
Până şi copiii tuturor timpurilor au auzit de fapta mizerabilă a lui Iuda. Veacurile au trecut sub pecetea banului murdar cu preţ de sânge. Apoi sărutul acela de-o universală îngreţoşare ne-a contaminat istoria. Sărutul trădării propriului Salvator.
Nici craca spânzurătorii nu l-a mai susţinut după ce în zadar a încercat să întoarcă ceasul înapoi aruncând arginţii.
Ştim istoria lui. Cutremurătoare istorie. Și totuşi, fiii și nepoţii lui de azi, vând sfinţii pe nimic. Dar ceea ce este și mai grav, ei nu se spânzură după aceea.
Evoluăm pervers.
Din cartea: Pași spre lumină, Editura Lascău Scriptum..

Pași spre lumină
Eseuri și proză, Ediția a 2-a.
$12.00