Pocăinţă sinceră?

Pocăinţă sinceră?

„Conducerea actuală a Cultului Creştin Penticostal din România îşi asumă trecutul, cu bunele şi relele sale, şi cheamă pe toţi slujitorii, angajându-se în acelaşi timp, la pocăinţă sinceră, cerându-şi scuze dacă cineva a avut de suferit din partea unor colaboraţionişti.”

Despre Comunicatul Conducerii Cultului Creştin Penticostal s-au spus multe şi se vor mai spune. Aceste rânduri puţine reuşesc să spună atât de multe lucruri despre noi penticostalii şi liderii noştri, că multe degete vor rămâne cu bătături şi multe tastaturi vor trebui schimbate. Scriu şi eu câteva îndemnându-mă singur să rămân calm şi să nu las presiunea interioară să scape de sub control. Nu vreau să părăsesc plaiurile decenţei, cu toate că acest comunicat te provoacă la orice propoziţie. Îţi este insultată inteligenţa. Te simţi tratat din nou cu condescendeţa unui tovarăş absolvent al facultăţii muncitoreşti. Te simţi abordat cu aroganţa incompetenţei unora care cred că, noi prostimea, „muncim şi nu gândim”. Nu este loc în aceste fraze de respectul minim pentru fiinţa umană creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, pentru care a murit Isus Christos. Dar destul cu evaluarile generale.
Fraza pe care am citat-o m-a provocat să subliniez câteva lucruri. În primul rând, consider lipsită de profunzime afirmaţia cu asumarea trecutului. De trecutul pe care-l avem nu ne mai putem lepăda, chiar dacă unii fac toate eforturile să nu-l mai cunoaştem. Nu mai putem spune că nu e al nostru. Nu ne putem lepăda de el ca de o fotografie de-a noastră din tinereţe. Aşa am fost. Ne place sau nu, suntem noi. Dar dacă am reuşi să ardem toate dosarele, nu numai ale unor „norocoşi” (ca să nu-i numim cum merită), n-am rezolva nimic cu trecutul nostru. Ar deveni un trecut îngropat sau ars dacă preferaţi. El nu dispare din memoria lui Dumnezeu. Păcatele lui rămân acolo, proaspete ca în ziua comiterii lor. Arhivele lui Dumnezeu nu ard. Mă aşteptam ca oamenii care predică Evanghelia să îşi asume păcatele trecutului şi să îndemne pe credincioşii penticostali la pocăinţă sinceră pentru păcate şi nu pentru trecut.
Un al dolilea lucru care mă îngrijorează este asumarea trecutului „cu bunele şi relele sale”. Cuvintele acestea vor să comunice ideea că acest trecut pe care fraţii şi-l asumă, este un trecut care nu are numai rele (Să fie vorba de păcatele lui? Cine ştie!), ci şi bune. Şi cele bune sunt pe locul întâi în propoziţie. Ordinea este importantă. Cele bune sunt mai importante. Probabil mai multe. Poate trag mai greu în cântar. La ziua judecăţii poate suntem totuşi în avantaj. Apoi, să nu se creadă că am făcut doar rele. Fraţii lui Iosif aveau tupeul să spună la fel după ce l-au vândut pe fratele lor „suntem oameni de treabă”. O spuneau cu nonşalanţă chiar în faţa lui Iosif. Noi o spunem în faţa lui Dumnezeu. Mult, mult mai grav. Îşi dă seama acest consiliu ce teologie a păcatului şi a iertării emană acest comunicat?
În al treilea rând, ca o consecinţă imediată a teologiei subliniată anterior, urmează scuzele. Când în palmaresul trecutului ai „bunele şi relele”, nu trebuie să ceri iertare. Ceri scuze. Aşa cum ceri scuze vecinei pe care n-ai salutat-o din grabă. Ca în autobuz, cînd din greşeală înghionteşti un pasager necunoscut. Scuze, dar nu oricum. Dacă… „Dacă cineva a avut de suferit din partea unor colaboraţionişti”. Dacă. Când crezi că ai păcătuit, nu mai foloseşti cuvântul acesta.
Nu-mi pot imagina un final glorios al iertării, dacă fiul ripitor ar fi spus „Tată, scuză-mă dacă am greşit împotriva ta şi a cerului!” Scuze dacă a suferit cineva, pentru că noi nu prea credem. Dar ca să se simtă bine acel cineva, şi imaginea noastră să mai fie lustruită puţin, ne cerem scuze. Revoltător!
Am suferit cu toţii în vremurile acelea de întuneric. Suferim şi acum. Nici măcar informatorii n-au fost scutiţi de suferinţe. Erau alţi informatori pe urmele lor. Nu doar urmăritul era urmărit ci şi urmăritorul. Dar aceste suferinţe sunt minime faţă de uriaşa şi încă ignorata suferinţă a noastră a tuturora din pricina acestui regim ateu, care a intrat în sfânta-sfintelor bisericii noastre penticostale cu doctrinele lui drăceşti. Ne-a mutilat teologia, cântările, închinarea, modul de a organiza biserica, modul de a vedea viaţa în general. Suferim şi azi de pe urma acestui viol al conştiinţelor noastre, oriunde am fi pe planeta aceasta rostogolitoare. Am păcătuit prin concubinaj cu demonul comunist. Biserica noastră este vinovată de acest adulter săvârşit tăinuit în casele conspirative prin conducătorii noştri. L-am scos pe Duhul Sfânt şi darurile lui din Biserică. Am ajuns reci şi apatici. Continuăm programele noastre artistice creştine într-o instituţie care se conduce şi azi la 20 de ani de la revoluţie exact după aceleaşi metode şi principii ca organizaţia de bază PCR de la intreprinderea „Zorile roşii”.
Ştiu că am supărat pe unii din cititorii mei. Normal ar fi să procedez după modelul comunicatului. Articolul acesta a fost scris „în nume personal şi răspunderea pentru conţinutul lui îi revine în totalitate autorului”. (Şi ce dacă este la mintea cocoşului?). Apoi, ne „cerem scuze dacă cineva a avut de suferit din partea” acestor rânduri .

37 de gânduri despre „Pocăinţă sinceră?

  1. http://www.youtube.com/watch?v=KvXv3i0H2Qo Iata aici o pocainta sincera,exemplara, un martir al neamului nostru ! . Un autentic crestin vandut de Iuda Mioriticul ,unul din informatorii de Calibru Greu ai Securitatii ,acum ajuns octogenar !. Numele lui ,pe curand ! cu profunda si vie durere, Mos Ion Roata

  2. Foarte frumoase cuvinte exprimate si de multe ori greu de pus in practica
    Toti slujitori lui Dumnezeu care au inteles ca traim zilele din urma sunt sigurii ca acun ca nici o data cu toti avem nevoie de pocainta .
    Tatal Ceresc ne-a chemat sa ne iubim si sa facem de cunoscut Minunile lui Dumnezeu precum si pe Fiul sau cel crucificat .ISUS
    Uni dintre cei chemati au deraiat de la adevarata credinta si ne-am modernizat dupa lume. Cred ca va venit, vremea iubiri de frati si de dujmani precum si a adevarului .
    Iubiti frati eu cel mai mic frate al Dumnevoastra va doresc Binecuvintari de la cel ce le are. Cu respect Gheorghe Varga .

  3. Sfine Nicolae, felicitari ! ; ai un grai aparte , tesut cu spirit de obsrvatie ascutit de pila satirei si bine vargat in plesnituri de bici !. Ustura, dar pe merit !. Cat priveste sugestia ta referitoare la religie, ….te citez :
    „Oare de ce noi crestinii nu putem si noi sa fim ca arabii….
    Sa avem o singura religie unitara pentru toti crestinii… unde banul sa nu mai fie principalul obiectiv…..”
    Increderea in profeti falsi ,precum Mohamed , ingroasa numarul celor multi ,rataciti, orbi si necunoscatori ,ce refuza sa creada ca MANTUIREA sta tintuita pe Cruce ,la vedere, intr-un singur Nume !.Cat priveste „crestinii” ce se pretind si ….in realitate nu sant, se incadreaza doar in categoria celor religiosi , ce cumpara si platesc pentru poleirea crucifixului in aur stralucitor !.

  4. Stimate Sf. Nicolae. Îmi place numele Dvs. Nu ştiu cum m-aş obişnui cu Sf. Petru.
    Îmi place şi articolul lui Dan Puris, cu toate că am fost cât pe aici să cenzurez unele cuvinte. L-am lăsat aşa cum este pentru că el descrie foarte bine cele ce se petrec azi în ţara noastră.
    Din afirmaţiile Dvs. vreau să comentez doar una: „…suntem pastori, preoti, predicatori, etc., mai ales aici in America suntem scutiti de taxe pentru tot restul vietii daca suntem clerici…” Ar fi bine să fie adevărat. Singurii care sunt scutiţi de taxe sunt acei pastori sau preoţi care în primii doi ani de la ordinarea sau hirotonisirea lor, completează un formular în care declară că potrivit conştiinţei lor nu vor plăti taxe pentru cu Dumnezeu le va purta de grijă la pensie. Astfel sunt scutiţi de taxele de Social Security, dar apoi vor fi scutiţi şi de pensia de Social Security. În rest ei plătesc toate taxele la fel ca orice alt cetăţean american. Pastorii şi preoţii din România, care sunt salariaţii statului se pare că nu plătesc taxe (dacă ştiu eu bine lucrul acesta).

  5. Ionutz Nu spune Pavel;Aproape sa doresc sa fiueu anatema pentru fratii mei rudele mele trupesti.Sa te doara de altul trebuie sa ajungi pe o treapta mai sus Ajutane Domnul pe toti

  6. Frate Petrica personal cred caci frati nostri dela conducerea centrala al Uniuni Pen-
    ticostale din Romania, avand inca un „For” superior care Ii plateste si care inca da directive: „Politico-Religioase, libertatea fratilor depinde de acesti Lideri Guvernamentali. In Romania Biserica nu este separata de Stat, atata timp cat este salariata Statului. Biserica nu poate lua hotarari in contradictie cu Guvernul Roman.
    Am facut aceste afirmatii vazand cu merg lucrurile dupa 1989. Salom.

  7. Penticostali, ortodocsi, catolici, luterani, adventisti, etc. Trebuie sa recunoastem ca suntem oameni .. de aceea pacatosi …
    Mai ales noua romanilor, ne place sa avem functii de conducere, fie ele in biserica, sau in alte forumuri … ne placem sa privim lumea de pe un piedestal si sa ne uitam la ei ca la niste furnicutze … cine mai e ca noi … suntem pastori, preoti, predicatori, etc., mai ales aici in America suntem scutiti de taxe pentru tot restul vietii daca suntem clerici …
    Oare de ce noi crestinii nu putem si noi sa fim ca si arabii … sa avem o singura religie unitara pentru toti crestinii … unde banul sa nu mai fie principalul obiectiv …

    Sper ca atunci cand Iisus se va intoarce pe pamant sa ii recunoasca pe adevaratii crestini si sa ii ia numai pe aceia dupa el sus in ceruri … Mi-e scarba de tot ceea ce se intampla in biserici si nu numai .. peste tot numai coruptie … am plecat din Romania crezand ca n-o sa mai dau peste securistii de alta data … dar n-am scapat de ei nici aici

    Foarte interesant de citit articolul lui Dan Puris, intitulat: ROSTUL

    ” Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

    La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

    Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

    Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

    Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

    Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

    Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza „Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile „prietene”.

    La noi chestia asta se numeste „agricultura de subzistenta” si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

    Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

    Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

    Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un „Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

    Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

    Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

    Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti”

  8. Frate Ionutz
    Doresc să precizez câteva lucruri în legătură cu ultimul comentariu pe care l-aţi făcut postării mele „Pocăinţă sinceră?”
    1. Nu am nici o ambiţie să văd pe cineva pocăindu-se mai profund decât mine şi nici nu fac nici o comparaţie între actele de pocăinţă ale nimănui. Amendam în postarea mea fariseismul liderilor CP care chamau la pocăinţă în timp ce ei nu cred că există nimic rău în colaboraţionism (să folosesc termenul lor).
    2. La Atlanta a fost o rugăciune de pocăinţă pe care am sugerat-o convenţiei noastre penticostale. La Atlanta NU a avut loc o adunare solemnă de pocăinţă, ci o convenţie anuală a bisericilor penticostale române. Nu cred că rugăciunea sugerată de mine ţine de pocăinţă tuturor penticostalilor care au fost şi care sunt.
    3. În momentele cruciale ale istoriei lui Israel, poporul se aduna la astfel de adunări solemne de pocăinţă, cerând iertare lui Dumnezeu pentru fărădelegile comise. Cred că, noi penticostalii români, suntem vinovaţi de cooperarea cu un regim ateu demonic, prin vânzarea fraţilor, prin infuenţarea Bisericii cu politica distructivă a regimului comunist, prin indiferenţă, prin naivitate, prin tăcere… Prin acest păcat L-am întristat pe Duhul Sfânt marginalizându-I lucrările în bisericile penticostale. Păcatul acesta trebuie să ni-l asumăm şi să ne pocăim de el, prin astfel de adunări solemne de pocăinţă. N-am făcut-o până acum.
    4. Pentru că nu am demascat acest păcat, continuă corupţia morală sedimentată în caracterele noastre. Din pricina ei, dăm explicaţii şi justificări în loc să ne pocăim. Menţinem în slujbe duhovniceşti oameni care ne-au vândut securităţii. Facem comunicate oficiale în loc de mărturisiri publice. Atacăm masagerii pocăinţei (cum o faceţi şi Dvs) în loc să ne pocăim la mesajele lor. Continuăm concubinajul cu partidele politice ale vremii, aşa cun au făcut-o şi înaintaşii noştri, dar acum cu alte scopuri şi interese. Am ajuns că pastorii să fie subvenţionaţi de stat şi nu este greu să ghicim cui vor fi loiali. Şi pentru că nu vreau să fiu mai explicit spun doar că lista poate continua.
    5. Nu pot să cred că unui creştin adevărat Duhul Sfânt nu-i revelează starea sa de păcat. Pentru CP a făcut-o prin cartea „Răscumpărarea memoriei”. Dacă vreţi, a făcut-o şi prin postările mele (chiar dacă ele nu vă sunt pe plac). Este un joc de cuvinte periculos în afirmaţia Dvs. „…cei din CP la ceea ce poate Duhul Sfânt nu i-a conştientizat încă…”. De unde ştiţi acest lucru? Cei mai mulţi oameni, conştientizaţi de Duhul Sfânt cu privire la păcatele lor şi nevoia de pocăinţă, continuă să se împotrivească Duhului Sfânt şi refuză pocăinţa.
    Nu cred nici 5 milimetri că, faţă în faţă cu realitatea istoriei noastre pusă în lumina reflectoarelor de cartea fr. Croitor, cei din CP n-au avut nici un îndemn din partea Duhului Sfânt la pocăinţă. Cred că în loc de pocăinţă au recurs la toată recuzita pe care am văzut-o bine de tot în ultima vreme.
    6. Voi continua chemarea mea la pocăinţă şi la o reînnoire spirituală a CP, pentru că vedem foarte bine că perpetuarea sistemului moştenit din comunism la care CP n-a renunţat încă, devine pe zi ce trece o piedică tot mai mare în calea unei creşteri sprituale şi numerice a mişcării penticostale române. Sunt parte din acest organism şi sufăr şi eu împreună cu el.

  9. Frate Pastor Lascau,
    Nu prea inteleg de ce va framantati asa de mult ca nu s-au pocait altii, adica cei din CB. Din cate stiu v-ati pocait dumneavoastra la Atlanta si cred ca v-ati pocait sincer pentru greselile penticostalilor romani. Totusi ma intreb ce fel de pocainta este aceea pe care mi-o masor intr-una cu a altora? Daca cei din CB nu au stiut sa se pocaiasca tot atat de bine ca si dumneavoastra, poate ar fi destul daca v-ati ruga pentru ei mai mult. Ca si pastor, nu cred ca dumneavoastra dati in cap celor ce nu se pocaiesc atunci cand faceti chemari la altar, ci cred ca va rugati mai mult pentru ei ca sa-i lumineze Domnul inspre pocainta. Nu prea inteleg inversunarea dumneavoastra, mai ales ca pocainta nu poate fi impusa, ci ea este pocainta sau nu este nimic. Adica ori este pocainta pornita din constientizarea pe care o face Duhul lui Dumnezeu asupra pacatelor, ori daca aceasta constientizare lipseste pocainta poate fi doar mimata, si asta nu e pocainta. Din postarea dumneavoastra inteleg ca ati vrea sa-i obligati cumva pe cei din CB la ceea ce poate Duhul Sfant nu i-a constientizat inca, sau altfel de ce sunteti atat de critic cu cei ce nu au capatat aceeasi lumina cu dumneavoastra?
    Urmaresc cu mult interes rezultatul pocaintei de la Atlanta si astept binecuvantatele ei roade. Cred ca atunci cand cei din CB vor vedea aceste roade si vor intelege ca ele sunt produsul unui alt fel de pocainta, atunci vor purcede spre pocainta sugerata de dumneavoastra in postarile de pe acest blog.
    Domnul sa va binecuvanteze si sper ca rugaciunile dumneavoastra pentru cei din CB vor fi mai folositoare decat postarile de pana aici. Da-ne Doamne tuturor pocainta sincera si nu pocainta de parada!

  10. revin la subiect: ati demonstrat foarte frumos ca nu e pocainta sincera din partea conducatorilor cultului. cred si eu ca la mijloc este si o teologie gresita cu privire la iertare, pe langa motivatii politice…

    eu stau si ma intreb: oare oamenii acestia cum ar consilia o familie tanara ce vrea sa se casatoreasca? oare i-ar pune sa se marturiseasca unul altuia daca au avut relatii sau doar i-ar sfatui fiecare sa se marturiseasca Domnului si sa acopere totul???

    prin acest comunicat prevad oarecum teologia acestor pastori. ei ne spun ca iertarea e la Dumnezeu si ne indeamna „sa nu stie stanga ce face dreapta”. e clar ca nu doresc marturisirea publica (clerul sa marturiseasca laicilor curvia (sau adulterul) cu statul ateu), ci numai inaintea lui Dumnezeu pentru a mentine in continuare mariajul.

    aceasta conducere penticostala se aseamana cu un sot infidel care nu vrea sa recunoasca pacatul din teama de a pierde casnicia…Insa pacatul s-a aflat, relatia cu comunismul nu a fost doar o prietenie „de serviciu”, ci o relatie imorala!!

  11. In primul rand trebuie sa va spun ca nu v-am taiat nici un comentariu pana in prezent, si dupa cum vedeti vi l-am postat si pe acesta intreg. Nu este corect sa acuzati oamenii fara sa stiti adevarul.
    Am plecat din Romania pentru ca am fost persecutat. Am proiectat si am construit o biserica de 1200 de locuri la Oradea fara autorizatie. Din inginer am ajuns muncitor si in cartea mea de munca acesta este ultima mea meserie. Am plecat ca refugiat dintr-o tara care nu ma mai voia.
    Dumneata nu intelegi nimic din cele petrecute cu noi toti. Am „cumparat” cu totii ideile mai marilor nostri prin care darurile spirituale au fost scoase afara din biserica, si le-am dus si noi in America. Suntem cu totii „virusati” de demonul comunist. Din pacate oameni ca Dvs. nu vor s-o recunoasca. Mesajul pe care l-ati scris nu-si are originea in Domnul si Duhul Lui cel Sfant ci in acelasi demon plin de amaraciune pe care l-ati mostenit. Din aceasta sursa acuzati oameni fara sa-i cunoasteti si fara sa judecati la rece lucrurile. Va infierbantati pentru ca cineva nu este deacord cu Dvs. si jigniti. El nu sunt contra cultului penticostal cum va pronuntati. Condamn procesul colaborarii CP cu securitatea si mai ales, faptul ca securitatea comunista s-a folosit de fratii nostrii sa ne vanda ideiile lor.
    Sunt acum plecat din localitate si nu am acees la computerul meu. O sa revin cu un raspuns mai amplu.

  12. Fratele meu scump, cred ca avem o problema foarte mare cu toti…si cei pro cult si cei anti cult….”pe vremuri”…ca sa citezi expresia cea mai uzata zilele astea….frati erau plini de duhu, nu? frati aia ce colaborau cu securitatea? frati aia comunisti? frati aia nescolati? sau cine? frati aia batrani? frati aia de la italnirile ne legalale?
    Si acum o intrebare pentru administratorul blogului de la care nu astept raspuns astept sa imi fie sters comentariul pentru ca nu este anti cult si anti biserica penticostala.
    Deci intrebare. Dece dupa ce ati plecat in America (toti cei ce ati parasit tara) nu ati continuat sa mentineti aprinsa flacara Duhului? si dupa revolutie sa o aduceti in patria mama. Dece bisericile din America se destrama saptamanal? Dece nu se auzit (imediat dupa plecarea voastra din Romania) acolo de botezuri cu Duhul Sfant? (ca doar voi erati cei „nevirusati”). Sau au fost si intre voi oameni ai securitati care vi-au interzis sa prororciti, sau sa va manifestati liber in duhul? Sau dorul dupa a acumula averi si pozitii va prins mai bine decat dorul dupa Duhul Sfant?
    P.S. nu astept raspuns si nu astept sa fie postat comentariul (am experinta aceasta cu dumneavoastra de a nu fi postate comentarii care sunt pertinente si cu tenta „pro cult”), dar va urez har in slujire acolo in america, si va rog nu mai face-ti pe fata mare din moment ce ati plecat din Romania fara a fi fost persecutat pe motive religioase in ani grei ai comunismului.

  13. Pentru ‘ionutrosioru’
    Daniel a fost motivat la rugăciunea de pocăinţă de citirea Cuvântului lui Dumnezeu din cartea lui Ieremia, care vorbea de pedeapsa poporului său. Cred că Daniel a văzut că generaţia lui suferea consecinţele păcatelor ei dar şi ale trecutului. Cei şaptezeci de ani de robie erau după numărul anilor sabatici nerespectaţi pe parcursul mai multor generaţii. El cunoştea mult mai bine decât noi că păcatele (oricând ar fi fost ele comise) nu dispar prin uitare, ele au nevoie de pocăinţă pentru a fi iertate. Nu caută renaşterea din nou a înaintaşilor, dar cere iertare pentru păcatele lor pentru a stopa cercul vicios, pentru a scăpa de moştenirea consecinţelor acestor fărădelegi din trecut.

    Aud şi citesc foarte des, că trebuie să ne întoarcem la Domnul cu pocăinţă din dragoste şi nu de frică. Cred că din amândouă. Frica de Domnul este începutul înţelepciunii.

    Disciplina din viaţa spirituală a lui Daniel ne lipseşte. Ne duce mai degrabă pe genunchii rugăciunii dezastrul şi nu disciplina. Acum avem unul de proporţii…

  14. Chiar daca intrebarea ar trebui reformulata totusi cred ca Radu vrea sa aduca in discutie o realitate pe care si eu am surprins-o: oamenii nu se mai stiu a ruga in lipsa unui fond muzical, parca fara mult zgomot facut de instrumente nu mai vezi rugaciuni fierbinti a celor neprihaniti, am testat de multe ori acest fapt… se pare ca acesta realitate o regasim cu precadere in bisericile care au inlocuit timpul de rugaciune cu timpul de lauda si inchinare…

    Gandindu-ma la David care canta cu efect spre eliberarea lui Saul, la profetii care cereau cantaretii sa-si faca slujba in timp ce prooroceau, la biruinta lui Iosafat care si-a pun cantaretii in fruntea ostii la porunca Domnului, la cortul lui David in care era lauda si inchinare non-stop in prezenta chivotului… etc MUZICA NU STINGE DUHUL.

    Altele sunt problemele….

  15. Meditand la intamplarea lui Iov si rugaciunile sale pt copiii sai mi-am dat seama ca rugaciunile mele pot izvori din doua surse:
    1. credinta in Cuvintul Sau
    2. frica de ce li s-ar putea intampla.
    M-am surpris pe mine insumi si pe altii motivati in rugaciuni de frica, macar ca fricile care le seamna cel rau in inima noastra sunt intr-o evidenta contradictie cu ce ne invata Scriptura.

    Pentru mine a ma ruga marturisind pacatele inaintasilor mei, isi gaseste ratiunea in trasmiterea consecintelor acelor fapte din generatie in generatie si ca urmare posibilitatea repetarii acelorasi pacate. Este principiul din Exodul 34:7

    Sa experimentez ceea ce inseamna „metanoia” in locul altuia nu cred ca este posibil, insa a recunoaste ce au gresit altii afectatindu-ma si pe mine este indicat, la aceasta adaugand si propriile pacate…

  16. referitor la staruinta. ce intelegeti dvs prin staruinta? cum ar trebui ea sa fie? am auzit si stiu ca la anumite staruinti dupa duhul sfant se incurajeaza repetarea unui cuvant pana se primeste duhul sfant. ce parere aveti despre aceasta practica?
    rugaciunile pe fond muzical si alte chestii de genul, pt mine sunt doar niste modalitati de a starni duhul, de a face valuri. apoi auzi de la frati „ce bine a fost la adunare! ce har a fost!”. curios ca acest lucru se intampla cand sunt anumiti pastori in fata, iar credinciosii sunt aceeasi. sau mi se pare mie? : )

  17. Când mijlocim în rugăciune pentru cineva, trebuie să fim gata să ne asumăm vinovăţia păcatelor sale. După ce se terminau petrecerile copiiilor săi, Iov aducea jertfe Domnului pentru ei. Se pocăia înaintea lui Dumnezeu în locul lor.
    Când ne rugăm pentru copiii noştri, nu-i mai reclamăm lui Dumnezeu pentru păcatele lor, ci ni le asumăm ca familie. Atitudinea aceasta ne ajută să avem altfel de relaţii cu ei. Uneori recurgem şi să oferim scuze, ba chiar restituiri, pentru greşelile lor. Cunosc părinţi care încă plătesc amenzile şi pagubele făcute de copiii lor. Raţiunea este simplă. Numai pocăiţii cu adevărat se ştiu pocăi.
    Am întâlnit odată o femeie care mi-a cerut sfatul cu privire la soţul ei alcoolic. „Ce să fac? Am fost la preotul din sat. L-am ocărât şi l-am bătut când venea beat acasă.” I-am spus că soluţia era la ea. Ea era singura care putea face ceva pentru familia ei. „Ce aş mai putea face? De ce eu sunt soluţia?” i-am răspuns simplu: „Pentru că dumeata nu eşti alcoolică. Du-te acasă, poartă-te frumos cu el, iubeşte-l, fii bună cu el.”

  18. Iubesc muzica,dar pentru mine cintarea e cintare si rugaciunea e rugaciune.Cind unii cinta si altii se roaga Nimeni nu mai prooroceste Nimeni nu mai cinta in limbi.Am vrut sa spun ca se stinge lucrarea Duhului.Mai nou incep si predici pe fond muzical.Stiti voi ca am dreptate.E ceva nou.modern.Eu ramin la ce am auzit ce au spus parintii nostri.As vrea sa aud sunetul ala prin virful duzilor.Am trait o vreme de revarsare de har in tineretea mea.(Ba am avut harul si sa sufar pentru Hristos.)Dar in acea vreme de revarsare de har rugaciunile erau fierbinti,si numai auzeam vocea Duhului Sfint si ne prapadeam de plins.Voi modernizati credinta si o sa mai ingaduie Domnul altul Vasilica sa va arate de unde isi au de fapt originea aceste lucruri.Din nou Iubesc muzica si cuvintul lui Dumnezeu.Daca unul are o cintare,ovarba in alta limba un indemn.Toate sa se face cu rinduiala spre zidire si crestere spirituala.

  19. Referitor la rugaciunea pe fond muzical noi am experimentat-o recent in Betania – Melbourne. Fiind staruinta in fiecare miercuri dupa slujba si vineri seara, seara speciala de rugaciune & staruinta, am gasit ca binevenita cantarea, in special cantarile referitoare la eveniment.

    Au fost unii care n-au gasit de bun augur ajutorul cantarii, dar tinerii in special cei care staruiau au gasit cantarea ajutatoare. In staruinta in special exista un punct critic la trecerea de la rugaciunea cu mintea la cea cu duhul si personal am observat si gasit binefacatoare cantarea spirituala la tineri. Ma refer la cantari duhovnicesti inspirate prin D/Sf. Nu cred ca cantarile ritmice sau cele moderne sunt potrivite pentru timpul de rugaciune sau staruinta.

  20. Încercăm. Nu e uşor să faci schimbări. De multe ori nu ştim cu ce să schimbăm. Ne rugăm Domnului să ne dea călăuzirea Sa. Ceea ce este nevoie este o adevărată revoluţie şi nu oricine poate face schimbări fără să fie schimbat…

  21. Si cine sa schimbe serviciile daca nu cei aflati in conducerea bisericii? Numai ca n-o fac. Intrebarea este de ce? La dvs in biserica ati facut aceasta schimbare?

  22. Oare exista vre-o deosebire de valenta morala, intre scuza si regret ??!!.Oare pot eu sa-mi asum raspunderea si sa ofer scuze celor victrimizati, pentru faptele reprobabile ale fostului pseudo-pastor Anei Valentin, actualmente domiciliat in Baia Mare,strada Nicolae Iorga , no. 6, ce si-a abandonat familia ,biserica si pe singurul lui fiu ????!!
    ” Tabita draga, pentruca nu ne potrivim , trebuie sa ne despartim !”: au fost vorbele tatalui meu ,”pastor-arondator” de Alba Iulia, adresate mamei mele ,in 1952, inca in timpul sarcinei din care eu am provenit !.

  23. Oare am putea sa dezvoltam un subiect de studiu, in detalii, despre POCAINTA FALSA ??!!(pleonasm ?!). Cei calificati ,cei profesionisti, cu ani si ani de experienta, cu certitudine ne-a fi de mare folos!( abordand temporar, din spirit didactic, sinceritatea !.) Amatorii ,in mediocritatea lor ,nu ne vor fi de folos,ramanand mereu pe post de victime !

  24. Vă mulţumesc pentru cuvintele de apreciere. Cred şi eu că trăim vremuri istorice de mare cotitură în mişcarea penticostală. Numai intervenţia lui Dumnezeu printr-o trezire autentică ne poate salva şi ne poate da o nouă direcţie. Singurul lucru pe care-l putem face acum este să ne rugăm şi să dezvoltăm o mai mare sensibilitate la călăuzirea Duhului Sfânt.
    Mă bucur sincer pentru trezirea din Biserica Betania. Dumnezeu se poate folosi de cei treji şi plini de râvnă pentru El şi Împărăşia Sa.

  25. Felicit gazda pentru pozitia ferma si reactia la subiect!. Sunteti omul potrivit la locul potrivit. Sper sa vi se alature tot ce-i viu si spiritual in America.

    Personal sunt increzator ca Dumnezeu este in control. Este drept ca am fost cu totii tare adormiti, am dormit cu 20 de ani mai mult decat trebuia. Aceste reactii trebuiau luate imediat dupa mascarada/89. Stiu ca gazda a incercat si atunci „marea cu sarea” dar lupii din sutane pazeau padurea adormita si n-a fost posibil trezirea la realitate a bisericii.

    Cat despre intrebarile care se pun din loc in loc pe bloguri, daca se va mai putea revenii la normal si la cararile vechi, eu cred ca da. De pocait ne putem pocaii oricand, numai sa vrem. Trebuie insa scoasa din actiune influenta lupilor din sutane care au reusit sa opreasca si in mare parte sa stinga lucrarea D/Sf.

    Fac parte dintr-o biserica care a trecut prin mari, mari, mari necazuri. Toate cauzate de fiara din tufa, care a fost trimisa cu scop la marginea pamantului sa deschida o biserica penticostala. Ne-au trebuit si noua mai bine de 2o de ani ca sa ne scapam de ea si de influentele ei. Odata scapati, Dumnezeu ne-a binecuvantat cu un loc de inchinare minunat si nu a intarziat interventia Divina.

    Recent in urma cu 3 luni de zile biserica noastra „Betania – Melbourne” a experimentat cea mai mare trezire spirituala din istoria ei. Peste 90% din tinerii bisericii au primit botezul D/Sf si 24 dintre ei botezul in apa. La ora actuala biserica este in flacari. D/Sf. cerceteaza biserica. Am avut peste 75 de botezuri cu D/Sf in biserica si printre ei a fost si persoane in virsta 60/80 de ani.

    Noi suntem foarte increzatori ca Dumnezeu va generaliza aceasta trezire. Totul este ca macar unul din fiecare biserica se se trezeasca la realitate si sa strige in gura mare la Dumnezeu, vrem trezire. In cele mai multe biserici nu se poate striga ca lupii sar pe tine si te jupoaie. Stiu pe unul care a strigat zece ani in continu si a fost gata sa plateasca pretul. Strigarea lui a ajuns la cer si Dumnezeu a hotarit si sunat pentru bisericile penticostale romane, desteptare generala.

    Fratilor nu deznadajduiti!, daca doriti haideti la noi si aprindeti-va facliile si duceti foc la bisericile unde activati. Mai intai pentru a fi siguri ca veti fi lasati cu facliile aprinse trebuie facut curatenie si dupa ce curatenia s-a facut, candelele umplute si facliile aprinse vor putea arde/aprinde/destepta si altele in biserici.

    Doamne ajuta-ne,
    Petrica R

  26. Nu am dovezi că rugăciunile pe fond muzical sting Duhul. Mă gândesc la profeţii din vechime că erau inspiraţi de muzică şi cereau unui cântăreţ cu harfa să cânte înainte de a profeţi. Nu cântările sting Duhul, ci cântăreţii nepocăiţi sau nepocăiţii care se roagă fără să se lepede de păcatele lor.

  27. Aţi sesizat corect aroganţa incompetenţei din acest document. El este produsul unei gândiri mediocre, mândră de poziţia eclesiastică, ingnorantă atât de propria credinţă, dar şi de realitatea în mijlocul căreia domneşte. Vorbele sunt aruncate fără o profundă gândirea asupra consecinţelor lor şi fără să ţină cont de cei ce le vor citi. Ele jignesc inteligenţa omului simplu pentru care făuritorii lor nu au nici un respect. Frazele se contrazic singure ca o teză de doctorat cumpărată sau plagiată. Parcă sunt luate din „cuvântărili” doctorilor zburători cu elicopterul, de care vorbeaţi.

  28. Credeţi-mă că şi eu îmi pun mereu astfel de întrebări. Nu ştiu exact ce avem de făcut (poate că şi felul acesta este greşit – ce avem de făcut?). Se prea poate ca fiind deschişi pentru noi experienţe cu Domnul şi o stare de aşteptare şi de bun venit Duhului Sfânt să fie suficiente, ca El să vină din nou în Biserica noastră. Nu cred că-L putem cumpăra cu activismul sau exerciţiile noastre spirituale, deşi mişcarea penticostală s-a născut din cea de sfinţire. Punerea deoparte pentru Domnul şi sinceritatea invitaţiei Duhului Sfânt să lucreze din nou, va încuraja folosirea darurile spirituale din nou în biserică. Trebuie schimbată paradigma ‘serviciilor’ noastre, ele ar trebui să fie ale Duhului Sfânt şi El să aibă prioritatea şi nu programele noastre. Nu ştiu cum ne vom reprograma mintea să gândim şi să acţionăm diferit. Atâta timp cât facem ceea ce facem vom obţine aceleaşi rezultate. Şi suntem cu toţii lămuriţi de ele şi calitatea lor.

  29. Frate Lascau,

    Am o intrebare. Ce ar trebui sa facem ca prezenta Duhului prin Darurile Sale sa fie din nou parte a slujirii noastre de duminica si peste saptamana ? Mai sunt sanse sa traim din nou acea atmosfera creata de Duhul Sfant in bisericile locale?
    Sunt oarecum tanar (inca nu am implinit 40) si am apucat sa prind doar franturi (prin vreo biserica „nevirusata” total, sau acasa la serile de rugaciune „ne-legale”) pe cand se destrama totul. Plus povestirile fratilor mai mari si ale parintilor.
    Din pacate auzim tot mai rar in bisericile locale vocea celor haruiti de Domnul cu darul proorociei, de ex., iar daca totusi auzim, ne si incomodeaza, ne deranjeaza programul nostru.

  30. Frate Lascau: Conducerea Cultului Penticostal emite un KOMUNIKAT, nu da o declaratie sau ca pe vremuri o INFORMARE. Noi cititori suntem dobitoci care primesc ca pe vremea lui Ceausescu stirile de la ora 7. Aveti mult curaj si spune-ti lucrurile pe nume. Communismul a fost lasat in urma si de istorie si de dumneavoastra prin plecarea in America. Ma tem ca acelasi lucru se va intimpla si cu cultul nostru Penticostal. Comunicatul nu are ca scop pocainta, el mai degraba atrage atentia tuturor in stil foarte comunist si autoritativ ca au ultimul cuvint. Imi aduc aminte de cuvintarea publica a lui Nicolae Ceausescu . Era asa de deconectat de realitatea zilei incit a fost nevoit sa fuga cu elicopterul in ultimul minut. Ziua confruntari cu realitatea se apropie cu repeziciune, o teama evidenta in a doua parte a declaratiei dinsilor.

  31. Conducerea actuală a Cultului Creştin Penticostal din România îşi asumă trecutul, vârând cât mai vârtos, asemeni struţului, capul în nisip … şi pretinzând ca nimic nu s-a întâmplat niciodată …
    Un limbaj lemnos impecabil, în spiritul vremurilor care incă nu au apus de tot în ţărişoara noastră …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s