Cât valorează omul? (2)

Valoarea omului 2

(Continuare)

Gândirea platonică ne influenţează toate domeniile vieţii, chiar cel religios. Am dezvoltat trepte şi ierarhii , aşa cum structurile militare şi-au elaborat sistemul de grade şi funcţii. Nu de puţine ori asistăm la discuţii între creştini pentru a clarifica ierarhic slujbele menţionate de textele biblice. Am întâlnit destui prooroci care se considerau, sau erau consideraţi mai mari decât păstorii, evangheliştii, apostolii sau administratorii bisericii. Unul din ei ne dojenea public că în biserica noastră „funcţia doboară gradul”, voind să spună că biserica era condusă de păstorii ei, iar el, profetul, cu un grad mai mare decât cel al pastorilor, nu era preţuit îndeajuns pentru că nu deţinea nicio funcţie. Evident, se simţea nedreptăţit.

Aplicăm până şi Sfintelor Scripturi aceşti ochelari ai aprecierii valorii umane infuzate de gândirea platonică ce domină şi azi, la două mii de ani, întreaga societate umană. Oamenii sunt importanţi în funcţie de poziţia lor în biserică sau societate. Valoarea lor le este conferită de ceea ce fac ei si nu de ceea ce sunt ei, de locul pe care-l ocupă pe scara socială şi nu de unicitatea lor ca fiinţă umană.

Probabil că cea mai ilustrativă imagine asupra fenomenului ne este dată de Mântuitorul în pilda samariteanului milostiv. Preotul şi levitul făceau parte din treptele superioare ale piramidei sociale şi religioase ale vremii. Nu-şi vedeau contribuţia lor să se coboare la cel aflat în suferinţe. De altfel lipsa lor de interes nu era altceva decât preţuirea de care se bucura fiinţa aceea nenorocită în ochii lor. Nu valora mare lucru. Nu merita deranjul. Slujba lor era mai importantă. Ei erau mai importanţi. Cu samariteanul, lucrurile stau altfel. Cel căzut între tâlhari este un semen de-al său, fiinţă unică şi irepetabilă, aflată în nevoie. Era mai important decât timpul lui, banii lui, efortul lui. Viaţa umană era atât de preţioasă tocmai pentru că ea venea de la Creatorul, şi era de datoria sa s-o respecte şi s-o protejeze.

Nu vreau să pierd timpul amintindu-vă că generaţia noastră era numită “generaţia de sacrificiu”. Putea, deci, o generaţie să fie sacrificată pentru alte generaţii. Era mai puţin valoroasă decât următoarea şi ne puteam dispensa de ea. O puteam consuma.

Faţada mai sofisticată a acestei societăţi în care trăim ne împiedică uneori să observăm aceeaşi piramidă a valorilor. Evoluţia, dacă există evoluţie, atunci ea s-a petrecut din nou atrasă spre entropia maximă. Valoarea umană este dictată de produsul mâinilor sau a minţii, de mulţimea dolarilor agonisiţi în urma acestor eforturi. Suntem valoroşi atâta vreme cât producem valori. Lipsiţi de potenţa creativităţii sau a creaţiei, suntem abandonaţi ca materialul steril din care s-a extras orice minereu preţios. Suntem destinaţi la bătrâneţe să devenim povoara socială de care, recent, aceeaşi societate pe care am slujit-o,  vrea să scape prin eutanasie.

Un copil costă 275000 de dolari să fie crescut şi educat până la vârsta de 18 ani. Scump, scump! Cine să plătească? Au venit în ajutorul nostru medicii cu avortul. Fiinţa umană a devenit: embrion, fetus, “sarcină nedorită”. Banii pe care mamele îi plătesc doctorilor nu sunt decât plata serviciului prestat de către aceştia pentru a le scuti de necazuri. Nu reflectă în niciun caz valoarea pe care acestea o atribuie copilului lor. Pentru ele nu valorează nimic. Poate fi aruncat la gunoi, sau poate sluji experienţelor medicinii moderne, ca şoarecii de laborator, materie primă pentru alte produse. Fiinţa umană a devenit atât de ieftină că se plătesc bani pentru a scăpa de ea ca de-o pacoste.

Bătrânii au devenit incomozi. Neproductivi. Nursing homes (casele de îngrijire) pentru bătrânii Americii nu sunt altceva decât o primă treaptă a descotorosirii noastre de părinţii noştri. Plătim din nou să n-avem necazuri. Dacă se îmbolnăvesc, unele state au votat deja legi, ca la acordul familiei, li se scot tuburile sau li se refuză alimentaţia. O injecţie dată din “milă”, ca să nu mai sufere bietul om, va termina totul. În definitiv, tot trebuie să moară. “Doctorul Morţii” din Michigam, a devenit un fel de erou promotor a asistenţei medicale date celor ce doresc să termine mai repede. O butelie cu gaze toxice şi cheltuielile medicale se termină. Un pat liber la spital. Un loc disponibil la nursing home. O pensie mai puţin. O familie fără beleaua unui bătrân bolnav. Simplu. Ieftin.

Făcând abstracţie că fiinţa vândută era Mântuitorul lumii,  tranzacţia lui Iuda nu mai pare atât de groaznică prin comparaţie cu ceea ce fac fraţii lui de azi. L-a vândut să se îmbogățească. Conştient însă, de ce-a făcut s-a spânzurat.

8 gânduri despre „Cât valorează omul? (2)

  1. Omul e comoara
    Cea mai cautata
    Ascunsa in tara
    Neutralizata

    Fara ca sa stie
    Este-n urmarire.
    Constiinta vie
    Doar ii da de stire:

    Au venit, te sapa,
    Te vor doar pentru ei
    Dar nu pot sa-nceapa
    Daca tu nu ii vrei !…

    Oare nici nu-ti pasa
    Ce se-ntampla-afara
    Orase frumoase
    Singur… stai la tara?…

    Dar Semanatorul
    Mi-a spus ca-mi sta bine
    Ca e plin Ogorul…
    Ce sa cred ?… Pe cine?…

    Cine te iubeste
    Si cine te minte ?
    Cine te doreste
    Si cine te vinde?

    Cine-ti da valoare,
    Oportunitate ?…
    Cine-ti da onoare?
    Cine-ti da dreptate?…

    Vezi ce mare-i lupta
    In tine tot timpul?
    Foloseste-ti lupa
    Daca nu-I vezi Chipul

    Ca sa vezi valoarea
    Cerului in omul
    Ce-a gustat onoarea
    Regasiri-n Domnul…

  2. Frate Bâle. Scriu un eseu pe aceată temă și sunt și eu de acord că ar trebui expuse cu claritate principiile de evaluare creștină avieții umane. Eseul are limitele lui.
    Mi-a plăcut citatul din Mârșu. Profesorul se pricepea și la altceva decât betonul armat. Beton!

  3. Frate Lascău,
    Ar trebui expuse cu claritate nişte criterii ordonate pentru evaluarea creştină a vieţii.
    Este greu să pretindem oamenilor neduhovniceşti să evalueze viaţa unui om în acelaşi mod în care Dătătorul vieţii o face. Oamenii preferă o evaluare simplă, de tip capitalist, prin prisma capitalului, dar ea are minusuri enorme.
    În cartea Exodul se vorbeşte despre „un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului”, cu un principiu al egalităţii: bogatul să nu plătească mai mult, şi săracul să nu plătească mai puţin. Preţul plătit era aproximativ 4 grame de argint. Dacă un străin se vindea, exista un drept de răscumpărare, unul din fraţii lui putea să-l răscumpere, sau se putea răscumpăra singur dacă avea mijloace. Trebuia să facă socoteala şi „preţul de plătit va atârna de numărul anilor, care vor fi preţuiţi ca ai unui om tocmit cu plată”.
    Biblia ne dă un start şi în a aprecia omul prin ceea ce face. Pe robul acela netrebnic (care n-a produs nimic), aruncaţi-l în întunericul de afară!
    Dvs. scrieţi că un copil „costă 275000 de dolari să fie crescut şi educat până la vârsta de 18 ani”. Din cartea Construcţii din Beton Armat (Ovidiu Mârşu, Richard Friedrich), tipărită acum câteva luni şi 32 de ani, redau:
    Evaluarea în bani a fiecărei vieţi umane, cum ar fi contribuţia medie calculată pe un individ din produsul naţional brut. Pentru ţările dezvoltate aceasta reprezintă o sumă de 100 000… 150 000 dolari pentru fiecare deces. Aceste sume ar trebui ca societatea să fie dispusă să le cheltuiască pentru salvarea unei vieţi umane. (pag. 75)

  4. Mi se pare foarte interesant urmatorul fapt:
    Pe deoparte ce valoare mica poate sa aiba un copil sau un batrin care amindoi sar putea sa ne incurce planurile de viitor,
    zicem noi, in timp ce elevam valoarea propriei vieti . Numai viata noastra conteaza. Dumnezeu insa ne vede pe toti la fel, suntem egali in ochii Domnului. La Golgota a platit acelasi pret pentru toti.

  5. . . desi poet laic ( „ateu”din interes si ratacire),Adrian Paunescu a avut sensibilitatea necesara sa vada profund ,in adancime , sa patrunda si sa prezinte atat de vibrant inutilul cat si povara batranetii „generatiei de sacrificiu”, pe care , concomitent si paradoxal , a venerat-o slugrnic .
    http://poezii.ro-versuri.ro/Repetabila-povara-poezie-Adrian-Paunescu.html
    Azi ,aici in lumea capitalismului , la fel , batranii devin aceasi repetabila povara . . .ori o sursa foarte eficace de profit ,direct proportionala cu numarul lor ,atat timp cat poseda un substantial acount bankar si . .nu sunt parintii tai !
    Intre doi afaceristi ” californieni” :
    ” -Hai noroc si pita unsa !. Tu ai batrani ??!!’
    ” – Nu, i-am trimis inapoi in tara !”
    ” – Dar tu ??!!’
    ” – eu numai babe !. Am mai luat trei ; doua de la guvern si una care imi aduce cat primele ,dar de la familie !”

  6. Cum stapinim.

    După ce creştinismul s-a unit cu Statul din stăpâniţi au devenit stăpânitori. Vechii stăpâni iudei stăpâneau cu ajutorul preoţilor şi a prorocilor.Ier5/31. Dacă nu exista nici-un proroc printre stăpânitori atunci cumpărau din mulţime.Nem6/12
    Noii stăpâni catolici şi-au întărit în 1184 ramura legislativă, Doctrina şi ramura executivă, Inchiziţia. Astfel a apărut cea mai întunecată perioadă din istorie, perioada Evului Mediu.
    Cardinalii ortodocşi dispar sub turci în 1453 odată cu căderea Constantinopolului iar papa Pius al VI-lea este exilat (1798) de la Roma în Franţa de către Napoleon Bonaparte. Pe plan spiritual în Germania s-au ridicat luteranii în Franţa hughenoţii în Ţările de Jos puritanii, menoniţii şi anabaptiştii iar Anglia a devenit protectorul tuturor deoarece Biserica Anglicană s-a rupt politic de Roma.
    Astazi dacă cineva se adînceşte prea mult în cuvîntul lui Dumnezeu şi se roagă este acuzat de misticism iar dacă nu se roagă şi numai studiază este acuzat de legalism.
    Cea mai potrivită stare a biserici pentru a putea fi stăpînită este nici rece nici în clocot, nici mistic nici legalist ci căldicel. Dacă proroceşte cineva în biserică atunci uşierul îl trage de ureche, prorocul se sperie şi tace.
    Acum nu mai este la modă să se stăpânească cu ajutorul prorocilor, ne-am modernizat avem metodele noastre biblice ca cei din Laudiceea, să ţnem pe Isus afară Ap 3/20.
    Până când Doamne stai la uşă şi baţi?

  7. Nu este nimic mai pretios cum este Viata, dacă sti sau dacă știu sa o pretuiesc in cadru valorilor cu care Dumnezeu ma inzestrat, Viata devine folositoare, si ma folosesc de ea in scopuri de al glorifica pe Cel care mi-a darut Viata umană.
    Scopul scuza mijloacele, o extrema umană cu care mulți, sau multe, sau agatat de ea, atunci cand o Viata mai mică sau mai Bătrâna ni se pare incomoda, ne strica planurile, ne sta in calea fericirii, ne tulbură liniștea, cheltuieli peste asteptarile noastre, o greșeală sau o piedica, un prunc sau un bătrân, o problema sau o soluție, putem sa le numim cum vrem noi, toate se rezuma la cat de mult punem accentul pe darul lui Dumnezeu,ca si prunc, pe binecuvantarea Lui, ca si bătrân. Din fericire toți am trecut pe acolo ca si copii si toți vom ajunge acolo ca si oameni.
    Imi aduc aminte cand lucram la in tara si o colega a rămas însărcinată, dorea sa facă avort, atunci i-am spus: nu face avort, lăsa-l sa se nasca si dam-il mie, a rămas socata cum am putut eu sa ii cer asa ceva, si ani de zile de câte ori ma vedea se gândea la ce i-am cerut, binenteles ca a facut avort.
    Valoarea vieții, cat valorează Viata?
    Nu cred ca noi oameni putem pune un preț pe ce nu este al nostru, si nu cred ca Viata poate fi cantarita sau masurata in valori, si totuși dacă ar fi sa ii dau o valoare ar fi una singura: Prețul vieții omului este sau poate fi masurat in sângele lui Christos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s