Zgomote ciudate

Pastorul Cristian Ionescu publica recent pe blogul „Popas pentru suflet”, un articol intitulat: „Ai mei și comunități turmentate de zgomote ciudate”. Nu comentez subiectul, eu neauzind (încă) astfel de zgomote în pustiul în care locuiesc. Postarea dumnealui mi-a adus aminte de o poveste simpatică și plină de învățăminte. Poate va folosi cuiva.

Un bătrânel s-a dus la doctor și a reclamat că de la o vreme, aparatul său de auzit nu mai face față. Ori urechile domniei sale se degradau ori aparatul nu mai funcționa cum trebuie. I-a explicat doctorului cât de frustrat era și câtă suferință producea familiei. Fiecare trebuia, ba să strige din răsputeri, ba să repete de câteva ori cele rostite în prezența sa. Evident avea nevoie de ajutorul doctorului.

Specialistul i-a dat un nou aparat de auzit și l-a asigurat că lucrurile vor fi cu totul diferite de data aceasta. I-a cerut să vină după o lună, la evaluare.

–         Cred că familia dumneavoastră a foarte mulțumită acum, a spus doctorul după ce omul a raportat rezultate remarcabile.

–          Domn’ doctor! Nu le-am spus nimic de aparatul ăsta nou. Am stat și am ascultat. Necazul e că de cinci ori a trebuit să-mi schimb testamentul.

Mi-am adus aminte de un verset, citat destul de des printre noi:

„Cine este orb, dacă nu robul Meu şi surd ca solul Meu, pe care îl trimet?” (Isaia 42:19).

Acest sol al Domnului este surd, nu în sensul că nu aude, ci probabil că nu vrea să audă, sau se face că nu aude. Îmi place mai mult ultima variantă. Se face că nu ne aude, așa cum se face că nu ne vede.

Dar, în mod sigur, umblă la testament…

Nu fac nici o aluzie și nu dau sugestii pentru relațiile prietenului meu Cristian cu familia lui… Mai ales în chestia cu testamentul…