După întâlnirea pastorilor de la Assemblies of God care a avut loc în St. Louis, s-a aprins în mine o mare nădejde. Vedeam cum un pastor se pocăieşte de păcatele colaborării cu regimul comunist şi simţeam că, în sfârşit, noi românii vom găsi o modalitate de ai ajuta pe informatorii Securităţii să se reabiliteze şi să-şi schimbe viaţa. Am postat pe blog cu bucurie Comunicatul pastorilor români de la Assemblies of God, aşteptând ca documentul semnat de ei împreună şi validat de conducerea Assemblies of God, să ajungă pe masa pastorilor români mai întâi. L-am publicat ca pe o victorie, ca pe o nouă speranţă pentru bisericile române penticostale infestate până azi de informatorii Securităţii.
Eu, naivul de mine, mă bucuram copilăreşte de pocăinţa şi reabilitarea pastorului Nicky Pop. Am acceptat rezultatele alegerilor din Portland, ca voinţă a bisericii locale, care are autoritatea de a-şi hotărâ singură destinul. Am publicat acel comunicat să-i încurajez pe alţi informatori şi colaboratori ai regimului comunist să-i urmeze exemplul în pocăinţă sinceră, făgăduindu-le acelaşi tratament omenos, şi lacrimile acceptării frăţeşti.
Dar vai! Pocăinţa n-a ţinut decât câteva zile. Încurajat de procentajul alegerilor din Portland, iată că a ieşit de sub pana pastorului pocăit de formă, o epistolă către propria denominaţie americană, prin care dezinformează din nou, neagă şi condamnă oamenii care l-au confruntat cu păcatele sale şi în faţa cărora „s-a pocăit”. Este ofensat de oferta de a se retrage şase luni sabatice pentru refacere şi linişte sufletească, aşa cum se cuvine unui adevărat pocăit scos din fundul mocirlei păcatelor sale. Vrea să fie preşedintele lor în continuare. Le contestă cinstea şi verticalitatea. Este supărat pe oamenii în faţa cărora a plâns. Pe oamenii care l-au iertat. Ei sunt vinovaţii! Cele opt capete de acuzare, pe care le-a recunoscut şi pentru care s-a pocăit, nu mai există. Le-a uitat. Amezie totală. Recunoscuse acolo, în mijlocul celor pe care-i contestă azi, că a dat informaţii Securităţii despre:

1. Persoane ostile regimului comunist pe care le-a întâlnit în USA.
2. Membrii bisericii din P. pe care o păstorea.
3. Organizaţii religioase din USA (Richard Wurmbrand – cum că ar fi băgat milioane de dolari in buzunarul propriu, el şi fiul său Mihai).
4. Organizaţii creştine care au organizat transport din lagăre celor care doreau să emigreze
5. Persoane care au trecut fraudulos frontiera.
6. Persoane din România care au solicitat sponsorizare.
7. Persoane care au distribuit literatură religioasă şi Biblii pe teritoriul României.
8. Informaţii furnizate despre Biserici din California, Chicago, Canada, etc.

Sufăr pentru că am pierdut o speranţă. Mi s-a furat o nădejde. Am fost jefuit de credinţa că oamenii se pot pocăi indiferent de gravitatea păcatelor lor. Sufăr că din ziua de azi voi suspecta până şi lacrimile pocăinţei. Voi suspecta pocăinţa ca o nouă formă de manipulare.
De azi sunt alergic…
Am alergie la lacrima crocodilului.

De ce oare nu iubesc unii oameni concediile?

Creativitate românească în contexte politico-religioase

Rugăciunea disperării

„Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt” (Iona 2:7).

De foarte multe ori, citim Cuvântul lui Dumnezeu fără să înţelegem anumiţi termeni care au intrat de multă vreme în limbajul nostru religios. Cum am răspunde dacă cineva ne-ar întreba: ”Ce înţelegi prin: ‘îmi tânjea sufletul în mine’?” Ce este oare un suflet care tânjeşte în noi? Biblia de la 1688, traduce: „Când să sfârşaşte de la mine sufletul mieu”, iar cea de Iaşi (1874): „Pre-cându lâncedia sufletulu meu în mine”.

Dacă studiem termenul de lânced, lâncezeală, a lâncezi, descoperim că el desemnează acea stare a trupului sau a inimii, caracterizată prin moleşeală, toropelă, lipsă de chef, lipsit de vighoare sau de energie, moale, sleit de puteri, slăbit de boală, extenuat. A tânji, adaugă la toate cele de mai sus suferinţa morală, spirituală, lipsa elementelor susţinătoare de viaţă, a duce dorul după cele fundamentale vieţii sufleteşti.

Expresia engleză sugerează starea de leşin: „când sufletul din mine este în leşin”.
Probabil că Biblia de la 1688, surprinde bine această stare a sufletului ea constatând că acesta „să sfârşaşte de la mine”, este pe ducă, pe moarte.
Nu de puţine ori viaţa ne aduce, ca pe Iona de altfel, în situaţii limită în care sufletul ni se stinge, cade în moleşeala leşinului, a totalei lipse de energie şi dorinţă de supravieţuire. Ce este de făcut atunci? Cum ne putem revitaliza sufletul sfârşit? Cum pe putem repune pe linia de plutire? Într-un singur mod: aducându-ne aminte de Domnul, şi rugându-ne Lui.

Probabil că Iona n-ar fi ajus la această stare de leşin a sufletului dacă s-ar fi rugat înainte de a ajunge în burta peştelui. În burta corăbiei însă doarme. Cine doarme în burta corabiei se va ruga în burta peştelui. Sau reciproca acestei teoreme ar suna astfel: „Cine se roagă în burta corabiei nu se va ruga în burta peştelui.” Nu va ajunge în burta chitului. Nu va avea sufletul leşinat.

Frumuseţea harului divin este că şi atunci când din vina noastră sau a altora ne este sufletul lâncezit şi tânjind, Domnul ne vine în ajutor. Rugăciunea ne duce direct în Templul Său cel sfânt, indiferent unde ne aflăm. Chiar şi din pântecul chitului.
Daniel a preferat să petreacă o noapte în groapă cu leii decât să piardă o zi de rugăciune.

Într-un studiu publicat de revista Newsweek, s-a constatat că numărul cărţilor despre rugăciune, tehnici de rugăciune şi creştere sprirituală, care sunt publicate anual în Statele Unite,  este de trei ori mai mare decât cărţile despre sex. Acelaşi studiu remarca faptul că 78% din americani declară că se roagă cel puţin o dată pe săptămână, iar 57% se roagă zilnic. Poate că cel mai curios lucru este că din cei 13% care se declară atei, unu din cinci se roagă zilnic. La cine s-o fi rugând?
În povestirea lui Hugh Price Hughes, „Oraşul Pretutindeni”, un bărbat a sosit în oraş într-o dimineaţă friguroasă. A coborât din tren, şi gara era ca orice gară cu mulţime de călători şi lucrători feroviari, cu o singură excepţie. Toată lumea umbla desculţ. Nimeni nu purta pantofi. A observat că taximetristul era şi el desculţ. „Iertaţi-mă!” a spus călătorul, „de ce nu purtaţi pantofi? Nu credeţi în pantofi?”
„Sigur că credem!” a răspuns şoferul
„Atunci de ce nu-i purtaţi?”
„A, deci asta este întrebarea” a răspus el. De ce nu purtăm pantofi? De ce oare?”
La hotel a fost la fel. Funcţionarul de la recepţie era desculţ ca şi băiatul care ducea bagajele.Toată lumea era desculţ. La cafenea a observat un bărbat bine făcut de la o masă vecină, care era şi el desculţ. A spus: „Am observat că nu purtaţi pantofi. Mă întreb de ce? Nu ştiţi nimic despre pantofi?
Omul i-a replicat: „Desigur că ştim despre pantofi!”
„Atunci de ce nu-i purtaţi?
„E o întrebare bună. Da. De ce nu purtăm pantofi? Oare de ce?
După micul dejun a ieşit pe stradă. A început să ningă şi toată lumea umbla desculţ. A întrebat pe altcineva, arătându-i cum pantofii protejau picioarele de frig. Omul i-a răspuns: „Ştim toate acestea. Vezi clădirea aceea mare din colţ? Este o fabrică de pantofi. Suntem mândri de această fabrică şi în fiecare săptămână ne adunăm acolo şi cineva responsabil de acolo ne spune despre pantofi şi cât de minunaţi sunt.”
„Atunci de ce nu purtaţi pantofi?”
„Ei, asta-i întrebarea!”
Nu credem în rugăciune? Nu ştim de importanţa ei în viaţa noastră? Atunci de ce nu ne rugăm? Aceasta este întrebarea… De ce?

Candidaţii pentru alegerile de la Bistriţa,
s-au stabilit la Braşov

Cei 101 delegaţi, reprezentînd comitetele nou alese ale Comunităţilor Regionale ale Cultului Creştin Penticostal din România, s-au întâlnit la Braşov pentru a stabili lista candidaţiilor pentru funcţiile cheie ale Cultului. Iată propunerile acceptate prin vot de către cei 101 de pastori prezenţi:

Pentru funcţia de Preşedinte, candidează:

• Pavel Riviş Tipei
• Moise Ardelean
• Relu Moldovan

Pentru funcţia de Vicepreşedinte, candidează:

• Ioan Moldovan
• Ioan Bădeliţă
• Ioan Gurău

Pentru funcţia de Secretar General, candidează:

• Romu Mocanu
• Nelu Filip
• Florin Ianovici

Zâmbetul de sâmbătă

Din gura satului…

– Nană, nu vă supăraţi! Sunt pocăiţi în satul ăsta?
– De care mamă? De sâmbăta sau de duminica?
– De toate zilele.
– Apoi din ăia nu sunt maică.

Comunicatul Alianţei Române „Assemblies of God”
referitor la pastorul Nicky Pop

Postez acest document pentru a încuraja şi pe alţii care trec prin aceleaşi circumstanţe ca pastorul Nicky Pop. Recunoaşterea faptelor trecutului şi pocăinţa duc la reabilitare. Fraţii de la Assemblies of God consemnează că pastorul Nicky Pop şi-a cerut iertare în faţa lui Dumnezeu şi a fraţilor, asumându-şi responsabilitatea pentru greşelile sale. Mă bucur de pocăinţa lui, deşi regret că n-a recurs la ea atunci când în calitate de prieten i-am recomandat-o, înainte de a apărea cartea „Răscumpărarea memoriei”. Ar fi fost scutiţi, atât el şi familia sa, cât şi biserica din Portland, de multe suferinţe, dacă mi-ar fi urmat sfatul. Dar, e bine şi mai târziu decât niciodată. Nădăjduiesc să înveţe din această istorie alţii care încă tac şi se ascund. Numai pocăinţa sinceră poate duce la iertarea lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cine şi cum suntem noi românii.

Vizionaţi:

Duminică, 31 octombrie 2010, am sărbătorit la Elim botezul în apă a 15 persoane.
La bucuria noastră a participat pastorul Cristian Ionescu din Chicago.
Duhul lui Dumnezeu a convins încă 4 persoane care au venit din sală şi s-au adăugat celor 15, astfel că numărul celor botezat a fost de 19 persoane. Slăvit să fie Domnul!