Curajul vestirii Evangheliei

Vestirea Evangheliei cu îndrăzneală

„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Fapte 4:31).

Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile apostolilor prigoniţi a venit imediat după ce s-au rugat. Într-un mod cu totul neaşteptat. Locul unde erau adunaţi s-a cutremurat, ucenicii s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul cu îndrăzneală.
Dumnezeu ne surprinde întotdeauna cu răspunsul Său la rugăciunile noastre. El nu numai că ne dă mai mult decât ne putem noi imagina, dar ne oferă răspunsuri surprinzător de diferite de cele ce le-am imaginat sau anticipat noi.
Petru şi Ioan au revenit în grupul ucenicilor după arestarea lor de către Sanhedrin. Au fost ameninţaţi şi li s-a cerut să nu mai propovăduiască învierea Domnului. Întorşi în grupul fraţilor aceştia au început să se roage Domnului. Rugăciunea lor trădează stresul la care erau supuşi. Constată prigoana care se dezlăţuise împotriva lor şi cer lui Dumnezeu să dea putere robilor Lui „să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala”(v. 29).  Nu cer încetarea prigoanei ci îndrăzneală să continue propovăduirea Evangheliei.
Răspunsul lui Dumnezeu este imediat. Cutremurarea locului era dovadă divină că Dumnezeu va fi cu ei, ca să facă prin ei „tămăduiri, minuni şi semne” (v. 30), iar plinătatea Duhului Sfânt va fi aceea care le va da curajul să vestească cu îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu în ciuda oricărei opoziţii.
Aceste două ingrediente de care nu se poate lipsi propovăduirea Evangheliei, ne lipsesc nouă azi: îndrăzneala şi mai ales tămăduirile, semnele şi minunile. Ne lipsesc pentru că ne lipseşte umplerea cu Duhul Sfânt. Umplerea cu Duhul Sfânt ne lipseşte pentru că nu ne rugăm, sau ne rugăm într-un mod greşit sau cu motivaţii greşite.
Nu putem vorbi de persecuţii azi, mai ales în America, probabil pentru că am devenit experţi în a le evita. Atunci când „Sanhedrinul”, instrumentul politic, ne-a spus să tăcem, să nu mai vorbim de Isus în şcoli, tribunale, şi toate instituţiile statului, ne-am conformat şi n-a avut curajul apostolilor care au spus; „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit” (v. 19, 20). Atitudinea obedientă a apostolilor ar fi dus la evitarea oricărei persecuţii, dar şi la moartea credinţei lor. Probabil că şi a noastre.
Consacrarea ucenicilor, care puseseră pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa lor şi ascultarea de El, mandatul existenţei lor, ar trebui să ne inspire şi să devină modelul consacrării noastre. Numai unor oameni cu totul dedicaţi Lui, Dumnezeu le va da puterea şi umplerea cu Duhul Său cel Sfânt.
Persecuţiile nu sunt doar rezultatul atitudinilor ostile ale instrumentului politic al vremii. Ele parvin şi din partea acelora care manifestă intransigenţă faţă de diferenţele care există între credinţa lor şi credinţa noastră. Din partea acelora care nu pot face deosebirea dintre idee şi susţinătortul ei. A fanatismului religios de orice formă. Ucenicii n-au fost prigoniţi doar de sistemul politic al Isrelului care în acea perioadă era sinonim celui religios, ci au suferit şi din pricina evreului intolerant faţă de credinţa lor în Isus. Apostolul Pavel, de exemplu, îşi duce activitatea în alte ţări ale lumii de atunci, unde are de suferit nu atât de mult din pricina sistemului politic, ci mai degrabă din pricina evreilor refractari la învăţătura sa şi apoi din pricina „fraţilor mincinoşi”, „fiarele din Efes” cu le numeşte el metaforic. Creştini înguşti, răi, urmărindu-şi interese meschine, plini de slavă deşartă sau duhuri de ceartă, sunt adeseori sursele prigoanelor la care este supus marele apostol.
Nici un creştin adevărat nu va fi scutit de asemenea persecuţii, de ameninţările şi calomniile acestor Diotref şi Alexandru căldărarul. Uneori nu le vom cunoaşte numele. Teroriştii spirituali îţi vor otrăvi liniştea cu scrisori anonime, cu telefoane ameninţătoare. Basilicul acesta muşcă din întuneric unde locuieşte de fapt. Nu vom scăpa de înţepătura lui. Cum vom reacţiona însă?
Ucenicii au ştiut secretul. Au cerut mai multă îndrăzneală să vestească Cuvântul. Opoziţia i-a fortificat, i-a ambiţionat, i-a mobilizat la o şi mai intensă activitate în sfera binelui şi a luminii. Nu poţi alunga întunericul decât cu lumina. Nu poţi anihila minciuna decât cu Adevărul.
Dacă scopul oricărei persecuţii, a oricărui act de terorism spiritual nu este altul decât încetinirea sau chiar încetarea activităţii tale pentru Isus Christos, atunci orice oprire, orice şovăială în timpul acestui atac nu face decât să aducă câştig de cauză persecutorului. Trebuie să ne rugăm atunci pentru o mai mare râvnă, pentru mai mult Duh Sfânt ca Evanghelia să fie vestită cu şi mai mare putere. Este singura cale a biruinţei  noastre.

3 gânduri despre „Curajul vestirii Evangheliei

  1. Curajul – „to be or not to be”!
    Foarte pe scurt. In momentul in care faci uz de curaj, trebuie sa te asiguri ca esti dispus sa platesti pretul, chiar daca el inseamna suferinta, tortura, martiraj, singuratate, dispret, exilare.
    De notat. In unele situatii curajul este dovada caracterului/fermitatii (ex. Iosif), abnegatiei (ex. Stefan), credinciosiei (ex. cei trei tineri in cuptor), ascultarii/asumarii riscului maxim (ex. Estera), dar si arma razbunarii/invidiei (ex. Saul din V.T.); persecutiilor (ex. Saul din Tars), tiraniei (ex. Faraon), prostiei (ex. Samson). Cu drag, Cleopa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s