Eu, niciodată…

Eu niciodată nu ți-am călcat nicio poruncă…

“Cu cel ce nu-i decât un ciob
Cu un hoinar te bucuri, tată.
Eu ți-am dus greul ca un rob
Și n-ai fost vesel niciodată.”
Fiul nerisipitor – Costache Ioanid

Am auzit de nenumărate ori. “Niciodată să nu spui niciodată”. Știm bine de ce. Pentru că nu e adevărat.

Cum poți să spui unui părinte că tu niciodată nu i-ai călcat poruncile? Din simplă ignoranță? Din tupeu? Dintr-o simplă exagerare? Din aroganță și păreri prea bune despre tine? Cine știe. Poate că din toate aceste motive, și altele care nu-mi trec prin cap acum.

Bătrânul bucuros de regăsirea mezinului și întristat de lipsa de inimă a fiului mai mare ar fi putut să scoată o listă a călcărilor de porunci. Fiecare din noi care suntem părinți o avem disponibilă. O putem scoate oricând să-i dovedim contrarul, obraznicului. Și, Doamne, câte fărădelegi și câtă neascultare! Uneori din simplă uitare copilărească. Alteori din distracție, sau neglijență. Să nu mai vorbim de neascultarea răuvoitoare, prin care orice tânăr își încearcă limitele îngăduinței părintești, micile acelea provocări ale autorității prin care începem să ne cucerim independența. O simplă poruncă din partea părinților ne stârnea curiozitatea unui paradis interzis. Voiam să știm de ce ne interziceau să nu mergem, să nu luăm, să nu gustăm. Natura protopărinților noștri ne pune din nou la umbra pomului oprit. Același șarpe șiret ne dă târcoale. Oare, chiar așa a zis…? Nu cumva nu vor să ne dezvoltăm sfera cunoașterii cu o nouă și profundă experiență? Nu cumva vor să rămânem mai departe doar niște copii?

Profesorului de biologie îi eram simpatic. Probabil că pasiunea mea pentru împăiat păsări  l-a impresionat și m-a luat pe lângă el la “laboratorul nostru” de biologie – o încăpere nu prea mare, în care erau aglomerate câteva cuști cu șerpi, broaște, șopârle, și sticle cu insecte. Într-un dulap cu ușile de sticlă, profesorul ținea eprubete și sticluțe cu diferite substanțe chimice, pe care le folosea la orele noastre de laborator. Făceam curat. Dădeam de mâncare animalelor. Vegheam ca toate să fie în ordine. Mi-a tras atenția să nu umblu cu o sticluță în care erau niște cristale portocalii-vermion. „Să nu te pună cel rău să umbli la ea!” m-a avertizat el. N-au trecut decât câteva zile, și culoarea vermion a cristalelor din sticluța interzisă mi-a atras atenția. Am luat capacul și pe vârful degetului mic, introdus în sticluța profesorului, am luat un mic cristal. Instinctiv l-am dus la gură. Înainte ca să pot pune limba pe substanța aceea atât de frumos colorată, a intrat profesorul în încăpere. Speriat, mi-a căzut cristalul de pe deget. Când m-a văzut profesorul cu sticluța desfăcută în mână, s-a făcut alb ca varul. Mi-a smuls-o din mâini și strigând și țipând mi-a explicat cum am scăpat de la moarte chiar în clipa aceea. Cristalele erau de cianură de potasiu, una din cele mai ucigătoare substanțe.

La ce fel de porunci se referea oare feciorul acesta atât de cuminte? La cele pe care le-a încălcat mezinul de frate al său? El n-a plecat de acasă, n-a păcătuit cu femeile stricate. N-a băut banii familiei. N-a făcut de rușine casa părintească. Totuși, nu știm cu exactitate la care din porunci face el referințe aici. Mă gândesc însă că tatăl ar fi avut argumente decisive în contrazicerea lui. “Nu există copii cuminți și nici babe frumoase”, spune vorba românului. Nu există copii care n-au călcat nicio poruncă de-a părinților, așa cum nu există nici părinți care să nu calce una sau mai multe porunci de-ale lui Dumnezeu. Numai fariseii, care au o părere foarte bună de ei înșiși, pot face astfel de afirmații. Ei nu greșesc niciodată. Ei nu calcă nici măcar o poruncă. Ei sunt desăvârșiți.

Pe fariseu este tare greu să-l contrazici. Pentru că el are întotdeauna dreptate. Confruntat cu propriile păcate, el neagă totul. El „niciodată” n-a mințit, n-a trădat, n-a vândut pe frați, n-a fost informator, n-a greșit nici măcar cât negru sub unghie. Tupeul este atât de mare că o spune în fața celui care știe totul despre el. În fața Tatălui. „Dumnezu știe totul, dar tace,” punea cineva. Tace, dar scrie. Cu degetul pe pământ. Cu degetul în stâncă. Cu degetul în cartea vieții. Dumnezu tace, dar într-o zi se vor deschide cărțile. Dumnezeu va citi ce a scris. Vai de farisei în ziua citirii cărților!

Tatăl nu l-a contrazis pe obraznicul de fiu mai mare. N-a făcut-o din aceleași motive pentru care n-a reproșat risipitorului nesăbuința sa. Era în starea aceea de grație pe care ți-o dă iubirea adevărată. Oarbă la defectele și neajunsurile celui iubit. Acesta devine desăvârșit în ochii celui care iubește. “Nu găsesc nici o vină în Iacov” spune Dumnezeu plin de iubire pentru poporul pe care Și l-a ales. Ceea ce este atât de dureros, acest fiu mai mare nu înțelege nici acum dimensiunea harului divin. Nu poate cuprinde dimensiunea cosmică a iubirii de tată. Aceeași iubire care nu i-a reproșat fărădelegile lui ierta acum plenar pe ale fratelui său. Era la poarta cerului și nu știa. Stătea acolo aproape de îngeri. Și mai era și nervos.

10 gânduri despre “Eu, niciodată…

  1. ACIDUZZU

    Prin vocea fiului cel mare, exponentul neprihanitilor „publici” parca-l aud pe fariseul din Templu…
    „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”(Luca 18:11-12).
    Pentru intregirea „tabloului” va rog urmariti aici,
    http://www.ciresarii.ro/articole/editorial/Cand-Diavolul-te-prinde-cu-casa-goala

    Apreciez foarte mult adancimea spirituala a celor scrise de fratele Petrica in „Risipitorii” si nu cred ca am savarsit vreun act de impietate dand ca referinta completitiva blogul fratelui Vladimir Pustan.

  2. Adi

    Referitor la paragraful cu profesorul de biologie, am citeva observatii:
    -cianura de potasiu cristalizata nu este portocalie
    -avind acces la laboratorul de chimie in liceu, niciodata nu am avut instinctul de a gusta substantele chimice
    -substantele otravitoare nu erau stocate fara eticheta si la indemina elevilor. Ar fi fost o inconstienta

    1. Adi
      Au trecut peste 40 de ani de atunci și dă-mi voie să încurc culorile…
      Mă bucur că n-ai avut un astfel de instict. Uite că eu am supraviețuit împotriva lui…
      Nu toți profesorii erau chiar așa de conștienți. Al meu pusese etichetă și ținea substanțele încuiate într-un dulăpior cu uși din sticlă. Problema era că eu aveam cheia…
      Regret că din articoluil meu ai reținut numai aceste lucruri. (Puteai găsi greșeli mai serioase – așa ca să mai glumim un pic).

  3. Excelent articolul insa cu tristete observ ca in dreptul unui articol ziditor, din care absolut toti avem de invatat, exista foarte putine comment-uri care sa aprecieze. Observ cat de iubitori suntem de barfa, judecata si critica. Uitati-va va rog la o simpla analiza a 2 articole postate de dvs. „Peniel in fata lui Dumnezeu” are159 comentarii !!! „Conferințele Peniel și dezonorarea lui Dumnezeu” are109 comentarii !!! … iar un articol ca si acesta, plin de realitati spirituale folositoare umblarii noastre cu Dumnezeu, ramane cu doar cateva commenturi. Cred ca asta spune ceva despre noi. Sunt convins ca articolul este folositor tuturor insa multi nu gasesc resursele necesare pentru a aprecia aceasta. (Luca 17:17  Isus a luat cuvântul şi a zis: „Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece ? Dar ceilalţi nouă, unde sunt ?) In schimb atunci cand postarile au subiecte care pot da nastere la critici si judecati, parca degetele incep singure sa alerge pe tastatura fiecare dandu-si cu parerea si emitand judecati si verdicte. Stiu ca si pastorii sunt oameni si au nevoie de incurajare si apreciere in lucrarea pe care o fac. Va multumesc frate Petrica pentru articol si va apreciez profunzimea spirituala a celor scrise in el si nu numai. Fiti binecuvatat !

    1. ACIDUZZU

      @Chris-Ierusalim,
      Da, este dureros de adevarat !
      Dar in psihologie exista un dicton: „Esti doar ceea ce mananci !”
      Asa si aici: fiecare „mananca” doar ce-i place !
      N-ai de ce sa te intristari ca postarile pentru suflet sunt atat de rar accesate…Cum zice romanul mioritic sau din Diaspora: „Rare ca barba spanului…”

  4. Pingback: 13 postări în Top 200 WP (28.06.2011) « România Evanghelică

  5. mike

    Asta ma face sa cred ca sintem mai mult firesti decit duhovnicesti. Sintem tentati sa incercam marea cu degetul ,cu toate ca avem avertizarea(Exod- cap.20-vers-12) in cunostinta noastra si de multe ori asta duce la catastrofa.

  6. nu conteaza

    Multumesc Frate Petrica ca intodeauna spuneti lucrurilor pe nume si vorbiti la obiect,fara ocolisuri.Va citesc de mult timp articolele dvs si ma regasesc in ele.Mai sunt si fii risipitori care pretuiesc mai mult harul lui Dumnezeu si iertarea adusa de el.Ma saturasem de atatia frati ideali,pastori ideali care au familii ideale,sotii ideale,uite ca mai suntem si noi cei risipitori care venim din urma,care plangem ca si Ieremia,care suntem depresivi ca si Ilie,deci noi nu suntem crestini ideali.Ma rog lui dumnezeu sa va umple cu Duhul Sfant in continuare si sa va inspire in ceea ce scrieti.Fiti binecuvantat.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s