Fantomele de la Continental

Timișoara. Toamna anului 2002. Mă întorceam la hotelul Continental la care găzduiam, după o seară extraordinară la Biserica Elim. Era prea devreme să merg la culcare, așa că am decis să omor ceva vreme cinând la restaurantul hotelului. De la primul pas în holul impresionantei clădiri am simțit din nou strângerea aceea de inimă ce mi se fixase în memorie din anii studenției, când nu îndrăzneam să trecem pragul acestei clădiri, supravegheată atent de ochii securiștilori. Nu era de nasul nostru și noi studenții știam bine lucrul acesta. Acum însă, după 30 de ani, veneam din America. Senzațiile vechi mi s-au trezit în suflet și am pășit în sala restaurantului sfios, așteptând parcă să văd privirile tăioase de altă dată, și să aud vorba ursturătoare a respingerii.

Restaurantul era gol. Mai mulți chelneri în fracuri m-au primit călduros și cu zâmbete amabile. M-am așezat la una din mese și am comandat mâncarea. O orchestră și-a început numerele muzicale ale serii. Priveam în jur și eram singur. Un restaurant întreg funcționa pentru mine. O orchestră cânta pentru buna mea digestie.

Acolo, singur la masă, într-un restaurant în care eram singurul consumator, mi-am adus aminte de anii tinereții. Mi-am amintit de studentul sărac și speriat care nu îndrăznea nici să viseze să intre vreodată într-un asemenea restaurant. Acum Dumnezeu îmi oferea o satisfacție așa cum El în generozitatea Sa ne-o oferă uneori.

Scriind aceste rânduri mi-am adus minte că am predicat de la aceeași tribună din sala palatului de unde își ținea Ceaușescu cuvântările. Stătusem cândva în ultimele rânduri ale impresionantului auditoriu la un examen dat la Institutul Ion Mincu, la arhitectură. Doamne cu câtă amărăciune am primit căderea la acel examen! A doua oară când am trecut pragul acelei săli eram evanghelistul care chema suflete la pocăință.

Mi-am adus apoi aminte de sala casei de cultură din Oradea pe care am studiat-o câteva zile la rând pentru lucrarea mea de diploma ca inginer constructor. Rătăcind prin obscuritatea acelei săli de spectacole, mă gândeam ce bine ar fi să avem o biserică așa. Visele erau area mari pentru un suflet strivit de ororile comunismului. Dar Domnul a fost bun. De pe aceeași scenă am predicat Evanghelia fraților mei din Oradea.

Dar acum eram consumatorul răsfățat al unuia din cele mai bune restaurante din Timișoara, clientul unui hotel de lux. Chelnerii roiau în jur pentru mulțumirea și satisfacția mea culinară.  Muzicanții se îngrijeau de ambianță. Eram tratat regește, ca o recompensă a frustrărtilor de altă data. Domnul își trata robul cu ceea ce avea mai bun în orașul studenției mele. Mă simțeam ca Mardoheu pe calul împăratului. Dar, deodată, l-a văzut pe Haman ținând de căpăstru. Fantomele trecutului pândeau din colțurile întunecoase ale restaurantului gol. Erau oare acolo, ascunse de teama libertății, sau erau în memoria mea care nu se putea elibera de ele? Deodată mi-a trecut foamea, Muzica mi s-a părut jenantă. Situația penibilă. Amabilitatea chelnerilor circumspectă. Am plătit repede și am plecat. Nu eram de aici și de acum.

Istoria se poate schimba. Oamenii fac revoluții. Putem scăpa de regimuri totalitare.

Mai greu este să scapi de fantomele trecutului.

5 gânduri despre “Fantomele de la Continental

  1. Traesc un sentiment asemanator aici in Bangalore (India). E putin obositoare toata atentia care mei se acorda…
    Am observat ca oamenii de la receptie nu stau deloc pe scaune – nici nu au asa ceva – timp de 12-14 ore, la fel portarii…. Contrastul dintre ceea ce am eu si ceea ce vad in fiecare zi pe strada, prin geamul taxiului, este imens si imi da un sentiment nu tocmai placut.
    Pe de alta parte, ma bucur ca ati ajuns in Timisoara – orasul in care ma va voi intoarce maine seara…

  2. NouaOrdineCrestina

    In spatele „Continentalului”, de indata ce treceai podul peste Bega,pe dreapta se intindea gulag-ul harazit noua, razvratitilor !.Sapam zona „Circumvalatiuni”, viitoarele camine studentesti. Nimic mecanizat ,totul in surdina, cu lopata si tarnacopul ,in releu .Cu basici zemoase si bataturi groase-n palme , sapam de cu zori marna grea si lipicioasa . Uneori malul fiind prea abrupt, pamantul dislocat trebuia sa-l scoatem incarcat pe targi, pe poteci, in zig-zag . Gropi uriase , fundatii de blocuri ale „Iepocii de Aur”, toate inconjurate cu garduri duble si inalte din sarma ghimpata iar in turele , zbirii ne pazeau cu mitraliera pe piept . Zece ore istovitoare ,sase metri cubi de pamant, norma obligatorie,rasplatita generos cu un castron de arpacas, o bucata de turtoi ori subproduse de abator ( plamani ,bojoci ,mate si cranii de oaie )fierte intr-o zeama puturosa. Haturile primariei si „partidului” timisorean erau tinute de Telescu si Taurescu . La „Popa Sapca” langa Basation , calaul tortinar -maiorul Zbarcea,cu cravasa-n mana , dirija fortareatza durerii, de indata ce ne intorcem istoviti inapoi in penetrnciar. Aplecati peste planuri ,sefii de santier , detinutii Iacob si Bota (ultimul, fost director al T.C.T-lui inchis opt ani pentru delapidare ) supraveghiau in ansamblul buna functionare a intregului proect !. Timisoara-„Orasul Florilor”, ne zambea ironic printre sarme si gratii iar noi ,cu gandul spre frontiera, oftam adanc si inghiteam in sec . . . . .

  3. Pingback: 11 postări în Top 100 WP (10.05.2011) « România Evanghelică

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s