Ce spune Biblia despre ”râsul sfânt”? (2)

Analizând cuvântul ‘‘râs’‘ din Biblie, nu găsim nicăieri niciun suport pentru manifestarea ‘‘râsului sfânt’‘. Sfânta Scriptură nu descrie nici măcar o situație când, oamenii sub cercetarea Duhului Sfânt sau în prezența lui Dumnezeu, cad pe jos și nu mai pot să se abțină de râs. Râsul nu poate fi găsit nici în caracteristicelel Duhului lui Dumnezeu, nici în roada Lui și nici între darurile Lui pe care lă dă credinciosului.

John Wimber, fondatorul unei rețele de peste 600 de biserici charismatice în întreaga lume, în ciuda faptului că este unul din promotorii ‘‘râsului sfânt’‘ este citat, că a spus: ‘‘… nu găsim niciun suport biblic, nici pentru râs și nici pentru căzutul pe jos’‘. Faptul, însă, nu-l deranjează, pentru că Wimber, ca mulți alții din mișcarea credinței, nu crede că experiențele spirituale trebuie supuse probelor biblice.

Deoarece râsul isteric, fără control, nu are precedente biblice, nu face parte din roada sau darurile Duhului Sfânt, ne întrebăm de unde vine el dacă de la Dumnezeu nu găsim nicio dovadă biblică că ar purcede? Iată căteva sugestii:

1. În Ieremia capitolul 51, găsim sugestia că există un spirit demonic al râsului: ‘‘Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de șacali, un pustiu, și o batjocură, nu va mai avea locuitori. Vor răcni împreună ca niște lei, vor țipa ca niște pui de lei. Când vor fi încălziți de vin, le voi da să bea, și-i voi îmbăta, ca să se veselească, și apoi să adoarmă somnul cel de veci, ca să nu se mai scoale, zice Domnul.’‘ (Ieremia 51:37-39).

Cuvântul tradus de Cornilescu ‘‘șacali’‘ este tannîn, care în unele texte este tradus ‘‘balaur’‘ sau ‘‘șarpe’‘, iar în unele contexte s-ar putea referi la creaturi apocaliptice, cum este cel din Noul Testament ‘‘drakõn’‘ sau balaur, nume figurativ al Satanei (Dicționar Biblic, Cartea Creștină, Oradea 1995, pagina 129). Textul din Ieremia ar sugera că Babilonul va rămâne un loc bântuit de duhurile celui rău, ale Satanei, duhuri care într-o stare de beție ‘‘se vor veseli’‘ sau vor râde, înaintea ca somnul morții să-i cuprindă veșnic.

2. Experiența lui John și Charles Wesley.

Confruntați cu o expțeriență similară, John și fratele său Charles Wesley au etichetat-o drept o influență demonică și s-au rugat pentru eliberarea celor posedați de duhuri, și aceștia au fost eliberați. Pasajul din operele lui Wesley care se referă la acest incident îl voi cita în capitolul referitor la argumentația istorică a fenomenului Toronto Blessing. Contrastul între experiențele fraților Wesley și cele ce se petrec la evenimentele Toronto Blessing este că ei au pus pe seama Satanei râsul, pe care nu-l considerau sfânt, ci dimpotrivă, și s-au rugat pentru eliberarea celor posedați astfel de Satana. Experiențele stranii din ‘‘trezirea râsului’‘ pun râsul pe seama Duhului Sfânt, considerându-l un lucru pozitiv, și normal.

Considerăm că este firesc ca la o cercetare divină, cei posedați de duhuri rele să se manifeste ciudat, ca un fel de deconspirate a Satanei în prezența Mântuitorului. Misiunea noastră ar fi să identificăm corect sursa și să ne rugăm pentru o deplină eliberare a oamenilor de sub infuența celui rău, și nu să încurajăm asemenea manifestări punându-le pe seama Duhului Sfânt.

3. Se cunosc cazuri de ‘‘râs necontrolat’‘ în contextul altor religii necreștine.

‘‘…R, un sfânt indian, cădea zilnic într-o transă în care alții cad în mod inconștienții, intra într-un fel de stare de răpire super-conștientă, completată de viziuni minunate și adesea implicând proiecții astrale. Aceste stări păreau să dureze de la câteva minute la câteva zile, și de multe ori erau însoțite de râs necontrolat sau de plânsete… SBM putea transfera ceea ce numea ‘‘harul lui guru’‘ ucenicilor săi atingându-se de ei. Acest ‘‘har’‘ a declanșat o trezire progresivă a lui K… care la rândul lui producea diferite manifestări fizice și emoționale. Manifestările includeau râsul necontrolat, răgete, lătrat, sâsâit, plâns, tremurături, etc. Unii din ucenicii lui devotații deveneu muți sau inconștienți. Mulți se simțeau infuzați cu sentimentul unei bucurii imense, pace și dragoste. Alte dăți, ‘‘focul’‘ lui K… era atât de puternic că îi făcea pe oameni să se hiperventileze pentru a se răcori…’‘ (SCP Newsletter, toamna anului 1994, volumul 19:2, pagina 4).

4. Râsul isteric contagios din Africa.

Robert Holden, psiholog specializat în studierea râsului relatează un caz de râs epidemic, bizar, care a început la o școală din districtul Bukoba din Tanganyka, Africa Centrală. Remarca hazlie a unui profesor i-a făcut pe niște copii să chicotească în bănci. Foarte curând, întreaga clasă a început să râdă cu hohote. Clasele învecinate au început să râdă și ele și școala a trebuit închisă și copiii trimiși acasă pentru că nimeni nu se mai putea opri din râs. ‘‘Nu uitați’‘ spune Holden într-un interviu acordat Revistei de medicină Central Africane, ‘‘nimeni nu știa de ce râde. Era un râs delirant și contagios’‘. Copiii ajunși acasă, au infectat de râs familiile lor. A doua zi toți râdeau atât de tare că nimeni n-a mai fost înstare să meargă la școală sau la lucru. ‘‘Tot satul era infectat de râs. După o perioadă de două săptămâni s-a răspândit în localitățile din jur. În final, a fost chemată Crucea Roșie, deoarece oamenii cădeau extenuați și deshidratați. Am mai cunoscut și alte incidente similare în Africa, dar acesta a fost cel de durata cea mai lungă pe care l-am cunoscut…’‘ (The Malady Mail, Oxford, vineri, 17 noiembrie 1995, pagina 76).

5. O serie de cercetători ai fenomenelor religioase și oculte, printre care Hank Hanegraaff, de la Christian Research Institute, spun că aceste manifestări sunt demonice și oculte. În programul de radio condus de Hank Hanegraaff, ‘‘Biblia răspunde întrebărilor omului’‘ (The Bible Answer Man’‘), susține că râsul acesta isteric și fără motiv, este de sorginte satanică și că cei influențați de el trebuie să fie supuși exorcismului. ‘‘Acesta nu vine de la Duhul Sfânt, ci vine de la un duh lipsit de sfințenie și de aceea este periculos și ucigător. Persoanei care se deschide spre orice formă de ocultism, trebuie să-i spun că este un lucru foarte, foarte serios. Este extrem de grav’‘, spunea Hanegraaff.

Așa cum spuneam la început, există patruzeci de citate în Scripturi în care este pomenit râsul. (Pentru cei care vor să studieze mai în profunzime aceste citate, indicăm următoarele: Gen. 18:13, 15; Gen. 21:6; Iov 5:22; Iov 8:21; Psalmul 5:11; 52:6; 59:8; 107:19-22; 126:2; Proverbele 1:26; 14:13; 31:25; Eclesiastul 2:2; 3:4; 7:3; 7:6, 10:19; Ieremia 51:39; Țefania 3:14-17, Habacuc 6:21; Luca 6:25; 1 Tes. 5:16; Iacov 4:9, etc.)

În nici unul din ele nu descoperim că s-a petrecut ceva similar ca în ‘‘trezirea râsului’‘, ba mai mult, nu descoperim că un asemenea râs ar fi normativ pentru o experiență validă a creștinului umplut cu Duhul Sfânt. Râsul nu poate fi egal bucuriei, ca roadă a Duhului, iar textele referitoare la bucurie din Scripturi nu descriu niciodată exprimarea ei printr-un râs isteric și necontrolat. Bucuria pare să fie o calitate indispensabilă experienței creștine, ea neavându-și rădăcinile în sentimentele de moment, ci izvorăște din realitatea obiectivă că Dumnezeu ne-a dăruit mântuirea, răscumpărarea și eliberarea în Domnul nostru Isus Christos.

În lucrarea lor: ‘‘Background to the ‘‘Holy Laughter’‘ Movement’‘ – Un studiu istoric și doctrinar’‘, Tom și Sheila Smith, publică următorul tabel comparativ între râsul, ca răspuns emoțional și ‘‘râsul sfânt’‘. Reproducem tabelul acesta pentru a da cititorului un mijloc mai vizual de comparație.

 DIFERENȚA DINTRE RÂSUL EMOȚIONAL ȘI CEL SPIRITUAL