Misiunea profetului

„Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate, şi drumurile zgronţuroase vor fi netezite. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Luca 3:5, 6).

Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul Domnului, avea misiunea pregătirii terenului pentru marea construcţie a Bisericii lui Cristos. Dealurile şi munţii vor trebui prefăcute în loc neted, văile astupate, drumurile îndreptate şi netezite, pentru ca „orice făptură să poată vedea mântuirea lui Dumnezeu”.

Slujba profetică este un fel de buldozer spiritual folosit de Dumnezeu, pentru ca toate înălţimile mândriei umane să fie violentate şi aduse la nivelul obişnuitului. Orice vale a disperării şi desconsiderării de sine să fie înălţată, ca nineni să nu poată invoca vreo înălţime sau adâncime ca piedică în calea mânturii ce va să vie. Cărările întortochiate ale filozofiei omeneşti trebuie îndreptate şi toate obstacolele din drumul spre cer trebuie date la o parte ca înaintarea spre răscumpărare să se facă fără dificultăţi.

Misiunea profetică a lui Ioan, cu toate particularităţile ei, cu mandatul ei divin, nu se deosebeşte în esenţă de misiunea profetului de azi. Lama buldozerului său va trebui să atace dealurile şi munţii celor mândri de ei şi realizările lor. Îndreptarea nu poate avea loc decât prin confruntarea păcatului şi condamnarea lui. Corupt de putere şi bogăţie, Irod va trăi mereu în păcat. Este chemarea profetului să-i spună adevărul şi mai ales să rostească condamnarea lui Dumnezeu pentru cei ce trăiesc în violarea legilor Sale sfinte. Nu e slujbă uşoară şi lipsită de pericol. Cei mai mulţi dintre prorooci şi-au pierdut viaţa. Lui Ioan i s-a tăiat capul. Este adevărat că misiunea sa aduce mulţumire şi înălţarea omului simplu, disperatului din valea plângerii, care va fi readus la demnitatea fiinţei umane. Pentru ca toţi, mari şi mici, cei din vârf şi cei din vale să poată vedea mântuirea lui Dumnezeu.

Referinţa la căile strâmbe şi drumul zgronţuros, ne aduce la lumină preoţimea şi oamenii religiei golite de Dumenzeu pe care o practicau cei din Iudeea. Ei strâmbaseră căile Domnului şi creaseră prilejuri de poticnire celor ce voiau să umble pe drumul adevărului. Profetul trebuie să confrunte religia organizată care şi-a uitat menirea şi care L-a ascuns pe Dumnezeu în biserică şi liturghie atât de bine că sufletul dornic de El nu-L mai poate găsi. Mă întreb dacă sunt gata să plătesc un astfel de preţ, şi dacă sunt gata să muncesc la netezirea lumii din jurul meu. Isus mi-o cere.

Adevărul a fost primit întotdeauna nu doar cu scepticism ci cu ostilitate. Prea puţini sunt oamenii aceia care confruntaţi cu păcatele lor decid să-şi acordeze viaţa cu principiile adevărului divin. Cei mai mulţi nu resping doar mesajul ci caută să reducă la tăcere mesagerul. De aceea calea cea bună este îngustă şi cea care duce la pierzare este largă. De aceea uciderea profeţilor este mai comună decât pocăinţa tiranilor. De aceea misiunea profetului este de cele mai multe ori un drum fără întoarcere.

Trăind cu focul divin în oasele mele, cu neodihna proclamării adevărului şi a chemării oamenilor la Dumnezeu, am tot aşteptat zile bune, pline de pace şi armonie. Cu cât nevoia lor creşte, cu atât ele par mai depărtate. Nu poţi fi profet şi să fii popular şi iubit de oameni în acelaşi timp. Dacă nu superi vârfurile pretenţiilor, vei deranja văile ignoranţei. Dacă nu creezi tensiune în drumurile strâmbe voi crea lipsă de confort pietrelor de poticnire. Misiunea ta va deraja pe cineva. Şi de obicei acel cineva nu va accepta mesajul ci va lucra la uciderea mesagerului.

Preţul plătit este însă pentru ca „orice făptură să vadă mântuirea Domnului”. Şi scopul acesta merită preţul. Viaţa de aici şi acum este şi aşa scurtă. Trăită cu folos ea capătă valoare. În ultima instanţă, ceea ce contează cel mai mult este să te afli în voia lui Dumnezeu şi să ajuţi pe alţii să capete viaţa veşnică. În rest, lunginea vieţii nu mai are importanţă. Este mai de preţ să trăieşti puţin şi adevărat decât mult şi în minciună. Ştiu bine aceste lucruri, şi totuşi când ştiu că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul doar la „începutul carierei” sale cum evaluăm noi lucrurile, mă infior şi îmi verific din nou chemarea.

Cea mai mare tragedie ar fi să-ţi pierzi capul într-o misiune pe care ţi-ai luat-o de unul singur.

4 gânduri despre “Misiunea profetului

  1. Marcel Dogar

    Într-adevăr, misiune grea are profetul…!

    nu prea pot să-mi imaginez ce sentimente l-au cuprins pe Ioan Botezătorul la vestea:
    „orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia”

    Nădăjduia oare că Mesia îl va învia, chiar dacă nebunul de Irod îl va ucide, sau oare i-a fost clar că misiunea lui pe pământ s-a încheiat?

    În acest context ne minunăm de „înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”, pe care eu doar o observ, dar n-o pot pătrunde. Cu toate că Isus afirmă că „dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul”, îl lasă, totuşi, să fie servit pe tavă de un despot. Dar îl învie pe Lazăr. Şi pe băiatul din Nain.

    Dar… cam asta e soarta profetului. Însă şi o dovadă puternică a faptului că nu doar aceia sunt „biruitori” care obţin victoria închizând gurile leilor. Ea se poate obţine şi altfel.

  2. necula

    Pace.
    DUMNEZEU A TRIMIS UN PROFET IN GENERATIA NOASTRA DE TALIA LUI ILIE SI IOAN SA NE INTOARCA INAPOI LA RUSALII,MAL 4;5,6 SI UN ROB CREDINCIOS MAT 24;45 CA SA IMPARTA HRANA PROASPATA [ MESAJUL CEASULUI PREZENT ].
    ASA VA FI PREGATITA MIREASA PT RAPIRE.
    PT DETALII INTRATI PE ” EVANGHELIA.RO ”
    Pace

    1. Dacă faceţi referire la William Branham, comiteţi o mare eroare. Studiaţi mai profund să vedeţi că n-a fost un profet chiar atât de mare, şi că a semănat destul de multe credinţe eretice. Necazul este că face pagube credinţei şi după moartea sa prin urmaşii lui care-l divinizează.

  3. Pingback: Evanghelici în Top 100 WP (05.03.2011) « România Evanghelică

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s