BETEL Oradea – Pagini de istorie (4)

În imagine, pastorul Petru Tivadar împreună cu familia Ștrengar, înainte de plecarea sa în Statele Unite.

Primul pastor al Bisericii Betel din Oradea a fost Petru Tivadar. El s-a născut la Rona de Jos, în Maramureș, la 26 iunie 1908. S-a mutat la Oradea în 1933 și s-a căsătorit în 1935 cu Magdalena Teușa, cu care au avut 6 copii. Mai târziu, Petru Tivadar a slujit ca supravegheator al Filialei Oradea  (1945-1965), iar în anul 1956 a fost ales vicepreședinte al Cultului Penticostal. A slujit ca pastor al Bisericii Betel din Oradea până în 1965 când a emigrat în America.

În anul 1987 i-am luat un interviu pentru revista EXODUS pe care publicam la Chicago. Iată răspunsul lui la întrebarea referitoare la începuturile Bisericii Penticostale din Oradea:

L-am primit pe Domnul în mod minunat. Fabrica la care lucram, Fabrica de cherestea din Poienile Ciucei, judeţul Cluj, din pricina crizei economice prin care trecea, a hotărât să deschidă depozite de desfacere a produselor ei în diferite părţi ale ţării. A făcut un asemenea depozit la Oradea, unde m-a trimis pe mine ca gestionar. Era în 1933.
Încă înainte de a mă muta la Oradea, aveam în mine un dor ascuns de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi cercetam diferitele biserici în căutarea uneia de care să mă alipesc.
Am aflat că la Oradea existau două grupări penticostale, una maghiară şi una semi-română. Cea maghiară avea circa 120 de membri şi se aduna departe, în viile Oradiei. Gruparea cealaltă avea circa 20 de membri şi se aduna undeva la periferiile oraşului, avându-l ca pastor pe fratele Balogh, un frate maghiar.

Participând la întrunirile acestui grup de fraţi, am fost deosebit de impresionat de vindecarea unei femei stăpânite de un duh rău. Fraţii erau de multă vreme în post şi rugăciune pentru această femeie, care ţipa, înjura şi lătra ca şi câinii. La urmă s-a umflat ca un butoi şi credeam c-o să moară. Domnul însă a ascultat rugăciunile fraţilor şi a eliberat-o pe deplin. La scurtă vreme, femeia a fost botezată în apă, devenind o membră sănătoasă a bisericii.

Experienţa aceasta m-a determinat să-L caut şi eu pe Domnul care, în 1934, m-a botezat cu Duhul Sfânt şi, nu după multe zile, gruparea m-a ales ca responsabil de grup. Fratele Balogh a plecat la Timişoara, iar grupul nostru a început să crească.

Timp de 10 ani ne-am mutat din casă în casă, dintr-un cartier în alt cartier. Primul popas l-am făcut în Ioşia, pe strada Nr. 1, la două surori germane. Aveam acolo un loc încăpător şi bun. În acea adunare m-am căsătorit în anul 1935. Din pricina morţii uneia dintre cele două surori, a trebuit să ne mutăm din nou. De data ceasta ne-am mutat la mine acasă, în cartierul Seleuş, unde nu am stat prea mult timp, pentru că ne-am mutat din nou în Ioşia, în casa fratelui Ioan Abrudan. În acel loc am fost ordinat, în anul 1938.
Gruparea creştea mereu. Domnul boteza de sus şi noi botezam în apă, noi şi noi suflete.

Fratele Iştoc a cumpărat o casă în vecinătatea casei unde ne aflam. Casa avea o sală mare şi fratele ne-a închiriat-o.
Aveam peste 70 de membri atunci. Am înfiinţat imediat un cor. Fratele Mihai Chiş a dus tratative cu fratele Iştoc şi am cumpărat casa care a devenit casa noastră de rugăciune.
Autorităţile de atunci au sesizat şi trimiteau delegaţi la biserică, duminică de duminică şi ne-au adus aminte că nu suntem recunoscuţi oficial.

În anul 1954, am cumpărat o magazie pe strada Ion Ghica, pe care am transformat-o în biserică, proprietate ce a rămas până azi.