A trecut Crăciunul

A trecut Crăciunul. Ne întoarceam fiecare la ale noastre. Unii la cutia cu bicarbonat după prea multe afumături, cârnaț și jumări; alții, mai grav, la regimul alimentar de dinainte pe care l-am lăsat puțin deoparte pentru sărbători. Dar o să dăm noi jos kilogramele alcelea nenorocite, la anul viitor. Sau la anul și la mulți ani! Că doar dietele se încep întotdeauna în ianuarie, nu-i așa?

Ciobanii s-au întors la oile lor, magii la telescoapele lor, iar Maria și Iosif au emigrat în Egipt după Crăciun. Pentru că Irod s-a întors și el la ele lui. La crimele sale.

A trecut și Crăciunul acesta și cei mai mulți dintre noi am rămas aceiași. Neschimbați. Neafectați de nașterea Pruncului. Am venit, am văzut și am plecat. Tot așa cum am venit. Slujbele bisericilor nu ne-au afectat, concertele de colinde nici atât. Ne-au modificat puțin diametrul mesele copioase de sărbători. Băuturile au adăugat la mahmureala obișnuită și zarvă praznicului la oboseală. Balonați și livizi jurăm să bem doar moare de varză și apă de la robinet, că o să mâncăm doar pește apostolic și cartofi cu pijama. În rest, am rămas aceiași oameni nepăsători la minunea încarnării Dumnezeirii într-unul asemenea nouă.

Ne-a bătut bucuria la uși și ne-a cântat colindul la ferestrele nopții. Speranța ca o nouă stea ne-a strălucit pe bolți și o proaspătă bună vestire ne-au colidat îngerii în suflet.  Am refuzat bucuria cerului pentru bucuriile noastre, am preferat manelele lăutarilor în locul cântecului de îngeri. Și așa a trecut Crăciunul și am rămas ca un brad de după praznic, deposedat de darurile de ieri, abandonat de copiii care-l adorau, singur și aruncat în nămeți în așteptarea mașinii salubrității.

După ce L-au văzut pe Isus și s-au închinat la iesea Lui ciobanii n-au mai fost aceiași. Cum, de altfel, nici magii n-au rămas netransformați. Magii s-au întors acasă pe un alt drum.

Numai noi umblăm pe aceleași cărări.

O cate și un cârnaț

La sufletul omului se ajunge prin stomac!, mi-a spus cineva cu ochi șiret. Privea disprețuitor la cărțile mele de pe masă. Cred că era aceași persoană care comentase răutăcios ieri pe Facebook la reclama unei noi cărți publicate.

M-am gândit mult la remarca dumnealui și, de ce să n-o recunosc, și la insuccesul meu de a vinde cărți. Mi-a venit o idee. Probabil că acum de Crăciun o să lucreze bine. M-am decis, deci, să ofer o rudă de cârnaț celui ce cumpără o carte de la mine. Reclama ar suna astfel:

Cumpărați o carte și veți primi un cârnaț gratis!

După ce am prezentat soției noua strategie comercială, mi-a sugerat că ar trebui să vindem cârnaț și să dăm gratis o carte. Rațiunea ar fi, zice ea, că la Crăciun, unii vor băga la stomac așa de multe că se vor gândi la suflet la spital, și atunci o carte ar fi foarte bună…

Acum, vă rog să mă scuzați, dar trebuie să mă apuc de măcinat carnea…

DILEMA

Pe ulița satului, o tânără fată pășește cu capul plecat. Poverile sufletului atârnau greu. Lacrimi mari se zbăteau în zăgazul ochilor ei frumoși. Iubea și era iubită cu ardoare de un tânăr frumos la trup și suflet. Urma să-l întâlnească din nou. În pântecul ei, însă, se zbătea o viață necunoscută lui. Oare cum va primi vestea?

         Din pricina rodului pântecului ei putea să piardă totul, probabil unica ei șansă de a fi fericită cu alesul inimii sale. Să-i spună sau nu? Tăcerea ei n-ar face decât să prelungească agonia. Copilul se va naște oricum. Tic-tacul acestui ceasornic număra invers orele, zilele, săptămânile și lunile până când adevărul va răzbi la suprafață. Nu era altă soluție. Ba mai era una… Puțină suferință și totul s-ar fi terminat cu bine.

         Ce ar fi totușI să ceară un sfat de la o clinică de ”planificarea familiei”? În definitiv ”era dreptul ei să facă ce vrea cu trupul ei” așa cum se vehiculează atât de mult mai ales de mișcarea feministă. Apoi, să aduci pe lume un copil ”din flori”? Ce o să mai zică lumea? Ce bătaie de joc! Cum să înfrunți privirile viclene și batjocoritoare?

         Să nu mai spunem că era săracă, așa cum poate fi o fată de mic meseriaș. Cu ce o să îngrijească copilul?  Nu zice oare Iov, de câteva ori în suferințe, că ar fi fost mai bine să nu se nască? Nu și-a dorit oare Ieremia să fi murit în pântecul mamei sale?

         Da, avortul ar fi rezolvat dintr-o dată totul. Apoi nu și-ar pierde și iubitul inimii sale și șansa ei de a întemeia o familie fericită! Argumentele continuau în mintea acestei fecioare însărcinate.

         În urmă a biruit însă lumina și iubirea.        

Și Maria nu L-a avortat pe Mesia.

Pași spre lumină

A apărut de la tipar cartea; Pași spre lumină, Ediția a 2-a.

Am o deosebită bucurie să vă prezint acest minunat volum de proză literară creştină evanghelică.
Petrică Lascău este întâi de toate un poet. Este un poet nu numai pentru că scrie poezii. Este poet în structura lui sufletească și toată proza pe care o scrie el este poezie.
Volumul acesta de eseuri, de meditaţii, de articole de revistă, este înainte de toate o îmbrăcare a gândului creştin în haina cuvântării poetice.
Citind paginile care urmează, să nu vă grăbiţi.   Citiţi-le pe îndelete. Căutaţi să gustaţi frumuseţea expresiei, întorsătura neaşteptată a gândului şi, dincolo de acestea, profunzimea simţirii şi a meditaţiei. Da, este multă frumuseţe în alcătuirea cuvintelor, multă adâncime în sentimente și multă bogăţie de gânduri în paginile care urmează.

        Dr. Iosif Țon

PAȘI SPRE LUMINĂ

O culegere de proză și eseuri creștine cu o prefață de Dr. Iosif Țon. 184 de pagini. În costul cărții sunt incluse și cheltuielile poștale în USA.

$12.00

Prețul revoltei

 

„Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neştire
Și-un Dumnezeu să-l cheme lăcrimând?”

                 De ce nu vii? – Costache Ioanid

Întors acasă, mezinul risipitor a descoperit că lumea pe care o ştia nu mai era aceeaşi. Patina timpului se putea vedea peste tot și pe fața tuturor.

O legendă indiană spune că după ce s-a încheiat masa de dragoste a sărbătorii întoarcerii sale, tatăl l-a invitat pe fiul regăsit să meargă împreună cu el ca să-i arate curtea și grădina; diferite acum cu trecerea anilor. Aceiaşi pomi din grădină, ştiuţi din copilărie, erau mari și rămurosi. Via își arcuise mlădițele peste curtea bătrână, iar liliacul din colţ era un adevărat copac. Uitate, printre buruienile unui unghier părăsit, zăceau nişte jucării din copilărie.

Mezinul privea nostalgic la fiecare detaliu care-i amintea de copilărie, în curtea și grădina casei. Amintirile îi înlăcrimau ochii şi sufletul suspina în regretele pierderilor atâtor comori. Simţea că în lipsa sa, raiul de altădată și-a consumat fericirea fără el. O întreagă istorie se derulase în lipsa lui, care acum lăsase un gol uriaş în sufletul său. Nu-şi imaginase niciodată că rebeliunea sa va trebui plătită și cu un astfel de preţ. A crezut că preţul era numai în banii cheltuiţi, în singurătatea născută datorită trădării prietenilor; în sărăcia și mizeria traiului printre străini; în sănătatea ruinată în urma turmei de porci; în dorul de-acasă… Dar acum îşi dădea seama că revolta lui prostească se plătea încă prin golul acela căscat pe dinăuntru ca o prăpastie, care-l despărţea de ai săi și locurile dragi prin istoria consumată fără el. Stătea faţă în faţă cu o lume dragă, care s-a maturizat în absența sa. Crescuseră florile și pomii grădinii fără el. Primăverile îşi semănaseră covoarele de brânduşi fără să primească bucuria și admiraţia sa. Zambilele din crâng se veştejiseră ani la rând fără sărutul privirilor sale. Mieii turmei veniseră pe lume fără să-l cunoască de stăpân. Rândunicile făcuseră pui pe streaşină casei fără să-i simtă lipsa. Strugurii s-au copt pe ramurile viţei brumării şi dulci, în fiecare toamnă, fără cântecul lui alături de culegătorii lor… Era preţul absenţei din istoria lucrurilor dragi.

Când s-a întors spre casă, razele soarelui, care coborâse spre asfinţit, au luminat deodată faţa tatălui… Vai, ce brazde adânci! Ce cearcăne la ochi! Ce păr alb!

Deodată, îngrozit, a înţeles că și alţii au plătit preţul absenţei sale nelegiuite. Faţa plină de dragoste a tatălui păstra urmele durerii şi brazdele lacrimilor plecării lui. Anii absenţei sale se întipăriseră dureros pe obrazul peste care lovise obrăznicia sa. Aşteptarea reîntoarcerii sale încărunţiseră capul şi barba bătrânului. I se păru de nesuportat. Era prea mult. Un preţ prea mare!

Când a plecat de acasă şi-a asumat riscul eşecului, pe care l-a avut din plin. I se părea normal să sufere din partea deciziei sale imature, din cauza spiritului său aventurier… Dar să plătească și tatăl? El nu a greşit cu nimic. De ce oare trebuie să sufere şi alţii pentru nebuniile noastre? O, dacă ar fi ştiut atunci care vor fi consecinţele!

Privind faţa stinsă a bătrânului tată, părul cărunt și faţa aplecată, simţi povara uriaşă a vinovăţiei. Rănise atât de mult iubirea acestui om, și ea, dragostea aceea pură, purta pe ea semnele răstignirii la care o condamnase prin plecarea sa. Se simţea zdrobit sub povara aceea uriaşă de vinovăţie, privind în ochii atât de strălucitori de fericire ai celui pe care-l rănise atât de mult.

La toate durerile sufletului său se mai adăuga și faptul că fratele lui mai mare, singurul lui frate, nu s-a bucurat de întoarcerea sa acasă. A auzit frânturi din discuţiile de la poartă, când acesta a refuzat să vină la masă şi să-l întâlnească. Rănile lăsate de plecarea lui nu se vindecaseră pe deplin. În inima fratelui său mai sângerau încă.

Preţul păcatului e mare. Când semănăm ceva, culegem mai mult. Consecinţele revoltei nu le plătim doar noi, ci și cei care ne iubesc. Uneori ei plătesc mai mult şi mai greu. Oricare dintre noi putem citi acest adevăr pe faţa părinţilor noştri. Anii de când „George nu mai vine“ se văd pe faţa mamei.

Acele vremi ce „vuiet dau în cale“ sapă adânci canioane în existenta acelor ființe suferinde din iubire, cu flecare zi de absentă a celui iubit.

RISIPITORII

O culegere de eseuri inspirate de Pilda Fiului risipitor

$10.00

Mere de aur

Introducere

Am adunat în decursul celor peste 35 de ani de activitate pastorală și evanghelistică, foarte multe ilustrații, povestiri, întâmplări, cu care am făcut predicile mele mai colorate și, zic eu, mai ușor de înțeles. Unele din ele sunt pline de umor, altele pline de tristețe. De aceea un prim volum, publicat în primii ani de după Revoluție, l-am botezat: „Între zâmbet și suspin.”

Primirea acelui volum de materiale ajutătoare vorbitorului public, mi-a adus bucuria să fie tipărit în mai multe ediții de diferite edituri, dintre care cele mai multe nici măcar nu mi-au cerut permisiunea. Poate că după cartea; „Biserica în asediu”, este cartea mea cea mai populară. Dar cartea nu mi-a adus doar bucurii, ci și suspine, prin criticile vitriolice ale unor fețe bisericești. Undeva în Europa (și n-am să spun unde) nu am fost primit într-o biserică de frați români pentru că am scris cartea: „Între zâmbet și suspin”.

Să public acum o nouă carte asemănătoare, este din nou un risc, dar un risc care se merită asumat. Așa cum de-alungul anilor, am primit sute de complimente de la multe familii de credincioși, și nu numai, care mi-au povestit cum cartea mea le-a adus bucurie și zâmbete în casa lor, se merită să le mai adaug puțină bucurie și prospețime vieții lor.

Domnul nostru Isus Cristos a folosit în predicile Sale foarte multe povestiri și întâmplări din viața reală a contem-poranilor Săi, pentru a face mai evident adevărul și mai ușor de ținut minte. Pildele Lui au rămas în istoria umanității de neuitat și sunt surse de inspirație și azi pentru oricine, de la omul de rând până la filozof. Ele sunt vehicolul unor adevăruri eterne care n-ar fi putut fi comunicate atât de eficient fără acest instrument fenomenal, pilda și povestirea.

Mintea noastră este construită pentru poveste. Din legăn, părinții ne-au spus povești cu care am adormit pe genunchii lor. Ele, poveștile, povestirile, istoriile au devenit sursele inspirațiilor și învățăturii noastre. Și ce suntem altceva, decât o istorie a tuturor întâplărilor, evenimentelor, incidentelor și accidentelor din cărarea vieții noastre. Suntem suma istoriilor trăite.

Am decis să public această colecție într-un format mai mic, ușor de transportat, probabil dus în buzunar, pe avion, pe atubuz și în concediu.

MERE DE AUR

Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint. Proverbele 25:11 100 de pagini. În costul cărții am inclus și poșta în USA.

$8.00