Una din rănile sufletului meu de copil, încă nevindecată de trecerea anilor, o am din primii ani de şcoală, când un dascăl ateu l-a batjocorit în faţa clasei pe Pruncul Isus. Nu credea în El şi ne-a interzis să mergem la biserică la acel Crăciun înveşmântat şi troienit de zăpezi. S-a răsturnat o lume. A pierit o bucurie pură. S-a spart o oglindă eternă în inima mea.
Cu sufletul rănit, ca un porumbel scăpat din ghiarele uliului, am venit acasă de la şcoală în acea după masă de Ajun. Zăpada scârţâia sub cizmele mele de gumă, burduşite cu ciorapii de lână pe care mi-i împletise bunica. Pe uliţă mirosea a cozonaci calzi, a untură proaspătă din cazanele unor vecini care tăiaseră porcul. Aerul rece cu aburul acestor bunătăţi îmi pătrundea adânc în plămânii saturaţi de mirosul de motorină cu care se ungeau în fiecare săptămână duşumelele şcolii. Păşeam tăcut şi amărât alături de Licu, prietenul şi vecinul de uliţă.
Acasă, mama şi bunica trudeau de zor. Cozonacii cu nucă şi mac trebuiau înveliţi în ştergare, aşa calzi cum îi scoseseră din cuptor. Sarmalele erau pe foc. Tata curăţa din greu zăpada din curte, iar bunicul tăia lemne. „Ca să nu treacă iute” lemnele, bunicul nu le tăia decât atunci când era nevoie de ele. Atunci scutura zăpada de pe trunchiul unui stejar ucis astă vară, şi-l cresta cu ferestrăul de mână, încet, bătrâneşte, după care crăpa lemnele destul de groase, din acelaşi motiv; „ca să nu treacă iute”. Din cauza acestui obicei al lui, bunica mă ruga de fiecare dată (ea nu poruncea, mă ruga frumos), să-i tai nişte aşchii mai subţiri ca dimineaţă să poată aţâţa focul în sobă. Şi o făceam, pentru că pe bunica n-o puteam refuza niciodată. Apoi, noi copiii, aveam o slujbă de făcut înaintea căderii serii, să aducem un coş cu mere, din gămada din curte. De sub tuleii de cucuruz şi sub mormanul de paie şi frunze aduse din pădure special pentru acoperirea merelor, apucam câte un măr prin tunelul îngust pe care-l astupam la loc de fiecare dată. Ionatanele şi batulele erau brumării şi transpirate în căldura casei şi erau bune şi zemoase că ne stătea gândul tot la ele.
Se lăsa Crăciunul peste sat ca o bucurie. Odată cu căderea întunericului, se auzeau pe uliţi colindele copiilor. Ba chiar oamenii mari din sat formau grupuri de colindători. Vor bate curând şi la poarta noastră şi bunica avea o traistă mare, plină de colaci, special făcuţi pentru colindători, cu toate că în restul anului mâncam şi mălai, că grâul ni-l luaseră tovarăşii la cote. Noaptea aceea era lungă. Nu reuşeam să stau până dimineaţă şi să primesc şi eu colindătorii, deşi aşa mi-am propus de fiecare dată.
Dimineaţa, mama ne trezea pe toţi cu o cântare de Crăciun. Aşa somnoroşi ne îmbrăca cu hăinuţele noi cumpărate de tata de la oraş. El lucra la oraş şi pleca în fiecare dimineaţă la cinci şi venea seara la opt. El era din clasa muncitoare, pe când bunicul era ţărănime muncitoare, aşa ne-a explicat tovarăşul învăţător. Apoi ei erau strâns uniţi în lupta lor împotriva cui, n-am înţeles niciodată prea bine. Dar era bine că se înţelegeau de minune. Plecam la adunare pe jos, tocmai la marginea cealaltă a satului. Adunarea era la fratele Sandriţa, într-o casă neterminată pe dinăuntru, pentru că adunarea cea nouă ”au demolat-o comuniştii”, aşa spunea mereu bunicul. Au vrut-o cămin cultural şi fraţii n-au voit ca să joace nepocăiţii în biserica zidită cu truda şi bănuţul lor. Au venit nişte ţigani cu un steag roşu şi ne-au demolat biserica. De atunci ne adunam la fratele Sandriţa.
La adunare am fost mai atent ca până atunci la citirea Bibliei de către fratele Danu şi am înţeles că Irod îl ura pe Isus, că preoţii Îl urau şi ei şi s-au supărat nevoie mare când nişte magi i-au adus daruri Pruncului Isus. Doamne, ce mulţi Îl urăsc pe Isus! Şi dascălul nostru. Şi comuniştii, şi preoţii, şi irozii…
Mi-am liniştit sufletul tulburat de ura aceasta, când i-am auzit pe fraţi cântând: „O ce veste minunată…” Cânta şi mama cu lacrimi de bucurie în ochi. Cânta şi tata în fanfara bisericii. Cânta şi bunicul. Bucuria lor mi-a liniştit furtuna sufletului şi la amiază, în jurul mesei, eram fericit de-a binelea alături de ai mei. Doamne ce bine-i de Crăciun să fii înconjurat de ai tăi care te iubesc! Şi care-L iubesc pe Isus.
paşi spre lumină 
craciun fericit
craciun fericit
IN ACESTE ZILE,IN CARE POPORUL NOSTRU ARE OBICEIUL SA COLINDE,NU ATI VREA SA ASCULTATI SI SA PRIMITI MESAJUL DE PACE,DE FERICIRE,DE ODIHNA A SUFLETELOR,DE VIATA VESNICA,PE CARE L-A ADUS MANTUITORUL PRIN VENIREA SA PE PAMANT?SARBATORI LINISTITE!
Subiectul astfel se incheie;”Bucuria lor mi-a liniştit furtuna sufletului şi la amiază, în jurul mesei, eram fericit de-a binelea alături de ai mei. Doamne ce bine-i de Crăciun să fii înconjurat de ai tăi care te iubesc! Şi care-L iubesc pe Isus. „Se vede ca ce ai trait atunci ai ajuns sa retranzmiti si acum in Biserica ce o conduci!Atmosfera ,programul ai reushit aseara sa i-l retransmiti cu mult profesionalism si pe deplin a-ti ajuns sa dati slava ,glorie si cinste domnului Isus Hristos!!!Domnul a primit slava ,lauda si chintul ,iar voi a ti simtit caldura binecuvintarii care va pune intr-un loc de cinste !Sa fiti si pe mai departe binecuvintati si Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste!A fost un program foarte frumos si sper ca si in seara de Craciun sa fie la fel si cu totii sa fiti binecuvintati si sa aveti parte de ce pastorii au avut si astfel s-a expus;”13Şi deodată, împreună cu îngerul s’a unit o mulţime de oaste cerească, lăudînd pe Dumnezeu, şi zicînd:
14,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.„
15După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: ,,Haidem să mergem pînă la Betleem, şi să vedem ce ni s’a spus şi ce ne -a făcut cunoscut Domnul.„Deci se cuvine ca toti sa chinte dupa cum ingerii in cor au chintat si pe domnul l-au preamarit!!!!!Sa fiti binecuvintati si sa aveti parte de sarbatori fericite cu totii!!!!
Gabi
Păcatele mărturisite se iartă.
Să ai un Craciun fericit si plin de pace si bucurie cu toti cei dragi!
Vă referiţi la linia genealogică pe care ne-o lasă Matei. Matei se ştie că a scris pentru evrei şi linia sa genealogică este meintă să confirme că Dumnezeu S-a ţinut de cuvânt când a promis lui David că nu va fi lipsit de urmaşi la tromul său, linie care va fi veşnică (2 Sam. 7:12-16). În tradiţia şi gândirea acelor vremuri tatăl era cel care continua o linie genealogică. Genealogia lui Matei ne dă linia regească a lui Isus, pe când Luca cea de familie. Iosif bărbatul Mariei este bărbatul pe care Dumnezeu îl alege din seminţia lui David, nu doar să continue linia descendenţilor din David, dar să fie tatăl care-l va adopta pe Fiul lui Dumnezeu, bărbatul care îl va creşte pe Isus. Cred că lui Iosif Dumnezeu i-a dat o cinste deosebită să fie tatăl adoptiv al Domnului ostru Isus Christos.
FR.PASTOR P.LASCAU .IN SPITA NEMULUI LUI ISUS HRISTOS ULTIMU ESTE IOSIV BARBATU MARIEI.CARE ESTE LEGATURADE NEAM INTRE IOSIV SI ISUS HRISTOS?
Nu stiam de ce am devenit eu baptist? Imi place mustul care joaca…
Da imi este dor de putin umor penticostal. Imi amintesc cu drag glumele tale si ale lui John Tipei cand lucram cu totii la RMS in Wheaton. Mi-au ramas ca amintiri deosebit de placute…
Fr. Lascau ,
acestea sint amintiri de aur cu , care nu ne vom mai intilni niciodata pe pamant . Satele romanesti nu sint astazi ceea ce erau odata , dar nici oamenii .
Frate Petrica miai rascolit amintirile din copilarie ,ca parca si ale mele au fost la fel .
Mam nascut in comuna Cladova Jud Timis si la noi a spatr copii lui ceasca Biserica si pina la urma un frate de la lugoj in anul 1958, Lea adus autorizatie de construiresi au construit Biserica care a dainuit pina in anul 1972 cind un comunist vecin a sparto cu tractorul.
Domnul a Binecuvintat Localitatea noastra cu o Bisreica Noua .in 1990Frati au construit alta.
Am umblat si eu cu cisme de cauciuc si cu ciorapi din lina facuti de Bunica mea, im place sa citesc amintiri mai scrieti .
Cu drag al D-voastra frate in Domnul .
AMIN
Cu stima si respect pentu toata Familia Dumneavoastra
Dragă Cornel
Mulţumesc pentru urare şi invitaţie. Aş veni la sarmale şi la un pic de must. Numai să nu fie baptist… adică botezat. La noi aşa i se spunea la mustul care jucase puţin. Nu era nici must nici vin. O… dacă ai fi fost must ori vin!
Cornel, nădăjduiesc să mai poţi suferi puţin umor… penticostal (sau charismatic, că acum e la modă).
Frumos, foarte frumos…
Si cand te gandesti ca eu chiar acum fac focul in soba si matur zapada, si mai „fur” cate o felie de cozonac. Ce vremuri frumoase…
Tu scrii despre ele, eu le traiesc pe viu. Te invit la un pahar de must stors de curand si la o oala cu sarmale calde si bune de se topesc in gura.
Sarbatori Fericite. Cu drag.
Aveti un minunat har de a scrie, de a redestepta nostalgia pentru vremuri care cu toata duritatea lor erau mai pasnice iar sarbatoarea se traia mai intens. Timpul nu se scurgea atat de repede atunci, pe drumul credintei nu erau atatea ramificatii iar alegerile erau mai usor de facut. Ma intristez pentru copiii nostri care traiasc intr-o lume prea aglomerata, cu prea multe oferte, cu prea multa risipa de timp in lucruri fara importanta, atat viata pamanteasca, cat mai ales pentru cea viitoare.
Mariana Goron
http://marianagoron.wordpress.com/
Foarte frumos;cei ce-l urasc pe Domnul Isus sunt tot mai virulenti, mai obraznici, mai agresivi…
Ma mai linistesc cand (re) citesc Psalmul 2..”Totusi…”