Costache Ioanid (1)

COSTACHE IOANID
Poetul Costache Ioanid s-a născut la 4 decembrie 1912 în comuna Răuşeni din judeţul Botoşani. După
terminarea Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi, a colaborat la diferite reviste şi publicaţii. Mutându-se în Bucureşti, a făcut: pictură, sculptură, regie de teatru şi mai ales a scris poezie. O mare parte a vieţii a fost profesor la un liceu din Bucureşti.
La vârsta de 27 de ani se afla în unul din parcurile Bucureştiului, citind un roman, când un băieţel de 5
ani, s-a apropiat de el şi l-a întrebat: “Ce citeşti nene?” Apoi i-a recomandat să citească Biblia şi dacă vrea să ştie mai multe să-l întrebe pe “bărbatul acela înalt, care este tatăl meu”, a mai adăugat puştiul şi
Costache Ioanid a făcut în felul acesta cunoştinţă cu Richard Wurmbrand.
Întors la Domnul, şi-a pus pana în slujba Împărăţiei Sale. Izvoare nesecate ale inspiraţiei divine au
inundat mii de inimi creştine române, prin versuri fără seamăn.
Om de-o modestie rară, tăcut, meditativ, Costache Ioanid era o prezenţă suavă, misterioasă. A preferat
mai mult singurătatea mesei de scris, unde dialogul marilor personalităţi biblice i-au ţinut companie. A dat glas profeţilor biblici, eroilor trecutului ca nimeni altul (Samuel, Daniel şi Dariu, Cercul lui Iacov, Bartimeu, Regele-Pace, Rebeca, Fecioara etc.), dar a pătruns acolo unde numai poeziei îi este îngăduit s-o facă, în inima unor taine care nu se lasă uşor înveşmântate în haina cuvântului, decât atunci când poetul temerar le explorează îngenunchiat în faţa Păstrătorului lor.
O, Tată, ce eşti Tu? Cum eşti? şi unde?
Din stînci în stînci, ca Moise pe Horeb,
încerc să urc prin ceaţa ce Te-ascunde.
Şi am atîtea, Doamne, să Te-ntreb.
……………………………………………
M-ai tors din nevăzute molecule.
Şi poate că în carnea mea de om,
Sunt mii de căi lactee minuscule,
un univers în fiecare-atom.
(Taine)
Citindu-i versurile de jar, asistăm la dialoguri nemaiauzite de urechea umană, ne sunt  împărtăşite
strategii şi mari bătălii celeste. Dincolo de scenele palpabilului, lumea spiritelor ia forme şi culori. În umbra Crucii Golgotei, mulţimea captivată de dramatismul scenei, nu vede, nu aude, nu înţelege bătăliile Fiului lui Dumnezeu pentru cucerirea mântuirii şi eternităţii noastre.
Zadarnic gloata de pe culme
îşi aţintea privirea-n sus,
Căci nu erau alţi ochi pe lume
Să vadă ce vedea Isus…
Mai mulţi decât nisipul mării,
mai repezi ca un uragan,
punând un scut asupra zării
din mii de ciucuri de catran,
gigantice oştiri de duhuri,
în focul luptei cel mai greu,
se-ngrămădinseră-n văzduhuri
între Isus şi Dumnezeu.
(Cele şapte bătălii de pe Golgota)
Alături de poet, nu suntem doar spectatorii scenelor biblice ci participanţii activi, strămutaţi în timp şi
spaţiu; alături de grupul ucenicilor la intrarea triumfală în Ierusalim (Ziua Cercetării), în odaia de sus la Cina cea de taină, în Ghetsimani la agonia rugăciunii lui Isus şi apoi la cruce, unde suferim împreună cu El cutremurătoarele dureri ale răstignirii. După extraordinarele scene ale suferinţelor Mântuitorului, ziua Învierii ne transpune în bucuria suavă, inefabilă, misterioasă a primei zile a săptămânii; bucurie la care întreaga natură participă tumultuos şi enigmatic în acest nou început de lume:
Deodată… un vaier ciudat,
un muget, un clocot de ape,
porni din adânc depărtat,
urcând mereu mai aproape.
Copacii ca oamenii beţi,
porniră cu dealul deodată.
şi piatra, uitând de peceţi
cu vuiet căzu răsturnată.
Săriră cărbunii răzleţi
ca fulgere frânte şi-ndată,
din beznă, pe lespedea grea,
cu chip sclipitor ca o stea,
un înger cu strai ca zăpada
înalţă o spadă de jar!
ostaşii, cu feţe de var,
dau buzna pe stânci de-a grămada.
Şi, grabnic, de spaima Puterii,
pieriră ca fumul… străjerii!…
Poeme ample, poeme fluvii ce vin din trecutul greu de semnificaţii spre un prezent pe care încearcă să-l
înnobileze prin muzica şi înţelepciunea dăruită de Cuvîntul ce se dăruie-n cuvînt, poeziile lui Costache
Ioanid reînvie personaje, scene, stări, sentimente, prin care Creatorul se revelează pe Sine în iubirea ce
ne-o poartă. Ne trezim înconjuraţi de frumuseţi nebănuite într-un rai floral multicolor, în care orice petală, orice frunză are un rost, un mesaj divin adresat inimii noastre. Nu există ceva similar în toată poezia românească, ca poemul: “Pentru cine?”. Această pătrundere în paradisul profeţilor vegetali, unde “embrionii din begonii”, florile de crin cu “acea prestanţă/ ca de clopot florentin”, “năframa de mătase” a ciclamei, “ochii adînci de violete” şi “narcisele trompete”; au un singur dor, acela de-a ne însenina inima tulburată de valurile vieţii, ca apoi prin limpezimea ochilor iubirii să vedem că totul este:
Pentru cine ?..
Pentru om!
Pentru voi Făuritorul
Şi-a trimis În floare dorul
în petalele de aur
de fior şi de lumină,
ca în opera divină
Să cunoaşteţi
AUTORUL…
În universul Cuvântului, totul este un mesaj iar misiunea poetului este aceea de a decodifica semnificaţii
profunde. Revelaţii surprinzătoare ne şochează citindu-i fabulele sau alegoriile ca: Aripi în cosmos, Şapte uşi, Cumpărătorul de suspine, Robi şi fii, Puiul, Puiul de lebădă, Cioara, Butoaiele, Un vierme mic, Lecţia de armonie etc. Fiecare din aceste poeme epice sunt de neuitat. Spre exemplificare să luăm câteva versuri din Puiul de lebădă. Povestirea este simplă. Între puii de găină a ieşit din găoace unul ciudat, deosebit. Persecutat, neînţeles, mereu părăsit şi suferind, puiul constată în oglinda apei că penele-i murdare şi urâte s-au transformat în pene albe şi o nouă chemare îl îndeamnă la zbor. Bătând maiestuos din aripi se înalţă alăturându-se lebedelor în zbor.
Aripile de nuferi le desfăcu uşor,
Şi, mângîind văzduhul, se ridică din ape
spre lebedele albe care-l chemau în zbor.
Şi nimenea pe vale n-a cunoscut minunea,
cînd puiul fără slavă şi fără mîngîieri,
spre stolul de lumină a străbătut genunea
şi-a dispărut fn zarea eternei primăveri…
Poezia oglindeşte maiestuos, destinul creştinului într-o societate ostilă aspiraţiei sale. Suferinţele lui,
persecuţia, îşi găsesc explicaţia în zborul diafan al răpirii. Acelaşi subiect al lumii de dincolo, este dezbătut admirabil în poezia: “Într-o gulie”. (Va urma)

13 gânduri despre “Costache Ioanid (1)

  1. dan ghiurca

    Adevar si mangaieri puse-n versuri de acest mare poet.
    „Taine” si „Porumbite albe”,sunt si in biblioteca mea.
    Cu ceva ani in urma recitam f mult din poeziile lui in adunare.
    A avut multa inspiratie divina.

  2. Poetul meu preferat!
    Intr-un mod exceptional, pune in versuri simple, probleme teologice profunde.
    In poezia Lumanarele , spune:
    ” Cum gandesti, asa cuvanta:
    spune simplu ce-ai de spus.
    Ca si ciocarlia canta
    numai cum i-e dat de sus.
    Categoric, poeziile i-au fost date de sus.

  3. Number one in topul celor mai buni artisti crestini ai Romaniei. Fratele Iliesi a fost unul dintre cei care a facut eforturi ca acesti oameni daruiti de D-zeu sa nu ajunga dati uitarii.
    Oare mai continua cineva aceasta munca?

  4. NouaOrdineCrestina

    In Gherla em intalnit detinuti veterani ,cu inima vibrand pentru Hristos, oameni sinceri cu un cuget curat , crestini autentici , ce in atelierele de lustruit mobila ori impletit rafie si cosuri din nuiele,in curtile de plimbare,invatau pe cale orala poezii crestine de Costache Ioanid. Erau recitate de cei ce le cunosteau ,mereu, mereu ,abea in soapta ,apoi dupa memorare ,recitate spre zidire sufletasca , in linistea rece a celularului ori a izolarii . La fel erau si cantecele compuse de detinuti ,un folclor penal unic ,de inalta vibrare sufleteasca, ce numai suferinta poate sa o genereze. Unele din poezii le-am memorat cu mici greseli ori cuvinte inlocuite ,modificari suferite in indelungatul lor drum oral. In detentie am constatat ca cele mai multe poezii crestine reflectau suferinta detinutilor greco-catolici si mai putin penticostali ,baptisti, adventisti . „Vreau sa iubesc pe fratii mei ,
    cu tot ce am in piept mai sfant.
    Vreau sa doresc tot ceru-n ei ,
    dar sa-i iubesc asa cum sunt.

    Vreau sa iubesc pe fratii mei ,
    cu care vesnic voi fi sus
    Vazandu-L pe Isus in ei ,
    sa-l simt in mine pe Isus.

    Vreau deopotriva sa adun ,
    si rodu-ntreg si spicul frant.
    Caci si Isus ma vrea mai bun,
    dar ma iubeste-asa cum sunt.

    Cand fratii mei au rani ce dor,
    sa-mi fie bratul mai sfios,
    sa nu apas in rana lor,
    caci nu eu vindec ,ci Hristos .

    Noi prin Isus am fost iertati,
    ca sa iertam si noi orcui .
    Dar daca nu iubim pe frati,
    N-AVEM IN NOI IERTAREA LUI ! ”

  5. Magdalena

    Fr. Lascau,
    in smerenie, permite-ti va rog, sa ma laud in Domnul,
    cu Campionii Domnului.
    Anii ’65-72, in Biserica din Str. Miulesti-Bucuresti,
    au fost ani binecuvantati de Domnul in mod special,
    cu frati de neegalata valoare.
    Locuind in casa care, un perete ne despartea de sanctuar,
    ma consider „copila rasfatata”, careia mi s-a dat harul
    si privilegiul sa le fiu pe-aproape. Laudat sa fie Domnul!
    C.Ioanid, R.Wurmbrand, C.Caraman, V.Rascol si fratii lui,
    V.Sandor, Aurel Popescu, Gaspar, Filip Smilovici.
    Parca, toti acestia erau facuti pe acelasi „calapod”.
    Finetea, bunatatea, piosia, modestia, gratia le era statura.
    Intr-un cuvant: oglindirea fiintei Domnului Isus.
    Poeziile proaspat scrise, sub inspiratia Duhului Sfant de
    C. Ioanid erau recitate in adunarea din Miulesti de
    sora Pusa(Elena Rascol), cu similara voce de duiosie.
    era un colt de rai acolo, nu exagerez ! Ce amintiri, aievea…!
    (Si eu recitam, iar sora Caliopa ma aprecia cu
    bomboane fondante, un deliciu , pe vremea aceia.)

    Dumnezeu vorbeste in multe feluri,
    numai omul sa ia aminte…
    Imparatia Domnului are multe suflete castigate prin
    poezia & viata traita de C. Ioanid si, inca mai castiga…
    iar, a Domnului nostru scump Isus, sa fie Gloria.
    Cu sincera nostalgie a anilor binecuvantati, in cele ceresti.
    Multumesc! Magdalena.

  6. Cred ca nici o limba din lume nu poate exprima mai bine un cadru natural, un eveniment sau o persoana mai bine ca limba romana. Poeziile limbii romane sunt niste comori nepretuite!
    Am avut harul sa il cunosc pe Ioanid prin fiul sau Cristian Ioanide, care a trecut la Domnul pe 29 Mai 2008. A fost inmormantat langa tatal sau. Nea Cristi, cum ii spuneau cei apropiati, avea un respect nemaipomenit fata de tatal sau, Costache Ioanid. Mi-a povestit multe despre tatal sau. Vorbea despre el cu atata modestie dar in acelasi timp cu atata admiratie.
    Cred ca Costache Ioanid a reusit ce nu cred ca a reusit multi din poetii nostri romani: a explicat minunile lui Dumnezeu, si chiar Dumnzeirea Insusi, intr-un mod in care omul de rand poate sa inteleaga si totusi cu atat maretie si grandoare. Felul cum a transpus pasaje si evenimente din Sfanta Scriptura in versuri, este nemaipomenit: „Tauri negri din Basan/M-au strapuns/Ma doare/Mi-au facut izvoare-n maini/Si rauri in picioare …” explica el agonia Mantuitorilui pe Golgota, descrisa la Psalmul 22:12.
    Ma intreb de multe ori, oare de ce noi romanii ii apreciem pe cei buni, numai dupa ce pleaca dintre noi? Sau aceasta este doar o parere personala?

  7. Am avut onoarea să îl aud recitându-și compozițiile în Biserica din Popa Nan, București. Era un recitator perfect. Poeziile pe care le-a scris sunt adevărate capodopere fie și doar citite. Dar, recitate de autor, căpătau un sens atât de real, cât era de posibil la câteva mii de ani de la evenimentele surprinse de pana-i măiastră.
    Nu l-am cunoscut personal, lucru pe care îl consider o mare pierdere…
    Mulțumim frate Petrică pentru răscolirea memoriei noastre (știți la ce mă refer) întru regăsirea unor oameni demni de aducerea noastră aminte!

    1. Dragă Cristi
      Zilele acestea am tot auzit de oameni care nu ne-au adus nici bucurie și nici cinste. Balanța este grav înclinată înspre talerul negativ. M-am gândit că ar trebui contrabalansată cu adevărații noștri eroi. Costache Ioanid a fost unul dintre ei.

  8. Timotei Husu Phx. Az.

    Fr. Petrica !
    – Iti multumim pentru aceasta placuta aducere aminte a minunatului om al Lui Dumnezeu Costache Ioanid….El a lasat in urma lui o mireasma a unui parfum ceresc de poezie crestina care inca miroase atit de frumos…parca inca ar vrea sa ne spuna: … Ce frumos va fi in cer …! Prin cuvinte atit de simple si putine sa poti spune asa de mult…!
    – Frumosul din cer se exprima doar prin inspiratii Divine care pornesc din adincul unei inimii care sa intilnit cu Dumnezeu.!

    ….De n-ai avut in bezne- afunde
    un Fiu zdrobit ca Fiul Meu,
    tu nu poti, omule, patrunde
    ca sa-ntelegi ce foc ascunde
    cuvintu-acesta: Dumnezeu…

  9. Timotei

    Slavit sa fie Domnul pentru acest minunat frate si ostas al Sau,Costache Ioanid,care alaturi de scumpul frate al nostru Traian Dorz au scris atat de multe poezii pline de Duh Sfant!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s