Doborât de ananghii, pe poalele tale
Doamne, nu mai ştiu să mă rog, nătâng.
Mă strivesc munţii de angarale:
Ce ţi-aş putea cere? Parale?
Bat cu fruntea ţărâna şi plâng.
Zac, aşa, despuiat, dosădit.
Doar cozile ochilor îmi fug viclene
Şi iscodesc pe sub gene
Dincolo de roata pământului zgârcit…
Ce de avuţii ai strâns, părinte,
Acolo, sus, în ţărâmurile sfinte!
Gânduri păgâne îmi dă ghes…
Nu mă mai rog… Doamne, ai înţeles;
Cum te-aş prăda! Cucernic tâlhar,
Aş sări hoţeşte pe o fereastră
În împărăţeasca ta basilică albastră,
Să jufuiesc dumnezeiescul altar.
Nu mă ispitesc necuprinsele tale taine,
Putere, slavă, minune, har,
Nici ale îngerilor aurite veşminte,
Deși n-am haine,
Nici înţelepciunea ta, deşi n-am minte.
Ţi-aş lăsa raiul şi stelele neatinse
Nu-mi trebuie nemurirea cu vieţi nestinse,
Nu jânduiesc nimic, la nimic alt nu m-aș bucura,
Nici jilţ de aur, nici potir de mărgăritar.
Din toată holda de splendoare,
Din visteria de frumuseţi şi odoare,
Cu inima mea cutezătoare,
Doamne, numai dragostea ta aș fura…
Cutezator talhar
Pornit spre altar
Sa fure din Cer
Iubirea cu fler
Sa fure din Rai
Ca hotii de cai
Puterea de-a fi
Si de-a suferi
Puterea de-a da
Si de a spera
Ca nu va fi prins
Ca Ceru-i deschis
Sa intri sa iesi
Printre cei alesi
Ca-n Cer pe Pamant
Iubirea de sfant
Chiar azi cu Isus
In Ceruri te-a dus…