Autor: Petru Lascău

Cât cântărește o rugăciune? Nimeni nu știe. Nici măcar omul care a încercat odată s-o cântărescă.

Avea o mică băcănie la colțul străzii, de la care se aprovizionau vecinii cu alimente. Era în ajun de Crăciun, imediat după terminarea războiului. O femeie, care arăta obosită a intrat în prăvălie și i-a cerut patronului alimente, cam câte s-ar potrivi pentru o cină de Crăciun cu copiii ei. Omul a întrebat-o la ce sumă s-a gândit să cheltuiască.

Femeia i-a spus că bărbatul ei murise pe front și că nu avea nimic cu care să plătească decât o mică rugăciune.

Omul mărturisește că nu era deloc sentimental în zilele acelea și nu credea că băcănia lui era loc de împărțit pomeni.

– Scrie-o pe hârtie! – spuse el aproape răstit, și se întoarse spe alți clienți.

Spre mirarea lui, femeia scoase dintr-un buzunar de la piept o foaie de hârtie pe care i-o înmână peste tejghea, adăugând:

– Am scris-o azi noapte când vegheam la patul copilului bolnav.

Băcanul cu hârtia în mână nu știa ce să facă cu ea. Se simțea jenat și regreta că i-a cerut femeii un astfel de lucru. Nu știa ce să spună. Puse hârtia pe talerul cântarului și parcă bucuros de ideea ce-i încolțise în cap, adăugă:

– Să vedem câte alimente câtărește rugăciunea ta.

Se miră nevoie mare când cântarul nu se mișcă atunci când așeză pe celălalt taler o franzelă. Confuz și rușinat așeză alimente de-a valma pe care punea mâna, pe talerul cântarului, care se încăpățâna să stea nemișcat, în timp ce ochii mari ai clenților din prăvălie îi urmăreau toate mișcările. Încerca să facă pe distratul, dar fața îi era roșie ca racul fiert. Era furios și se simțea umilit.

– Gata! Oricum nu mai am loc pe cântar. Iată aici o pungă. Puneți marfa în ea. Sunt ocupat!

Femeia suspină adânc, și își stergea lacrimile cu mâneca hainei de ficare dată când avea o mână liberă. Punga aproape se umplu.

Băcanul încerca să nu se uite la femeie, dar îi dăduse o pungă destul de mare. Mai rămăsese un loc bunicel, așa că luă un caș mare de pe raft și completă punga femeii. Nu mai rosti niciun cuvânt, cum nici femeia nu mai putea spune nimic. Cu mâna la gură și cu ochii în lacrimi părăsi prăvălia.

Odată femeia plecată, în timp ce-și scărpina capul, s-a aplecat să vadă ce-i cu cântarul lui. A găsit imediat răspunsul. Cântarul avea bara principală ruptă.

Băcanul este un om bătrân acum. Părul îi este alb. Încă își scarpină capul tot în locul acela și dă din el cu aceeași expresie de uimire. N-a mai văzut-o niciodată pe femeia aceea. N-a văzut-o nici înainte de evenimentul acela. Cu toate acestea își aduce aminte de ea mai bine decât de orice altă femeie din întreaga sa viață și se gândește mereu la ea.

Când cei care-i ascultă povestirea îl acuză de prea multă imaginație, scoate bucata aceea de hârtie pe care femeia a scris: ‘’Te rog, Doamne, dă-ne astăzi pâinea cea de fiecare zi!’’

(Prelucrare din The Lifeline)

Am primit azi dimineață aceste rânduri de la prietenul meu, pastorul Doru Cîrdei, de la Biserica Filadelfia din Chișinău. Mă gândesc că ele ar prinde bine tuturor cititorilor blogului meu, acum la început de an.

Stimați COLEGI,

Pace și bucurie de la Domnul nostru cel minunat! Inițial am scris rândurile de mai jos pentru oamenii deosebiți din Echipa Pastorală a Bisericii Filadlefia. Mă gândesc că și voi sunteți colegii mei…

Noul an poate fi productiv dacă în mod intenționat urmărim schimbările prioritare. Reușita liderilor este o sursă de inspirație pentru întreaga biserică, deoarece ceea ce facem are mai mare impact decât ceea ce spunem. Sugerez următoarele obiective pentru acest an:

1. Îngrijește-ți sănătatea. Mănâncă și bea sănătos. Fă mișcare fizică cel puțin 30 minute, zilnic. Redu-ți greutatea corporală. Odihnește-te (între orele 22:00-05:00). Condiția fizică înbunătățește starea psihică. Productivitatea ta este determinată de sănătatea ta.

2. Dezvoltă-ți competența financiară. Una dintre calitățile unui lider biblic este cea de a fi un bun administrator acasă. Nu trebuie să fii lacom de avere. Însă, trebuie să-ți perfecționezi capacitățile de a scăpa de datorii, de a-ți planifica cheltuielile, de a face economii, precum și de a practica generozitatea. Competența ta financiară privată te califică pentru administrarea resurselor bisericii.

3. Conectează-te cu noi persoane. Prea mulți lideri creștini cred că rolul lor este de a conduce doar pe cei credincioși. Fă totul pentru a cunoaște oameni noi. Investește în relații noi. Stabilește contacte strategice și vei câștiga pentru Cristos suflete noi.

4. Mărește-ți numărul cărților de citit. Desigur Biblia este prioritară. Citește cărți recomandate de oameni de referință. Citește articole de specialitate. Citește biografii și comentarii. Citește… Ține minte: oamenii cititori, sunt conducători!

5. Prelungește-ți timpul de calitate alocat familiei. Planifică-ți întâlniri, călătorii, recreații, vacanțe împreună cu cei dragi. Să nu crezi că poți avea succes mai mare în conducerea bisericii, decât în conducerea familiei.

6. Intensifică-ți prezența online. O mare parte din oamenii din biserică utilizează rețelele de socializare. Fii între oameni în spațiul virtual. Află frământările lor. Oferă-le informații benefice. Influențează-i! Nu-ți permite să subestimezi forța mediului online.

7. Concentrează-ți atenția la Isus. Imită-i dedicarea. Simplitatea. Pragmatismul. Fii actual ca El. Curajos. Milos. Contagios. Învingător. Fă ceea ce faci „în stil Isus”!

Imaginează-ți cum ar putea deveni anul acesta viața ta, familia ta, cariera ta și desigur, Biserica pe care o conduci. Doamne ajută! „Îi mulțumim însă lui Dumnezeu, care ne conduce întotdeauna la biruință, în Cristos, și răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoașterii Lui.” (2 Corinteni 2:14 NTR)

În serviciul Regelui Suprem, DORU CÎRDEI, pastor coordonator

 

 

Îmi vine greu să cred că motociclistul ‘’la patru ace’’ – evanghelistul intinerant, omul care părea că sfidează moartea, care reușea să fie mereu tânăr și căutat de cei tineri, a trecut la cele veșnice. Îmi va lipsi prezența aceea enigmatică, ce apărea aproape subit la mai toate vizitele pe care le-am făcut în România. L-am găsit în tribunele stadioanelor de la Rădăuți și Suceava, în sala polivalentă de la Oradea, în bisericile pe care le-am vizitat în orașele șării. ‘’Am venit să te văd, don Pedro’’, spunea fratele Mihalaș. De obicei lua o ocazie sau motocicleta cu care a călătorit până în ultimii ani ai vieții. Ziarele din Timișoara îl numeau ‘’bikerul la patru ace’’, pentru că se îmbrăca la costum cu cravată și pleca la biseicile din țară cu motocicleta. De pe motociceltă urca la amvonul bisericii unde era așteptat întotdeauna cu bucurie.

Dacă nu putea lua cumva motocicleta, lua o ocazie, pe care n-o pierdea niciodată de a predica evanghelia binevoitorului șofer. Nu odată a fost dat jos din mașină de șoferul furios pe pasionatul evanghelist.

În timpul studenției din Timișoara (1969-1974) , era mereu printre cei tineri, mereu pasionat credinței și mereu încurajându-ne pe cei ce începeam să predicăm. Predicile lui de la Biserica Elim, erau savurate de zecile de studenți care frecventau biserica. Își alegea cuvintele cu grija cu care un chirurg își alege instrumentele pentru operație. Banalul devenea inefabil, și o întrunire obișnuită era povestită cu arta unui mare dramaturg. Cifrele cosmosului și microcosmosului făceau parte parcă din instrumentarul obișnuit cu care lucra el în fiecare zi. Descria ca nimeni altul măreția ‘’Marelui Alfa’’ pe care o citea în locuri în care ochiul nostru rătăcit prin banalul vieții nu o vedea.

Era pasionat de oamenii lui Dumnezeu, oameni care au avut experiențe cu El. Dacă erau în Ardeal, sau Ucraina, nu conta. Se ducea până acolo ca să stea la picioarele lor și să le asculte mărturisirile. Cunoștea pe toți oamenii cu chemări deosebite din partea lui Dumnezeu. ‘’Don Pedro’’, mi-a zis într-o zi, ‘’am să te duc să-l cunoști pe Gicu Stan de la Aiud’’. Apoi m-a dus să-l cunosc pe Cornel Lela de la Șoimuș, pe Davin Nicola, și pe mulți alții.

Când am plecat din România, în iarna anului 1985, a venit la Oradea să-mi spună că fac o mare greșeală a vieții mele. Ani mulți a trebuit să-i dau dreptate. Mi-a declarat că mă urăște pentru că plec. Se simțea nedreptățit în prietenia care ne-a legat, pe care eu o trădam, plecând în America.

Ne-am revăzut în 1989, imediat după Crăciunul revoluției și am refăcut ceea ce părea pierdut pentru totdeauna. A venit apoi în America și m-a vizitat, atât în Chicago cât și în Phoenix. Mi-a scris și am vorbit la telefon. O parte din scrisorile lui le-am publicat în revista Exodus pe care a apărut la Chicago timp de 12 ani. Câteva din acele scrisori le-a publicat apoi în cartea sa: Din popas în popas, apărută la Arad în 2013. M-am bucurat nespus de mult să-i pot scrie câteva rânduri în prezentarea acestei povestiri de viață tumultoasă.

Anul trecut l-am văzut pentru ultima dată la Timișoara. A venit la prezentarea unei cărți pe care am lansat-o în câteva biserici din oraș. Părea la fel de tânăr, la fel de pasionat și nu a uitat să mă invite la el, la Giarmata, la o mămăligă.

Citind vestea plecării lui, azi dimineață, m-am simțit mai singur pe lume. Plecarea unor astfel de viteji ai Domnului ne lasă mai puțini în lupta noastră cu noaptea. A plecat aproape la 90 de ani, cu prea multe comori adunate în mintea sa prodigioasă. L-am rugat de nenumărate ori să scrie, dar dacă avea de ales să stea la masa de scris, sau să urce pe motocicletă să ducă vestea bună unor necăjiți de pe undeva, alegea mereu să plece. A plecat acum un pic mai departe… la ultimul popas. Veșnicia.

În norul acela de martori, care par să ne urmărească din tribunele veșniciei zbaterile și lupta noastră cu întunericul, am de acum un nou suporter și o nouă voce în galeria care ne încurajează zilnic să fim biruitori. Până la capăt. Până la ultimul popas.

La revedere, frate Mihalaș!

Să aveți o sărbătoare a nașterii Domnului nostru Isus Christos, plină de lumină, bucurie, sănătate și pace, în mjlocul celor iubiți! Nu sărbătoriți fără Isus! Merry Christmas!

Vă ofer tuturor un video clip înregistrat de Andrei Ciurdaș & Adonia. Pentru vizionare apăsați AICI sau pe imaginea de mai sus.

 

Odată cu vestea bună a nașterii Domnului nostru Isus Christos, alături de bucuria care a umplut inimile unor suflete, puține de altfel, a venit și tristețea respingerii Lui de către lumea noastră rece și ostilă. De la refuzul unui loc decent de a Se naște, ajungând pe paiele unui grajd, la ura ucigătoare de copii a lui Irod, a venit în lumea noastră un fel de tristețe de sărbători. Ne-o întrețin, an de an, oamenii cu aceeași inimă de Irod, cu aceeași atitudine rece de indiferență, cu aceeași opoziție și respingere.

La fiecare sărbătoare a nașterii Lui, noi primari și judecători Îi interzic scena nașterii din piețele publice. Comercianții Îi scot orice referință a numelui din vitrine și reclame. Participăm neputincioși la o arestare a sărbătorii nașterii lui Isus. Ne-o fură, bucată cu bucată, comercianții, politicienii cu limba de lemn a corectitudinii politice, multiculturalismul, pluralismul și posmodenismul. Cu fiecare an care trece, Sărbătoarea Nașterii lui Isus este tot mai lipsită de Cel sărbătorit.

Praznicul de anul acesta ne-a fost umbrit de răpirea copiilor familiei Bodnariu din Norvegia. Au primit de sărbători sfâșierea inimii lor de părinți, cei de la Protecția copilului răpindu-le cei cinci copii. Cu siguranță ar fi emigrat în România dacă le-ar fi trecut prin minte cruzimea de Irozi a celor ce zic că-i protejează pe copii. Vor să-i protejeze de părinții lor? Este cineva care-i iubește mai mult ca mama care i-a adus pe lume? Maria și Iosif, înștiințați de înger au fugit în Egipt să-L păzească pe Isus de mâna murdară a guvernului.

Sărbătoarea Nașterii Domnului se așterne peste oraș ca o nea blândă și suavă. Sunetul dulce al colindelor ne încălzește treptat sufletul obosit și amorțit. Ne facem socoteala cadourilor pe care le vom dărui spre bucuria copiilor și nepoților. Când distanța dintre acum și ziua întâlnirii cu Isus e mai mică, nu ne mai gândim la cadourile pe care le vom primi, cum nu ne mai gândim la câtă iubire primim ci la câtă putem oferi.

Să ne îmbucurăm din nou inimile la vestea cea bună:

„Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.’’

El va purta de grijă și copiilor Bodnariu, așa cum Și-a izbăvit Fiul de sabia Irodului.

Dacă la acest Crăciun îi aveți alături pe cei iubiți, prețuiți-i și bucurațivă cu ei, dar nu uitați de cei care nu-și au copiii acasă. Să nu-i lăsăm singuri de Crăciun!

 

Suntem mândri de voi, frați români din București. Ași demonstrat că ieșirea în stradă se poate face și pentru interesele altora.

Compasiunea și dragostea de ai noștri, oriunde s-ar afla ei, a scos în stradă sute de oameni. Pancartele, atitudinea și cuvintele lor au dovedit că inima le bate pentru o familie căreia i s-au răpit copiii. În prag de Crăciun, guvernul unei țări îndurerează peste măsură o familie de români, familia Bodnariu, căreia îi confiscă copiii fără să dea explicațiile necesare. Copiii Bodnariu au devenit copiii noștri, ai tuturor care credem că odraslele noastre sunt darul lui Dumnezeu și nu sunt proprietatea guvernului, fie el și norvegian.

Printre imaginile pe care le-am savurat azi dimineață, am văzut câțiva dintre pastorii din București, pe care îi felicit și le mulțumesc personal pentru implicare. Vă mulțumesc că n-ați stat deoparte, filozofând și acoperindu-vă lenea și neimplicarea cu versete biblice răstălmăcindu-le după bunul plac. Vă mulțumesc că ați fost în prima linie, în acest decembrie cu mari semnificații pentru neamul nostru. Nu v-ați temut de imagine, pentru că nu vă preocupați de ea. Nu v-ați temut de prestigiu, pentru că vă interesează caracterul. N-ați stat nepăsători la durerea altuia pentru că sunteți parte din același Trup, Biserica lui Christos. În fața lui Goliat n-ați rămas cu pietrele în buzunar, temându-vă ca nu cumva să creadă filistenii că aveți un Dumnezeu neputincios. Ați înțeles un adevăr simplu, dar esențial, că sunteți lucrători împreună cu Dumnezeu. Și pentru mielușeii Lui se cade să ieșiți în calea lupilor din nord.