De ce nu-i invităm pe oameni la biserică?

Dacă și așa am început cu statisticile în postarea anterioară, atunci să mai publicăm câteva date. S-a constatat că 86% din persoanele care declară că nu frecventează nicio biserică spun că s-ar duce la biserică dacă ar fi invitați de cineva. Din nefericire doar 2% dintre creștinii de azi invită pe cineva să meargă cu ei la biserică. De ce este oare așa? iată câteva răspunsuri:

Creștinii de azi, care frecventează bisericile cred că responsabilitatea de a aduce oameni la biserică o are pastorul sau conducerea bisericii. El este angajat pentru așa ceva și nu e treaba lor.

O altă explicație este că mulți creștini se rușinează de Evanghelie  și se simt neadecvați să facă evanghelizare personală. În cele mai multe cazuri așa este, sunt total nepregătiți să spună Vestea Bună altora.

În multe comunități, mărturia creștinilor este atât de compromisă de comportamentul lor care îi descalifică total să invite pe alții la biserică. Faptele noastre vorbesc mai convingător ca vorbele noastre.

Unele biserici și-au pierdut mărturia prin luptele pentru putere și control din sânul lor. Cum să mai ai curajul să inviți pe cineva la o biserică faimoasă în comunitate pentru scandalurile care au avut loc între membri ei?

Mediocritatea și standardul scăzut al serviciilor religioase îi descurajează pe membri bisericii să invite pe alții la biserica lor.

Mai aveți și alte explicații? Le așteptăm la comentarii.

17 gânduri despre „De ce nu-i invităm pe oameni la biserică?

  1. In comentariul lui „ACIDUZZU on 20 ianuarie 2012 la 8:57 „gasim scris;
    „Bisericile sunt ale lui Hristos ! (Sau ar trebui sa fie !) El este Capul ! (Sau ar trebui sa fie ! De drept si de fapt!) ” El a dat pe unii…evanghelisti…,pentru zidirea Trupului lui Hristos. Din El tot trupul bine inchegat…”
    Ar fi bine sa fie asa fiinca atunci puterea DUHULUI SFINT ar fi prezenta si nimic firesc nu s-ar intimpla intre membrii acestor Biserici!!Toti ar detine RODUL DUHULUI SFINT si prin puterea credintei si a faptei am ajunge ca primii crestini descrisi in Faptele ap.cap.2 cu 41 la 47.Dar chind increderea se pierde si Turma nu este pazita de lupii rapitori si sfisiitori ,ci dimpotriva ajung protejati tot ei ;atunci ce se intimpla cu aceste Biserici?Si cum se face ca si Bisericile descrise in cartea apocalipsei au primit un mesaj aparte?Si acelas mesaj eu cred ca este valabil si azi ,fiinca multe faapte i-si spun cuvintul si se vede ca scuzele functioneaza cu multa putere de dezvinovatire !Iar cel care spune ADEVARUL este considerat o persoana rea si ciudata !!!Si DOMNUL ISUS HRISTOS si ucenicii chind au spus adevarul ce au patit?Azi credem ca este mai diferit ca atunci?Si ADEVARUL este dorit cu un mai mare interes?As fi bucuros sa fie asa si increderea in aproapele sa nu fie ceea fireasca si intr-o putere cum este la cei in politica !!!ar fi bine ca sa ajungem sa nu ne mai inselam,si sa ajungem la o adevarata unitate si incredere deplina ,fiinca atunci nimeni nu ar ajunge ranit ,nimeni nu ar ajunge inselat si criza nu ar face ravagii in mullte familii !Si Bisericile ar fi un exemplu in toate pentru cei din jur dupa cum au fost primii crestini !Dar ce este scris in Scriptura se implineste si trebuie sa se implineasca !Si sa nu uitam de mesajul scris;”28. Luati seama, dar, la voi insiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau.29. Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma; 30. si se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor.”
    Deci raspunderea care revine pastorilor este sa vegheze asupra turmei si sa nu lase astfel de „LUPI RAPITORI „sa ajunga sa ii descrediteze prin faptele firesti !Este nevoie de o trezire spirituala si meditare asupra puterii divine care ne duce spre desavirsire!!!

  2. Draga Mihail,

    Priveste la Golgota, si vei intelege totul. Domnul sa te intareasca.
    Cu dragoste in Hristos.

    Iosif

  3. Frate , NouaOrdineCrestina . Citesc comentariile dumneavoastra cu placere .Chiar si acest comentariu este profund si bun intru a intelege starea reala a lucrurilor in acest domeniu. Personal ,incerc de o vreme sa descifrez aceste stari de lucruri care se petrec in comunitatile Romanesti (nu in toate ,dar in multe din ele )si iata ca dumneavoastra ati reusit sa redati atit de clar aceste triste realitati.
    Domnul sa ne ajute sa fim cu adevarat :lumina,sare si tot ce ne vrea El sa fim !

  4. Da, fr Iosif, poate ca ai dreptate in predicuta ta dar eu am citit in biblie ca trebuie sa ascultam de mai marii nostri si eu, asa cum tu ai spus, prefer sa-i ascult, deci pentru mine ramine ca un act biblic regulamentul.Ca doar nu o fi cazul de vreo razmerita impotriva conducatorilor si a statutelor bisericilor.Sa ne pazeasca Domnul.Sau daca tu crezi altfel, atunci cum? ca pentru mine este important sa invat de la mai marii nostri. Iar ceea ce ai scris in „cuprins” nu stiu dar prea mi se par a fi „lozinci” , „tipare” sau mai degraba lucruri care ni se par ca suna frumos si biblic atunci cind le insiram.Poate am vreun defect in perceptie insa te rog sa nu ma acuzi de judecata ca nu vreau nici pe-aproape asa ceva in dreptul meu.Multumesc oricum de sfaturi si ma rog Domnul sa te binecuvinteze.

  5. sunt convins ca e discordanta si intre enoriasii religiei lui si dumnezeul de care ei vb…

    Morala:…. a cheap copout

  6. Draga Mihail,

    Intr-adevar nu ai de facut nimic in Biserica Domnului, chiar absolut nimic, nici macar un ac sa misti. Acest lucru in intelesul statutului. Nu este lucrarea pastorului cea facuta de Duhul Sfant inlauntrul tau. Nici numele tau nu este scris conditionat in cartea vietii, raportat la o condica pamanteasca, cu cei care s-au botezat. Rascumpararea ta, nasterea ta din nou, din apa si Duh Sfant, este meritul si lucrarea Domnului, harul Lui pentru tine. Fa asa ca unul care n-a primit harul degeaba. El s-a folosit de imprejurari, de niste oameni, ajunsi la conducere mai mult sau mai putin prin voia Lui, ca sa te aduca la El. A murit pentru tine, si doreste ca sa ai o viata plina de roade in El. Pocainta inseamna intoarcere la Domnul, nu la un cult, prin renuntare la pacat. Umblarea este prin Duhul, Legea duhului de viata in Isus Hristos, si nu dupa statutul si regulamentele unui cult. Asculta glasul Lui.
    Domnul a spus: „Cu ce judecata judecati, veti fi judecati”. Cauti neprihanirea prin statut? In ziua judecatii dupa statut vei fi judecat. Iata intelesul in care am citat statutul cultului Penticostal. Acesti oameni, mai marii cultului, cauta din rasputeri sa impuna o neprihanire oamenilor, una croita prin fire pamanteasca. Domnul ii va judeca dupa acest statut, chiar mai mult, le cere socoteala inca pe acest pamant. Unii se lasa induplecati de Domnul, altii nu.
    Biblia este lumina noastra. Avem Cuvantul Domnului, ca o lumina pentru ochi, ca un glas care ne vorbeste, si spune: „Iata Calea, mergeti pe ea!”. Nu ne vorbeste fiecaruia la fel. De ce? Pentru ca nu mai vorbim despre slova, care omoara, ci despre Duhul Sfant, care da viata. Care ne vorbeste prin Cuvant, ne indeamna pe fiecare in parte la lucru, dupa planul Lui ales in dreptul fiecaruia dintre noi. Pe unii ii indeamna sa prooroceasca, pe altii sa dea invatatura. Ne indeamna la fapte bune si evlavioase. Nu toti avem darul la fel. Dar, toti am fost chemati sa aducem roade, si acestea sa ramana. Intelege: dragostea, bunatatea, pacea, facerea de bine, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege. Roadele Duhului Sfant sunt deasupra Legii mozaice, data prin Moise, legilor imparatiilor pamantului, indiferent in ce vreme au existat sau exista. Deasupra statutelor si regulamentelor bisericesti, indiferent despre ce cult sau Biserica ar fi vorba. Urmareste HARUL. Si tot roada se numeste faptul cand chemam pe cineva la Domnul, si acesta se intoarce la El. Tu ai fost chemat sa vestesti oamenilor de langa tine puterile minunate ale Celui care te-a chemat, de la intuneric la lumina Sa cea minunata. Aceste suflete pot fi in casa ta, rudele tale, vecinii tai, actualii sau fostii colegi de lucru, prieteni din lume, cu cari ai rupt cu obiceiurile rele. Fii lumina astfel, vesteste-le Cuvantul la timp si nelatimp.
    Pe unii intr-adevar i-a chemat Domnul, ca sa duca vestea buna pana la marginile pamantului. Exemple sunt apostolii, lor le-a spus Domnul acele cuvinte. Pe altii a dat sa fie evanghelisti. Dar sa nu confundam voia lui Dumnezeu cu voia omului, legea Duhului cu legile omenesti. Toata confuzia este creata prin simplul fapt ca in aceste reglementari omenesti se citeaza Cuvantul Domnului. Ce spune Domnul conteaza. Doar planurile Lui, care dainuiesc in veci, se implinesc cu credinciosie.
    Mergi in continuare la adunare, ia parte la cina Domnului, cu toata sfintenia. Staruieste in legatura frateasca, slujeste Domnului. Pentru ca viata este trecatoare, si frunzele vor ingalbeni, apoi vor cadea din pom. Iata suma lucrurilor: pazeste poruncile lui Dumnezeu, si nu vei fi judecat, si vei avea o rasplata deplina.

    Iosif Baciu
    http://www.biruitorul.ro

  7. @Iosif, am citit ce ai postat si, abia acuma ma dumiresc de ce lucrarea Domnului merge din rau in mai rau.
    In primul rind ma bucur ca in urma cu un an am venit in Biserica Domnului Isus si ca nu am de facut nimic; Ati avut grija ca prin niste gindiri ommenesti puse in regulamente si articole sa ne scutiti de ceea ce a zis Domnul Isus. ,adica de a merge pina la marginile pamintului si sa facem ucenici.
    As mai avea o rugaminte: daca puteti influenta pe diriguitorii bisericilor care pot da hotariri pe baza de articole sa ne scuteasca de a lua cina, sau sa o putem lua prin reprezentant si in acest fel scapam de a doua porunca data de Isus special pentru noi.
    Doua porunci avem limpezi si clare si daca se reuseste ca ele sa fie date la o parte prin articole si articolase, nu mai este nici o mirare ca numai 2% dintre cfrestini invita pe altii la biserica, nu-i de mirare ca 6,99 miliarde de locuitori nu sunt crestini ca doar evanghelistii sunt atit citi sunt si cum auzeam in biserica noastra (nu stiu daca e real sau nu dar o sora a prezentata datele) mai mult de 50% dintre misionari nu cred in Dumnezeu, ei fac o munca ,o profesie.
    Daca asa ar sta lucrurile , te rog sa asculti bine: trebuiesc scoase din biblie Matei 28 cu 19-20, Marcu 16 cu 15, cit despre cina, chiar am frica sa scriu.Fii binecuvintat

  8. La cinema,de obicei mergi sa vezi un film in premiera ,in prealabil citindu-i reclamele facute !.Vei fi satisfacut, impresionat,ori. . . profund dezamagit !,Asa este si cu mersul la biserica . Doresti sa vezi ecranizarea unui subiect al unei carti pe care ai citit-o in adolescenta ( perioada ce-a mai propice!),sa compari „scenariul ,montajul, realizarea” cu ceea ce tu defapt esti informat in prealabil, , cunoscator al „industriei cinematografice”, a competitiei de piata, a subiectului si al multor detalii, chiar de la cei din familia din care provii !. Ochii cu care privesti „filmul” , cunostintele tale in domeniu,vor avea involuntar spiritul critic foarte elevat !. Cand tatal tau a fost un talentat „regizor” ,cand cunosti tot inventarul si activitatea de culise ,din spatele scenei , luptele meschine de sindicat doctrinar, apartenenta politica , nu vei fi surprins ca intreg tabloul este doar o incercere comerciala de a specula succes si impresie spre un fagas ce urmareste doar pura manipulare !.Iar cei afectati emotional ,sunt sarmani spectatori la care „regizorul” cauta sa le manipuleze sentimentele pentru profit , rateing ,si cel mai meschin,declansarea „dragostei dintai” !
    Iar cand pelicula se termina ori. . se rupe, se aprind luminile care te ajuta sa revii la realitate !!!

  9. Am eu o morala, Citesc o carte de Tim Keller, „Reasons for God” , si am gasit ceva interesant,,,

    I will grant that, on the whole, churchgoers may be weaker psychologically and morally than non-churchgoers. That should be no more surprising than the fact that people sitting in a doctor’s are on the whole sicker than those who are not there. Churches rightly draw a higher proportion of needy people. They also have a great number of people whose lives have been completely turned around and filled by the joy of Christ.
    TI-IE REASON FOR GOD
    The church of Jesus Christ is therefore like the ocean. It is enormous and diverse. Like the ocean there are warm and clear spots and deadly cold spots, places you can enter easily without danger and places where it will immediately whisk you away and kill you

    Poate marele lider indian se lasa de religia lui draceasca daca citea acest pasaj…

  10. Iata un subiect cu o intrebare provocatoare!De ce?Fiinca intradevar fiecare persoana care inca nu cunoaste rolul si importanta Bisericii ,merita sa primeasca o invitatie si sa inteleaga de ce este invitat.Aceasta invitatie apare in Evrei 12;”2. Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
    3. Uitati-va, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre. …22. Ci v-ati apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea in sarbatoare a ingerilor, 23. de Biserica celor intai nascuti, care sunt scrisi in ceruri, de Dumnezeu, Judecatorul tuturor, de duhurile celor neprihaniti, facuti desavarsiti, 24. de Isus, Mijlocitorul legamantului celui nou, si de sangele stropirii, care vorbeste mai bine decat sangele lui Abel. 25. Luati seama ca nu cumva sa nu voiti sa ascultati pe Cel ce va vorbeste! Caci, daca n-au scapat cei ce n-au vrut sa asculte pe Cel ce vorbea pe pamant, cu atat mai mult nu vom scapa noi, daca ne intoarcem de la Cel ce vorbeste din ceruri, 26. al carui glas a clatinat atunci pamantul, si care acum a facut fagaduinta aceasta: „Voi mai clatina inca o data nu numai pamantul, ci si cerul.” 27. Cuvintele acestea „inca o data” arata ca schimbarea lucrurilor clatinate, adica a lucrurilor facute, este facuta tocmai ca sa ramana lucrurile care nu se clatina.
    28. Fiindca am primit, dar, o imparatie care nu se poate clatina, sa ne aratam multumitori si sa aducem astfel lui Dumnezeu o inchinare placuta, cu evlavie si cu frica,
    29. fiindca Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”. Pentru multi invitatia apare pentru gruparea in care face parte si doreste sa implementeze ca este mai bine acolo dechit dincolo sau din o religie e mai bine in alta religie ;Si oare de ce?Este normal sa se intimple asa ceva?Rasupunsul este foarte sensibil si partial atita timp chit nu este pentru unificare si ajungere la invatatura DOMNULUI ISUS HRISTOS !
    Fiinca toate Bisericile prezente trebuie sa ajunga la acelas staul si aceeasi Imparatie!Dar acest lucru se poate implini atunci chind fiecare membru din Biserica in frunte cu Liderul ei traieste prin puterea DUHULUI SFINT CU RODUL LUI fiinca ap.pavel in Galateni cap.5 spune;”24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei. 25. Daca traim prin Duhul, sa si umblam prin Duhul. 26. Sa nu umblam dupa o slava desarta, intaratandu-ne unii pe altii si pizmuindu-ne unii pe altii. ”
    Asadar sa nu uitam de acest indemn din Coloseni cap. 3 ;”12. Astfel, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga rabdare. 13. Ingaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi.
    14. Dar mai presus de toate acestea, imbracati-va cu dragostea, care este legatura desavarsirii.
    15. Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca sa alcatuiti un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre, si fiti recunoscatori. 16. Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multumire in inima voastra. 17. Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal.” Totusi sa nu uitam ca traim in puterea intunericului siin Faptele ap.capitolul 20 este scris;”28. Luati seama, dar, la voi insiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau. 29. Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma; 30. si se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor. 31. De aceea vegheati ….”Si sa putem face invitatie la o Biserica noi trebuie sa stim ca Liderul este un astfel de exemplu si Biserica intruneste scopul mesajului divin pentru ca fiecare sa ajunga la o noua personalitate plina de sfintire ,neprihanire ce duce la desavirsire si astfel devine o parte din Templul lui Dumnezeu ;1 corinteni 3 cu16 la 23

  11. In ce ma priveste personal nu dau un singur banut macar pe tot trupul lui Hristos, care este Mireasa Lui. A platit Domnul meu pretul, de sange, la Golgota. Si-a dat viata pentru noi. Cei care si-au pus increderea in statut n-au decat sa o aplice. Si sa faca acest lucru nu numai cand este vorba de fratii lor de rand, ci si cand este vorba despre cei din frunte, asemeni lor. Acolo la Golgota a curs sange, lacrimi si sudoare. Inima Domnului meu a fost facuta ca ceara. El va da rasplata dupa legea credintei, nu dupa legi omenesti, fie acestea chiar penticostale. Fiecare va culege ce a semanat.

    Iosif Baciu
    http://www.biruitorul.ro

  12. Aveti intr-adevar „doi bani” ?
    Vaduva saraca a aut ! A dat tot ce-a avut ! Adica doi banuti ! A insemnat mult pentru ea, pentru vesnicia ei si chiar pentru a fi data drept exemplu pana in anul 2012 !
    Daca intr-adevar, n-aveti de unde da „doi bani pe statut…”, atunci, n-aveti de dat nici pe „randuiala din toate bisericile sfintilor” (1 Corinteni 14:33,40). Bisericile sunt ale lui Hristos ! (Sau ar trebui sa fie !) El este Capul ! (Sau ar trebui sa fie ! De drept si de fapt!) ” El a dat pe unii…evanghelisti…,pentru zidirea Trupului lui Hristos. Din El tot trupul bine inchegat…”
    Dati oare „doi banuti pe zidire”, pe inchegarea trupului lui Hristos ?

  13. Statutul slujitorilor Bisericii (din Romania)
    Art. 3
    Evanghelisti – slujitorii recunoscuti si trimisi de biserica pentru a propovadui Evanghelia;
    Art. 28
    Evanghelisti – slujitori recunoscuti, care propovaduiesc Evanghelia pentru mantuirea pacatosilor. Ei pastreaza o legatura operativa cu biserica locala si sunt sprijiniti in evanghelizare si de alti slujitori ai bisericii;
    Art. 31
    evanghelistii sunt raspunzatori in fata bisericii ce i-a trimis si a Comunitatii Regionale, atat pentru activitatea lor, cat si pentru viata lor personala.
    Lipsesc roadele?
    Conform statutului este foarte clar. Art. 3 ne arata ca lucratorii au fost recunoscuti si trimisi de biserica. Art. 28 scoate in evidenta ca pe langa acest fapt au primit si sprijin, numai sa aduca roada. In lipsa roadelor, prin Art. 31, trebuie chemati sa dea socoteala, in fata bisericii si a Comunitatii Regionale. Daca nu se intampla acest lucru pot exista doar trei raspunsuri:
    1. Biserica lui Dumnezeu Apostolica din Romania prospera, toate adunarile se inmultesc;
    2. Nu se inmultesc toate adunarile, atat pastorii in cauza cat si Comunitatea Regionala, impreuna cu evanghelistii lenesi, nu dau doi bani pe statut;
    3. Noi, oitele amarate, n-avem decat minte de oaie, nu pricepem dreptatea ascunsa in sfantul statut.
    Iata, am dat o explicatie.

    Iosif Baciu
    http://www.biruitorul.ro

  14. Frate Lascau,
    Foarte bine ca ati „cuprins” in postare si: „În multe comunități, mărturia creștinilor este atât de compromisă de comportamentul lor care îi descalifică total să invite pe alții la biserică. Faptele noastre vorbesc mai convingător ca vorbele noastre.”

    Intr-adevar, de ce sa-i inviti ? Ce sa vada ?

    In Cantarea cantarilor, exista o provocatoare intrebare in capitolul 6:13b:
    „Ce aveţi voi să vă uitaţi la Sulamita ca la nişte fete ce joacă în cor?” * Din Mahanaim (explicatia de subsol)
    In Genesa 32.2; 1 Cronici 6:80, aflam ca „Mahanaim” inseamna TABARA DUBLA, DOUA TABERE, TABARA IMPARTITA ! Si-atunci, ce sa vada „la noi” cei pe care ii invitam…? Unde? Ce? De ce ? fiind astfel intrebari indreptatite pentru a fi puse !

    Pe timpul apostolilor, cei din jur „au priceput ca fusesera cu Isus” ! Apostolul Pavel confirma prin declaratia sa fara echivoc:
    „Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.
    Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.”( 2 Corinteni 3:2-3).

    Apoi, in 1 Corinteni 4:9:
    „Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni !”

    Toate acestea converg spre invatatura de baza a Domnului Isus din Matei 5:16:
    „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (1Pet 2.12; Ioan 15.8; 1Cor 14.25)

  15. Marele lider indian Mahatma Gandhi a fost un hindus care in timpul studentiei la Londra a cochetat cu crestinismul. A avut in acest timp un contact mai prelungit cu crestinismul.A fost de acord cu multe principii crestine de care s-a tinut in timpul vietii sale austere. Dupa un anumit timp intr-o imprejurare a fost intrebat de ce nu se converteste la crestinism.Gandhi a raspuns fara ezitare: Nu pot impaca discordanta pe care am remarcat-o intre Cristos si crestini.

    Morala…….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s