Marriage TuneUp – Conferința de la Palm Springs

Conferința familiilor Bisericilor Agape din Palm Springs, California, organizată de Biserica Agape din Los Angeles, împreună cu Biserica Agape din Phoenix și Biserica Agape din Portland, a adunat în stațiunea Westin Mission Hill aproximativ 170 de frați și surori din cele trei biserici.
Prima zi a conferinței a găzduit două conferințe pe care le-au ținut pastorii Ștefan Crinișor și Petru Lascău.
Este o experiență nouă pe care o trăiesc aceste biserici care au organizat un astfel de eveniment. Familia creștină, instituția divină tot mai amenințată în zilele acestea de liberalismul politic și religios are nevoie de încurajare și fortificare a relațiilor ei. Părtășia din aceste zile și învățătura din Cuvântul lui Dumnezeu va ajuta la un TuneUp al relațiilor din familiile participante.
Voi reveni mâine cu noi detalii.

20121019-231511.jpg

Un gând despre „Marriage TuneUp – Conferința de la Palm Springs

  1. Frate Petrica,
    Mai este o „Agape” si in Vancovuer-Canada(bisericaagape.ca) si care este interesata pe viitor de manifestari comune, proiecte ce privesc promovarea principiilor Bibliei in familie, societate, cultura. Personal cred ca avem in comun mai mult decat un nume de biserica…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s