Un pahar de rouă

Ghedeon care „a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului”, a trimis solii semințiilor lui Israel, chemându-le la luptă împotriva Madianului, Amalec și fii răsăritului. Armatele dușmane tăbărâseră în Valea lui Isreel.

Au urmat nopțile acelea lungi dintre vegheri și coșmare. Nopțile dinaintea bătăliei decisive. Soldații scriu ultima scrisoare celor dragi de acasă. Generalii nu dorm. Planifică. Se îngrijorează și tremură.

În ciuda împuternicirii divine, Ghedeon mai are îndoieli. În fața lor, experiențele trecutului devin tot mai estompate ca o fotografie de trecerea anilor. Are nevoie de încă o dovadă, de încă un semn de la Dumnezeu. Știe că Domnul n-o să se supere. El nu era Moise, care era prea mare pentru a lovi cu mânie și necredință stânca dătătoare de ape. Nu avea nici statura lui Zaharia, de mai târziu, pe care necredința l-a amuțit vreo nouă luni. Era copil în credință, și copiilor li se permite să ceară semne.

„Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, şi tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.” (Judecători 6:36-37).

Dis-de-dimineață, Ghedeon verifică valul de lână din arie. Este alb de roua cerului, în timp ce pământul din jur era uscat.

Sunt multe lucruri ciudate pe care le facem în prezența minunilor divine. Nu știu de ce Ghedeon a stors lâna plină de roua lui Dumnezeu. A rezultat un pahar de rouă. Un pahar de apă cu miros și gust de lână, probabil gălbuie și tulbure. De ce a strâns oare roua de pe lână?

Poate că Ghedeon este la fel ca noi, care ne-am dori o materializare a minunii, o înghețare a clipei astrale în care Dumnezeu ne-a răspuns rugăciunii. Poate că avea nevoie de un obiect mărturie pentru sine și pentru generațiile care vor veni, că avea un Dumnezeu care face minuni. Cine știe dacă sticluța aceea cu rouă n-a slujit de material didactic în educarea în cele divine a celor 70 de copii pe care i-a avut? Putem specula o mulțime de scenarii. Cer este că textul sacru nu ne spune decât că a stors lâna care „a dat un pahar prin cu apă”.

Mulți păstrăm obiecte care ne aduc aminte de minunile lui Dumnezeu. Unii au și acum cârjele cu care și-au purtat neputințele înaintea intervenției divine. Poate de aceea Domnul i-a spus ologului să-și ia patul și să meagă acasă. Cred că și-a pus rogojina pe peretele camerei de zi.

Probabil că va trebui să-l întrebăm dincolo pe Ghedeon de semnificația acelui gest neobișnuit. El pare cu atât mai ciudat cu cât în noaptea care urmează cere ca doar lâna să nu fie plină de rouă, ci tot pământul din jur.

Lâna lui Ghedeon este un test al prezenței lui Dumnezeu în viața lui, semn din care Ghedeon rămâne doar cu un pahar de apă. Storcând minunea rămânem cu puțină credință, dacă a doua zi avem nevoie de o altă minune.

Pe raft cu paharul de rouă, cu cârjele agățate pe perete, sau cu rogojina în locul peretarului cu Răpirea din serai, nu suntem decât un Toma care credem numai dacă vedem. Isus îi fericește pe cei care cred fără să fi văzut.