Cum vorbim lui Dumnezeu?

“Nu te grăbi să deschizi gura, și să nu-ți rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în ceruri, și tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe” (Ecles. 5:2)

Neil Clark Warren, în cartea sa “Finding Contentment”, spune că ori de câte ori trebuie să luăm o decizie în viață ar trebui să ne situăm la pupitrul de comandă al ființei noastre, pe care să ni-l imaginăm ca pe o cameră rotundă cu pereții de sticlă, plină de instrumentele de comunicație moderne, telefoane, fax-uri, computere, antene de satelit, etc. Aici, în acest centru de comandă, primim datele sau informațiile din trei surse majore. În primul rând din partea sentimentelor noastre, a gândurilor relevante, a înțelepciunii pe care am acumulat-o din succesele sau eșecurile trecutului. Acestea toate formează sursa internă. În al doilea rând, primim feedback-ul celor mai importanți oameni din viața noastră, informații cu privire la contextul regulilor culturii de care aparținem, faptele unor experți. Aceasta ar fi sursa externă. Iar în al treilea rând, primim direcții provenite din convingerile și credința noastră spirituală. Aceasta ar fi deci sursa valorilor spirituale.

Autorul remarcă faptul că numai dacă se menține un echilibru sănătos între cele trei surse de informație, putem obține o decizie nu numai corectă, dar care să lase în urma ei pacea și satisfacția lăuntrică după care tânjim cu toții. Când se petrece vre-un dezechilibru, și acordăm atenție exclusivă doar unei surse în dauna celorlalte, nu numai că decizia nu este corectă, dar ea ne lasă acea nemulțumire în suflet, amărăciune și lipsă de pace, cu care suntem atât de familiari fiecare din noi.

Cuvintele lui Solomon, ne aduc aminte că avem o responsabilitate deosebită atunci când vorbim înaintea lui Dumnezeu. Sunt creștini care cred că ar trebui să ne vociferăm sentimentele, descărcându-ne inima, “vărsându-ne inima” înaintea lui Dumnezeu, atunci când circumstanțele vieții ne sunt potrivnice, sau suntem în necaz și suferințe.

Ioan Botezătorul era la închisoare când a trimis pe cineva să-L întrebe pe Domnul, dacă este El Mesia sau să aștepte pe altul. Suferința l-a dus la îndoială și necredință. La încheierea răspunsului trimis lui Ioan, Domnul adaugă: “Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire” (Matei 11:6).

Putem să ne plângem durerea dar să nu ne poticnim în El, indiferent dacă înțelegem sau nu rostul ei.

În cartea sa: “Prizonierul din celula a treia”, Gene Edwards, subliniază că o parte din noi dăm vina pe alții pentru suferințele noastre, alții dăm vina pe Dumnezeu, doar puțini sunt aceia care Îl vor urma pe un Dumnezeu care tace și pe care nu-l înțeleg, și în care nu vor găsi niciodată un prilej de poticnire.

Rostirea cuvintelor noastre înaintea lui Dumnezeu trebuie marcată de perspectiva clară: El este în ceruri și noi pe pământ. Rugăciunea noastră trebuie să fie mai degrabă ascultare decât rostirea multor cuvinte, mai degrabă mărturisirea păcatelor decât protest împotriva deciziilor Sale.

Lăsat pradă Satanei, cu familia și averea pierdută, cu sănătatea ruinată, Iov dă glas suferinței sale în perpetua întrebare a ființei umane aflate în suferință: De ce? “În toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc, și n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1:22).

În durere, la necaz, în clipele disperării, nu avem nici o justificare a necuviinței față de Dumnezeu. Suferința nu este autorizație pentru protest. Suntem pe pământ unde “sabia doboară când pe unul când pe altul” (2 Sam. 11:25). Locuim pe o planetă coruptă de păcat, suntem exponenții unei rase degenerate de cădere. Suferința este legată de existența noastră, Ne naștem pentru a suferi. Majoritatea suferințelor nu le înțelegem și mai ales nu le vedem rostul. Și unele nu-l au.

Când Dumnezeu a venit să-i vorbească lui Iov, nu i-a dat răspunsul la întrebarea vieții sale. I-a vorbit despre minunile creației Sale, parcă spunându-i: “Iov, dacă vezi aceste minunății ale creației Mele, de ce nu poți oare avea încredere în Mine pentru lucrurile pe care nu le înțelegi?”

Stăm în fața Creatorului nostru. Să nu ne grăbim. Lumea în care trăim este o lume a Cuvântului. Este universului creat prin Cuvântul Lui. Credința noastră este și ea o religie a Cuvântului. A Cuvântului Său și nu al nostru. De aceea tăcerea și ascultarea face mai mult decât rostirea unor cuvinte pripite înaintea Lui Dumnezeu.


3 gânduri despre “Cum vorbim lui Dumnezeu?

  1. NouaOrdineCrestina

    Oare este justificat ca MIREASA in rochia ei alba si imaculata, in asteptarea MIRELUI ei adorat ,sa puna la indoiala IUBIREA LUI , corectitudinea lui, promisiunile-i facute ??!!. Singura DRAGOSTEA ,(superioara ca marime Credintei si Nadejdii ) o va ajuta neabatut si cu certitudine sa TRIUMFE !. Caci este demonstrat axiomatic ,dincolo de orsice mormant neputincios : DRAGOSTEA ESTE MAI TARE DECAT MOARTEA !.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s