Rugăciunea disperării

Rugăciunea disperării

„Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt” (Iona 2:7).

De foarte multe ori, citim Cuvântul lui Dumnezeu fără să înţelegem anumiţi termeni care au intrat de multă vreme în limbajul nostru religios. Cum am răspunde dacă cineva ne-ar întreba: ”Ce înţelegi prin: ‘îmi tânjea sufletul în mine’?” Ce este oare un suflet care tânjeşte în noi? Biblia de la 1688, traduce: „Când să sfârşaşte de la mine sufletul mieu”, iar cea de Iaşi (1874): „Pre-cându lâncedia sufletulu meu în mine”.

Dacă studiem termenul de lânced, lâncezeală, a lâncezi, descoperim că el desemnează acea stare a trupului sau a inimii, caracterizată prin moleşeală, toropelă, lipsă de chef, lipsit de vighoare sau de energie, moale, sleit de puteri, slăbit de boală, extenuat. A tânji, adaugă la toate cele de mai sus suferinţa morală, spirituală, lipsa elementelor susţinătoare de viaţă, a duce dorul după cele fundamentale vieţii sufleteşti.

Expresia engleză sugerează starea de leşin: „când sufletul din mine este în leşin”.
Probabil că Biblia de la 1688, surprinde bine această stare a sufletului ea constatând că acesta „să sfârşaşte de la mine”, este pe ducă, pe moarte.
Nu de puţine ori viaţa ne aduce, ca pe Iona de altfel, în situaţii limită în care sufletul ni se stinge, cade în moleşeala leşinului, a totalei lipse de energie şi dorinţă de supravieţuire. Ce este de făcut atunci? Cum ne putem revitaliza sufletul sfârşit? Cum pe putem repune pe linia de plutire? Într-un singur mod: aducându-ne aminte de Domnul, şi rugându-ne Lui.

Probabil că Iona n-ar fi ajus la această stare de leşin a sufletului dacă s-ar fi rugat înainte de a ajunge în burta peştelui. În burta corăbiei însă doarme. Cine doarme în burta corabiei se va ruga în burta peştelui. Sau reciproca acestei teoreme ar suna astfel: „Cine se roagă în burta corabiei nu se va ruga în burta peştelui.” Nu va ajunge în burta chitului. Nu va avea sufletul leşinat.

Frumuseţea harului divin este că şi atunci când din vina noastră sau a altora ne este sufletul lâncezit şi tânjind, Domnul ne vine în ajutor. Rugăciunea ne duce direct în Templul Său cel sfânt, indiferent unde ne aflăm. Chiar şi din pântecul chitului.
Daniel a preferat să petreacă o noapte în groapă cu leii decât să piardă o zi de rugăciune.

Într-un studiu publicat de revista Newsweek, s-a constatat că numărul cărţilor despre rugăciune, tehnici de rugăciune şi creştere sprirituală, care sunt publicate anual în Statele Unite,  este de trei ori mai mare decât cărţile despre sex. Acelaşi studiu remarca faptul că 78% din americani declară că se roagă cel puţin o dată pe săptămână, iar 57% se roagă zilnic. Poate că cel mai curios lucru este că din cei 13% care se declară atei, unu din cinci se roagă zilnic. La cine s-o fi rugând?
În povestirea lui Hugh Price Hughes, „Oraşul Pretutindeni”, un bărbat a sosit în oraş într-o dimineaţă friguroasă. A coborât din tren, şi gara era ca orice gară cu mulţime de călători şi lucrători feroviari, cu o singură excepţie. Toată lumea umbla desculţ. Nimeni nu purta pantofi. A observat că taximetristul era şi el desculţ. „Iertaţi-mă!” a spus călătorul, „de ce nu purtaţi pantofi? Nu credeţi în pantofi?”
„Sigur că credem!” a răspuns şoferul
„Atunci de ce nu-i purtaţi?”
„A, deci asta este întrebarea” a răspus el. De ce nu purtăm pantofi? De ce oare?”
La hotel a fost la fel. Funcţionarul de la recepţie era desculţ ca şi băiatul care ducea bagajele.Toată lumea era desculţ. La cafenea a observat un bărbat bine făcut de la o masă vecină, care era şi el desculţ. A spus: „Am observat că nu purtaţi pantofi. Mă întreb de ce? Nu ştiţi nimic despre pantofi?
Omul i-a replicat: „Desigur că ştim despre pantofi!”
„Atunci de ce nu-i purtaţi?
„E o întrebare bună. Da. De ce nu purtăm pantofi? Oare de ce?
După micul dejun a ieşit pe stradă. A început să ningă şi toată lumea umbla desculţ. A întrebat pe altcineva, arătându-i cum pantofii protejau picioarele de frig. Omul i-a răspuns: „Ştim toate acestea. Vezi clădirea aceea mare din colţ? Este o fabrică de pantofi. Suntem mândri de această fabrică şi în fiecare săptămână ne adunăm acolo şi cineva responsabil de acolo ne spune despre pantofi şi cât de minunaţi sunt.”
„Atunci de ce nu purtaţi pantofi?”
„Ei, asta-i întrebarea!”
Nu credem în rugăciune? Nu ştim de importanţa ei în viaţa noastră? Atunci de ce nu ne rugăm? Aceasta este întrebarea… De ce?

5 gânduri despre „Rugăciunea disperării

  1. Frate Samuel. Sunt cu totul în acord cu Dvs.:
    „Nu exista metode standard prin care sa poti afla aceasta apa vie, ci doar o cautare personala asidua, staruitoare.”
    Ne duce pe genunchi, ori disciplina ori dezastrul. Nu ştiu de ce preferăm dezastrul? Iar Domnul, pentru că ne iubeşte, ne dă câte unul…

  2. Fiecare din noi, cei intorsi la Domnul stim ca rugaciunea nu are cu ce sa strice, stim ca facand bine nu gresim, stim ca traind dupa Scriptura nu traim gresit. Toate acestea le stim si totusi prea putin le facem. Auzim atatea predici si tot putin implinim.

    Este vorba de lupta cu sinele, si acest sine nu poate fi invins decat de prezenta Domnului Isus. Credinta practica in Domnul Isus face ca toate aceste lucruri bune enumerate mai sus sa devina realitate.

    Ma uitam la baietelul meu cand a inceput sa mearga, am fost langa el. A cazut de atatea ori…….. Si totusi are o vointa de fier. S-a ridicat de fiecare data si a luat-o de la capat. Acum merge in picioare, se ridica singur de jos si face toate aceste lucruri fara sa mai fiu langa el. Asta mie imi spune ca baiatul meu ii sanatos.

    Exact in acelasi fel face Dumnezeu cu noi, ne invata sa mergem si se astepta de la noi sa facem pasi singuri, sa ne maturizam. Dar pentru asta trebuie perseverenta.

    Nu ne rugam pentru ca nu mai credem practic in rugaciune si puterea ei transformatoare. Stim ca ii buna, dar nu mai suntem dispusi sa platim pretul.

    Mi-a placut ce spunea fratele Lascau “Cine se roagă în burta corabiei nu se va ruga în burta peştelui.”

    Un cuvant al Domnului Isus imi place f mult, spune ca in ziua de pe urma a avut ceva de spus: Cine inseteaza (lancezeste, tanjeste) sa vina la El, si va primi o apa vie, asa de vie incat din inima lui vor curge rauri de apa vie (numai lancezeste). Nu exista metode standard prin care sa poti afla aceasta apa vie, ci doar o cautare personala asidua, staruitoare.

    Va multumim pentru mesaj frate Lascau.

  3. Dimineata imi indrept rugaciune spre Tine si astept…. Psalmul 5:3
    Poate pt ca asteptarea nu ii aceia pe care ne-o dorim noi si atunci ne descurajam, avem impresia ca, rugaciunile noastre nu trec dincolo de tavan, vorbim singuri, descurajati, nu vedem cu ochii de carne raspunsul care vine dupa fiecare: multumire, adorare, cerere. Sau nu ii raspunsul pe care il vrem….
    Dumnezeu vede total diferit rugaciunea fata de noi. Comunicare, mangaiere, ascultare, emotie, prezenta totala (trup, minte, inima etc). Ceva de genu cred ca vede El. Monolog, ceva obijnuit, poate chear plictiseala dupa 5 minute, mintea in 3 directi. Ceva de genu ni se intampla noua, in loc sa fie un privilegiu.
    Durerea ii ca tanjesc dupa ceva ce detin si nu stiu cum sa-l folosesc. Stiu ce trebuie sa fac si nu fac.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s