseşte pe blogul rascumparareamemoriei.ro (http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/argument/), preluând inclusiv “explicaţia” mea dinaintea titlului:

    “Încerc să pun în cuvinte ceea ce simt şi gândesc vis-a-vis de foştii sau existenţii noştri lideri care s-au compromis în acest fel oarecum foarte secret, dar pe de altă parte foarte public, bine documentat şi protocolat. Pun aceste gânduri sub forma unei scrisori către “tata”.”

    Acestei “scrisori” nu i se poate atribui nici o altă “tâlmăcire”, decât aceasta, dată de mine. Cine o interpretază altfel este ori un ignorant, ori un incult, ori un răuvoitor.

    Marcel Dogar

  2. un sfat:nu permiteti sä se publice pe site-ul d-voasträ orice,….atentie!!!! sunt multi cärora le place polemica.timpul e un dar pretios.pretuiti-l!!!!
    Angela Peschir din Graz

  3. Odata cu moartea lui Dej si slalomul incununat de succes, facut de Nicolae Ceausescu pentru a prinde „haturile” puterii Statului ( P.C.R.-ului ,pentru inceput ,ca secretar „generic” !)in Romania ,serviciul Securitatii Romane a structurat bine departamentele si sectiile, a concentrat atentia, lupa si obiectivul operativ ,in primul rand spre bisercile crestine neoprotestente .Richard Wurmbrand ,prin publicatiile si srierile lui ,odata plecat din tara,a infipt un tepush lung ,extrem de dureros si de ascutit, in coasta Biroului Securitatii .Ceausescu ,agitat la apogeu pentru toti cei din strainatate ,ce Ii patau reputatia si denigrau dorinta lui avida pentru faima mondiala, cu ochii umflati in orbite si cu spuma in colturile gurii ,fixa sume banesti impresionante drept recompensa si plata pentru moartea si capul „dusmanilor tarii si ai poporului „. Generalul Pacepa ,in scrierile lui , face unele precizari si lamuriri in aceasta directie : agenti cu misiuni clare, au fost pregatiti intens si trimisi in West ,unii infiltarati direct in bisericile din Diaspora. Altii au primit misiunea de a deveni pastori si a forma noi biserici personale, neafiliate. Altii au primit misiunea de a dezinforma, a supravegia orsice publicatie critica la adresa regimului ,a urmari si supraveghia direct anumite persoane si fiecare publicatie ori manifestatie anticomunista .In paralel ,trebuiau recrutati informatori abili si calificati ,pentru misiuni interne precise ,in special in labirintul greu de accesat al dizidentilor,atat penticostali ,cat si baptisti. In tara ,ofiteri special pregatiti , aveau misiunea de a racola si a alege informatori abili , ce dupa un scrutin amanuntit ,urmau sa devina calificati viitori agenti .In adunarile arhipline, in special in orasele de resedinta judetiana , au gasit un teren propice pentru as-i exersa practic si tactic intreaga lor pregatire politic-militara ,acumulata teoretic in academie ,la cursurile de pregatire si indoctrinare politica ,ori citind circulare „top-secret” obtinute din West , de la colaboratorii loiali Birolui.Din lunga lista a informatorilor ,dupa indelungi si minutioase analize si sedinte ,doar o duzina au fost selectionati ,instruiti, examinati si ridicati in grad ca ofiteri sub acoperire.In total si absolut secret, dupa depunerea juramantului ,dupa luarea la cunostinta in detalii a „obligatiilor patriotice”a riscului si a consecintelor ce ar putea sa le confrunte in cazul tradarii ,cei selectionati ,primind imbold ,incurajare si suport moral direct de la deavolul, au trecut examenul ,si-au vandut sufletul si au acceptat masochistic castrarea constiintei . Plini de afectiune si slugarnicie oarba pentru Tatal Minciunii, eunuci ai Intunericului si blegomani calificati ,au pornit cu elan la treaba…..
    Eu personal ,am venit in contact direct cu trei dintre acesti vanzatori de elita si dusmani la modul superlativ,ai Miresei lui Isus !

  4. Iuda insusi a facut un gest urias prin care omenirea a putut fi salvata: a contribuit prin tradare la producerea jertfei de pe Calvar. Au tradat unii in comunism si Biserica lui Dumnezeu a crescut numeric si spiritual. Tradeaza si vasilica si-s convins ca nu v-om disparea din istorie. Tradatorii si-au primit totusi plata si si-o vor primi-o in continuare. Ma tem ca prin atitudinea mea sa nu fiu si eu un fel de vasilica (pardon, am vrut sa spun tradator)!

  5. Distinse Domn,

    Publicatia Clipa a mediatizat exact materialul primit prin e-mail si nu alt material.
    Nu suntem la curent cu modificarile intervenite si nici nu cunoastem autorul lor, dovada ca am publicat adresa blogului d.voastra.
    Regretam sincer orice neintelegere generata de acest subiect.

    Dwight L.Patton

  6. THE THIEF WHO COULDNT GET AWAY

    „I knew a father who didn’t come to see his son for many , many years.
    . . . . . .how inept a thief he was to rob from himself like that !
    . . . . . .Ironically, his punishment for tis was that his son loved him anyway. . . . .”

    (in cei 25 de ani ,cat am trait in Romania, niciodata n-a venit la mine,la vre-o serbare scolara de sfarsit de an, la nici o zi onomstica ,la vre-un Sfant Paste, la vre-un Craciun al celebrarii Marelui Cadou al Mantuirii noastre din pacat; nu a venit in nici o vacanta sa petreaca alaturi de mine ,nici macar o zi si o noapte,ori macar o dupa-ameaza. In anii mei de detentie, nu a venit la nici o vizita ori vorbitor. In trecere ,de fiecare data mereu grabit”in misiune „,isi privea des ceasul de la mana .L-am vazut in coplarie de patru ori ,cu durata cea mai lunga ,la o inghieteata ,la cofetaria „Garofita” iar in anii adolescentei ,am dat doar mana ,pentru ultima oara ,in 1977 ,(anul plecarii mele definive din Romania) imediat dupa marele cutremur ,in curtea bisericii baptiste din Hunedoara, str. Popa Sapca No.17. Sosise din nou de la Baia Mare,” in misiune speciala”, cu „treburi” la Deva si….sa-si viziteze prietenii penticostali si baptisti ,pe sora Ana, pe Lazar,pe Catana si Nicky Pop, pe Coldea Ioan -informator de elita ,pastor-raspopit,ce detinea deasemenea si functia de secretar al comunitatii de Brasov . In curtea bisericii penticostale de pe Parangului, locia unchiul meu ,fratele mamei mele – Ioil Furdui ,baptist vizat de securitate,trezit si uns cu Duhul Sfant. El a fost coleg de serviciu in Combinastul Siderurgic ,la sectia ” suflante ” in anii ‘ 60, cu Niky Pop, actualmente octogenar ce traeste in Helbrun -Garmania.Secretarul bisericii baptiste ,condusa de Coldea ,era celalalt unchi ,frate cu Ioil, Vasile Furdui.Inca pe atunci,Dugulescu se afla la Hteg iar bisericile din oras, atat cea baptista ,cat si cea penticostala ,fierbeau ,datorita cernerii si agitatiei produse de vanzatorii lui Hristos , de metodele morbide de control si dezinformare a securitatii, exercitate prin ei si anturajul celor din jurul lor. . . . .

  7. Stimate domnule Mihai C.
    subscriu la cele spuse de pastorul Lascău şi doresc să menţionez că articolul a fost modificat şi în conţinut, prin introducerea de paranteze şi explicaţii adiţionale, pe care vă rog să le eliminaţi!
    Eu cred în inteligenţa, în capacitatea de discernământ şi interpretare a cititorilor.
    Vă mulţumesc.
    Marcel Dogar

  8. Doresc să subliniez că titlul articolului publicat de revista Clipa, reprodus cu acordul meu din paginile blogului „Paşi spre lumină” (lascaupetru.wordpress.com) nu conţine titlul pe care l-aţi dat dumneavoastră. (Scrisoare catre pastorii securisti Nicky, Marinel, N. Bochian, Druhora si R. Moldovanu). Materialul publicat de noi poartă titlul „Scrisoare către tata” al cărui autor este pastorul Marcel Dogar din Graz, Austria. Consider lipsit de etică profesională gestul dumneavoastră deoarece orice cititor al revistei pe care o conduceţi va asocia acest titlul, care vă aparţine, cu persoana mea. Cer iertare pastorilor menţionaţi în acest titlu care nu-mi aparţine. Pentru confirmarea afirmaţiilor mele, vă rog să vizitaţi blogul meu.
    Probabil că pe viitor va trebui să fiu mai atent la orice colaborare cu revista Clipa.

  10. Draga el trubaduru,
    Fratele Petrica ti-a explicat deja cum sta situatia. Nu am informatii despre tatal meu ca ar fi colaborat cu securitatea, iar daca as avea mi-as cere iertare in numele lui.
    Daca dumneata ne cunosti, atunci cu siguranta stii ca eu nu am putut plange dupa nici un frate mai mare care a plecat din tara, deoarce cel care a plecat primul din familia noastra am fost eu!

  11. Pentru ‘El trubaduru’.
    Regret că din eseul lui Marcel Dogar nu aţi înţeles mare lucru. Marcel n-a scris aceste lucruri de tatăl său sau de fraţii lui. Scrierea lui era figurativă, încercând să ne ajute să înţelegem drama familiei noastre penticostale, în care părinţii noştri spirituali trăiau în concubinaj cu regimul securito-comunist ateu din România. Reducând tragedia naţională la dimensiunea familiei, mulţi au înţeles mai uşor ceea ce s-a întâmplat cu noi în vremea comuismului. Vă asigur că Marcel are un respect deosebit pentru părinţii fraţii săi.

  12. Frate Marcel, imi pare rau sa aud ce scri despre tatal tau…cred ca saracu de el se intoarce in mormant acuma…dupoa cate a facut omu asta pentru voi ….scri asa despre el…adutu aminte de adevaratelle motive pentru care frati tai mai mari au parasit tara… sau trebuie sa iti aduc eu aminte?

  13. … gandindu-ma in acelasi timp ca eu sunt eu insumi tata …
    Oare peste ani, cand vreunul dintre baieteii mei va vrea sa-mi scrie, ce imi va spune? Va trebui sa insire un pomelnic de iertari, de rani inca sangerande, sau o afirmare a unei mosteniri de mare pret? Nu cred ca depinde de el … mingea e in terenul meu …
    Avem ceva de invatat din aceste experiente, cum ar fi aceasta marturisire din scrisoare … poate ca nu e totul pierdut …

  14. Si eu m-am gindit de multe ori la acest amanunt ,dar nu am intilnit inca pe cineva ca sa formuleze atit de …transant aceasta realitate .”Cruda lume … unii sufera pentru ca nu au avut niciodata un tata, altii tocmai pentru ca l-au avut …”

  15. Marius, felicitări pentru curajul şi hotărârea de a-ţi înfrunta durerea scriind adevărul despre tăticu. Durerea mea, recunosc nu se poate comparacu a ta! Mulţumesc Domnului pentru mângâierea pe care ţi-a dăruit-o!

  17. Distinse Domn,

    As aprecia, in masura in care timpul va permite, sa-mi obtineti acordul de a mediatiza materiarul trimis, in Revista Clipa Magazine, cea mai veche publicatie de limba romana de pe continentul American, http://www.clipa.com
    Acelasi material dorim sa-l plasam si in varianta electronica, pe care o puteti accesa la site-ul http://www.clipa.com.

    Cu deplina cordialitate,

    Dwight L. Patton
    Revista Clipa Magazine

  18. Eram mic prin anii ’50 si nu am inteles de ce „taticul” se poarta atat de dur cu parintii mei, dandu-i afara din biserica pe care ei au fondat-o (fiind cofondatori impreuna cu familia mamei mele), pentruca ei, parintii mei nu puteau sa conceapa sa abandoneze lucrarea Duhului Sfant, care i-a determinat sa paraseasca biserica ortodoxa si sa fodeze o biserica penticostala in satul lor, biserica ce doar dupa cateva luni de la fondarea ei avea sa aiba un seceris bogat de 74 de noi convertiti la primul ei botez in apa si avea sa nasca in satele de prin imprejurimi alte sapte biserici intr-o perioada de un singur ana de la fondare. Fiind dotati cu daruri din partea Duhului Sfant ei nu acceptau schimbarea radicala adusa in biserica de cult o data cu infiintarea lui, numind lucrarea Duhului Sfant (care era sufletul bisericii) „dogme si obiceiuri, pe care noi cultul penticostal nu le mai credem”. Sau mai grav, Gheorghe Bradin, „taticul” cultului a afirmat la conferinta cultului penticostal din 1953 tinuta la Cluj ca vorbirea in limbi, talmacirea limbilor, proorociile, vedeniile sunt „erezii fasciste” si „propaganda americana. Asa afirmatii in plenul conferintei, dadea bine in fata securitatii unde ii crestea punctajul. Dar a produs mare rau in bisericile penticostale unde s-au creat mari convulsii. Mai tarziu, cand am crescut, dupa ani de zile, am avut o discutie cu parintii mei reprosandu-le ca ar fi trebuit sa se inscrie in cult si sa lupte pentru adevar din interiorul bisericii. Mi-au raspuns ca nu s-a putut. Din pacate, unii copii de-ai „taticului” au mostenit apucaturile lui. Pocainta pentru ei este doar subiect de predica dar nu si traire practica.

  19. Cruda lume … unii sufera pentru ca nu au avut niciodata un tata, altii tocmai pentru ca l-au avut …
    Nu avem alta sansa decat pocainta si iertarea – la pachet impreuna, nici o poarta a intunerecului nu le poate rezista.
    Emotionant articol! Multumim.

  21. Si eu sunt „Marcel”.
    Ma identific si cu durerea fratelui mai mic si cu „furia” fratilor mai mari.
    Pentru ca eu sunt fratele mijlociu. M-am nascut intre ei.
    Exceptional eseu! Roaga-l sa mai scrie!

Lasă un comentariu