Autentic – sau fals? (2)


Poate că cea mai mare eroare pe care poate s-o facă un creştin este să se laude cu ceea ce-a primit ca şi cum ar fi meritul lui că are ceea ce are. Păcatul care a adus universul unde este el azi, este cel al mândriei. Dacă în cer n-a fost loc pentru mândria deşartă şi lipsită de gratitudine, atunci nu este loc pentru ea nici în Biserica lui Dumnezeu. Duhul Sfânt nu poate rămâne alături de mândrie în inima credinciosului. Unul trebuie să plece.
Mă tem că după bucuria unică a revărsării Duhului Sfânt peste noi, am început să ne mândrim cu El ca şi cum El ar fi venit ca un rezultat al sfinţeniei personale. L-am văzut ca pe o distincţie, ca pe o răsplată divină pentru meritele noastre personale sau ale confesiunii de care aparţinem. Promovarea unui spirit elitist a dus în primul rând, la depărtarea noastră din mijlocul altor credincioşi care, dacă aveau nevoie de ceva în acele momente, erau tocmai de mărturia prezenţei noastre. Izolarea a dus la formarea unei noi confesiuni, care şi-au arogat monopolul Duhului Sfânt şi al lucrării Sale. Am devenit “experţi” în Duhul Sfânt şi darurile Lui, cu toate că însăşi izolaţionismul nostru elitist nu era altceva decât o demonstrare clară a lipsei roadelor Duhului din viaţa noastră.
Dacă auzim pe cineva că doreşte botezul Duhului Sfânt, sau o viaţă mai aproape de Domnul, îi recomandăm imediat biserica de care aparţinem. Treptat, întregul eşafodaj al gândirii noastre teologice a fost restructurat prin noile prisme. Întrucât “cine nu are Duhul lui Cristos nu este al Lui”, am tras repede concluzia că suntem singura confesiune care suntem a Domnului. Titlurile pe care ni le-am dat cu mare generozitate,  să nu spunem cu totală lipsă de modestie şi realism, erau de “Biserică botezată cu Duhul Sfânt”, sau “Mireasa Mielului” (celelalte confesiuni fiind doar “fetele, însoţitoarele ei” din Psalmul 45:14). Singurii ai lui Cristos, cele cinci fecioare înţelepte (uleiul din candelă fiind Duhul Sfânt pe care numai noi îl avem), scutiţi de necazul cel mare (fiind răpiţi înainte de a începe marea lui suferinţă), primii în Împărăţia de o mie de ani, aleşi, pecetluiţi cu arvuna vieţii veşnice, etc. Cu greu mai putea cineva să atingă asemenea culmi. Elite ale creştinismului. Când doreşti (şi vai, unii au adevărate patimi în acest domeniu) să acuzi pe cineva de lipsă de spiritualitate, nu trebuie decât să declini denumirea aletei confesiuni. “Baptist” înseamnă în acest jargon penticostal, nimic altceva decât un creştin căldicel, care, ca Apolo, nu cunoaşte “mai adânc” cărările Domnului. “Ortodox” sau “Reformat” sau “Catolic” este tot una cu un nepocăit.
În timp ce ne lustruim firma şi ne confecţionăm ditirambele laudelor cu care  ne gâdilăm singuri, Duhul Sfânt a plecat de la noi. A rămas firma. Mare. Strălucitoare. Şi laudele de sine, mândria deşartă. Elitismul.
Auzeam deunăzi, cum un păstor penticostal nu numai că interzicea membrilor săi să viziteza alte biserici din oraş, dar se pronunţa categoric împotriva căsătoriilor tinerilor din biserica pe care o păstorea cu alţi tineri din bisericile penticostale. Probabil că nu bănuiţi motivul. Biserica sa era singura pe calea cea bună, singura “plină de Duhul Sfânt”. Cum puteau deci, nişte tineri aparţinători unei asemenea elite duhovniceşti să se înjuge la un jug nepotrivit cu parteneri din alte biserici atât de puţini duhovniceşti în comparaţie cu biserica domniei sale? Dacă aş fi în locul membrilor din biserica aceea m-aş alarma peste măsură de duhul acesta elitist, care nu face nimic altceva decât să-L întristeze pe Duhul Sfânt şi să-L facă să plece din mijlocul unei confesiuni atât de mândre şi desconsideratoare a altora.
Duhul Sfânt nu este al penticostalilor şi nici al carismaticilor. El este Dumnezeu şi acest Dumnezeu urăşte mândria şi dă har celor smeriţi. Porumbelul se va reîntoarce la corabia noastră atunci când în umilinţă, vom vedea pe fratele nostru mai bun decât noi, când Îl vom aştepta ca pe un dar nemeritat şi nu ca pe o medalie a meritelor personale sau denominaţionale.
Porumbelul cu aripi sfinte nu locuieşte în coteţul păunului.

8 gânduri despre „Autentic – sau fals? (2)

  1. Stimate Remus ,explica-mi te rog care este problema care o vezi in toata manifestarea din Africa ,dar te rog sa-mi dai versetele biblice necesare pentru a condamna ceea ce se petrece acolo.Eu vad din BIBLIE ca toate lucrurile sint cu putinta celui ce crede,iar ISUS a spus TOATE si nu numai cele ce „vor fi dupa voia mea ” sau in care nu se vor impiedica fratii vostri de credinta ori altele de genul acesta.De ce-l limitam pe Dumnezeu si lucrarile Sale la necredinta noastra sau la incapacitatile noastre de a crede.Sa inteleg din toate comentariile dumneavoastra ca in zilele noastre nu mai sint valabile aceste cuvinte ale Domnului?

  2. Stimate frate?
    As dori mult sa inteleg ce doriti sa ne sugerati cu expresia papusarii din Romania ca eu sincera sa fiu nu pricep ce se petrece ,si pentru ce sint discutiile astea.

  3. Nu de filmulețe avem nevoie.

    Teologia s-a scris și se scrie cu… CUVINTE.

    Mai exact, cu IDEI.

    Să ne scutească Remus și alți comentatori de filmulețe. Acestea pot să aibă rolul lor, desigur, într-un discurs coerent.

    Dar noi nu sîntem interesați de păpușarii din Africa sau America.

    Noi sîntem interesați de păpușarii din… România!

  4. @Andrei C. Intrebari bune in eseul tau, vreau numai sa fac o observatie, de cite ori ascult o limba africana, aud numai o bolboroseala…
    Frate Lascau ,dupa postarea de mai sus sper ca C.P. sa nu va aplice tratamentul aplicat de C.B. fratelui Ton. Excelent articol.

  5. Rodica Botan , felicitari pentru comentariul de la ” Autentic sau fals ” 1 !
    Intrebarea se pune :

    „”Cum de milioane de pocaiti , nu mai stiu sa discearna lucrarile satanei de cele ale lui Dumnezeu ? „”

    Vizionati si mirati-va :

    1- Pastorul Chris ( clipul cu umbra )

    http://www.google.de/url?sa=t&source=web&cd=1&ved=0CBsQtwIwAA&url=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DpDsbTbPdaqM&ei=bFT-TL4Di6jxA4T6yIwL&usg=AFQjCNHVr_kpyM5U90-W-E8wuQDneqj_Gg

    2- Benny Hinn ( cum este trantit la pamant de , demonii care-l stapanesc )

    http://www.google.de/url?sa=t&source=web&cd=1&ved=0CBgQtwIwAA&url=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DFOPQ9Cxz5So&ei=vlf-TJ79GYTEswbT7Iz2BQ&usg=AFQjCNGTYmJO4y5fdrfYXqsgXZFFRXerOg

    Numai cine are probleme cu vederea spirituala ( exceptie mieluseii in credinta ) , nu poate sa vada ca , aceste lucrari sint demonice .

  6. Frate Petru sunt un anonim care vă urmăreşte (virtual vorbind) şi vă respectă mult. Sper să vă întâlnesc cândva, dacă nu aici… în rai.
    Am privit cu întristare entuziasmul dumneavoastră referitor la aderarea lui I.Ţ. la mişcarea străjerilor. Cu aceeaşi întristrare am privit şi entuziasmul dumneavoastră referitor la întâlnirile de tipul rugu aprins şi măslinul.
    Agăţându-mă de imaginea cu Benny Hinn & Co. aşi dori să dau şi eu câteva principii care pun oarecum sub semnul întrebării manifestările de tip străjeri, rugul aprins, Benny Hinn, carismatici, etc.
    1. „Duhul Sfânt nu stă la dispoziţia noastră ci noi trebuie să stăm la dispoziţia Lui. Noi nu putem controla Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. Singurul lucru care putem face este să vedem unde D.S. lucrează şi să ne alăturăm Lui.” Când privim la aceşti fraţi carismatici, avem impresia că Duhul Sfânt joacă după cum cântă ei. Când cineva suflă sau face un gest, alţii cad pe jos.
    2. „Creştinismul nu este magic, este mistic.” Suntem învăţaţi cum să ne rugăm pentru a fi vindecaţi ca şi cum vindecarea vine când noi ghicim rugăciunea (formula) corectă. Sau ni se spune să efectuăm anumite practici (acestea fiind evidenţa credinţei noastre) pentru a fi vindecaţi ca şi cum vindecarea vine când noi vom face practica corectă. Într-un fel vindecarea devine un merit al rugăciunilo/practicilor noastre.
    3. Rugăciunea nu îl schimbă pe Dumnezeu ci ne schimbă pe noi. Dacă nu te vindeci înseamnă că nu ai avut destulă credinţă, problema este la tine, aşa ne spun fraţii noştri carismatici. De fapt a avea credinţă înseamnă a accepta răspunsul lui Dumnezeu (acesta poate fi: „nu te vindec”) fiind convinşi că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru”. A avea credinţă nu înseamnă să te rogi până la extaz pentru ai schimba planurile lui Dumnezeu. Şi în acesta caz, din perspectiva carismatică, vindecarea devine un merit al rugăciunii.

    Când un tată vede că copilul lui greşeşte încercând să facă bine, tatăl îl priveşte şi îl iubeşte. Tot astfel este şi Dumnezeu. Priveşte cu dragoste la aceşti fraţi deoarece sunt mulţi oameni sinceri între ei. Totuşi „cel slab în credinţă” nu trebuie încurajat ci ajutat să crească.

    Multe binecuvântări.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s