Ostaticii ingratitudinii

Ingratitudinea, sămânța dezintegrării care a corupt inima lumii vechi dincolo de punctul remedierii divine. Ingratitudinea care l-a umlut pe om de pofte nenaturale și perversiuni. Îngratitudinea care nu ne mai permite nici măcar o singură respirație proaspătă de puritate în această lume poluată.

„…fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit…” (Romani 1:21).

Ce oare a putut orbi cu atâta mândrie ochii unui tânăr din timpuri străvechi, detronându-l din scaunul autorității și demnității sale, ducându-l din bogăție la sclavie și din confortul casei părintești în cocina murdată a porcilor? Ce l-a fermecat oare din sunetul plăcut și duce al vocilor părintești la vorba aspră și rea a înstrăinării? Ce l-a adus în compania guițatului porcilor și în părtășia vântului hoinar? Ce oare i-a rupt haina țesută cu dragostea unei mame? Ce i-a ruinat oare din picioarele sale sandalele libertății? Ce i-a smuls din deget simbolul iubirii, arucându-l între zdremțe și mizerie?

Ce altceva decât ingratitudinea? Cunoscându-și tatăl, nu l-a proslăvit și nici nu i-a mulțumit.

Primul pas spre dezastru al unei civilizații, ca și primul pas spre dezastru al unei persoane, este ingratitudinea.

Ne-a luat ingratitudinea ostateci.

Eliberarea începe cu primul mulțumesc!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s