Al Gore are dreptate!

După dezbaterile prezidențiale de aseară, am avut impresia că profeția lui Clint Eastwood s-a împlinit sub ochii mei. Romney parcă vorbea cu un scaun gol. Dar nu despre asta vreau să scriu, că și așa prea multă lume vorbește de acest eveniment. Am cu totul o altă problemă. Dar s-o luăm încet…

Nu aș fi crezut, nici în ruptul capului, că am să fiu de acord vreodată cu Al Gore în ceva. Dar azi s-a întâmplat minunea. Sunt cu totul de acord cu Al Gore. A văzut și el performanțele de scaun gol ale lui Obama și a dat o explicație pe care o cred. Așa e. De vină este altitudinea. 5000 de picioare deasupra mării. Sus de tot. Să amețești, nu alta.

Pe Al Gore trebuie să-l luăm în serios când vorbește de parametrii planetei. A primit și premii pentru cunoștințele lui în domeniu.
Cred că Gore are dreptate când spune că Obama a avut o prestație mediocră și asta din cauza altitudinii. Nu-i priesc înălțimile. Amețește când e sus pus. Altitudinea îi alterează atitudinea. Nu rezistă omul la înălțimi. Mai ales cea de președinte. A amețit de-adreptul și ne-a amețit și pe noi. Aerul e prea rarefiat acolo pentru el. Cred că bietul om trebuie ajutat să coboare.
De trebușoara asta se pare că se ocupă intens Romney și cred noi care o să mergem la vot în noiembrie.

19 gânduri despre „Al Gore are dreptate!

  1. Imi pare foarte rau Ioana, dar te-ai dus la extrema. Americanii folosesc „middle name”, de exemplu George Walker Bush. Eu de fapt am subliniat exact ceea ce tu ai raspuns: daca cineva spune adevarul despre Barack Hussein Obama este rasist( nici macar nu poti sa-i spui numele asa cum este in certificatul de nastere caci suporteri la fel cum esti dumneata Doamna Ioana sar in ajutorul Domnului Obama. Expertii spun caci primii 7 ani din viata noastra vor defini ce vom cind vom deveni oameni mari. Obama a copilarit in Indonezia, o tara musulmana, iar in adolescenta a fost crescut de bunicii lui in Hawaii. Tatal lui sa intors in Africa si acolo a militat impotriva Capitalismului si a promovat distribuirea averilor. Eu personal vad la fel si la Obama, si sint convins caci si tu vezi acest lucru. Proverbul Romanesc spune”aschia nu sare departe de butuc”. Cu toate acestea Obama ar putea sa fie diferit decit tatal lui, dar vezi Doamna Ioana, pina la urma faptele vorbesc si deciziile luate de acest presedinte, si istoria va defini clar aceste lucruri.
    Aduti aminte ce au facut comunistii in Romania. Au luat averile de la cei bogati, bineinteles cu suportul celor saraci sau in nevoie acestia fiind o majoritate oriunde in lume. O mare majoritate din noi sintem in America astazi datorita asa-zisei prosperitati, si redistribuire Comunista….
    Ioana eu nu l-am asociat cu nimeni, doar am intrebat dece nu i se foloseste middle name. Sint convins caci daca middle name era Williams sau oricare alt nume nu te deranja.

  2. Ce pacat ca un caracter ca obama are sustinatori chiar in rindurile asa zis crestini { de fapt si el se da crestin ]

  3. Vrei să credem că ai fost violată și ai avortat copilul? Cu Obama vrei să-ți justifici păcatul? Egoism este să ucizi un copil ca să o duci mai bine. Indiferent cum s-a conceput acel copi el are drept la viață și nimeni anu are dreptul să-i ia viața decât Dumnezeu care i-a dat-o.
    Cât privește ceea ce doriți lui Paul Cornel Micula, este răutate, lipsă de maniere și proastă creștere. Vă rog să nu mai faceți comentarii pe acest blog. Sunteți incapabilă de a purta un dialog decent și civilizat.

  4. Ioana
    Nu pot vota cu Obama pentru mai multe lucruri și nu pot îndemna nici credincioșii din biserica mea s-o facă. Unul dintre ele este AVORTUL pe care îl promovează acest ateu (sau poate musulman) care se dă creștin. A vota pentru cineva care srijină uciderea a unui milion și jumătate de copii în ficare an în Amaeica este cu totul împotriva conștiinței mele de creștin. Dacă Obama ar fi creștin ca apostolii Domnului, sau a fi fratele sau tatăl meu, aș vota împotriva lui. Nu poți rămâne creștin și să susții un ucigaș. Aș putea lua apoi în considerație poziția sa față de homosexuali și căsătoriile lor ca să mai aduc un argument.

  5. Ioana
    Nu cred că este cineva RASIST cum spui, ci intrigat. Obama este un fals în toate domeniile: un musulman care se dă creștin, un negru care se dă alb, un comunist care se dă capitalist, un african care se dă american… lista ar putea continua.
    Cât privește afirmația cu formarea creștinismului „în țările arabice” mi se pare că trebuie s-o mai revizuiești…

  6. Folosirea numelui de „Hussein” sau orice nume ar avea cineva, doar pt a-l denigra sau ataca, este o dovada clara de RASISM !!!! Hussein este un nume Arabic, care inseamna „bun”, „frumos”, „chipes” fiind diminutiv de la Hassan.
    Asocierea lui cu nume foarte cunoscut, precum Saddamm Hussein n-ar dovedi decat mediocritate celor care o fac. La fel de bine putem sa-l asociem cu familia regala a regelui Hussein al Iordaniei. Nici una nici alta nu are insa relevanta. Crestinismul, poate unii au uitat, s-a format tocmai in zona acea din orient, in tarile arabice si printre arabi, asa ca domnul Pusta nu face decat sa discrimineze pe baza unui nume.

  7. Foarte interesant cand de partinitor poate fi un pastor care „apara” cica „valorile crestine”.
    Uitam cumva ca Mitt Romney este un MORMON si nu un CRESTIN?!
    Ati tinut oare, domnule pastor, o predica enoriasilor despre mormonism vs crestinism? Daca tot va pricepeti asa bine la politica, ar trebui sa-i informati pe alegatori sa stie dintre ce aleg.
    MORMONIIi sunt o SECTA!!! asta nu o spun eu, ci cartile si manualele religioase crestine.
    MORMONII cred ca Dumnezeu a fost om cu trup la un moment dat, dar intr-o alta parte a universului.
    MORMONII cred cu tarie si sustin ca The Book of Mormon, cartea lor de capatai, este mai valoroasa si mai buna decat Biblia.
    Deja astea ar trebui sa-i sperie pe crestini, mai ales pe un pastor !!!!!
    Mormonii cred ca salvarea spirituala a oamenilor se face doar daca acestia cred in profetul lor Joseph Smith, si fac parte din biserica lor, in plus discrediteaza salvarea prin harul divin al lui Dumnezeu si credinta salvatoare in Isus Hristos.

    Ati si spus asta enoriasilor domnule pastor, stiu ei toate astea, inainte sa-i indemnati sa voteze un mormon?! Sau doar prezentati ce va place si ce nu lasati pe dinafara?!

    Iar lista diferentelor si aberatiilor dintre MORMONISM si CRESTINISM poate continua, doar trebuie sa va informati, asa ca ar fi bine sa incetati cu partizanismul asta fata de mormonul Mitt Romney! Sau cel putin spuneti credinciosilor in biserica diferentele intre cele doua, si lasati pe oameni sa aleaga nu-i intoxicati cu recomandari false si partinitoare.

  8. va doresc ca sa aveti parte in famile de un viol, ca sa simtiti asa mai de aproape ce inseamna pshihologic sa fi violata si batuta brutal de catre un nemernic, sau poate chiar in grup, iar apoi sa ii cereti femeii care sa fie sora voastra, sau mama voastra, sa duca sarcina la capat si chiar sa adoptati voi plodul!
    e atata de usor sa vorbiti cand nu sunteti voi afectati direct ci altii, niste ipocriti, cu gandire egoista, niste fariseii nimic mai mult!

  9. Personal stiu caci prosperitatea si pacea noastra depinde de Dumnezeu mai mult decit un presedinte. Insa venind dintr-un sistem comunist vad foarte clar cum Barack Hussein Obama, economic aplica metode socialiste cari sau dovedit in Europa caci sint bune pe termen scurt dar devastatoare pe termen lung(Grecia, Spania si chiar Franta). Deasemenea pe plan extern nu suporta statul Israel, si este extrem prietenos cu dusmanii statului Israel. Aceasta trebuie sa dea de gindit unui adevarat crestin.
    Referitor la debate, se pare caci Obama stie sa vorbeasca bine cind citeste ce scriu altii. Fiind protejat de media, nu a fost prea mult confruntat cu intrebari serioase, si mi sa parut caci se uita peste tot sa primeasca ajutor sa raspunda intrebarilor puse. Poate ia blocat Dumnezeu firul de cuvinte, sa-i arate caci el este in control.
    Poate cineva sa-mi spuna dece nu apare la Tv, sau in ziare numele de mijloc al lui Obama(Hussein)? Poate s-ar mai trezi unii din crestini!

  10. @Andra –Cred ca nu ai habar despre eonomia politica. Romney a explicat excelent . Taxele mici da posibilitatea de a crea locuri de munca.. Multi angajati =mai multe taxatii(nu taxe mai mari)= mai multi bani la bugetul statului= rezolvarea multor probleme.– Obama – ? sa-i saraceasca si pe bogati = paparea tuturor banilor = anarhie= pierderea independentei=dezastru( ce zici de datoria Americi la China??)

  11. Referitor la afirmatiape care a facut- o Andra am si eu o parere. Pentru femeile gravide ca urmare a violului Biserica are cea mai buna solutie ,, Adoptia”
    Nu cred in repararea unui rau ( violul) cu in rau si mai mare ( crima)
    Pozitia lui Obama in aceasta problema este ca daca avortul nu are succes , copilul trebuie omorit dupa ce a fost scos din pintecul mamei chiar acolo in sala de nasteri. Verificati va rog acest lucru. Nu rasplatiti o astfel de pozitie cu votul dumneavoastra

  12. Andra vrei sa ne explici ce ai inteles tu din ce a zis obama ,poate faptul ca a spus caci daca nu reduce deficitul la jumatate ,este one term prezident ? sau poate minciunile cu atentetele din libia ? abandonarea israelului? one trllion in fiacare an la budget ? anularea la mariage act ? milioane de dolari in vacante pentru familia lui? sau poate ai tu mai multe?

  13. Andra.
    Sunt deranjat de lipsa de consistență din cei patru ani ai lui Obama, de dezastrul economic în care a dus țara asta frumoasă. Poate că n-am ascultat aceeași dezbatere. Majoritatea celor care au vizionat-o au subliniat tocmai contrarul a ceea ce spui. Romney a avut detalii și date pe când Obama a dat-o din colț în colț.
    Sunt îngrijorat de afirmația pe care o faceți: „Nu sunt de acord cu devierile morale curente, insa cred ca Biserica are castig de cauza prin exemplu si dragoste si nu folosindu-se de guvern ca sa-si impuna valorile prin legi promulgate de acesta! Suntem impotriva avortului dar facem putin pentru femeile impinse inspre o astfel de decizie! Nu avem competenta morala!”
    În primul rând Biserica are datoria morală în societate să lupte contra devierilor morale promovate de legislațiile statului nu să-și impună valorile morale. Valorile morale nu aparțin bisericii. Ele sunt norme divine pentru toate ființele umane, standardele sunt date de Dumnezeu, Creatorul nostru. În al doilea rând Biserica condamnând avortul și opunându-se lui, face ceea ce trebuie pentru femeile care fac avorturi. Cine le împinge pe acestea să-și ucidă copiii? Vreți să spuneți că nu ele sunt de vină pentru acest păcat? E adevărat că statul legiferând avortul le încurajează la crima aceasta, dar decizia nu o poate lua nimeni împotriva voii lor. Biserica nu-și pierde competența morală numai în cazul promovării unui creștinism liberal care se tace cuminte în timp ce statul liberal promovează în continuare acest genocid.

  14. Interesant ca nu sunteti deranjat de prestatia lui Romney, lipsita de consistenta, lipsa de detalii despre cum el, o sa restabileasca echilibrul economic. Desigur, suntem dispusi sa inchidem ochii in fata celei mai grosolane demagogiii atunci cand candidatul canta pe limba crestineasca! Nu sunt de acord cu devierile morale curente, insa cred ca Biserica are castig de cauza prin exemplu si dragoste si nu folosindu-se de guvern ca sa-si impuna valorile prin legi promulgate de acesta! Suntem impotriva avortului dar facem putin pentru femeile impinse inspre o astfel de decizie! Nu avem competenta morala!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s