Antichristul islamic (2)

Joel Richardson este un luptător pentru drepturile omului, conferenţiar şi artist. Este implicat în acţiuni de evanghelizare în lumea musulmană din anul 1994. Este co-autor, împreună cu Walid Shoebat la lucrările: God’s War on Terror: Islam, Prophecy and the Bible, şi co-editor al cărţii: Why We Left Islam: Former Muslim Speak Out.
Cartea sa care a produs multe discuţii şi dezbateri, chiar pe canalul Fox News, este: Islamic Antichrist, apărută în editura WND Books, Los Angeles, CA 2009.
Teza fundamentală a cărţii lui Joel este că în timp ce lumea este preocupată cu scenariile clasice ale sfârşitului, sub ochii noştri se învolburează un adevărat uragan antichistic, prin religia antichristică a Islamului. Am ignorat de secole pericolul Islamului, o religie care prin esenţa ei este o religie împotriva lui Christos şi a Bisericii Sale. Creşterea numerică explozivă a acestei religii va duce în următoarele decade la depăşirea numărului creştinilor din lume. Lumea Islamică îl aşteapă pe Al-Mahdi (Cel călăuzit), sau, aşa cum îl numesc musulmanii Shi’a, Sahib Al-Zaman, sau Al-Mahdi al-Muntadhar (Domnul veacului). El este cel de-al 12-lea Imam, despre care vorbeşte mereu preşedintele Iranului, salvatorul care va veni în cele mai grele şi mai tulburi timpuri ale istoriei.

Iată câteva caracteristici pe care acest Mahdi le va avea, aşa cum le prezintă Joel Richardson în cartea sa:

1. Mahdi este figura mesianică cea mai importantă a credinţei islamice
2. Este un descendent din spiţa lui Mahomed şi va purta numele lui (Muhammad bin Abdullah).
3. El va fi un musulman foarte devotat.
4. Mahdi va fi un lider spiritual, politic şi militar cum lumea n-a mai cunoscut până la el.
5. El va apărea într-un timp de mare confuzie, turbulenţă şi suferinţă din lume.
6. El va aduce dreptatea şi neprihănirea în întreaga lume şi va eradica tirania şi opresiunea.
7. Va fi un calif sau imam (vice rege şi lider) musulman al lumii întregi.
8. El va conduce o revoluţie în toată lumea stabilind o nouă ordine mondială.
9. Va declanşa acţiuni militare împotriva tuturor celor ce i se vor opune.
10. Va invada multe ţări ale lumii.
11. Va face un pact de pace cu un evreu din linia preoţească.
12. Va cuceri Israelul pentru islam şi va conduce pe „musulmanii credincioşi” într-un măcel final împotriva evreilor.
13. Îşi va stabili noua capitală a islamului la Ierusalim.
14. Va domni timp de şapte ani (cel mult 8 sau nouă).
15. Va face ca islamul să fie singura religie practicată pe toată faţa pământului.
16. Va apărea călărind un cal alb (posibil simbolic).
17. Va descoperi unele manuscrie biblice încă nedescoperite şi le va folosi în argumentele sale cu evreii, lucru care îi va face să devină musulmani.
18. El va descoperi şi chivotul legământului la Marea Galileii şi îl va duce la Ierusalim.
19. Va avea puteri supranaturale de la Alah asupra vântului, ploii şi recoltelor.
20. Va poseda şi va distribui averi colosale.
21. Va fi iubit de către toţi oamenii din lume.

38 de gânduri despre “Antichristul islamic (2)

  1. Se prea poate ca musulmanii sa devina majoritari si sa anihileze crestinismul . Domnul Isus a pus o intrebare foarte interesanta Parafrazez : ” oare va mai fi credinta la venirea fiului omului? ”
    Dumnezeu are un fel destul de interesant de a descrie succesul” ne cheama invingatori cind se pare ca sintem invinsi( martirii), Sintem bogati cind sintem saraci, sintem intelepti cind sintem chemati nebuni. Exact invers decit logica omenesca. Domnul Isus a venit intr-un fel complect oposit de cum evreii L-au asteptat.
    De ce nu la sfirsitul zilelor in loc de trezirea cea mare, asteptata de noi toti sa fie de fapt in infringere( aparenta ) aproape totala a crestinismului?Teoria cartii de mai sus se pare ca sustine aceasta „aberatie”.

    1. Dragă Gabi
      Te rog să citeşti cartea lui Joel. Vei descoperi un nou punct de vedere, care nu poate fi neglijat. Cred că teologia noastră privind vremurile sfârşitului a neglijat cu totul lumea musulmană. O istorie a evoluţiei scenariilor apocaliptice ar fi foarte interesantă. Citind cartea lui Joel şi altele pe aceeaşi temă, eşti şocat de naivitatea cu care am simplificat lumea noastră, cred din ignoranţă şi din teama de a ieşi din cutia obişnuitului.
      Voi încerca să postez câteva idei mai importante din teoria antichistului musulman. Înţeleg riscul. Oamenii care le ştiu pe toate, etichetează orice nu se potriveşte cu scenariul lor escatologic, drept aberaţii. Norocul meu este că m-am ferit să-mi fac unul. Lucrul pe care-l ştiu sigur, este că sfârşitul va fi mult diferit de ceea ce ne putem noi imagina. Atât de diferit, cât este de diferit modul nostru de a gândi de cel al lui Dumnezeu.

      1. Frate Lascau , sint de acord cu dumneavoastra, scenariu propus de carte mi se pare foarte posibil. Ptr. multi invingerea crestinismului poate sa fie o aberatie, dar daca ne uitam in istorie, vom vedea ca crestinismul a inflorit in conditii potrivnice si sa stins in libertate. Am si ordarit cartea.
        Remus ,hold your horses, citeste cartea , inainte sa o numesti ratacire. Inca ceva, este o a”anumita” diferenta intre opinii si rataciri. Nu uita ca arabii sint tot un fel de evrei, si ca unii sint arabi Se nasc in Betleem.

        1. Gabi Bogdan,

          infrangerea crestinismului nu este o aberatie, ci o realitate despre care Biblia vorbeste. Cand puterea poporului sfant va fi zdrobita de tot, atunci va veni Domnul pe norii cerului. Nimic din ceea ce exista azi crestinism ( evanghelizari, radio, televiziune, internet, societati Biblice, scoli Biblice ), nu va mai exista si functiona atunci cind Domnul va veni pe norii cerului impreuna cu sfintii ingeri . Vezi Daniel 12:7.

      2. Fr. Lascau,

        de ce intodeauna cand vorbesc impotriva a ceea ce este erezie, ma etichetati ca: „unul care le stie pe toate ” ? Cand am afirmat eu vreodata ca le stiu pe toate? Dvs. nu va ganditi ca, ce faceti dvs. este defaimare ???
        Dvs. intodeauna folositi acest slogan, cand cineva combate ceea ce este neadevarat ? De ce nu mai bine veniti sa ma combateti cu Biblia daca considerati ca am afirmat ceva gresit?
        Nu trebuia sa se nasca Domnul Isus din fecioara ? Nu trebuia sa se nasca in Betleemul din Iudeea si din semintia lui Iuda ? Nu asteapta evreii din ziua de azi pe Mesia dupa aceleasi cuvinte scrise ???
        Comparati dvs. ceea ce spune Biblia si ceea ce spune autorul acestei teorii. Nu vedeti ca se contrazice cu Scriptura ???
        Am vorbit eu impotriva situatiei Islamice ??? Sau am zis eu ca este de neglijat ? Este normal ca Islamul creste numeric, asta cel mai mult din punct de vedere demografic, caci ei nu au teoria moderna si falsa a familiei cu un copil, cum au crestinii, care nu duce o natiune decit la faliment.
        Daca crestinii din ziua de azi ar avea alta gandire in ce priveste nasterea de copii, sint convins ca lucrurile s-ar schimba in ce priveste raportul Islam-Crestinism.

        1. Frate Remus
          Vă rog să analizaţi cele scrise de Dvs.: „Acest stimat Joel Richardson scrie unele aberatii mai mari ca el. Este interesant cum acest domn sau frate face evanghelizare in lumea musulmana, iar pe partea cealalta ratacirea in afirmatiile lui se vad de la o posta. Antihristul va fi de origine evreu, nascut la Betleemul din Iudeea, asa cum spune Scriptura…”
          1. Nu aţi citit cartea lui Joel, şi faceţi deja afirmaţii categorice („aberaţii mai mari ca el”).
          2. Unde scrie în Biblie, că antichristul va fi evreu? Unde scrie că el se va naşte în Betleemul din Iudeea?
          3. Scrieţi cu atâta dezimvoltură, ca un om care le ştie pe toate… Nu este defăimare, şi nu folosesc întotdeeauna sloganul acesta. Ceea ce scrieţi Dvs. este defăimare la adresa unui autor pe care nu l-aţi citit…

        2. Remus.
          Biblia ne spune ca nimeni nu stie cand vine Domnul.Dar Joel Richardson ofera un scenariu(atentie,doar scenariu) cat se poate de plauzibil.Ai totusi dreptate cand spui de prostia cu un singur copil pe familie.

  2. Acest stimat Joel Richardson scrie unele aberatii mai mari ca el. Este interesant cum acest domn sau frate face evanghelizare in lumea musulmana, iar pe partea cealalta ratacirea in afirmatiile lui se vad de la o posta. Antihristul va fi de origine evreu, nascut la Betleemul din Iudeea , asa cum spune Scriptura, fiindca evreii nu vor accepta un ” Mesia ” de alta nationalitate si nascut in alta tara decit Israel. Cand va veni pe scena lumii la natiunea Israel va avea varsta Domnului Isus cand a fost pe pamant , ” daca va veni un altul in numele lui, pe acela il ve-ti primi ” , a spus Domnul Isus. Aproape toate lucrurile se vor repeta ca acum 2000 de ani, ba chiar ca acest om se va naste dintr-o femeie care nu va ramane insarcinata din contact sexual si va fi fecioara pe tot timpul sarcinii.
    Timpul din Apoc. 13 , va fi condus de Fiara care se ridica din mare. Bineinteles ca asa dupa cum arata Apoc. 13:11-15, acest Antihrist va avea anumite implicatii in Noua Ordine Mondiala pe plan politic, dar cel mai mult pe plan spiritual.
    Recentele evenimente din tarile arabe nu sint altceva decit netezirea drumului catre insaurarea Noii Ordini Mondiale. Pentru ca Elitele acestei lumi sa poata realiza acest lucru, trebuie sa cada toate regimurile dictatoriale care sint o piedica in acest plan.
    In curind vor cadea regimurile din Iran si Coreea de Nord in timpul celui de-al treilea razboi mondial ( Apoc.6:8,9 ), care sta sa bata la usa. Dupa implinirea Apoc.6:5,6 care deja a inceput prin criza limentara mondiala care se gaseste la ora actuala si care se va acutiza in acest an , va urma acest conflict mondial descris la Apoc.6:8,9, care va afecta cel mai mult continentul Europei. De aici au pornit doua razboaie mondiale si tot de aici va porni si al treilea. Motivul care va aprinde scanteia!!! Numai Dumnezeu il cunoaste. Cert este ca dupa cum se arata vremurile, timpul este pe sfarsit.

    1. Adrian S.

      Stimabile Remus.Vorba fratelui Gabi.Tu sti care-i diferenta dintre opinie erezie si prostie?
      Pai mai omule.Doar Isus nu a zis ca nimeni nu stie cand va venii a doua oara decat TATAL care e in ceruri? Tot ceea ce spui tu sau spune Joel din articol sau Drago sau altii sunt doar pareri, cu toate ca ceea ce zici tu pare a fi mai mult erezie (cum explici Daniel capitol 2 verset 34 respectiv verset 44?Astea iti cam distrug teoria),.Intotdeauna oamenii sunt atrasi de lucruri neclare gen end of the world,apocalipsa bla bla,dar cand vine vorba de lucruri clare gen ajutorarea saracilor, vizitarea bolnavilor etc… oamenii imediat se fac ca nu inteleg,ca nu-i atrage ca nu sunt interesati.
      Da ce sa ma astept de la persoane care apara oameni dubiosi anchetati de DNA(Nu te fa ca nu intelegi).
      Esti de rasul curcilor Remus.
      Frate Petrica.Ai grija la Remus ca asta-i un criminal innascut(dinala care ucide cu cuvintele).Cenzureaza-i mesajele.Cei de la Pasi.ro nu au facut-o si au regretat profund.

  3. Marcel Dogar

    Frate Petrică,
    tema este, într-adevăr una de interes, dar nu mă prea aşteptam să o găsesc atât de dezvoltată pe blogul dumneatale :-), ci mai degrabă pe cel al fratelui Lazăr Gog (dacă are blog, nu ştiu).
    Există ceva ce a provocat abordarea acestei teme?

    1. Dragă Marcel
      Da. M-au determinat să abordez acest subiect evenimentele de azi. Revoluţiile lumii islamice. Discursurile lui Ahmadinejad. Terorismul. Contactul cu literatura apocaliptică musulmană. Europa invadată de musulmani.
      La toate aceste evenimente contemporane pe care nu le mai putem ascunde sub preş, se adaugă escatologia noastră de buzunar, împachetată frumos în scenarii comode şi triumfaliste. Interpretările premileniste, pretribulaţioniste ale dispensaţionalismului contemporan, care exclud o realitate tot mai înspăimântătoare; pericolul islamic.
      Cred că un al treilea set de motive ar fi curiozitatea mea de a citi lucruri care ies în afara cutiei comfortului teologic. Poate că am ajuns la vârsta când nu caut cărţi care să-mi confirme teoriile, ci pe acelea care să mi le provoace.

      1. marcel dogar

        frate Patrică,
        mulţumesc pentru răspuns şi vă admir pentru acceptarea acestei provocări (personale şi interioare)!
        De obicei oamenii procedează invers (referitor la ultima frază ;-)), dar asta vă va ajuta să rămâneţi mereu tânăr şi în formă, iar noi mai documentaţi şi lărgiţi. În vederi şi interpretări, bineînţes 🙂

  4. Daca tot sa ajuns la fabulatii,mai mult sau mai putin intemeiate,in virtutea datelor pe care le detinem pina in prezent va propun urmatoarul scenariu;
    Deja Uniunea Europeana a votat si aprobat ca DATELE PERSONALE -IN TOTALITATE- A FIECARUI ROMIN existent la 1 ian 2011,si-ncontinuare SA FIE TRIMISE IN BAZA DE DATE A ISRAELULUI.
    Ce consecinte ar putea fi.?
    1-Toate evenimentele se desfasoara cu rapiditate pentru „Marea conflagratie mondiala-Armaghedonul” -deja Israelul fiind inconjurat de inamici.
    2-Dumnezeu isi tine promisiunea de ocrotire a Israelului-fiind poporul ales.
    3-Se pare ca -EXISTA o afinitate si o compatibiliate foarte mare intre poporul evreu si poporul romin-vezi exercitiile militare comune(evrei+romini)anii trecuti in zona Fagarasului.
    4-Rominii -tot mai mult se pronunta CA SINT NOUL ISRAEL popor” indragit” de Dumnezeu- NOUL EDEN
    5- Se pare ca pentru poporul evreu ,Dumnezeu a pregatit un NOU TOAR,care este Romania
    6- In confruntarea dela Armaghedon, cei mai multi Israelieni vor participa la lupta de pe teritoriul Romaniei(special Dobrogea) unde sint bazele NATAO.
    7- Anticristul IN MOD SIGUR nu va se va naste in Betleemul Iudeii(asa cum sustine Remus)
    Ar putea avea loc „realizarea” unui scenariu de genul celui prezentat..??

  5. Un subiect care pune pe multi pe ghinduri si chiar deschide comentarii in toate grupurile religioase cu privire la :”Antichrist”.Si degeaba dorim sa discutam de „Antichristul islamic”,noi ca persoane crestine trebuie sa fim interesati de „Anticristul” despre care scriptura scrie si sa intelegem in ce consta!De ce?fiinca apostolul Ioan prin intiia sa epistola ,in capitolul 2 scrie;
    -„18Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s’au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.”
    Oare intelegem la cine se refera si de ce este important sa stim?Versetul urmator ne explica:
    -„19Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri.”
    Iata dar cu ce ajungem sa ne confruntam si chit de mare este pericolul pentru Biserica!!!Si multi cred ca intradevar ei ies si parasesc Biserica ,dar trist este ca nu o parasesc ,ci doresc sa o conduca ,iar pe cei sinceri si lesne increzatori ii pot atrage ushor de partea lor si ii pot folosi pentru scopul lor egoist ,creind si anbalansare in inchinarea adevarata!!Si astfel Bisericile de la o unitate si dragoste frateasca neconditionata ,ajung la dezbinari ,rivalitati si chiar la contradictii!!!Pentru o persoana sincera si matura in invatatura scripturala este ushor sa observe acest spirit si intelege mesajul cu privire la anticristi care de fapt ei sint indreptati pentru deprinderea trupeasca,evitind evlavia care este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.

  6. NouaOrdineCrestina

    Deavolul fiint „pe drept” (corect -stramb-!) Tatal Minciunii , va prezenta in curand intregii omeniri un „salvator si mantuitor absolut si perfect” !.( personificarea unei minciuni !) Evreilor va fi prezentat drept „adevaratul ” Mesia , lumii musulmane ca fiind Shi’a ,cel de-al 12-lea Imam !!. El se intrupeaza in locurile prea-innalte, din lumea duhurilor rele si va fi inscaunat in TEMPLU ,ca rege si imparat de origine nobila ,suveran cu drepturi depline de guvernare a intregii lumi !. El nu este nici evreu ,nici de origine araba si nici alb !. Originea lui salasueste in adancimile Ghenei si a Intunericului iar intruparea lui are aceeasi plamadeala din care se va intrupa Fiara !!.Puterea lui de manipulare si de convingere va fi covarsitoare !. Va fi fondatorul unei institutii si a unei doctrine filosofice ce va gadila si satisface atat urechile ateilor, liberal-democratilor cat si a radicalilor evrei ,crestini si musulmani ,deopotriva !.Singurii care nu vor putea fi atrasi si convinsi de fortza lui de ratacire, sunt cei cu inima plina de Dragostea si Bunatatea Mantuitorului Isus !. Vorbirea lui va fi zguduitoare si sonorica precum tunetul si vuietul marii , mustind de ” logica” !(citeste ratacire !) Invataturile si sfaturile lui vor fi apaludate, ovationate si aclamate in lungul si latul Pamantului !. Si pentruca MINCIUNA sa triumfe si Profetiile Apocalipsei sa se implineasca, in numele unui „adevar” contrafacut,el Ii va convinge cu putere pe evrei ca este „Mesia”cel anuntat de proroci , pe mususlmani ii va convinge ca el este Al-Mahadi iar pe restul lumii in ratacire ,ca el este cel ce aduce „o iepoca ” a pacii, fericirii si bunastarii pe intregul Pamant !. Prin carisma ,prin vorbirea lui plina de convictie ,prin ordinele lui ,toate religiile lumii vor fi deacord cu ample reforme si restructurari , decrete si legi ce vor pedepsi cu moartea ,incalcarea lor !. Se va instaura o Noua Ordine Mondiala ,ce va va duce lumea spre adancimile iadului ,a ratacirii si mortii ! . Legile instaurate de Anticrist vor persecuta necrutator doar pe adevaratii urmasi ai Mantuitorului si pazitori ai Adevarului adus de El !.Multi se vor lepada de credinta iar din randul celor neclintiti in dragostea lor pentru Isus-Masia, patruceci si patru de mii vor fi martirizati in pietze ,in public, omorati exemplar in torturi groaznice !. Un mare numar dintre acesti martiri vor fi ucisi de proprii lor frati orbiti de Anticrist ,crezand ca aduc un serviciu lui Dumnezeu ! .Precum odinioara „cei supusi stapanirilor” din structura cultelor ,in timpul teroarei comuniste ,lipsiti de mila si posedati de ura isi vor omori fratii ,fara sa clipeasca !. Vom asista la un deja vu !.Cand numarul se va implini ,persecutia si omorul crestinilor va inceta !.Apoi dupa moartea lor, acesti patruzecii si patru de mii de martiri vor fi inviati datorita faptului ca au crezut ,simtit si stiut ca DRAGOSTEA ESTE MAI TARE DECAT MOARTEA ! .Ei vor sta pe Muntele Sionului intr-o armonie absoluta ,in fericire euforica , inveliti in DRAGOSTEA LUI, cu ISUS !. Ei au biruit si triumfat in ghearele pline de ura ale calailor si tortionarilor ,in teascul torturilor si mortii !. Iar triumful lor le va da dreptul sa fie singuri cunoscatori AI IUBIRII PURE ,singurii in drept de simtire si impartasire a DRAGOSTEI -DINCOLO DE MOARTE ,singurii in drept sa inalte inaintea SCAUNULUI DE DOMNIE AL MIELULUI ,IMNUL TRIUMFULUI SI BIRUINTEI PRIN DRAGOSTE !.( Oare poate cineva sa invete sa cante, sa simta , sa vibreze,sa traiasca si impartaseasca fiorul unui cantec de dragoste ,daca el inca nu a iubit niciodata ??!!. Cu certitudine NU ! )

    1. Simate ” outward bound ” (NOC),

      daca Antihristul nu va fi evreu, nici arab si nici alb, atunci inseamna ca va fi ori negru ori galben, caci dintr-un neam trebuie sa faca parte, nu ? Ori va fi un extraterestru venit de nicaieri pe pamant ??? Apoi cit despre Fiara de la Apoc. 13, ea nu se va ridica oare din neamurile de pe pamant ? Si daca Antihristul va fi din plamadeala ei ( asa cum spui tu ), nu inseamna ca si el va fi dintr-un neam de oameni. Se pare ca, te cam ratacesti in Scripturi asa cum te ratacesti si in descoperirile ( profetiile ) pe care le ai. Cum poti afirma tu ca Antihristul nu va fi de origine evreu? in conditiile in care evreii il asteapta pe Mesia dupa cele scrise in Scripturi ??? Si fratele Lascau, ca unul care este invatator ar fi trebuit sa stie demult acest lucru!!!

  7. cornelius

    Remus: cum se armonizeaza cele spuse de tine „infringerea crestinismului nu este o aberatie ci o realitate”cu visul lui Nebucandetar Daniel 2 cu tilcuirea lui vers.34″tu te uitai la el si sa deslipit o piatra(poate fi Isus piatra),fara ajutorul vreunei miini si a izbit….vers.44 „dar in vremea acestor imparati Dumnezeul cerurilor va ridica o Imparatie(imparatia lui Isus?),care nu va fi nimicita niciodata si care nu va trece sub stapinirea altui popor.Ea va sfarma si va nimici toate acele imparatii si ea insasi va dainui vesnic.

    1. Draga Cornelius,

      da este adevarat ca poate m-am exprimat incomplet. Crestinismul nu va fi distrus niciodata de nimeni. Contextul meu era asa cum am mentionat mai sus din punct de vedere organizatoric. Copiii lui Dumnezeu vor fi pe pamant pina la venirea Domnului pe norii cerului, deci asta insemnand ca Imparatia lui Dumnezeu va exista mereu in ciuda distrugerii ei din punct de vedere ca institutie pe pamant (pamanteste vorbind ).

  8. Pastorul Miguel Rosell are altá versiune.Poate ajutá.El sustine cá atunci cánd Dumnezeu vroia sá pedepseascá israelul,se folosea de alt popor.Acum diavolul se va folosi de ceva similar.Impotriva adeváratei biserici va ridica (falsa bisericá).de fapt a ridicat-o deja.El sustine cá anticrist va fi de vitá impáráteascá -sánge albastru 🙂 iar omul fárádelegi va fi conducátorul acestei false biserici.Má opresc aici cu detaliile.

  9. Remus sint tot felul de ipoteze cu privire la antichrist de unde va fii dar o prostie mai mare ca asta pe care o afirmi inca nu am crezut ca poate exista te faci de risul lumii macar tinele pentru tine caci arati mai bine asa

    1. Stimate Pete,

      evreii de azi il astepta pe Mesia dupa cele scrise in profetiile Vechiului Testament. Deci este normal ca ei vor accepta un ” Mesia fals „, numai de origine evreu si nascut din fecioara, fiindca asa scrie in Scripturile Vechiului Testament, nu ?

  10. manole-manole

    Rasuna-o intrebare
    Mai vie ca oricand
    Gasi-va Domnul oare
    Credinta pe Pamant?…

    Gasi-va’n Adunare
    Un Duh si-un Adevar
    Sau doar spectaculare
    Impletituri de par

    Cum va gasi El oare
    Credinta pe Pamant
    Cand rugaciunea n-are
    Nici loc nici templu sfant?…

    Rasuna-o intrebare
    A Domnului Isus
    Cum vom raspunde oare
    Cand nu privim in sus ?…

  11. Pingback: 15 postări în Top 100 WP (09.03.2011) « România Evanghelică

  12. NouaOrdineCrestina

    @Pete. Da ! , Sus pe cel mai verde si inflorit PLAI, in razele stralucitoare ale Soarelui Nostru -Mielul Divin , pe Muntele Sionului ,in vazul intregii omeniri ,impreuna cu El va sta Elita Lui iubita : o suta patruzeci si patru de mii !. Rascumparati prin credinta lor in CRUCEA DIN GOLGOTA , in ADEVAR si in DRAGOSTEA MANTUITORULUI ,venind din toate popoarele Lumii ! ; CRESTINI REALI ce au stat tari si neclintiti , nu au acceptat compromisul si intinarea !. Au invins toate ispitele , umpluti si mangaiati in permanenta de Puterea Duhului Sfant !. Nu au sovait pe cale si au triumfat trecand prin teascul mortii !. In numarul celor patruzeci si patru de mii de martiri ce-si vor jertfi viata lor in public si in vazul lumii pentru Hristos ,doua treimi vor apartine neamului nostru romanesc !. Penticostali si strajeri, pastori , janitori si simpli usieri, cantareti si sfatuitori ,vestitori ai Evangeliei lui Isus ,teologi si profesori , batrani si batrane, tineri si tinere, toti inveliti ,unsi si pecetluiti de Puterea de Nezdruncinat a Duhului Sfant !. Ei vor privi moartea in fatza, increzatori , senini, zambind !. Caci ei pastreaza vie si nealterata in inima lor promisiunea ce le-a fost incredintata DE CEL CE A INVINS MOARTEA ,CU MOARTEA PE MOARTE CALCAND- ISUS HRISTOS -MESIA !. Observati cum MOARTEA este invelita in mantia neagra a minciunii si neadevarului si ea sperie si reuseste sa infioare doar pe cei lipsiti de Puterea Duhului Sfant !. Cei unsi de Mangaetorul ,au deplina cunostinta si siguranta nezdruncinata ca ea este lipsita totalmente de efect, o dimensiune satanica anulata si neputincioasa in fatza celui ce veghiaza mereu ,se roaga la timp si nelatimp si crede fara sovaire !. Acesti NEMURITORI ce au fost alesi sa faca parte din Elita Mielului sunt aici aproape, se afla printre noi !. Iar cei sovaelnici , cei posedati de duhuri rele si de rautate, cei lipsiti de bunatate si neinduplecati ,cei falsi si vicleni ,le aduc necurmat insulte, acuzatii false, jigniri si denigrari !. Dumnezeu sa se indure de ei si sa le descopere si lor ,pana inca se zice ASTAZI , izvorul nesecat al Bunatatii Lui !

    1. liviuspuraci

      Noc, cred ca faci o confuzie mare. In Ap. cap.7 vers. 5– in jos, ni se spune ca cei 144.000 nu sunt dintre neamuri, ci din 11 semintii ale lui Israel. Poate ai o alta parere? Ar fi interesanta!

    2. Liviu Matei

      „In numarul celor patruzeci si patru de mii de martiri ce-si vor jertfi viata lor in public si in vazul lumii pentru Hristos ,doua treimi vor apartine neamului nostru romanesc !. ” (probabil ca vorbeati de cei o suta patruzeci si patru de mii din Apocalipsa)
      Aveti si un suport la aceasta afirmatie? In Apocalipsa se vorbeste de cate 12000 din fiecare din cele 12 semintii mentionate acolo nominal. Ne spuneti si noua care sunt cele 8 semintii care fac parte din poporul roman?

    3. Frate Lascau,

      este incredibil cum puteti sa postati asemenea aberatii si minciuni ale acestui NOC „outward bound ” !!!! Fereasca Dumnezeu ce am ajuns sa citesc pe blogul dvs. !!!! Frate Lascau , treziti-va !!!!
      In care Biblie o fi citit acest NOC ca cei 144.000 fac parte dintre Neamuri, cind Biblia spune clar ca ei au fost pecetluiti cinte 12.000 din fiecare SEMINTIE a lui ISRAEL ???

  13. Raman uimit de atat de multe versiuni de interpretare a Apocalipsei. Stiam ca sunt trei interpretari majore escatologice, dar vad ca apar tot timpul versiuni noi.

    Referitor la articolul de mai sus si descrierea acestui mesia musulman, as intreba daca este oare corect sa o vedem ca o profetie sau o realitate viitoare. Din moment ce Coranul este o carte pe care noi crestinii nu o luam in considerare, afirmand ca singurul adevar absolut este in Isus Cristos, de ce ar trebui sa luam in serios o asemenea profetie? Si Mormonii au prefetiile lor, ar trebui sa le credem?
    Da, in serios trebuie sa luam pericolul musulman, dar nu cred ca trebuie sa ne speriem acum de profetiile lor sau de povestile lor. Nu stiu exact contextul in care autorul a folosit aceasta descriere, dar cred ca putem face greseli grave de interpretare daca ajungem sa ne folosim de astfel de scrieri ca sa ne motivam anumite conceptii.

    Am citit prin comentariile de mai sus niste descrieri ale unui asa zis antichrist mai ceva decat in Biblie. Sunt descrieri care nu le gasesc in Scriptura, dar le gasesc aici. Unii chiar forteaza o nastere din fecioara – probabil prin insamantare artificiala, probabil ca va citi si gandurile, ce mai – un super-om, – unele descrieri sunt mai mult luate de prin filme decat din Biblie. Se incurca niste imagini figurate apocaliptice cu descrieri populare.

    Se prezice manipulare si control dus la extrem, iar Apocalipsa are un refren atat de clar: si oamenii nu s-au pocait. Aceasta ce inseamna? Ca oamenii isi pot controla vointa lor. Nu exita control absolut al vointei umane ci doar constrangere. Iar in acest caz omul poate sa aleaga sa se pocaiasca sau nu.

    Apoi ideea de a face escatologie in functie de Israel in conditiile in care atat VT cat si NT ne vorbesc de un NOU legamant, de o noua forma de inchinare, de un Israel spiritual, conform cartii Evrei, de o relatie spirituala de care Dumnezeu a vorbit prin profeti cu mult inainte de Cristos. Da, stiu, pentru unii aceasta interpretare este egala cu erezia, dar daca ar tine cont de toate argumentele biblice s-ar putea observa ca exista o argumentare puternica pentru aceasta varianta. Insasi ideea unui necaz de 7 ani este, in opinia mea, o eroare teologica, fara argumente puternice.

    Ajungem deci sa privim la un stat politic ca oricare altul, in speta Israel, ca la un stat politic si etnic special. Oare unde se incadreaza aceasta interpretare cu versetul din Apocalipsa 21:27 – nimic intinat nu va intra acolo… . Ce legatura este intre imparatia Adevarului si statul politic Israel, cu exceptia faptului ca din Israel s-a nascut Isus Cristos, dupa trup?
    Scopul lui Dumnezeu a fost dintotdeauna si va ramane in continuare acelasi – mantuirea omului, nu reorganizarea unui stat politic evreu, in conditiile in care 10 semintii sunt pierdute printre neamuri de aproape 2500 de ani, iar din cele doua, cu greu se mai pot distinge evrei puri-sange. Enciclopedia Britanica are explicatiile necesare pentru aceste afirmatii. (sorry – nu am un link).

    Ba as inclina sa cred ca Dumnezeu chiar lupta impotria construirii unui nou templu evreiesc, din moment ce in vechime acesta ere o imagine a lui Cristos si a lucrarii Lui, in ansamblu. Dar este doar o opinie personala.

    Cred ca sunt multi care pot sa scrie carti intregi despre vremuri apocaliptice si viitor, dar nu ar putea sa defineasca ceea ce reprezinta nasterea din nou sau ce inseamna sa fi o faptura noua.
    Am intrebat si eu la un moment dat un specialist in Noul Testament ce crede despre Apocalipsa. Raspunsul m-a lasat in incurcatura. „Imi este foarte greu sa ma pronunt cu privire la Apocalipsa, mi-a spus. Este o carte grea, si putini sunt cei ce o pricep in limba ei originala.”
    Sunt si eu in asentimentul fratelui Lascau, ca viitorul ne rezerva multe surprize, mai ales pentru aceia care sunt gata sa creada orice profetie aparuta in urma unui conflict militar sau social izbucnit pe ici pe colo.
    Sa ramanem totusi langa Biblie.

    1. liviuspuraci

      Pete, te rog citeste mai atent, cu creion si hartie la indemana, o sa descoperi ceva ce nu vezi cand treci neatent cu cititul. Iosif, apare ca o semintie alaturi da Manase, care este considerat o semintie, iar Dan nu apare de loc. Poate ai o explicatie pentru aceasta. Consider ca daca Efraim este exclus si apare Iosif in schimb alaturi de Manase, acest lucru nu este chiar fara importanta. Ce zici?

  14. Pingback: Paranoia fundamentalista a Anticristului islamic « Persona

  15. NouaOrdineCrestina

    Remus . . . . . . . .iar semintiile lor ,cu exceptia uneia ,au fost raspandite in lungul si latul Lumii : unele si-au pierdut in intregime indentitatea ,un procentaj foarte mare au fost asimilate de neamuri ori sunt popoare cu indentitate solida ,precum armenii, irlandezii, germanii ,japonezii ! .Se vede clar cate gafe si rataciri au facut in patruzeci de ani ,in pustiu !. Negura secolelor inveleste mult mai multe taine decat poate omul sa-si imagineze si la MAREATZA ZI ,ne sunt rezervate gigantice si cutremuratoare surprize ! ! !.Inaintand in bezna secolelor sub blestem ,pacatuind , ei au fost adanciti in . . . .amnezie istorica : s-au indepartat de cale,au fost orbitzi, inraiti ori. . . „crestinizati ” precum . . . . si tu; sarman critic grabit-pripit sa lovesti in fratzi, sa faultezi in fatza portii fara adversari si . . .hoinarind in zig-zag pe bloguri , departe de realitate . . . . accepti cu indaratnicie sa stai cat mai departe de intelepciune ,mereu departe de Baza si Suportul Cuvantului ,de Bunatatea si Ingaduinta ce caracterizeaza pe cel ce a pornit cu Isus pe cale ! . Iti Intorc crestineste si celalalt obraz ,ca sa potzi sa lovesti , sa-mi oferi din plin, tot ce te munceste si framanta !. Draga Remus ,ma rog in continuare pentru tine ,ca intr-o buna zi sa ne intalnim, sa ne intindem cu dragoste mana si sa simti si tu ca suntem frati uniti in Hristos !. God bless you and yours !. Sincerely NOC –
    p.s. Remus ,fetitza ta nu va muri asa cum tu esti convins si te anunt din nou cu aceasta ocazie, ca prorocia ce tu o crezi, este una falsa !
    ….SI SA NE RUGAM CU PRFOFUNDA CREDINTA PENTRU PACEA JERUSALEMULUI SI PENTRU. . .POPORUL JAPONEZ ! ! !

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s