Nevrednicia

Este tot mai evident că șansa unui dialog onest în legătură cu o serie de probleme morale, sociale și teologice ale zilelor noastre este cu atât mai firavă cu cât nu putem desprinde ideile de adepții lor. În virtutea acestui defect atacăm oamenii și nu ideile lor care nu ne convin. Mi-a fost dat să citesc scrisoarea cuiva care vorbea nonșalant de „pastorii eretici” – și urma o listă de nume celebre ale creștinismului de azi.

Doresc să vă ofer aici un citat din cartea lui Oswald Chambers: Cu Dumnezeu spre necunoscut. Cred că dacă am avea un autentic sentiment de nevrednicie nu ne-am hazarda pe un teren așa de periculos. Fiecare dintre noi suntem potențial capabili de cele mai groaznice mârșăvii care au fost săvârșite vreodată în istoria umanității. Dacă nu le-am comis este pentru că n-am avut ocazia și că Dumnezeu a fost bun cu noi. Dacă nu ne dăm seama de acest adevăr înseamnă că trăim într-un „paradis al nebunilor”, cum obișnuia să spună același autor. Dar, iată citatul cu pricina:

„Sentimentul nevredniciei personale este în mod frecvent reacția îngâmfării nemăsurate; nevrednicia veritabilă nu are niciun interes conștient față de sine. O natură cu adevărat nevrednică posedă întotdeauna suficientă noblețe pentru a înfrunta inevitabilul. Studierea lui Iacov în lumina Duhului Sfânt nu este înveselitoare, dar reprezintă un tratament complet pentru lăudăroșenia spirituală. Ori de câte ori iei o doză veritabilă din propria ta nevrednicie, nu ești conștient de lucrul acesta, deoarece ești atât de convins de nevrednicia ta, încât ai curajul să disperi. Primul lucru pe care-l face Duhul lui Dumnezeu, atunci când vine înăuntrul nostru, este să dea naștere acestui sentiment de nevrednicie. Cei mai mulți dintre noi nu ne mai judecăm propriile persoane; găsim scuze pentru a nu ne acuza irevocabil. În consecință, precizia și intensitatea revelației Bibliei ne obligă să spunem că ea exagerează, până când suntem pătrunși de înțelegerea modului în care ne vede Dumnezeu.

Dacă te poți apropia de Dumnezeu fără a avea sentimentul propriei tale nimicnicii este îndoielnic că te-ai apropiat vreodată cu adevărat de El. Cel mai umilitor lucru în analizarea de sine este că pasiunea indignării pe care o nutrim față de alții este măsura propriei noastre osândiri (vezi Romani 2:1).”

Oswald Chambers – Cu Dumnezeu spre necunoscut, Editura cartea Creștină Oradea, 1996, pagina 191).