La revedere, dragule Cristi!

În utimile două săptămâni cred că am vorbit cu el de mai multe ori la telefon. Priveam la ceas și constatam că la el, la București, era ora 3 noaptea. Îl rugam să se ducă la culcare. Nu putea să doarmă de pasionat ce era pentru ceea ce lucra. Mai ales cazul familiei Bodnariu devenise parte din inima sa, suferea împreună cu ei. Când i-am sugerat să plece în Norvegia să le ia un interviu mi-a spus că este gata oricând. Duminică dimineața mi-a trimis un mesaj din drumul spre familia Bodnariu: ”Te rog să te rogi și tu să ajung cu bine. Acum plec spre casa din vestul Norvegiei (Bergen). Sunt foarte obosit. Mulțumesc! Cristi”.

După revenirea lui din Norvegia am discutat foarte mult la telefon. Mi-a povestit cu amănunte întâlnirea lui cu Marius și Ruth. Experiența sa de reporter l-a ajutat să-și creeze o imagine de ansamblu asupra problemei acestei iubite și greu încercate familii. Mi-a povestit de fiecare din ei, de familia lor lărgită, de biserica din care fac parte, de localitatea în care trăiesc, de școala la care mergeau fetele familiei Bodnariu. Era deosebit de încântat de materialele înregistrate și de datele culese. Se aștepta să producă materiale deosebite care să fie difuzate pe canalele de televiziune.

Aseară am primit cartea poștală video pe care a realizat-o cu familia Bodnariu. N-am postat video clipul numai după ce am văzut că l-a postat el întâi pe Facebook. Iar azi… cumplita veste. Greu de crezut și mai ales de acceptat.

Îmi va lipsi vocea aceea blândă și prietenoasă, care nu putea lăsa să treacă două sau trei fraze fără să adauge; ”dragule!”. Te asigura de dragostea și prețuirea lui și te făcea să te simți nu numai bine, dar și prețios și important. Era gata să dăruiască din tot ce avea el, comorile adunate de el din anii mulți de experiență în televiziune, din meandrele politicii românești, din viața spirituală a țării, din noutățile editoriale, din cărțile pe cere le citea. Ne-am întâlnit doar de câteva ori în viață, dar suficient să ne lege pentru totdeauna una dintre cele mai frumoase prietenii.

De ce pleacă oare așa de timpuriu și așa de repede oamenii buni? Fără ei suntem tot mai singuri în univers. Fără ei ne rămân tot mai puține motive să zăbovim și noi pe aici.
La revedere, dragule Cristi!