Luase proporții în ultima vreme. Mai ales în diamentru. Protuberanța de la jumătatea distanței dintre pălărie și pantofi creștea, parcă văzând cu ochii. Mai ales după prăjiturile pe care le aducea în fiecare dimineață de la cofetărie.
Colegii au făcut mai întâi glume finuțe, ca să nu-l supere. Apoi din ce în ce mai direct i-au spus că ar trebui să facă ceva. Mai ales să nu mai consume bunătățile pe care le cumpăra în fiecare dimineață. De la o „prăjitură de cafea” ajusese la o tavă cu cinci feluri de plăcinte și prăjituri, pe care colegii nu se sfiau să le numească torturi, cu accentul pe ultima silabă.
La început s-a apărat de gura lor spunând că e bine să ai rezerve în cazul unei boli sau accident. A apelat apoi la faptul că prăvălia cu pricina era în drumul lui. A mărturisit că o vizita și la întoarcerea acasă. Le-a spus că nu e treaba lor și că el se încredea în Domnul pentru sănătatea și viața sa.
Argumentul unei colege l-a zdrobit. Aceasta i-a spus că dacă este credincios, făcea credința de râsul lumii, tocmai prin lipsa sa de stăpânire a poftelor firii pământești. I-a adus aminte că a fi ponderat și în controlul poftelor este o roadă a Duhului Sfânt. Auzind aceste lucruri a cedat.
A decis să nu mai cumpere prăjiturile vinovate și să evite chiar să mai treacă pe strada lor. Și-a schimbat traseul de venit la serviciu.
Colegii au observat că dimineața nu mai venea cu tava cu plăcinte și prăjituri. Apoi, încet-încet, au văzut că diametrul scade și că tânărul nostru începe să piardă kilogramele în exces. L-au copleși cu laude și aprecieri. Se simțea biruitor în ispite.
Zilele treceau și colegii aveau acum alte subiecte de discutat și nu circumferința sa. Se simțea om normal, acceptat de ceilalți, victorios în ispite și cu înfrânarea poftelor, trofeu la centură.
Spre surpriza tuturor, într-o dimineață, omul nostru sosi la serviciu din nou cu o tavă cu prăjiturile de altă dată. Au sărit cu toții la întrebări. Cum se putea una ca asta? Și omul le-a explicat pe-ndelete:
„Știți bine că sunt credincios Domnului. Azi dimineață, când am venit la serviciu, m-am trezit că o iau pe strada cu cofetăria. ‘Domnul vrea să mă încerce, mi-am zis eu, să vadă dacă voi rezista sau nu ispitei’. După ce m-am apropiat de cofetărie, mi-a venit o idee: ‘Dar dacă Domnul vrea să mă răsplătească pentru înfrânarea mea, pentru biruințele de până acum? Poate că este vremea să sărbătoreasc puțin această victorie!’
Pentru că nu eram sigur care era voia Domnului, am zis: ‘Doamne, dacă aceasta este voia Ta să celebrez izbânda mea asupra poftelor trupului acestuia, Te rog să faci să găsesc un loc de parcare, chiar în fața cofetăriei. Voi cunoaște care este voia Ta în felul acesta!’
Vă dați seama, stimați colegi, cum lucrează Domnul? După ce m-am învârtit de vreo opt ori în jurul clădirilor din zonă, a plecat cineva și am găsit un loc de parcare exact în fața cofetăriei!”
Auzind povestea aceasta m-am gândit că la fel procedăm și noi când este vorba de voia Domnului și voia noastră. Ne învârtim până iese cum vrem noi.
paşi spre lumină 
Reblogged this on Hickory Romanian Baptist Church.
Pai tot pastorul a trimis-o pe asta acum (la slabit), sa fuga dupa el pina-l prinde (ca sa se marite) 🙂 🙂
(Pe cind o fi slaba. altu gras asteapta la rind…ha,ha)
. :))))
sincer credeam ca tava cu prajituri o aducea acum colegilor,
demonstrind ca el nu gusta macar una. 🙂
Doamne, asa om fi in multe cele. 😦
Prin sine, totul este explicit: adictul nu are caracter. Comentariile nu mai au sens. Citind,
mi-am adus aminte de o intamplare similara, ce am auzit-o de la tara ni de pe cand eram un copil: Asa, Ioan venea acasa fara bani la fiecare salar; ii lasa pe toti la birt. Toti s-au legat de el: si seful, si colegii, pana l-au convis, asa ca la salar a plecat acasa cu banii, la sotie si copii. In dreptul birtului, si-a poruncit sie-si sa plece acasa, si a reusit. Dupa un drum bun a inceput sa se laude singur ca este stapan pe el si pe bautura. Asa ca a hotarat sa se intoarca si sa serveasc un pahar, numai unul! Si toti il vor lauda! Si s-a intors. Si a batu toti banii. Acelasi… fara caracter.
Vorba lui dr Mos Ioan Roata, „ne invirtim pina iese cum vrem noi” dar nu sunteti explicit:
– cum vreti voi pastorii sau cum vrem noi credinciosii (de rind)?
Ma gindesc la fostul presedinte al Romaniei, care mereu spunea sa creem omul nou.Dar ce nu spunea era faptul ca mai bun sau mai rau decit cel vechi.
Doar rabdare ne trebuie ca nu multa vreme ,vom vedea unde duc cirmuitorii turmele, la ce fel de pasuni si care este pretul.
Apropo de slabutul respectiv : Se spune ca mama s-a plins pastorului , de baiat , ca mai mult ..tot mananca . ( Singur ). Lasa ca vorbesc cu el , zice pastorul . Are loc intrevederea : Uite ce iti propun : Maine dimineata , v-a venii la tine o fata din biserica… sa iesiti amandoi la alergat , prin parc . Cand o ajungi , daca o ajungi… ea se casatoreste cu tine . Io ioi . Dimineata devreme , trezirea. Spalat , spreiat , imbracat cinas , putina mancare..totusi…atent la sonerie . Cand o vede , ii piere vechiu apetit . – Esti gata ? Hai sa alerga-m . Asa au trecut zile . Chilogramele s-au redus , pana itr-o zii ,cand era aproape sa o prinda . Da si-a zis el : Maine este a mea . O prind . Dimineata urmatoare la sonerie -..deschide usa : Ce sa vezi ? Era alta.. Una grasa , ca el mai ieri . Cand o vede , o i-a la fuga , dar in directia inversa . Prin casa …ea dupa el .
Este timpul istoric pt. oameni , sa procedeze astfel . Suntem a – tot – stiutori . De toate … Suntem obraznici , comenta-m impotriva bunului simpt , impotriva dreptului.. , impotriva Cuvantului chiar . Noi sa avem dreptate . ( unii ) Asa se intampla astazi in paralel , in lume : Atata se voteaza pana iese , pana rezulta ce se urmareste . Nu-i problema suspecta pt . cei intelepti . Doar este scris caci : Puterea celor credinciosi , va fii zdrobita de tot . Numai ca ei si-au ales – partea cea buna .
cred ca nu mergea de acolo pina nu se elibera un loc chiar daca mai invirtea de vreo opt ori in jurul cladirii