Cercul vicios

Am auzit de multe ori că insuccesul te formează, pe când succesul te deformează. Ne vine greu de crezut? Nu-i așa?

Succesul în viața noastră creștină îl atribuim, cum și trebuie de fapt, lui Dumnezeu. Avem, de obicei, un cuvânt pentru el: ”binecuvântare”. Domnul ne-a binecuvântat. E normal să ne ridicăm ochii în sus și să mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul Lui, să-I atribuim meritele și să-I dăm slava și cinstea cuvenită.

După binecuvântarea Domnului ne așteptăm ca ea să continue, ba chiar să crească în următoarele zile. Succesul de azi îl percepem ca pe normalul de mâine. Privim înainte cu așteptări pozitive. Dacă ieri am trecut Marea Roșie ca pe uscat, azi ne așteptăm la o altă intervenție miraculoasă. Dumnezeul care ne-a scăpat de amenințarea dușmanilor de ieri, ne așteptăm să ne dăruiască tot ce avem nevoie în călătoria noastră.  Nu e nimic greșit să anticipăm binele și succesul. Problema este că o astfel de anticipare ne îndepărtează de realitatea lumii în care trăim.

În loc de succesul  anticipat, ne lovim de realitate. Apa pe care vrem s-o bem este amară. Amară ca orice dezamăgire. Privirea coboară în jos spre pământul care ne alungă iluziile. Cei mai mulți ne revenim greu din viziunea despre lume construită în aureolele minunilor.  Dacă ne-am opri să ne reevaluăm viziunea, am mai avea o șansă. Din păcate alunecușul emoțional ne duce mai jos.

Dezamăgiți că succesul de ieri nu s-a repetat, cu capul în jos a neputință, începem să cârtim. Ne aducem aminte de vremurile bune, de altă dată, de dinaintea succesului și minunii. De Egipt. Castraveți și praz, apă din belșug, loc de muncă…siguranță. O ce vremuri! Ne ridicăm privirile din pământ și privim în urmă. Idealizăm zilele trecute. Mintea, care și așa nu iubea relele le-a eliminat din memorie. Au rămas doar clipele frumoase. Visăm la zăpezile de altădată. Povestim altora de minunăția acelor zile cu patosul înfometatului care descrie cu lux de amănunte ospețele de altădată.

Cum de am ajuns noi aici? Cineva trebuie să fie de vină. Cine altul decât… conducătorul.  Ori de câte ori suntem dezamăgiți de realitatea zilei, dăm vina pe conducere. Dacă nu e un Moise la îndemână, atunci Dumnezeu ar trebui să știe cum să conducă lumea! Dacă ar ști ce are de făcut, n-am fi ajuns aici! Ori nu știe, ori nu-i pasă de noi! Distanța până la bombăneală și cârtire e foarte mică. Nici pedeapsa pentru ele nu-i departe.

Deazmăgiți și cârtind să nu uităm să privim în jur. Uneori nu prea departe e un lemn, care aruncat în apele amere, le va preface în ape dulci. Nu trebuie decât să privești în jur să vezi bobițele ca de coriandru ale manei care acopere pământul. Privește în jur și vei descoperi că soluția salvatoare este aproape. Inventariază ceea ce ști să faci, dacă criza este în locuri de muncă. Redescopere rețetele bunicii care reușea cu puțină smântână să facă o ciorbă bună și pe piciorul de la masă. Soluțiile sunt pe aproape.

Trimis să fie eliberatorul evreilor din robia egipteană, Moise se îndoia de resursele și capacitățile sale. Dumnezeu i-a pus o întrebare: „Ce ai în mână?” Avea un toiag. Toiagul lui Moise a devenit toiagul lui Dumnezeu.

Privește în jur. Ce ai în mână?  Folosește cu încrederea ceea ce găsești la îndemână. Vei ridica în curând privire în sus în închinare și mulțumire când minunea intervenției divine va începe cu ceea ce este în jurul tău. Cercul se închide.

Ai încheiat un ciclu, care n-a fost altceva decât examenul credinței tale. Dacă ai învățat ceva din această experiență, ferice de tine. Dacă nu, ciclul devine cercul vicios al vieții tale.

13 gânduri despre “Cercul vicios

  1. mos ion roata

    Omul sfinteste locul ori . . . il intineaza ! (kka).In Zarca,in izolare ,in umezeala celularului , pe cimentul ud si rece,infometat si legat in lanturi, am treit clipe de deosebita si ascendenta inaltare spirituala. Clipe vibrante ,pline de pace . Pline de mangaerea si adierea blanda si suava a Dragostei Pure,pe care o simteam cu toti porii pielii. O dragoste ce ma impresura in fiori de o profunzime si o intensitete ce nu le pot descrie in cuvinte.Clipe generate de Dragostea Sublima a Mantuitorului meu personal, prelinsa in siroae rosii ,lungi si fierbinti , pe lemnul noduros al Crucii din Golgota !. Acolo in intunericul din Zarca, in compania unor camarazi de suferinta,autentici urmasi ai Mantuitorului, am triait cele mai inaltatoare clipe ale vietii mele !.Credinta lor neclintita in Isus -Hrisots ,m-a fascinat !.Am constatat cu socanta surprindere ca pentru unii oameni suferinta dusa pana la apogeu, precum un vaccin faurit din aceeasi compozitie care genereaza boala, este si devine cel mai bun antidot impotriva necredintei si indoielii.Dupa eliberarea din inchisoare ,dupa ce am reusit sa parasesc clandestin R. S. R. -ul si am primit azilul politic in Ambasada Americana din Vienna ,in imaginatia mea lipsita de informare si realism ,am sperat ca acele momente de vibrare sufleteasca le voi reintalni si retrai si aici in America, tara tutror posibilitatilor !. Spre dezamagirea mea ,nu le-am mai reintalnit niciodata ,tocmai datorita acestor „nelimitate” posibilitati !. Intradevar , am constatat cu stupoare si durere, ca dragostea celor mai multi si mai proeminenti evangelisti crestini , le trece prin stomac !. Iar osanza imbuibarii si comfortului le-a invelit deopotriva , atat inima cat si sentimentele !.Iar locul in care se pretinde ca se aduce Onor lui Dumnezeu , desi imens si luxos precum amfiteatrele romane, impresiv de bine decorat , nu mai ajuta si nu mai misca sentimentele !. Acum cunosc in detelii atat cauza cat si efectul neveghierii !.Precum un vartej in ape involburate ori un ciclon dezlantuit ce atrage si prinde in rotirea lui neputincioase si sarmane vietuitoere , asa si noi azi , suntem prinsi in vartejul secularismului si imoralitatii, a liberalismului mondial ,ce omoara , descompune, topeste si dilueaza treptat tot ce mai este crestinesc incoltit in noi !

  2. Radu Oprea

    „Daca nu ,ciclul devine cercul vicios al vietii tale” Si cercul vicios implica pierderea capacitatii
    de a intelege sensul vietii. De multe ori uitam cu desavarsire „arta de a trai”. In maratonul
    vietii noastre cotidiene,uitam sa traim,uitam sa iubim,uitam sa ne bucuram de frumusetea
    vietii…uitam de noi ! Suntem mereu grabiti,ocupati,iritati,neimpliniti…mereu in inertie !

    Pretul de a trai o viata moderna,ne costa de multe ori un imens stress,si inconstient, pierdem o imensa cantitate de energie. Si astfel pentru multi ciclul se inchide.

    Dar…in noi toti exista dorinta de a trai si de a experimenta,capacitatea de a iubi si de a evolua.Si pentru asta am fost creati.

    Devenind observatori ai vietii noastre,prin credinta si intelepciune din partea lui
    Dumnezeu,exista insa oportunitatea de a regasii „arta de a trai”,in conformitate cu idealurile
    divine ! si asta inseamna de fapt curajul de a trai asa cum „simtim”,si nu asa cum „trebuie”,
    sa alegem sa ne cream realitatea vietii noastre asa cum ne-o dorim,si nu cum vor altii,dupa
    vechile paradigme ale societatii.Inseamna sa alegem transformarea… aceasta poate duce
    la evadarea din „cercul vicios” al vietii ! Si aceasta, inseamna in nuanta biblica ” intoarcerea Acasa”, prin regasirea de Sine alaturi de Creator ! Este alegerea fiecaruia…

  3. Florin

    Oare am invatat ceva, in zilele care au trecut, am repurtat un succes sau insucces. Cine dintre noi isi poate revendica victoria? …am fost asa de acizi unii dintre noi, si ma intreb daca aciditatea aceasta a ars opozantii sau propriile noastre inimi. A fost o experienta…cel putin pentru mine, in urma careia am inteles ca Ion Plugarul avea mare dreptate cand spunea ca „Cine vrea să treacă cu bine prin această lume, trebuie să-şi deschidă bine ochii şi chiar când doarme să fie cu un ochi deschis, fiindcă în ea se găsesc multe momeli pentru peşti, multe laţuri pentru păsări şi multe curse pentru om. Câtă vreme în jurul nostru umblă atâtea vulpi, cată să nu fim gâşte. Oamenii pe care i-am cunoscut se deosebesc, în această privinţă, mult unii de alţii: mulţi văd mai bine cu un ochi decât alţii cu doi şi alţii au ochi buni, dar nu văd nimic. Nu toate capetele sunt cutii pline cu înţelepciune. Unii sunt aşa de şireţi, că bănuiesc pe toată lumea şi duc astfel o viaţă nefericită, într-o necurmată teamă de vecinii lor, iar alţii sunt aşa de prostănaci, că-i înşală orice puşlama. Unul încearcă să străbată cu privirea printr-un zid gros, dar cu aceasta numai îşi strică ochii în timp ce altul descoperă o mică spărtură şi pe acolo vede cât vrea de departe. Unii lucrează la gura unui cuptor aprins şi nu se pârlesc niciodată, dar alţii îşi ard mâinile la focul la care vor numai să se încălzească. Negreşit, nimeni nu poate să facă pe altul înţelept, ci fiecare trebuie să înveţe singur din păţaniile lui.” si tot Ion Plugarul da si solutia pentru a iesi din cercul vicios „Încrede-te în Dumnezeu şi El nu te va lăsa niciodată, lasă-te călăuzit de Cuvântul Său şi El nu te va rătăci niciodată, roagă-te în Numele Său şi cererile îţi vor fi primite. Ţine minte că cine se sprijineşte pe un om va afla că acesta este doar o trestie frântă, însă cine clădeşte pe Cristos are o temelie tare. Dacă vrei, poţi urma pe Isus cu ochii închişi, dar când te îndrumează alţii, deschide bine ochii, chiar de ai avea o duzină şi toţi tot atât de puternici ca şi un ochean.” (Citatele sunt preluate din cartea „Din cuvintele lui Ion Plugaru”)

  4. Cand eram in Romania unii mi-au spus,”o sa vezi tu cand o sa te duci acolo, o sa-ti pierzi dragostea si entuziasmul,o sa te „racesti” cand o sa dai de o lume materealista, de bani si belsug”, iar eu ma gandeam, dece n-as putea si acolo sa postesc, chiar daca frigiderul e plin, sau dece n-as putea sa ma trezesc mai de dimineata sa petrec o ora in prezenta Lui?….. Dupa multa „americanizare”, am ramas la aceeasi convingere ca astfel de „traditii” sunt ca stergatorul de parbriz cand conduci intr-o noapte ploioasa, poti sa vezi bine drumul, si sa ocolesti pericolele (prin harul Lui)

    1. mike

      @ Stefan–Nu cred ca -locul sau bogatia- determina credinta unui om, ci dragostea(care trebuie sa ramina constanta in valoarea ei) fata de cel, ce din iubire pentru noi si-a dat viata ca noi sa avem viata si inca din belsug. Totusi cred ca rugaciunea celor din vale e mult mai puternica ca a celor de pe munte, iar cei ce trec prin incercari sint mai aproape de Domnul decit cei ce nu au probleme–E la alegerea noastra(si placut Tatalui) sa binecuvintam pe DUMNEZEU, mai ales, atunci cind ne merge bine. Blessing

  5. Pingback: Trei penticostali în Top 100 WordPress (4.08.2012) « romaniadegaming

  6. Mike,
    Sorry,
    Mintuitorul nu si-a dat viata ca sa avem noi viata (materiala )din belsug.
    Te contrazic cu toata taria;
    apoi „daca ne-am pus increderea numai in viata asta”…
    Domnul Hristos a murit ca sa ne dea viata vesnica,
    iar aici BINECUVINTARI Ceresti!
    care sunt amintite rar si numai dupa cele materiale, care vor arde cu foc si cu trosnet,
    Sunt si au fost muuuulti frati saraci, foarte binecuvintati!
    si nu cu cele materiale.
    Mama a fost un exemplu de urmat,si acum o pomenesc fratii, desi a plecat la Domnul in 90;
    dar , dupa plecarea din Chisinau, unde a lasat totul si a plecat cu sase copii, de teama comunistilor rusi, n-a dus-o prea bine.
    Astazi multi se uita la Avraam nu la Fiul Omului, care nu avea unde sa-si plece capul.
    Ba da, conteaza bogatia, mult.
    Mai usor va trece camila , prin urechile acului, decit bogatul;
    nu se prea aminteste textul acesta.
    pe fratii bogati ii simti..ii simti…… RECI!!!!!
    Comoara nepieritoare este cea adevarata:
    „lucrati pt ea”..
    Nu poti fi bogat si sa te bucuri linistit , cind stii citi frati, si nu numai nu au cele de minima trebuinta.
    Degeaba demontam spusele lui M I Roata, ooo, a spus atita adevar!

  7. Testamentul Regelui Carol I

    Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti. // Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin „Monitor” după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară , că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României , care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: ” Totul pentru ţară, nimic pentru mine” .. Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: „Nihil sine Deo!” Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. (…) Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem, care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de care Cerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. (…) Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează: 1. La Academia Română , şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni. 2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei. 3. La Orfelinatul „Ferdinand” din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei. 4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiţeri în armata mea, cu un institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova , două milioane lei. 5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti , trei milioane lei. (Urmează alte 12 legate). Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Făcut la Bucureşti , la 14/20 februarie 1899. //CAROL// Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coale, formând opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu//CAROL//
    Accesări: 7708
    Publicat Joi, 29 septembrie 2011

    mail print Yahoo! twitter Facebook
    Voteaza articolul
    [DA]
    [NU]
    +81
    83 Voturi

  8. Pingback: Patru penticostali în Top 50 WordPress (4.08.2012) « Platforma Radar

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s