Legio Fulminata

Legiunea a 12-a Melitină (ea fiind staționată în Melitene, Armenia) a armatei romane a dobândit un nume nou în urma unui eveniment pe care-l descriu mai mulți părinți bisericești (Tertulian, Eusebiu, Apolinaris de Hierapolis, Grigore de Nisa, etc).

În timlpul domniei unuia dintre cei mai fioroși persecutori ai creștinilor, Marcus Aurelius, Legiunea a 12-a a luptat în anul 176 împotriva unor triburi germanice. Armana romană s-a trezit înconjurată de crestele unor munți înalți, ocupați de forțele inamice. Situația era cu atât mai grea cu cât o secetă cumplită chinuia oamenii și caii. Gărzile pretoriene l-au informat pe cezar de situația disperată în care se găsea legiunea și că Legiunea Militină era formată cu precădere din creștini, care credeau în puterea rugăciunii.

– Atunci, lăsați-ii să se roage! A spus împăratul.

Auzind soluția împăratului, soldații legiunii au îngenunchiat și s-au rugat cu tot sufletul lui Dumnezeu în Numele lui Christos, să-i izbăvească.

Nu s-au ridicat bine de pe genunchi, că o mare furtună cu fulgere și trăznăte, însoțită de grindină cumplită, a cuprins întreaga regiune. Apa ploii a stâmpărat setea oștirii salvând-o de la pieire. Armatele barbare înspăimîntate de furtuna năpraznică au coborât din întăriturile lor, predându-se și cerând milă soldaților romani.

Marcus Aurelius a numit Legiunea a 12-a – Legio Fulminata (Legiunea Fulgerelor), după care a mai ușurat persecuția creștinilor pentru o vreme, ca apoi s-o dezlănțuiască și mai crudă.                                                               După C.E. Macartney

din cartea Flori de cactus

$10.00