Fratele Beton

Să ne oprim puţin în galeria portretelor de farisei în faţa tabloului fratelui Beton, fariseul renumit pentru intransigenţa sa cu privire la orice schimbare. Este rudă apropiată cu Fosila vie. Chiar fraţi.

Se spune că un reporter a luat un interviu unui cetăţean care împlinise venerabila vârstă de 100 de ani: „Bănuiesc că în timpul vieţii dumneavoastră aţi trecut prin multe schimbări, nu-i aşa?” „Da. Am trecut prin foarte multe schimbări şi am fost împotriva tuturora”, a replicat el.

Fratele Beton, este împotriva oricărei schimbări. El vrea să păstreze status quo cu orice preţ. Se teme de nou pentru că, nou, înseamnă ceva diferit de ceea ce a fost, de ceea ce ştie el. Pentru el lumea ar fi bine să îngheţe la forma actuală, să se întărească aşa ca betonul, păstrându-şi forma finală în anii pe care îi mai are el de trăit.

El vrea să „păstreze credinţa aşa cum a primit-o”. De fapt, este porţiunea din Scripturi pe care o citează mereu. Este favorita lui. Din neschimbare şi-a construit doctrina fundamentală a vieţii sale.

Dumnezeu nu se schimbă. Este acelaşi. Eternul Prezent. Eu Sunt. Dacă credinţa vine de la El, ea este la rândul ei neschimbătoare, de unde dorinţa de a păstra lucrurile aşa cum sunt ele fără să se schimbe nimic.

În general, în jur de 16 la sută din populaţiea unei comunităţi este împotriva schimbărilor. Orice fel de schimbare.

Este zadarnic să-i argumentezi fratelui Beton, că schimbarea înseamnă creştere, că ea face parte din dinamica normală a vieţii, că avem nevoie de ea, că este ceva pozitiv în schimbare, că ea poate fi prietenul nostru şi nu inamicul. Nu vei obţine nimic. El nu vrea să schimbe nimic. Ca Ford, care a fost rugat de inginerii firmei sale să producă maşini şi de altă culoare decât neagră. A fost de acord cu ei. Pot alege orice culoare numai maşinile lui să fie negre.

Iubitor al rutinei, fratele Beton, se simte fericit şi în siguranţă ori de câte ori lucrurile, mai ales în biserică, se desfăşoară după regula demult ştiută. Previzibiul îi dă odihnă, pe când noul, plin de imprevizibil, îl îngrijorează şi nelinişteşte.

Dacă Fosila vie trăieşte din trecut, fratele Beton, vrea un perpetuu prezent. Este, de fapt, un gardian al prezentului, pe care-l păzeşte de viitor.

Dificultatea sa izvorăşte din incapacitatea de a distinge între formă şi conţinut, între mesaj şi modalitatea transmiterii lui. Mesajul nostru creştin este etern, dar nu şi modalitatea de a-l transmite altora. Metodele trebuie înnoite odată cu înnoirea vremurilor.

Predicăm azi Evanghelia unei generaţii crescute în faţa televizorului. Această generaţie de „vidioţi” cum o numea cineva, s-a format cu informaţia scurtă, precisă, incitantă, senzaţională. Ea cunoaşte pasiunea efectului artistic, sentimentul năvalnic al efectelor speciale, dinamica acţiunii bine conturate din filmele vizionate. Este o generaţiei care şi-a exersat simţul vizual, prelucrând, din copilărie, imaginea ca suport al ideii. Ei bine, unei astfel de generaţii, va trebui să-i comunicăm Cuvântul lui Dumnezeu cu altă metodă decât cea tradiţională. Ne adresăm acum acestui segment al bisericii, folosind proiectoare video, clipuri video, drame şi scenete jucate sub lumina reflectoarelor, subliniate sonor şi însoţite de imagini filmate. Toate bune şi frumoase, dacă nu l-am avea pe fratele Beton. Şi ne lovim de el de fiecare dată. Dur. Zgomotos. Dureros.

„În sat la noi nu s-a auzit de aşa ceva!”. „Aţi băgat teatrul în biserică!” „Unde aţi citit voi în Biblie că apostolii au făcut aşa ceva?” Şi argumentele continuă… „Sunt la pocăinţă de peste 50 de ani şi n-am avut nevoie de teatru sau filme ca să mă pocăiesc!” Corect! Fratele Beton n-a avut televizor, nici măcar radio în satul în care a crescut. Dumnezeu i-a vorbit în cadrul lui de referinţă şi Evanghelia l-a convertit. Slăvit să fie Domnul, pentru aceasta! Ne bucurăm. N-ar trebui să se bucure şi el, fratele Beton, că Dumnezeu converteşte oameni care vizionează filmul „Isus”? N-ar trebui să-L laude el pe Domnul pentru mântuirea celor care se predau în urma participării la drama de Paşti a bisericii noastre?

Fratele Beton, însă, nu poate face distincţia faptului că mesajul este acelaşi dar metoda de transmitere a lui este diferită azi. Contează cu ce vehicol vine doctorul la mine? Contează. Sper din toată inima să nu vină călare ca în tinereţea fratelui Beton.

Ciudăţenia fratelui Beton constă în faptul că el acceptă toate celelalte beneficii ale civilizaţiei, fără să fie inflexibil la folosirea lor. Bunăoară se foloseşte de telefon (unori, prea des şi prea mult) şi nu traversează oraşul pe jos pentru a sta la vorbă cu prietenii lui. La fel, conduce o maşină şi nu dă bice cailor, ca în satul de altă dată. Se bucură de toate facilităţile şi înlesnirile civilizaţiei, în timp ce biserica la care merge vrea să rămână cât mai arhaic posibil, scoasă din circuitul vremii, îngheţată pe traseul timpului.

Prin anii 80 am folosit pentru prima dată diapozitivele proiectate în cadrul studiilor biblice cu tineretul. Era sigurul mijloc accesibil nouă atunci pentru a comunica vizual cu peste 500 de tineri care veneau în fiecare marţi seara la biserica din Oradea. Venea şi Fratele Beton. Ne-am lovit adeseori de duritatea sa. Era beton întărit. Nu se mai putea turna în alte tipare.

Uneori l-am întâlnit Beton armat.
Alte ori era Micro-beton. Jumate beton, jumate microfon.

35 de gânduri despre “Fratele Beton

  1. Anghel

    Fr Petrica, daca prin sud n-ati fost cine va destainuit realitatile? Ce explozibil recomandati pentru dislocarea betonului mai ales ca este si armat? Intarzierea generalizeaza rematismul, provoaca pierderi.

  2. mihai

    Am o curiozitate in ceeace va priveste: va intrebati , de obicei, daca mai si gresiti in opinii? si daca DA unde duce si ce efecte are greseala unui lider care nu are statutul unui anonim? si daca DA, aveti cu ce plati?

    1. Sunt om şi fac şi eu greşeli la rândul meu. Greşesc şi în opinii. Când îmi dau seama de ele sau mă ajută alţii să le descopăr, îmi cer iertare şi mă pocăiesc. Singura monedă cu care se plătesc greşelile şi păcatele este pocăinţa.

      1. Domnule pastor Petru Lascău,

        Nu este adevărat că singura monedă cu care se plătesc greșelile și păcatele este pocăința.

        Alături de părerea de rău (și îndreptarea atitudinii), etica creștină presupune acordarea de compensații. Morale, financiare și de alt fel.

          1. mike O

            Frate Petrica
            Incercati sa-i linistiti orgoliu la omul asta, (nu-i scriu numele sa nu cumva ii gresesc spellingul) cei asa mare lucru sa-i cereti ceva scuze,(please) poate c-o fi facut si el un pariu, si nu vrea sa-l piarda.Trebuie sa-l intelegi.

        1. Eugen

          Domnule Alin Cristea,
          Boala, sant sigur ca o stiti !
          simptomele bolii se manifesta si evident este
          cersitul respectului. Narcisismul roade !
          Pentru nume tiparit, pronuntat incorect sau lipsa
          de tovarasul, d-l, dv, numai raposatul NC avea pretentie.
          Autocinstirea a ajuns peste cap si chinuie.
          tragica e starea !
          vai s’ amar de cei cu boala asta

          1. Domnule Eugen și-nu-mai-știm-cum,

            Vă înșelați.

            Eu nu am „cerșit” nimic.

            Eu am PRETINS.

            Și nu am pretins în primul rînd pentru mine, ci pentru ALȚII.

            Fac asta de mai mulți ani.

            Pocăiții, din păcate, stau prost la maniere publice.

            Cu respectul demnității ființei umane (și a proprietăților sale materiale) nu mai aduc vorba.

            Vezi: Deuteronom.

            PS. Să presupunem, totuși, că ați avea dreptate.

            Cui folosește un astfel de comentariu inutil?

            Mie, celui incriminat, e clar că nu, comentatorului nu văd cum, iar bloggerului care permite astfel de comentarii inutile nici atît.

            1. Eugen

              Domnule Alin,
              „Pocăiții, din păcate, stau prost la maniere publice”
              Puteti elabora aceasta „convingere”?
              Este drept sa cred ca faceti parte din ei ?
              Ma sfatuiti sa n-am de’aface cu pocaitii ?
              permiteti intrebarile-
              ma gandesc la pocainta mea si a dv…
              multumrsc anticipat!

      2. mihai

        Pentru stiinta dvs, cu tot respectul, pocainta nu este singura moneda.Pocainta, in anumite circumstante, nu acopera si nu plateste totul. Vezi= Matei 18:25;Evrei 6:6-8 si altele.
        In anii 50, cand s-a pocait tatal meu, fratii iau cerut sa se tunda zero ca semn de umilinta; si asa a facut.Dupa mine nu a facut decat sa ridice intrebari inutile in satul de munte in care traia.De asemeni sa nu poarte cravata, etc In prezent este normal sa folosim toate mijloacele tehnice disponibile pentru a facilita accesul la informatie.Insa de aici la a gresi in folosirea acestora nu este decat un pas.Nu faptul ca nu s-au folosit in antichitate este problema ci faptul ca schimba metoda Domnului care a spus „Eu sunt calea”.Un exemplu: Dvs si altii nu aveti nimic impotriva folosirii spectacolului pentru a vesti Evanghelia.Daca pamanteste , pentru a-si indeplini scopul, spectacolul cere actori, decoruri, dialoguri,costume si muzica foarte bune, duhovniceste este imposibil. Si aceasta pentruca Domnul Dumnezeu a lasat un singur element sa fie folosit pentru vestirea Evangheliei si anume: „cuvantul”.Si acesta trebuie sa fie insotit (intarit) de semne si minuni.”Cuvantul” poarta in El puterea de a schimba , de a naste din nou.Si stiti bine ca si mine ca nu se intoarce niciodata fara rod.In spectacol nu „cuvantul” primeaza si nici incarcatura lui ci „imaginea” si sunetul (muzica).
        Ma lupt de mult timp cu generatia de azi, crescuta la TV si calculator.Am oferit muzica crestina;nu a fost nici pe departe la fel de puternica ca impact ca cea de pe site-urile de profil.Idolii din muzica sunt puternici.Am oferit filme crestine.De departe cele SF sau alte genuri devasteaza pur si simplu mintile si inimile.Am oferit timp petrecut in socializare cu muzica si discutii in medii crestine;de departe socializarea din cluburi era mult mai atractiva;singurul care a avut efect a fost Cuvantul. In momente de suferinta, in momente de dezamagire, in momente de prabusire.Aceste momente au fost folosite pentru Cuvant.Inaintea tuturor, deci si a momentelor care precedau Cuvantul si a Cuvantului propriu zis , a fost rugaciunea.A fost si este singura cale prin care am obtinut biruinta asupra idolilor din muzica,filme, cluburi,petreceri.Rugaciune plus Cuvantul cu incarcatura sa proprie in momentele alese si pregatite cu grija de Domnul Isus.

  3. Sorin

    Consider ca o cresterea spirituala aduce anumite schimbari. Daca ceri unui copil sa fie cuminte si sa ramana ascultator de tine; Prin faptul ca vor avea loc in el transformari fizice, intelectuale (care sunt naturale) nu inseamna ca acel copil a devenit neascultator ca nu mai poarta hainele de cand era mic (si tu te obisnuisei sa-l porti cam in aceleasi haine), sau ca vocabularul lui s-a imbogatit si nu mai rosteste acel numar limitat de cuvinte. Da, cred si traiesc faptul ca o crestere spirituala poate aduce anumite schimbari, chiar doctrinare (mai bine zis imbunatatire doctrinara).
    Nu putem sa sustinem ca atunci cand ne-am intors la Domnul am descoperit tot adevarul. Pastrand in inima o cautare fierbinte si sincera a Domnului, EL te va duce pe culmi. Ca sa ajungi pe culme (mai sus) schimbi pozitia (locatia), dar nu STANCA.
    Sunt atatea bogatii in Hristos ca as fi un neintelept sa nu caut sa le descopar si sa ma bucur de ele. Da, daca vrem sa crestem, trebuie neaparat sa lasam Cuvantul si Duhul sa ne conduca, iar lupta noastra este sa nu lasam PRECONCEPTIILE, si TRADITIILE sa ne opreasca.
    Stiti ceva, fr. Lascau multi trec din viata fara sa guste cat de mare, minunat, puternic, frumos poate sa fie Domnul nostru, doar ca ne „betonam” in anumite idei care de multe ori nici nu sunt ale noastre ci le-am auzit de la amvon si (nefiind din Berea), le-am asimilat rapid.
    Cat despre mine vreau sa merg cu Hristos, El stie drumul catre casa; cred ca ma va invata toate indicatoarele si semnele de circulatie care nu le cunosc si stiu ca ma va trage de mana ferm daca voi cauta sa merg pe interzis. Pe acest drum sunt o multime de intersectii insa cum am spus, El stie drumul. Eu stau strans de mana Lui si ma minunez: ce intelept, ce mare, ce minunat este El
    Binecuvatare

  4. mia

    AZI 5-01-2011 ,<<<<<<<<>>>>>>>IMPLINESTE 90 DE ANI.UN GAND BUN SI LA MULTI ANI CU SANATATE.PENTRU POCAITI PENTICOSTALI CARE ATI PLECAT DIN BUJAC-ARAD.IN ACEST MOMENT ESTE CEL MAI IN VIRSTA MIMBRU DIN BISERICA GLORIA–ARAD–BUJAC.

  5. viorel chis

    Ar fi bine pentru noi , SA AJUNGEM BETON IN CREDINTA si nu numai un beton nearmat ci unul bine si puternic armat ,ca astfel nimic sa nu distruga din CREDINTA NOASTRA !!Si pedeasupra ar fi bine sa armam si izolam betonul CREDINTEI cu ceea ce in epistola lui Petru este scris;(2 Petru 1;5-11) fiinca ajungem cu siguranta sa beneficiem de promisiunea expusa in versetul 11.ciudat si trist este ca noi ajungem Beton in puterea firii si nicidecum nu dorim sa ne imbracam cu noua personalitate si prin mesaje sa indeplinim ce apostolul Pavel ne indeamna sa implinim ca noi personalitati ;Sa citim si sa vedem daca stim sa ghindim si sa implinim;Coloseni 3 cu 10 la 17..Interesant este ce ;prin aceste versete descoperim ,insa cugetul mai are putere de ghindit si dorinta de implinit?Descoperim in ce beton ne gasim si cu ce ajungem betonul sa-l armam?Sa nu uitam de pilda expusa cu casa facuta pe stinca ….si din ce elemente este construita….

  6. Han Christian

    cred ca vom avea mai putini frati beton daca vor fi mai putini betonisti. Fratele Ton vede ce inseamna incercarea sa schimbi betoane turnate de tine insusi. Betonistii trebuie sa fie gata (trimisi) pentru recalificare . Nu se pune problema mantuirii lor, aceasta se capata prin credinta data sfintilor odata pentru totdeauna si anume ca singurul Stapan Domn si Mantuitor este Isus Hristos !

  7. dan

    Fr.Petrica esti fenomenal.Multumesc ca Duhul Domnului te calauzeste pentru a revela plafonarea crestinilor,la noi,sa spunem,la romani,in general
    Sa stii ca ai mare dreptate
    ,noi romanii conservam formele fiindu-ne frica sa-L credem pe Dumnezeu ca este in control si,deoarece suntem unici formele te transmitere a mesajului sunt diferite de la om la om si generatii.
    Te felicit pt.ceea ce scrii,si ca esti sincer si urmaresti binele fara interese meschine
    Sa ne fereasca Dumnezeu ca sa ne insensibilizam si noi ca si omul de beton
    Cu respect

  8. MANOLE, MANOLE ...

    Ce beton poate sa tina
    Sus pe cruce rastignit
    Piatra vie si divina
    Care S-a rostogolit

    Peste chipul cel din vise
    De-imparati si dictatori
    Peste-imparatii invinse
    Si fiare cu capu-n nori ?…

    Cind esti piatra…esti ferice
    Tatal Ti S-a revelat
    Si nu-ti pasa ce va zice
    Caramida-n referat…

  9. Lucia

    Exact asa am vrut sa spun si eu. Postarea e beton…
    In ceea ce-l priveste pe fr. Beton, cred ca ar trebui sa-i specificam cate ceva in privinta schimbarii. Baza, temelia e bine sa fie solida. Radacina vitei sa fie bine ancorata in sol, insa vita si mladitele trebuie sa creasca, sa dea rod, sa faca flori, carcei, frunze … sa caute soarele, sa fie libera sa se dezvolte si sa se intinda atat cat poate si dupa cum ii este soiul.
    Daca tot tai necugetat si ingradesti orice mica mladita care creste, nu mai ajungi in veci la spalier ci ramai tot in butuci cu via.
    La faza cu Fordul, cel putin acestia au ales o culoare inteligenta: negrul. Nu-mi prea place negrul, prefer albul, mai ales cand ma gandesc ca unii folosesc o culoare mult mai expresiva… care ma duce cu gandul exact la culoarea lacului de pe unghiile colegelor mele de servici…

  10. Eugen: „Domnule Alin,
    “Pocăiții, din păcate, stau prost la maniere publice”
    Puteti elabora aceasta “convingere”?
    Este drept sa cred ca faceti parte din ei ?
    Ma sfatuiti sa n-am de’aface cu pocaitii ?
    permiteti intrebarile-
    ma gandesc la pocainta mea si a dv…
    multumrsc anticipat!”

    Domnule Eugen Și-nu-mai-șțim-cum,

    Nu am ce elabora. Dacă vreți, luați în considerare afirmația aceasta a unui lider de opinie la pocăiți.

    Dacă nu, treaba dvs.

    Eu nu prea mă ocup cu sfaturi.

    Eu sînt ocupat să solicit ca spațiile publice să fie administrate cu responsabilitate.

    1. Chris Prunean

      Alin Cristea,
      Am observat comentariile dvs. și pe alte bloguri, și înțeleg ce încercați să faceți, cu toate că sunteți foarte dur in replicile date.

      „Eu sînt ocupat să solicit ca spațiile publice să fie administrate cu responsabilitate. ”

      În loc de „ocupat” eu trag concluzia că sunteti obsedat cu această activitate. Cred că creați mai multă controversă în loc să vă atingeți obiectivul.

  11. @”Ciudăţenia fratelui Beton constă în faptul că el acceptă toate celelalte beneficii ale civilizaţiei, fără să fie inflexibil la folosirea lor. Bunăoară se foloseşte de telefon (unori, prea des şi prea mult) şi nu traversează oraşul pe jos pentru a sta la vorbă cu prietenii lui. La fel, conduce o maşină şi nu dă bice cailor, ca în satul de altă dat”:
    Ba te pomensti ca are si laptop si scrie sub pseudonim…

  12. NouaOrdineCrestina

    ..iar sefu ‘ m-o avertizat la sfarsitul sedintei „darii de seama „: ” -te avem in vedere batrane „fierar” !; tu inca n’ai invatat pana acu ‘ ??!! .Tre’ sa sti si sa-ti intre ghinisor in cap,draga mosule : -la noi in hala ,la banda , fapta recunoscuta este TOTDEAUNA dublu pedepsita ! . Recunosti -ai pierdut !. Toleranta zero ! „.

  13. Maria Istoc

    Cam tirziu ma aflu si eu pe aici pentru ca mai sunt si altele de facut dar nu ii de gluma cu fratii astia Beton ca acum se tem si de John Stott care saracu e si feminist si…… o fi trecut vreunul din noi la Islam de sunt chiar asa contra femeilor? Sa nu mai dormi noaptea. Ei dar nu uitati si cavourile sunt din beton. Viata nu poate fi inchisa in beton, dragostea nu poate fi betonata, Adevarul ne face liberp nu sclavi…. dragostea da viata, si roade asa cum spunea mai sus o sora mai sus. Haideti sa ne traim credinta in bucurie si in armonia acea despre care vorbeste Pavel in Filipeni 2:1-5 si nu in razboaie.

  14. Samuel Benza

    Frate Lascau,

    Schimbare – schimbare, dar sa stim si noi inspre ce.

    Miscarea penticostala a trait cele mai multe schimbari in decurs de 100 de ani. Nu cred ca exista miscare religioasa care intr-o perioada relativ scurta sa experimenteze atatea schimbari. Nici una dintre ramuri nu o apucat sa se betoneze, poate doar sa se intareasca. Daca vorbim de beton armat atunci vorbim de ortodocsi, care acum confunda vrajitoria din sudul Romaniei cu credinta crestina milenara.

    Argumentele dumneavoastra sunt multe si le-am spus si eu de nenumarate ori, si pentru aceasta am avut parte de destule discutii. Totusi nu sunt adeptul schimbari doar de dragul schimbarii.

    VIATA in sine inseamna schimbare, de la o generatie la alta. Insa valorile eterne ale lui Dumnezeu trebuie sa ramana. Una dintre problemele (post)modernismului este evaporarea continutului din forme. Da, avem forme noi de inchinare, avem forme noi de comunicare a adevarului biblic, insa mai au aceste forme si continut? Cred ca raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa ne preocupe, nu numai formele.

    Multi dintre batranii nostrii proslavesc forma in care ei au primit credinta si nu lasa nimic de la ei. Prin faptul ca noi, cei din generatia noua sau mai tanara facem asa multa discutie pentru forme nu suntem cumva in aceeasi situatie de fatarnicie ca si ei?

    Important este sa nu vestim doar o forma de evlavie si sa tagaduim puterea.

    Evanghelia care o vestim, mai schimba inimile noastre inspre Dumnezeu? mai aduce sfintenie in vorba si fapta noastra? ne mai face sa asteptam venirea Domnului Isus?

    In contextul actual de postmodernism, ce valoare si aplicatie mai are afirmatia ap. Pavel: „Nu iubiti lumea, nici lucrurile din ea”?

    Vad o problema reala in faptul ca vestim Evanghelia si drogatii tot drogati raman, curvarii tot curvari raman, hoti si mincinosii tot asa raman, si ma refer aici in primul rand la biserica, si asta in ciuda folosirii mai multor forma de evanghelizare.

    Ceva nu merge asa cum trebuie. Ramane sa vedem ce anume.

    1. Frate Samuel
      Motivul pentru care am publicat acest material scris mai demult în cartea: Memoriile lui Eutih, este că ne aflăm acum în plin proces al unei mari schimbări, o trezire spirituală. Trezirile spirituale, locale sau pe teritorii mai mari, produc cele mai profunde schimbări în peisajul religios. Dacă mişcarea penticostală este atât de elastică la schimbări, este probabil pentru că ea este mai sensibilă la călăuzirea Duhului decât altele. Nu trebuie să ne temem de schimbări, ele au loc cu voia noastră sau împotriva ei. Cred că între extreme: a rămâne beton şi a îmbrăţişa sau produce orice schimbare de dragul schimbării, este examenul nostru la cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, la sensibilitatea la călăuzirea divină şi la înţelepciunia noastră.
      În final, cred că a face chiar schimbări greşite, este mai înţelept decât să nu faci nici una. Greşind ai ocazia să te pocăieşti, să înveţi, să munceşti mai din greu ca să ieşi din încurcătură. Bătând pasul pe loc, te adânceşti încet-încet, şi într-o zi nu mai poţi ieşi din groapa obişnuitului.

      1. Samuel Benza

        Subscriu

        Cartea cu pricina o am acasa si imi place, spun asta sa arat ca nu vorbesc in necunostinta.

        🙂

        „Cred că între extreme: a rămâne beton şi a îmbrăţişa sau produce orice schimbare de dragul schimbării, este examenul nostru la cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, la sensibilitatea la călăuzirea divină şi la înţelepciunia noastră.”

        De aceeasi parere sunt si eu.

  15. mike

    Am fi tratati ca excentrici atunci cind devenim beton purtind hainele lui adam si eva in mileniul 3, dar traind debetonati purtind cercei in nas si buze tatuati pina la exces –dind slava lui DUMNEZEU mi se pare ceva horibil . e bine sa stim cind si cum si in ce sa devenim beton -Betonati in cuvintul LUI DUMNEZEU ,in smerenie si mai ales in pocainta .

  16. tudor

    Si la penty ca si la catedrala existau „scaune”personalizate…
    La inceput am gresit de cateva ori si m-am asezat unde nu trebuia.Nu mi-a placut mirosul.

  17. Lucian

    Intr-adevar, cred ca multi ne lovim de fratii beton..Mai trist e ca sunt printre ei unii care nu fac nimic..nu ma refer la prelegeri pompoase de duminica dimineata..ci la a face ucenici,a trai pentru cei din jur, a sluji pe cei de langa tine, a trai corect si frumos, cu impact pentru cei din afara,si cu demnitate ca si conducator al bisericii..in schimb rautatea , incorectitudinea,mandria,lipsa de respect al celui care probabil are si alta parere,alte gusturi, ii munceste greu..Sunt vanatori de elita..Sniper-ul este arma lor preferata..Ochesc orice..mai ales lucrurile bune..ca pe cele gresite nu le observa din cauza barnei din ochi..Tin asa de mult la traditii si obiceiuri care nu fac altceva decat sa sece viata din interiorul bisericii..O cravata rezolva totul, dar lipsa ei aduce toate discutiile posibile.. Oameni care au ochi doar pt.lucrurile exterioare..Cele interioare sunt departe de ei..Pe de alta parte liderii tineri care vor schimbari, sa se analizeze intr-un mod personal si sa cugete adanc la motivul schimbarii.In primul rand tot ce este spiritual si bun porneste dintr-o inima curata, smerita, cu pasiune pentru Dumnezeu si pentru oameni, si la batranete sa nu ajungem si noi, frati de beton..Imi doresc asa de mult vitalitate in biserica..

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s