Lumina semaforului s-a făcut galbenă, exact în fața lui. A făcut ceea ce trebuia, a oprit la trecerea de pietoni, chiar dacă ar fi putut trece accelerând prin intersecție.
Femeia din mașina din spate era furioasă și clacxona isteric, țipa frustrată că a pierdut șansa să treacă prin intersecție… și-a scăpat telefonul din mână și creionul de machiaj. În timp ce femeia încă își manifesta furia a auzit o bătaie în geam. Când s-a uitat era figura foarte serioasă a unui polițist. Acesta a somat-o să iasă afară din mașină cu mâinile sus… I-a pus cătușele.
A dus-o la sediul Poliției unde a fost percheziționată, i s-au luat amprentele, fotografiată și plasată apoi într-o celulă de detenție.
După câteva ore, un polițist s-a apropiat de ușa celulei și a deschis-o. Femeia a fost escortată înapoi la biroul de primire, unde o aștepta polițistul care o arestase, cu toate efectele ei persoanale. I-a spus.
“Îmi pare rău pentru greșeală. Dar, vedeți, eram în spatele dumneavoastră când ați început să claxonați, și să arătați degetul bărbatului din față și să-l înjurați cumplit. Am observat că pe spatele mașinii era un acțibild cu: “Ce ar face Isus acum?”, o ramă a numărului cu “Alege Viața!”, un acțibild cu “Urmează-mă la Școala Duminicală”, și o emblemă creștină de nichel cu peștele, pe portbagajul mașinii… natural… m-am gândit că ați furat mașina.”
sa nu va suparati , dar……Domnul care ne cunoaste este Domnul Dumnezeu si nu un nume…..prescurtat…..
si noi uneori ar trebui sa admitem ca ni se cade sa ni se umple fata de rusine.d nul ne cunoaste.
Asta e tare… a venit un pastor din Romania si a predicat o istorioara undeva asemanatoare.
Era aproape de o intersectie cand cineva trecea pe zebra facand sa incetineze mersul masini sufficient destul ca sa isi scoata capul pe geam si sa strige dupa respective:”Proasto de ce nu treci mai repede” respective isi continua mersul … Pastorul nostru si-a continuat si el drumul ,dar chiar daca pastorul era grabit foc ,au ajuns in acelasi loc ;la inmormantarea unchiului surori care trecea pe zebra… Imaginati-va cand „pastorul” nostru a condus serviciul de inmormantare ,cand in fata lui era asezata pe scaun aproape de cel decedat sora care abia o intalnise la intersectie ;”proasta”caruia”desteptul fatarnic si duplicitar” trebuia sa predice. Nu as vrea ca nimeni niciodata ,sa fie in pantofi acelui pastor de nume numai ,nimeni niciodata…Ce lectie a primit omul nostru”sfantucul de el”…!!!
Dumnezeu sa ne ajute sa nu purtam doar o eticheta ca suntem crestini,sa fim exemple vii orisiunde ne aflam !