Sâmbătă seara am avut întâlnirea cu tinerii de la Centru Creștin Life din Stuttgart. Deși mulți dintre ei vorbesc mai bine limba germană m-au ascultat cu mare atenție. Unii aveau nevoie de aparatele de traducere. Chiar dacă mulți erau obosiți din excursia din care au sosit și ìn ciuda unui meci de fotbal din campionatul european, biserica a fost aproape plină de tinerii acestei biserici. Muzica de închinare a fost minunată cum a fost și implicarea fiecăruia.
Comunitatea din Stuttgart poate binecuvânta pe Dumnezeu pentru o nouă generație care-L iubește pe Domnul și va continua lucrarea Împărăției pe aceste meleaguri.